Jul 17, 2017

Posted by in Atitudini

Cassian Maria SPIRIDON – O sută cincizeci de ani de Convorbiri literare. Eminescu la Convorbiri literare (I)

În cei o sută cincizeci de ani de existenţă a foii înfiinţate de Societatea Junimea şi al cărei prim număr apare pe 1 martie 1867, au existat cîteva hiatusuri provocate de evenimente istorice majore. Prima întrerupere va fi după ocuparea Bucureştiului de către trupele germane în primul război mondial, între anii 1916-1918 – cînd revista era sub direcţia lui S. Mehedinţi – ce se va afla la cîrma publicaţiei între 1907 şi 1923. Al doilea hiat va fi provocat de ocuparea României de trupele sovietice care vor interzice în 1944 apariţia revistei, aflată atunci sub direcţia lui I.E. Torouţiu – ultimul număr este din iulie 1944.

Este cunoscut că în mai 1970, revista Iaşul literar îşi va schimba numele în Convorbiri literare.

Într-o broşură publicată în 1971, Iaşi – cetate a culturiifile de monografie, redactată de N. Turtureanu şi C. Slătinaru, editată de Comitetul Judeţean Iaşi al P.C.R. Secţia de propagandă, în cinstea semicentenarului Partidului Comunist Român, citim: „Convorbiri literare. Revista cu acest nume încăr­cat de semnificaţii majore pentru cultura noastră (prima serie a apărut în 1867 sub patronajul «Societăţii literare Junimea» şi, implicit, a lui Titu Maiorescu), continuă o preocupare spirituală începută în primii ani de după Elibe­rare şi cristalizată în anii următori. Nucleul ei a fost un Cenaclu literar, condus de criticul şi profesorul (de mai tîrziu) Gheorghe Agavriloaie, la care şi-au dat concursul şi adeziunea scriitori ca Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, George Lesnea, Nicolae Ţaţomir.

Prima expresie tipărită a revistei a fost un masiv al­manah literar apărut în martie 1949 cu titlul «Pentru pace şi cultură luptăm», ceea ce exprimă pregnant pulsul revo­luţionar al epocii şi adeziunea scriitorilor la comandamen­tele timpului. Devenind în faza imediat următoare laşul nou, iar din 1954 – Iaşul literar, revista avea să se integreze suflului cultural şi politic al societăţii socialiste, paginile ei fiind o tribună pentru exprimarea, cu limbajul artei, a idea­lurilor omului nou, a mutaţiilor produse în conştiinţa aces­tuia. Aşa cum se afirmă în articolul ce deschide numărul jubiliar din martie 1969, menirea revistei a fost de a pro­paga în masa iubitorilor de literatură idei care să exprime esenţa epocii ce o trăim…

Recep­tînd şi punînd în aplicare îndrumările Partidului Comunist Român, înţeleptul conducător al poporului nostru, revista ieşeană a reuşit să polarizeze interesul multor scriitori şi intelectuali, animînd şi stimulînd nume de prestigiu sau nume care şi-au căpătat prestigiu printr-o colaborare per­manentă şi activă. E deajuns să amintim că în laşul nou a apărut cel dintîi poem ce anunţa un viitor mare poet, Nicolae Labiş. Iaşul literar a fost revista preferată şi îndrăgită a delicatei şi tulburătoarei poete Otilia Cazimir, a mereu tînărului George Lesnea, a rafinatului artizan al stilului care este Nicolae Ţaţomir.

În paginile acestei reviste şi-au făcut ucenicia lite­rară şi s-au afirmat Horia Zilieru, Corneliu Sturzu, Florin Mihai Petrescu, George Popa. Aici s-a exercitat spiritul critic al unor istorici şi teoreticieni ai literaturii şi artei, cum sînt Al. Dima, Constantin Ciopraga, Liviu Leonte, şi s-a impus noua pleiadă a criticii ieşene: Mihai Drăgan, Nicolae Creţu, Al. Călinescu, Gheorghe Drăgan – pentru a aminti doar cîteva nume. Trebuie să menţionăm, de ase­menea, aerul proaspăt pe care l-au adus, în paginile revistei ieşene începînd din anul 1965, tinerii poeţi Paul Drumaru, Adi Cusin, Mihai Ursachi, Ion Chiriac, Ana Mâşlea, Aura Muşat, Nicolae Turtureanu, Ioanid Romanescu, Cristian Simionescu. Prezenţa lor şi a altor tineri alături de semnăturile scriitorilor vîrstnici, consacraţi, a dat revistei un necesar echilibru, o exprimare mai reală a efervescenţei creatoare a Iaşului.

Numindu-se începînd din mai 1970, Convorbiri literare, revista din Iaşi s-a înscris pe treapta unei experienţe supe­rioare, angajîndu-se să se manifeste «ca o revistă a epocii, activă în atribuţiile ei social-artistice şi, mai presus de orice, expresie a ideologiei Partidului Comunist»”.

Almanahul, Iaşul nou şi Iaşul literar se vor metamorfoza în final în Convorbiri literare, încercînd a asigura o continuitate a foii junimiste în condiţii cu totul neprielnice şi profund ideologizante. În această succesiune întreruperea apariţiei am putea-o calcula din august 1944 pînă la apariţia în martie 1948, la Iaşi, a almanahului literar.

