Jul 17, 2017

Posted by in Poezii

Luminița POTÎRNICHE

 

herghelii de îngeri bucuroşi

 

cai albi calcă pe curcubeu.

pune şeaua pe culoarea

care-ţi vine bine,

galop de lumină albă

trecând prin prismă.

herghelii de îngeri

bucuroşi.

 

12 apr 2016

 

 

ploaia care mă trădează

 

rochii de înger

pe care n-am să pot

niciodată să le îmbrac.

îmbrac ploaia asta murdară,

o trag peste cap

ca pe-un sac.

mi se scurg trăsăturile,

baltă la picioarele mele

ochişorii, buzele,

sprâncenele a mirare

şi nu numai.

obraji, spume de zâmbete

şi noroi chiorâş,

pieziş, perpendicular pe rigolă,

uitatul de frondă,

bezelele, genele.

mă spală ploaia asta de tot

ce cu strădanie am strâns.

plâns de cer

şi cer de plâns.

gol de mister,

trag roba şiroaie.

pe dedesubt,

trupul şi sufletul

tot o ploaie.

 

20 apr 2016

 

 

moartea nu taie de două ori

 

la piaţă

oamenii îşi vindeau drujbele,

durerea pe care au simţit-o

din greşeală,

din naştere,

din neputinţă.

crengile de sub ei

retezaseră,

apoi picioarele.

şi ele s-au terminat.

s-au târât lichefiindu-se

pe asfalt.

apoi s-au pus pe plâns

ca să le crească alte picioare.

dumnezeu nu i-a dat rost

de regenerare

nici copacului

ce s-a uscat de prea multe ori.

nici beteagul

nu-şi poate încălţa umbra.

doar aripi

din căptuşeala luminii dinăuntru.

numai de nu şi le-ar cosi.

vine vremea lanurilor coapte

şi o singură moarte

nu taie de două ori.

 

16 apr 2015

 

 

întâlnire ratată

 

în locul în care m-am întâlnit cu tine

lumina părea îmbătrânită şi stingheră,

nişte raze ceruite lustruiau obrajii

unor trecători printre subiecte.

o paloare nefiresc de intensă

s-a interpus între mâna mea

şi forma umărului tău.

cândva, visasem să mă reazem

locului aceluia dureros,

pace cu tine să fac,

scorbură-n lemnul tare al înstrăinării.

dar ca şi până atunci,

nu eram decât femeia din somnul tău

de după-amiază,

o rătăcire neasumată.

 

22 apr 2016

 

 

casă de spaimă

 

casă roşie cu pielea zbârcită,

pe la colţuri se spun vorbe,

ziduri tocite şi uşi urduroase,

ochii cârpiţi ai oblonului vechi,

niciodată nu-i verde lumina,

bate în galben nisipul pisicii,

dungi tărcate are preşul încolăcit,

toarce lână putredă molia

investită cu distrugerea.

dinastii de gospodari rataţi

răutăcios trebăluiesc prin dependinţe.

activitate nevăzută,

auzită doar de cine

vrea să doarmă la prânz.

perdelele se zăbreluiesc,

cuşca e făcută din lemne,

în ele dospesc amintirile vopselii

de ţinut carii tineri.

preşuri domneşti,

lungi, aducătoare de oaspeţi,

se destramă după un model ciudat.

dau înapoi cei ce vin

neanunţaţi.

nechemaţii smulg cu dinţii

încuietoarea de la cutia de scrisori.

lasă semn fiecare adormire,

aşa se strică echilibrul.

cade câte o pană

din canarul zugrăvit pe perete

galben-lămâi.

daţi ziua de suflet

s-o crească alţii.

prin horn iese

ultima fetidă respiraţie

a celui ce a construit toate astea

şi a murit.

 

24 aprilie 2016

 

 

expediţie în peisaj pietonal

 

plecasem adânc

şi plecasem pe moarte,

tăiam orice drum

cu foarfece boante,

luam mostre de nefericire

în pânză subţire

a tifonului zilei.

puneam deoparte

bucăţi din neclar,

luasem deja pe vreo mie de ani

ceva ce nu ştie, n-aşteaptă.

curmasem milos

şi cate-o suferinţă,

eradicasem morbul

din plămânul făcut ferfeniţă

cu care pietonul zelos

mai traversase animalul în dungi.

dar ce folos,

nu îmi luasem pe mine

decât o piele

la fel de tărcată.

m-am împiedicat

şi m-am trezit aruncată

de-a latul ideii.

