Jul 17, 2017

Posted by in MOZAIC

Ioana COSTA – Despre centones din nou

Sara Ehrling, De inconexis continuum. A Study of the Late Antique Latin Wedding Centos, Göteborg, Göteborgs universitet, 2011.

 

O teză de doctorat accesibilă online (gupea.ub.gu.se) este dedicată poemelor nupţiale de tip cento, reprezentate de două memorabile opuscule: Cento nuptialis, al lui Ausonius (sec. IV d.H.), şi Epithalamium Fridi, compus probabil în secolul următor, în Cartagina. Cele două centones sînt unicele lucrări „vergiliene” de acest gen din latinitatea tîrzie, iar statutul lor legitimează o analiză comparativă. Autoarea, Sara Ehrling, le descompune şi le recompune, cu o riguroasă minuţiozitate, dublată de o dezvoltare incitantă a subiectului, de la un capitol la altul, care face din această teză de doctorat o carte bună de citit, indiferent de prezenţa sau absenţa pregătirii filologice a publicului său.

Specia poetică a cento-ului se raportează, prin definiţie, la doi autori. Simplificînd discuţia şi limitîndu-ne la Cento nuptialis, cei doi autori sînt Vergilius şi Ausonius. Altfel spus, fiecare cuvînt din acest cento aparţine unui vers vergilian, reluat integral sau ca hemistih de Ausonius. Sursa explicită nu anulează însă defel statutul auctorial al poetului din secolul al IV-lea. Virtuozitatea asamblării unor segmente pre-existente, de mici dimensiuni, are ca revers un rezultat poetic de sine stătător, care se oferă deplin apetitului poetic al cititorului. Cititorul, la rîndul său, nu are decît de cîştigat din permanenta raportare la textul sursă, a cărui cunoaştere în detaliu est comparabilă cu cea a autorului secund. Doi autori de calibru egal, un cititor bine cultivat şi un poem care dintr-o specie aparte: acestea sînt elementele care încadrează cento-ul şi îi sporesc valoarea, deopotrivă poetică şi de mărturie a unui nivel cultural înalt în planul lecturii.

Analiza Sarei Ehrling pune în lumină straturile de percepţie. Textul ausonian lizibil independent se multiplică în momentul în care versurile sau jumătăţile de vers vergiliene sînt reaşezate în contextul lor originar. Lectura simplă a cento-ului devine profundă şi se împrospătează infinit atunci cînd memoria cititorului întregeşte versurile şi pasajele din sursă. Poemul ausonian primeşte în felul acesta o faţă nevăzută, care se alcătuieşte din tot ceea ce lipseşte din opera vergiliană, vers cu vers, hemistih cu hemistih.

Una dintre etimologiile termenului cento – cea mai plauzibilă, de altfel – trimite la „butaş”, fragmentul desprins din plantă pentru a fi lăsat să facă rădăcini. Este o vizualizare elocventă a acestei specii literare.

 

Bucureşti, iunie 2017

Ioana Costa

Revista indexata EBSCO