La Cluj, asemănător, dintr-un astfel de almanah literar se va naşte revista Steaua.

Citatul redat  mai sus este edificator asupra contextului şi atmosferei în care îşi desfăşurau activitatea literară revistele în regimul comunist şi cu trimitere directă la situaţia Iaşului literar ce a preluat marca Convorbirilor literare.

Istoria recentă a revistei debutează tot la Iaşi, cu numărul 1 care apare în Mai 1970, în format carte de 96 de pagini, avînd ca redactor şef pe Dumitru Ignea. Iaşul literar, la finalul numărului 4/1970, inserează: „Începînd cu numărul viitor revista noastră se va numi «Convorbiri literare»”. Născută la 1 martie 1867 la Iaşi, după aproape 18 ani, în 1886 apare la Bucureşti, timp de mai bine de 58 de ani, pînă în iulie 1944, cu un hiat de doi ani, întrerupere din perioada Războiului de Reîntregire – ar rămîne 56 de ani de editare neîntreruptă. Dacă am prelua varianta vehiculată în broşura mai sus citată, revista îşi reia apariţia la Iaşi în martie 1949 cu amintitul Almanah ce devine Iaşul nou, apoi din 1954 Iaşul literar care îşi schimbă în Mai 1970 numele după cel al foii junimiste. Calculînd din 1949 pînă în 2017, sînt 68 de ani, plus primii 18 ani, per total avem la Iaşi 86 de ani de continuă apariţie, cu cei aproape doi ani de întrerupere postrevoluţionară, între 1994-1995. Calculată numai din mai 1970, avem 57 de ani, plus primii 18, în total 75 de ani de continuă apariţie în capitala Moldovei. Cea mai lungă şi mai glorioasă epocă, după cum se poate constata, este şi rămîne cea ieşeană.

În articolul program al numărul 1 (mai) 1970, intitulat Continuitate şi semnat, după cutuma comunistă, Convorbiri literare, după ce se subliniază că Iaşul literar, timp de două decenii a afirmat creaţia literară, se precizează: „Reliefînd coordonatele pozitive de pînă acum, revista preia un titlu de stimă, care aduce cu el vigoarea unor alte decenii de tradiţie definitorie. Numindu-se Convorbiri literare, revista noastră îşi continuă apa­riţia de pe treapta unei experienţe superioare şi cu obligaţia certă a unei ţinute care nu trebuie să dez­mintă”.

Născută sub semnul continuităţii, revista este considerată «moment de succesiune şi totodată de început», după care sîntem atenţionaţi că «se va manifesta ca o revistă a epocii, activă în atribuţiile ei social-artistice şi, mai presus de orice, expresie a ideologiei Partidului Comunist». Este pentru prima dată cînd revista este înregimentată unei ideologii de partid. Situaţie ce nu se va schimba, din contră, în timp se va accentua, pînă în decembrie ’89. În articolul program, se mai menţionează: «Servind cultura românească de azi, Convorbiri literare va păstra onoarea tradiţiilor şi spiritul critic pe care cu strălucire l-au impus respectaţii noştri înaintaşi».

În acelaşi prim număr descoperim o Evocare trimisă de Leon Negruzzi de la Paris, în martie 1970. Este relatată discuţia şi sfaturile primite de la bătrînul şef al Convorbirilor către nepotul său Leon, proaspăt întors în Ţară şi dornic a edita, la rîndu-i, o revistă. Iacob Negruzzi îi spune: „«Nu uita, băiete, îmi zise el, că în 1867 exista la noi în Ţară un vid, un vid spiritual şi editorial. Ceea ce se publica era teribil de mediocru. Tatăl meu, bolnav, nu mai scria, Vasile Alecsandri se repeta şi era foarte inegal. În plus, prelegerile noastre, ale junimiştilor, preparaseră publicul interesat printr-o critică aspră despre tot ce apărea. Noi toţi, şi în special Maiorescu, avuseserăm în prealabil curajul să introducem în conferinţele noastre critica estetică şi nu ne-am dat înapoi să criticăm chiar unele poeme ale lui Alecsandri, considerat pe atunci cel mai mare poet al nostru.

Astăzi, situaţia nu mai este aceeaşi (1921) şi lupta va fi mai grea, îţi voi da totuşi sfaturile pe cari tatăl meu şi străbunicul tău mi le-a dat mie. E necesar, mă sfătuia Costache Negruzzi, să ai cu tine o echipă solidă şi tînără. În al doilea rînd trebuie să fiţi şi să rămîneţi independenţi şi să evitaţi orice linguşire. Înainte de toate trebuie să aveţi ceva de spus şi să ştiţi cum să le spuneţi, adică simplu şi fără maimuţăreală. Cu alte cuvinte, nu faceţi literatură inutilă. Cam acestea au fost cuvintele tatălui meu, cînd, întors din străinătate, mă îndemna să formez o societate literară şi mai pe urmă să lansez o revistă. Ia şi tu seamă de ele şi acţionează în consecinţă»”.

Sfaturi demne de urmat întocmai şi în prezent şi pe care actuala echipă redacţională le şi împlineşte.