înainte şi înapoi

mă trecea un puhoi

de dorinţe infectate de ploi.

 

27 apr 2016

 

 

de frig şi de neînţelegerea sensului

 

caut cu frenezie

punctul de la care

nu mai pot continua,

de parcă toată viaţa mea

ar depinde de asta.

o dimineaţă compromisă

în care mă trezesc

cu sentimentul

că trebuie să-mi fie frig.

recunosc fiorul acela

de om ciudat

în lumea celor perfecţi.

sau, poate, o fi invers.

să fiu eu normal

şi ceilalţi să fie anapoda.

nici n-ar conta prea mult,

doar că lucrurile astea

pot fi văzute pe dos

ca într-o oglindă

şi nu-ţi dau nici o siguranţă.

în fundalul tabloului,

se văd nişte munţi înzăpeziţi.

voi parcurge pe jos

distanţa propusă

şi voi vedea ce e acolo.

de asta nu-mi tapetam pereţii

cu imaginile altora.

mă duceam într-acolo şi nu găseam nimic,

ca în această dimineaţă

în care mi-e frig

şi nu înţeleg sensul mişcării.

 

24 aprilie 2016

 

 

ploi

 

unele ploi parcă vin dinăuntrul

gropilor comune

ale delictelor nemărturisite.

nu se face pe geam curcubeu,

pereţii n-au ochi să vadă

cum se scurge materia

şi strada se face bucăţi.

nicăieri, nici o ţipenie de om

nevinovat.

ape murdare ni se dau

spre spălare.

cu cât uit să înot,

mi se murdăresc aripile

cu un trecut neiertat.

aruncaţi-mi colaci de salvare,

norii albi ai fugii de păcat

nesăvârşit.

viitorul poate fi o insulă

sau o cazemată

adânc săpată în pământul pur.

 

26 apr 2016

 

 

cătuşe sângelui

 

oameni şi fiare,

cuşti de aer,

unde se termină

şi unde începe

libertatea respiraţiei.

tu muşti

ceea ce mie

îmi e necesar

ca să trăiesc.

de aceea ne separă

nişte bare de viaţă.

gratii ceţoase,

ca un gaz ilariant,

epuizarea tuturor

exerciţiilor de domesticire.

oameni şi fiare,

între noi

nişte gardieni

pun sângelui cătuşe.

 

27 apr 2016

 

 

toate par la fel

 

soare plin de noroi

la butoniera mirelui bolnav

atârnă o floare de otravă

verde e culoarea

viermelui mic

cu fitil.

dar aprindeţi făclia

mireasa va cădea în umbră

este o trapă.

toţi asistaţii duc trenă

taie naşul cu cleştele

cotoare de bilete de tren

fugitivilor

nu mărunţiţi hârtii

nu veţi avea pe unde

lăsa noaptea

şi aşa e neagră

murdar alb pe negru

cărunt şi nu prea.

absolvenţilor

cunună de lauri

morţii coroane

prevăzătorilor comprese

cataplasme

în sânge

nuntă cu dar

însă

din contra

cortegiu

toate par la fel

de pe estradă.

 

27 apr 2016

 

 

e oră 5, hai să punem de ceai

 

spune-mi o poveste tristă,

s-ar asorta cu nuanţa perdelelor,

aerul s-ar îndupleca

şi mi-ar umple plămânii.

aş ofta de câte ori ar fi cazul

şi povestea ar curge firesc

până aş umple un vas.

aş pune de ceai, pe la 5.

aş amesteca esenţa naraţiunii

în sens invers acelor de ceasornic,

un fel de magie aş face,

povestea nici nu s-ar fi întâmplat

şi tristeţea ar veni

doar de la cana pe care o ţin în mâini,

mult prea ştirbită.

 

2 mai 2016

 

 

maculatură

 

oamenii te citesc

şi dacă nu eşti o carte bună

îţi rup foi,

împachetează în ele

lucruri murdare.