În Evocarea sa nepotul primului diriguitor al Convorbirilor notează şi cîteva din amintirile acestuia, inclusiv despre istoria bătrînului plop – cu peste 200 de ani în spate, din grădina de la conacul negruzziştilor de la Hermeziu, la umbra căruia Costache Negruzzi a scris tot ce-a scris, inclusiv „Alexandru Lăpuşneanu” şi „Păcatele tinereţilor”: „Tot aici, cînd veneau la Hermeziu, Creangă şi Eminescu se îndepărtau ca să bea în tihnă un pahar cu vin. Junimea se întrunea rar aici, de trei sau patru ori în cei douăzeci de ani de existenţă. Şedinţele le ţineam în faţa balconului. Pogor stătea tolănit într-un fotoliu larg, Maiorescu se ţinea drept, jos pe un scaun lîngă Eminescu, căci ei erau lectorii, eu mă plimbam printre ei. Creangă şedea, împreună cu Carp sau cu Nicu Gane, pe iarbă şi dezmierda florile. Cîte refuzuri nu au plecat de aici  ca şi din toate şedinţele noastre, după aspra critică a lui Maiorescu sau după o replică cruntă a lui Pogor sau Petre Carp!”

Tot aici aflăm că o altă persoană care a jucat un rol însemnat la „Convorbiri” a fost soţia lui Iacob, Maria Negruzzi. Botezată de junimişti „Mama Convorbirilor”, ea a animat cu inteligenţa ei sclipitoare şi cu sprijinul ei de „à propos” toate şedinţele ce s-au ţinut la Iacob sau la Hermeziu. Avea un cult particular pentru Maiorescu şi pentru soţul ei, iar critica ei era mai acerbă chiar decît aceea a lui Pogor sau Carp.

Şi concluzia finală a celui care a copilărit în perioada interbelică la Hermeziu, în preajma primului director al foii junimiste merită redată: „În general, toţi membrii Junimei aveau o încredere oarbă în judecata atît de solidă a lui Maiorescu şi în «flerul» lui Iacob Negruzzi. Nu descoperiseră ei pe Eminescu, pe Creangă, pe Slavici, pe Caragiale etc.? «Avem un poet», a strigat Redactorul Convorbirilor, repezindu-se la Maiorescu după ce primise Venere şi Madonă! Acest «fler» extraordinar l-am descoperit eu însumi la bătrînul unchi cînd în 1921 i-am cetit Clopotele, primul poem publicat de prietenul meu Alexandru Philippide. «Ce admirabil poem, ce talent!» a exclamat fostul redactor al Convorbirilor. Reciteşte-I!”.

În următorul număr, 2/1970, aflăm reprodusă o conferinţă ţinută de Ion Petrovici (unul dintre colaboratorii constanţi ai Convorbirilor după 1900) în seara zilei de 20 martie 1970, spre a marca 130 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu, din care spicuim, în acest context, doar o frază: „Iacob Negruzzi, după cum ştiu cei mai mulţi dintre dv., a fost unui dintre membrii fondatori ai Societăţii «Junimea», acea societate al cărei număr creştea necontenit si care ţinea şedinţe săptămânale, avînd cîţiva ani mai tîrziu un organ de publicitate cele­bru, Convorbirile literare, al cărui director, Iacob Negruzzi a fost aproape un pătrar de veac şi ar fi fost mai bine să fie o jumătate, fiindcă cei ce au venit după el au slăbit toarte mult importanţa Convorbirilor literare”.

În ce priveşte editorialele, unele semnate mai scurt, C.L., sînt adevărate imne închinate partidului, şi care, pe măsură ce cultul conducătorului suprem devine dominant, sînt transferate asupra acestuia. Nr. 4/ aprilie 1971, anul II, serie nouă, se deschide cu Arhitect al conştiinţei, de unde aflăm că partidul este inclusiv dătător de har: „Şi dacă el este geograful însuşi şi exploratorul noii cosmogonii, partidul i-a dat ochii şi minţii înţelepciunea, fierbintele sens”, ca, spre final, să aflăm că dragostea şi respectul pentru partid ating inefabila muzică. Curat beţie de cuvinte! (n.n.)

În acelaşi stil ditirambic, peste cîteva numere, editorialul semnat Convorbiri literare (caseta redacţională dispăruse, astfel nu mai putem bănui că sub această semnătură s-ar afla redactorul şef), Arta cuvîntului în slujba patriei (nr. 7/ iulie 1971, anul II, serie nouă), citim în ultimele două paragrafe: „Orice scriitor, pe măsura talentului său, aspiră ca scrisul, gîndurile închise în paginile cărţilor sale să aducă un plus de frumuseţe contemporanilor şi urmaşilor, să dea glas epocii sale. Noi avem datoria sacră să spunem după forţa talentului nostru, fiecare în felul său propriu, ce înseamnă astăzi România, cum sînt, în continuă devenire, minunaţii ei fii. Numai astfel ne justificăm condiţia noastră de scriitori, numai în acest fel putem sluji patria de astăzi, lăsîndu-le urmaşilor ceva din semenii noştri şi din noi.

Spre acest scop ne îndeamnă mereu Partidul Comunist Român, aceasta este voinţa amplului program sintetizat de secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Să concretizăm prin cele mai măiastre împerecheri de gînduri şi cuvinte îndemnul partidului nostru: «Prin forme şi stiluri variate de expresie, arta trebuie să servească poporul, patria, societatea socialistă»”.

Revista cu numărul 1/ 15 ianuarie 1972 are ca redactor şef pe Corneliu Ştefanache şi apare în format tabloid (12 pagini), cu o frecvenţă de două numere pe lună, cu precizarea, pe frontispiciu: „Revistă literară fondată de Societatea Junimea din Iaşi, la 1 martie 1867”. Au trebuit aproape doi ani pînă au avut curajul să înscrie acest adevăr istoric, de la care, de altfel, se şi revendicau. Din ianuarie 1974 redevine lunară, cu apariţii la 20 ale fiecărei luni, tot tabloid, dar în 26 de pagini. Din Prolog-ul semnat C.L., de la debutul seriei Corneliu Ştefanache, spicuim: „Din trecuţii ani peste Convorbirile literare nu găsim temei să ne oprim decît la cei de la început. Gestul acelor iluştri bărbaţi, care au fondat, acum 105 ani publicaţia, merită a fi continuat. Dar, aşa cum ştim, vecinătatea cu marile umbre nu generează numai aspiraţia de a le repeta exemplul pentru prezentul tău şi pentru timpul celor care vor veni, ci şi prosternarea epigonică.

Convorbirile literare de astăzi vor fi o revistă a prezentului pentru prezent. Numai astfel credem că se poate scruta cu folos atît trecutul, cît şi viitorul.

Prestigiul de atunci în nici un fel nu-i va putea aduce revistei prestigiul de astăzi, dacă ea se va dovedi incapabilă să-l cîştige. Cu ceea ce va fi acum i se va măsura şi prestigiul.

Formele fără fond ştim ce aduc. Convorbirile literare de astăzi apar într-o lume calitativ nouă – cea socialistă – şi trebuie să slujească acestei lumi. Sub ilustrul ei nume ce l-am păstrat, avem datoria să aşezăm crezul acestei lumi socialiste, cel al partidului şi poporului nostru (…) Continuitatea Convorbirilor literare la Iaşi, adică editarea ei aici, nu trebuie nici un moment să însemne restrîngerea provincială (tendinţă care nu ţine numai de provincie), ci dimpotrivă, o generoasă cuprindere a valorilor, indiferent din ce colţ al ţării vor veni ele.

Valoarea nu se măsoară cu vîrsta. Fiecare generaţie a dat şi va da valori şi nonvalori. Pe primele le vom susţine cu sinceră bucurie; ultimele, cu aceeaşi sinceritate, vom încerca să le spunem pe nume.

O revistă nu-i nici o cutie poştală în care orice trecător îşi poate strecura scrisoarea, şi nici un colaj de texte mai mult sau mai puţin interesante. Despre ea trebuie să se răspundă la un moment dat: ce scop a urmărit şi cum l-a concretizat? Ce valori a promovat şi a adunat în jurul ei? Cu cîtă eficienţă s-a opus la tot ce este nociv literaturii noastre socialiste?

Ce se va putea spune, peste ani, despre noua serie a Convorbirilor literare? Nu ştim. Ştim în schimb că astăzi, mai mult ca oricînd, cititorul a învăţat să aleagă din mulţimea publicaţiilor. Dacă fiecare număr al Convorbirilor literare va fi astfel ales, atunci va avea temei şi speranţa noastră că în ceea ce se va spune despre publicaţia de la Iaşi vor fi şi vorbe de bine”.

La numărul 21/ 15 mai 1972, editorialul Semnele republicii sărbătoreşte sfertul de veac de la proclamarea republicii bolşevice, remarcînd: „Clasica opoziţie artă-viaţă s-a transmutat dialectic în sinteza: arta ca formă supremă a vieţii. Artistul este, în Republică, un receptor al frămîntărilor şi gîndurilor publice şi un simbol al lor. Turnul de fildeş s-a prăbuşit pentru a fi reînălţat în for, în miezul faptelor. Republica a dat artei ţeluri noi: acela de transformare a omului prin tăria frumosului”. Cît priveşte prezenţa unor deficienţe, sîntem tot aici atenţionaţi: „Chiar dacă în aceşti ani au existat şi unele momente de confuzie a valorilor care au dus la apariţia unor pagini lipsite de rezistenţă, acestea au fost, ca să spunem astfel, accidentale, nereprezentative, prin competenta îndrumare a Partidului s-a dovedit încă o dată capacitatea de se corecta erorile”.

După un an, de această dată semnat Corneliu Ştefanache, din editorialul bilanţ, Sensurile unui an (nr. 1 (25)/ 1973) aflăm, între altele, cum stăm cu compromisul: „Literatura revoluţionară nu poate fi decît novatoare, inovaţia fiind una din trăsăturile ei esenţiale. Inovaţia nu se referă numai la beletristică ci, aşa cum am spus, şi la critică. Mai poate face oare astăzi abstracţie critica de ce-a realizat totalitatea disciplinelor ce vizează fenomenul literar şi, mai ales, un critic marxist trebuie să repete idei şi teze arhicunoscute (de teama unor eventuale erori), în loc să aducă un plus de originalitate în efortul de a surprinde fenomenul literar în datele lui reale, adevărate? Răspunsul se subînţelege, concepţia marxist-leninistă nu numai că nu limitează, dar şi presupune originalitate. Şi la originalitate, la adevăr, nu se ajunge prin repetarea unor lucruri ştiute, ci prin experienţe repetate. Mi se pare că acum este momentul să clarificăm şi să adîncim înţelegerea unor noţiuni, a unor categorii ale criticii şi esteticii marxiste. Nu noţiunile, nu categoriile respective – de exemplu, realism, angajare, reflectare, experiment etc. – au fost compromise, ci autorii care le-au întrebuinţat fals s-au compromis” (…).