 

2 mai 2016

 

 

 

 sub iarbă, tata

 

nu calc prin iarbă,

genele tatei

ar putea să se spargă.

ochii lui erau albaştri

până târziu.

dar unde i-a pus,

verde crunt dedesubt,

deasupra nor de cerneală.

abur mărunt

la capul crucii

ce iese din pământ,

colosală umbră

face furnicilor

din alt neam.

rude de sânge

cu peticul ăsta

săpat de cârtiţă.

mir de rouă,

lacrima ploii

strecurate-n ascuns.

nu calc prin iarbă,

dacă n-o fi sus…

 

1 mai 2016

 

 

 ca pâinea

 

mama mă învăţase că la oameni

trebuie să ai noroc ca la pâini,

unii sunt ca nişte lipii, rămân plaţi,.

altora trebuie să le pui drojdie ca să crească,

să îi închini, să-i acoperi, să-i dai la căldură.

pâinea de casă trebuie să fie

ca şi omul firesc, cinstită.

dar mai cumperi şi din târg câte o franzelă,

câte-o împletită,

oamenii şi derivatele lor…

 

5 mai 2016

 

 

laborator

 

miroase a spirt şi a cafea,

asistenta scăpa din mână

o impresie de străpungere,

pisica galbenă doarme

în nodul hartmann

al sălii de aşteptare.

pacienţii îşi pierd pacienţa.

mătură băiatul în halat albastru,

împinge răbdarea contaminată

mai înspre uşă.

afară plouă,

prin umbrele sfâşiate

curg chipurile trecătorilor.

par sănătoşi, grăbiţi,

nici unul nu donează sânge

când e vremea urâtă.

se fac mucegaiuri pe venă putredă

a oraşului.

cheag de nori,

ţineţi apăsat două minute.

ploaia a încetat,

aruncaţi vata în cutia inscripţionată

deşeuri biologice.

ploaia a stat.

 

5 mai 2016

 

 

scrisoare pentru mama

 

dragă mamă,

stau la capătul pământului

şi mă uit după tine.

a înflorit liliacul.

oamenii lucrează prin grădini.

în lume au avut loc războaie

şi cutremure.

şi s-au născut oameni noi.

au reînceput să se poarte sandalele

cu talpă de plută

dar nu s-a găsit leacul cancerului.

nici al singurătăţii,

boala aceea banală

pe care o luai uşor

şi nu te mai puteai vindeca.

eu am mai crescut.

dacă mă vezi, să ştii că nu sunt aşa bătrână.

poate nu este lumina bună

şi-mi lasă umbre pe chip.

anul acesta fac vârsta pe care ai avut-o tu

când ai rămas vădană.

şi nu toate văduvele trebuie să fie bătrâne

şi triste şi îmbrăcate în negru.

să ai 53 de ani nu e nici o scofală.

sărut mâna, mamă.

mi-a amorţit gâtul uitându-mă după tine

şi cred că am să mă ridic şi am să plec.

data viitoare când vin

poate am să aştept mai mult

sau poate n-am să mai plec deloc.

şi, încă ceva,

să ştii că acum semăn cu tine.

 

27 apr 2015

 

 

 pe ploaie

 

plouă, ca de fiecare dată

când am timp să mă gândesc la mine.

adineaori a tunat

şi am alergat în gânduri

despre unii

care îmi păreau impermeabili,

erau tunşi cu streaşină,

divagau în două ape

şi paratrăsnet.

ah, ce aproape a fost,

dar s-a descărcat pe şira spinării

unui munte care tocmai trecea strada.

la semafor se întâlnesc

toţi cei care fug de ceva.

îi atrag luminile intermitente.

 

7 mai 2016

 

 

de inspiraţie ezitantă

 

un poem obtuz,

între versuri mai mult

de nouăzeci de grade

de nesăbuinţă,

o temă eroică

cu final neaşteptat.

laşitatea câştigă,

i se ridică o statuie tremurată,

cu scop terapeutic.

consolidaţi ezitările

în materiale ferme,

nu faceţi din ele

literatură.

 

7 mai 2016

 

 

punctuaţia face diferenţa

 

nu pune virgulă acolo

unde trebuie punct.

se va lungi fraza

o viaţă, două.

apoi, se va tăcea

cu subînţeles

vreo alte nouăzecişinoua

de supravieţuiri patetice.

 

2 mai 2016

 

 

 leşul cerului căzând…

 

păsări obosite de zbor de doi,

cosit de la subsuori înaltul ierbii,

căzutu-n derivă,

o amânare de biruinţă,

retezat reazemul cu frunzele pale.

ţarc de încercare,

o curte interioară într-un simulator,

sprijin de pereţi albaştri,

ascensor făcut din nişte aripi de ajutor.

retragerea fără nici un fel de onor,

doar pene lipsă, rană plutitoare,

nici un os nu-i mai uşor

decât trecutul spongios.

păsări cosind, obosind,

leşul cerului căzând aproape de tot,

aproape nimic.

 

6 mai 2016

Revista indexata EBSCO