Tot aici va fi denunţată prezenţa şabloanelor: „Cum poate fi o literatură revoluţionară, o literatură care să influenţeze omul de astăzi şi pe cel de mîine, în spiritul ideilor comuniste, fără probleme, fără o problematică deosebită? (…) În strînsă legătură cu această tendinţă, cred că unii înţeleg lucrurile numai la suprafaţă şi în ceea ce priveşte noţiunile de actualitate sau angajare a scriitorului. De multe ori mi se pare că dăm un sens foarte restrîns noţiunii de actualitate, atît de restrîns încît (dintr-o ciudată grabă) fundamentarea teoretică este superficială, sau nu o dată lipseşte complet. Numai dacă ar fi să răsfoim editorialele revistelor noastre – unele abundînd prin şabloane – şi ne vom da lesne seama de acest fapt”.

Se pare că numai editorialele de început de an sînt semnate de redactorul şef, în rest, semnătura agreată rămîne C.L., editoriale care continuau să abunde prin şabloane.

Creşterea cultului personalităţii se face tot mai vizibilă. În editorialul la numărul 12 (60)/ decembrie 1974, Pentru fruntea sfîntă a României, aflăm ce animă scriitorimea: „Realizările fără precedent în patria noastră, faptul că avem în fruntea ţării un partid cu adevărat însufleţit de dragostea faţă de patrie, că acest partid şi această ţară au conducător pe cel mai iubit şi stimat fiu al poporului – tovarăşul Nicolae Ceauşescu – ne animă nestrămutata credinţă că vom fi în stare să smulgem viitorului alte nestemate pentru fruntea sfîntă a României”.

În Ideologie şi creaţie, editorial publicat în numărul 3 (75)/ martie 1976, al revistei care a impus spiritul critic în cultura naţională, se afirmă cu aplomb: „În această ordine de idei programul ideologic al partidului nostru acordă un mare rol criticii literar-artistice căreia îi cere ca în spiritul concepţiei despre viaţă şi lume ce ne este proprie să-şi exercite cu răspundere şi intransigenţă misiunea, misiune care în ultimă instanţă este una socială şi politică”.

Din aprilie 1976 pînă inclusiv în august 1977, mai bine de un an, redusă la 16 pagini, format tabloid, cu aceeaşi periodicitate, apare fără redactor şef şi casetă redacţională. Din septembrie 1977 pînă inclusiv în noiembrie 1989, redactor şef va fi Corneliu Sturzu.

Din acest interval vom cita dintr-un singur editorial, semnat, ca de obicei, responsabil: C.L., Rostul unei reviste literare, nr. 7 (91)/ iulie 1977, unde aflăm un straniu mixaj între ce şi-au propus junimiştii şi cum se intenţionează a fi continuaţi. „Aşa stînd lucrurile, vechea întrebare: care este rostul unei reviste literare în ziua de azi? ni se pare de o maximă actualitate. Ne gîndim că la 1867, iniţiatorii Convorbirilor literare şi-au pus-o cu aceeaşi responsabilitate pentru vremea lor. Şi nu au greşit atunci cînd, criticînd cu principialitate şi curaj producţiile epigonice ale vremii, au deschis un drum nou, perspective îmbucurătoare literaturii române din secolul trecut. Fără această «defrişare» a unor mentalităţi literare anacronice nu s-ar fi impus creaţiile lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Slavici, I.L. Caragiale şi ale atîtor scriitori intraţi cu strălucire în patrimoniul culturii noastre naţionale. (…) Tocmai în acest spirit de discuţii şi confruntări deschise, pe baza concepţiei noastre marxist leniniste, a ideologiei partidului nostru, ne îndeamnă tovarăşul Nicolae Ceauşescu să acţionăm atunci cînd spunea că se va discuta şi se va vedea ce e rău şi ce e bun şi, cînd se va dezbate în colectiv, poate va înţelege mai uşor şi cel care a scris prost.

În acest spirit înţelege şi revista Convorbiri literare să fie, mai mult ca în trecut, o tribună a ideilor înaintate despre literatura zilelor noastre, să promoveze în continuare o artă de o înaltă valoare etică şi politică. (…) În acest cadru de libertate, iniţiativă creatoare şi responsabilitate civică revista Convorbiri literare, alături de celelalte publicaţii din ţară, va fi o prezenţă activă în peisajul artei româneşti de azi şi de mîine”.

Seriile publicate în perioada comunistă, supuse presiunilor ideologice, pe cît le-a fost cu putinţă s-au străduit să publice şi pagini de autentică literatură. Ele, în fapt, sînt singurele care justifică şi argumentează continuitatea asumată sub emblema publicaţiei junimiste.

În decembrie 1989 apar două ediţii speciale, în 8 pagini, şi la începutul lui ianuarie 1990 o a treia ediţie specială, în 12 pagini, sub direcţiunea unui Comitet provizoriu de conducere format din: Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Al. Călinescu, Nichita Danilov, Daniel Dimitriu, Alexandru Dobrescu, Grigore Ilisei, Constantin Pricop, Horia Zilieru; Comitet care a înlăturat, date fiind evenimentele din decembrie ’89, în manieră revoluţionară vechea conducere, păstrînd, totuşi, o bună parte din membrii fostei redacţii.

Mai apare încă un număr, 1/ (1245) ianuarie 1990, în vechea formulă lunară, cu 12 pagini.

Ediţia specială, postrevoluţionară, a Convorbirilor literare (nr. 12/ decembrie 1989) se deschide cu un Argument, semnat Al. Dobrescu, cel care din februarie 1990 va dirigui revista pînă în noiembrie 1995. Redactor al revistei încă de la seria Corneliu Ştefanache, va consemna aici, între altele: „Dictatura, pulverizată prin solidaritatea întregului popor român, a încurajat şi protejat oportunismul şi minciuna. Destui dintre noi au cedat presiunilor de tot felul ori s-au lăsat ademeniţi de mizerabile avantaje lumeşti, îngropîndu-şi convingerile sub maldăre de cuvinte goale. Paginile Convorbirilor literare au fost şi ele mînjite cu minciuni şi oportunisme, veritabile sfidări la adresa înaintaşilor ce au sfinţit numele publicaţiei. Ne cerem scuze cititorilor pentru neadevărurile şi tăcerile la care am fost părtaşi. Ne cerem scuze pentru maculatura cu care le-am jignit bunul simţ şi bunul gust. Inutil să facem promisiuni pentru viitor. Sîntem noi înşine sătui de promisiuni ce au ţinut, atîta amar de vreme, locul faptelor. Ce şi cum vom face, veţi vedea şi veţi judeca singuri. Ţinem, totuşi, să se ştie că ne vom implica în toate problemele vieţii economice, sociale, politice şi culturale, spunîndu-ne cuvîntul fără înconjur. Facem apel la toţi scriitorii de bună credinţă, la toţi intelectualii români să ne sprijine”.

Ce repede a uitat Al. Dobrescu, redactor al revistei în perioada comunistă, cum se lăsa ademenit de mizerabile avantaje lumeşti şi anula, spre exemplu, pe spaţii largi, pe Monica Lovinescu şi afirmaţiile Domniei Sale de la Europa liberă. Măcar recunoaşte că paginile Convorbirilor literare au fost şi ele mînjite cu minciuni şi oportunisme – e drept, uită să-şi recunoască propria, larga contribuţie la mînjire întru mizerabile avantaje lumeşti.

Editorialul de la nr. 1 (1246), joi, 15 februarie 1990, serie nouă, semnat de noul redactor şef, Al. Dobrescu, Încotro?, anunţă schimbarea periodicităţii, din lunară, în săptămînală, dar şi a structurii. Este condamnat refuzul literaturii, practicat în perioada socialistă: „Dictatura comunistă n-avea nevoie de literatură. Îi trebuiau numai cîntăreţi de curte. Şi i-a găsit. Au răspuns la apel toţi mediocrii şi veleitarii, din păcate şi destui scriitori de talent corigenţi la morală, securişti transformaţi peste noapte în poeţi şi prozatori pe linie, activişti ce-şi plăteau cu devotate stereotipii căldura fotoliilor. O uriaşă producţie paraliterară a invadat paginile revistelor, inclusiv ale Convorbirilor literare, făcîndu-le ilizibile. Nu era o întîmplare, ci efectul unei politici bine puse la punct, ce urmărea restrîngerea pînă la anulare a spaţiului destinat literaturii adevărate. În ultimul timp, publicarea unui text literar ajunsese o performanţă”.

Condamnînd tirania esteticului instaurată în deceniul al nouălea (în realitate o tiranie iluzorie, în lipsa obiectului estetic, în fapt refuzat ideologic), editorialistul se simte dator să precizeze: „În ce ne priveşte nu putem încuviinţa, şi cu atît mai puţin a urma, un asemenea punct de vedere, în opinia noastră echivalent cu o demisiune. Cînd a curs atîta sînge, cînd e în joc soarta de azi şi de mîine a ţării, cum să stai deoparte şi să-ţi scrii în linişte cărţile? Avem convingerea că, în astfel de circumstanţe, orice scriitor ce se respectă nu poate rămîne nepăsător. Datoria sa de căpetenie e să-şi pună scrisul în slujba imperativelor naţionale. Iar imperativul ceasului de faţă e instaurarea unei democraţii adevărate în România. Este motivul pentru care Convorbiri literare încetează a mai fi, deocamdată, o revistă precumpănitor literară”.

Convorbiri literare, la începuturile ei, mai trecuse printr-o astfel de încercare, dar stăruinţa lui Iacob Negruzzi şi înţelepciunea lui Titu Maiorescu o vor salva în ultimul moment – fapte prezentate de altfel în prima parte a acestui articol. Nu la fel se va întîmpla în 1990.

Şi Al. Dobrescu continuă: „Vom da absolută prioritate tuturor temelor şi problemelor fierbinţi ale momentului, poate că fără legătură imediat vizibilă cu literatura, dar fără de a căror dreaptă soluţionare e de neconceput o viaţă literară normală. Înainte de a examina pe îndelete situaţia literaturii, ne simţim obligaţi de propria-ne conştiinţă a delibera asupra condiţiilor indispensabile bunei funcţionări a instituţiei literaturii. Adică asupra cadrului politic pe cale să se contureze în ţara noastră. Abia cînd ne vom convinge că există toate garanţiile constituţionale ale democraţiei, cînd pericolul instalării unei noi dictaturi va fi definitiv înlăturat, ne vom întoarce liniştiţi la uneltele noastre”.

În Politică şi literatură, editorialul la nr. 10 (1255)/ 26 aprilie-3 mai 1990, serie nouă, Al. Dobrescu răspunde acuzaţiilor că în revistă „dăm prioritate efemerului politic în dauna eternului artistic” cu argumente întemeiate, dar alături de ce au promovat Societatea Junimea şi revista Convorbiri literare – care au refuzat cu program politicul, atît în cadrul discuţiilor de la întrunirile Societăţii, cît şi în paginile publicaţiei. Din nou, ca în perioada comunistă, cînd ideologia alungase literatura, şi prima serie postrevoluţionară tratează literatura în paginile Convorbirilor literare pe post de cenuşăreasă.

Editorialistul se întreabă, asigurînd şi răspunsul: „Care e, în asemenea circumstanţe, datoria intelectualităţii? Şi care e îndatorirea scriitorului? Să stea liniştit deoparte, spectator la degradarea programului Revoluţiei din decembrie? Să se încuie cu şapte lacăte în căldurosul său turn de fildeş, surd şi orb la ce se petrece în jur? Să întoarcă spatele realităţii, devotîndu-se trup şi suflet delicatelor chestiuni estetice? Sau, din contra, să-şi pună talentul în slujba idealurilor democraţiei, să deschidă ochii semenilor asupra primejdiilor ce ne ameninţă? În ce ne priveşte, răspunsul nu poate fi decît unul singur: cînd soarta democraţiei e în pericol, scriitorul trebuie să-şi lase deoparte proiectele artistice, să coboare în piaţa cetăţii şi să vorbească. Nu răspunderile artistului, ci acelea ale cetăţeanului au întîietate. Iar tăcerea înseamnă declinarea responsabilităţilor civice şi e vinovată ca orice altă trădare”.

Tarabele gemeau la acea vreme de jurnale care dădeau prioritate efemerului politic, dar, se pare, doar Convorbiri literare erau singurele capabile a salva democraţia.

Prin Noi şi Eminescu, editorialul de la nr. 17-18 (1262-3)/ 14-26 iunie 1990, Al. Dobrescu apelează la Eminescu pentru a argumenta implicarea civică şi politică a revistei: „Cum s-ar comporta Eminescu dacă mîna destinului l-ar fi făcut contemporanul nostru? Ar fi stat deoparte cizelîndu-şi cu răbdare poemele, nepăsător la vuietul străzii, sau, dimpotrivă, şi-ar fi abandonat planurile literare, punîndu-şi talentul în slujba luminării semenilor, deschizîndu-le ochii asupra adevăratei realităţi, ajutîndu-i să o distingă de înşelătoarele aparenţe? Ar fi tăcut el aşteptînd să se aşeze lucrurile, sau ar fi pus umărul la a lor limpezire? Şi-ar fi păzit micul confort, s-ar fi lăsat cumpărat cu o slujbă, tocmai el, dispreţuitorul demnităţilor lumeşti, ori şi-ar fi spus cuvîntul neocolit în toate chestiunile fierbinţi ale zilei, asumîndu-şi riscul de a nu fi pe placul puterii, de a fi considerat incitator, tulburător al ordinii publice? Şi oare ce-ar fi făcut Eminescu atunci cînd, profitînd de ignoranţa mulţimii, puterea ar fi ridicat-o împotrivă-i, sugerînd că pana poetului e sursa tuturor nenorocirilor prezente şi viitoare şi că lapidarea ar fi pedeapsa binemeritată de un asemenea duşman al poporului? Dar dacă apariţia ziarului ce i-ar fi găzduit intervenţiile ar fi fost blocată? Şi dacă reapariţia lui ar fi fost condiţionată de exercitarea unui sever control al opiniei, aşadar de o cenzură a majorităţii?

Absurde acum mai bine de un secol, cînd scria Eminescu la Timpul, întrebările de acest fel au devenit, din decembrie încoace perfect legitime …”.

După cum se ştie şi atenţionează şi editorialistul, Eminescu şi-a publicat consecvent atît de aplicatele sale reacţii la evenimentele politice ale vremii în ziarul Timpul (stă mărturie cuprinzătoarea sa operă politică) – ziar care, după ştiinţa noastră, n-a găzduit la acea vreme nici o poezie a celui care a scris Odă (în metru antic).

Pe cînd în Convorbiri literare nu publica decît texte literare, în paralel Eminescu era zi de zi prezent în Timpul cu articole politice. Se vede că, în timp ce-şi cizela cu răbdare poemele pentru Convorbiri, în paralel, în Timpul îşi punea talentul în slujba luminării semenilor…

De reţinut, nu atitudinea civică şi politică în lupta pentru afirmarea democraţiei a redactorului şef al primei serii postrevoluţionare este în discuţie, ci schimbarea direcţiei publicaţiei într-una cu totul străină celei iniţiale – spre paguba şi nu spre folosul Convorbirilor literare.

Consecvent noii direcţii, pe prima pagină a săptămînalului editat de Uniunea Scriitorilor din România, la nr. 11 (1300)/ martie 1991, este inserat, imediat sub titlu, în chenar, un anunţ: „Important! Începînd de săptămîna viitoare, Convorbiri literare editează, în colaborare cu European Star S.A., revista Convorbiri mondene. În fiecare număr veţi găsi anchete interne şi internaţionale, reportaje în exclusivitate de la toate evenimentele importante ale săptămînii în curs, interviuri cu stelele vieţii politice, financiare şi artistice, cancanuri, concursuri cu substanţiale premii în valută, dezvăluiri senzaţionale. În serial: Dallas. Căutaţi la chioşcuri şi la difuzorii particulari Convorbiri mondene!”.

Pe lîngă anunţatele Convorbiri mondene, aflăm, spre exemplu, începînd cu nr. 8/ februarie 1991, un supliment Convorbiri sociale şi politice.

Noua conducere postdecembristă schimbă periodicitatea revistei de la lunar la săptămînal, joia fiind ziua de apariţie, ca din septembrie-octombrie 1991 să redevină lunară şi apare în format A4 (gen revistă şcolară) cu 24 de pagini; număr de pagini ce se va perpetua cu mici variaţii. Se înmulţesc numerele duble, triple etc. fără modificarea vizibilă a numărului de pagini.

Asistăm la o degradare constantă a revistei, de la retragerea colaboratorilor, la sincope tot mai mari în frecvenţa apariţiilor, pînă cînd, cu numărul 3-5/1995 practic nu mai apare. A fost, din nefericire, seria care nu va onora niciodată pe cei care au editat-o şi cu atît mai puţin istoria glorioasă a Convorbirilor.

Edificator ar fi, pentru a ilustra această tristă şi ruşinoasă perioadă din existenţa foii junimiste cît mai obiectiv, să cităm din Dicţionarul general al literaturii române, literele C/D, apărut sub egida Academiei Române în 2004, unde la paginile 371-372 sunt notate etapele primei serii postdecembriste ale revistei: „Ediţia specială din decembrie 1989-ianuarie 1990 marchează încheierea şi, concomitent, începutul unei etape.

După o firească perioadă de tranziţie, asigurată redacţional de un comitet provizoriu de coordonare, revista inaugurează la 15 februarie 1990 o serie nouă, editată într-un format mai mic, cu frontispiciul schimbat şi cu apariţie săptămînală. Colectivul de redacţie va suferi în decursul anilor ’90 modificări: Radu Andriescu, Liviu Antonesei (redactor şef adjunct), Emil Brumaru (redactor şef adjunct), Sînziana Caraman, Nicolae Dabija, Nichita Danilov, Daniel Dumitriu, Al. Dobrescu (redactor şef), Gabriela Codruţa Gavril, Valeriu Gherghel, Ion Hadârcă, Nicolae Ionel, Constantin Pricop (o vreme secretar general de redacţie, funcţie pe care o va schimba cu Valeriu Gherghel), Horia Zilieru. Lor li se vor alătura Alina Mungiu şi Mădălina Grigoraş (secretar de redacţie). În editorialul numărului de debut al noii serii, Al. Dobrescu (redactor şef între februarie 1990 şi decembrie 1995) precizează că, în timpuri tulburi, scriitorul nu are voie să se cantoneze în literaturitate, ci trebuie să se implice în viaţa cetăţii: «Este motivul pentru care Convorbiri literare încetează de a mai fi, deocamdată, o revistă precumpănitor literară. Vom da absolută prioritate tuturor temelor şi problemelor fierbinţi ale momentului, poate că fără legătură imediat vizibilă cu literatura, dar fără de a căror dreaptă soluţionare e de neconceput o viaţă literară normală (…) Cînd ea se va instaura ne vom întoarce liniştiţi la uneltele noastre». În consecinţă, o vreme revista ar fi putut purta titlul unei rubrici din paginile sale, Convorbiri neliterare. Şi aceasta pentru că cea mai mare parte a spaţiului tipografic din cele 16 (sau 32) pagini ale revistei este ocupată de anchete, interviuri, eseuri, traduceri, rubrici, corespondenţe externe pe teme inspirate de realităţile social-politice. Nu întîmplător, la un moment dat, colegiul redacţional a simţit nevoia unei coagulări a textelor la ordinea zilei şi a introduce în corpul publicaţiei un aşa-numit supliment intitulat Convorbiri sociale şi politice. Preocupările strict literare s-au rezumat o bună bucată de timp la cîte o cronică literară uneori «suprimată» şi aceea, rubrica devenind În loc de cronică literară. Se publică, fără constanţă şi fără un program anume, texte de istorie şi critică literară, fragmente de jurnal, de roman, piese într-un act, romane în foileton, texte inedite vizînd mai cu seamă autori odinioară interzişi, exilaţi, cenzuraţi: Mircea Eliade, Paul Goma, Octavian Paler, Matei Vişniec ş.a., dar mai ales apar versuri ale unor poeţi ieşeni sau din Basarabia. Traducerile din poezia universală sînt minime. În mare vogă, ca, de altfel, în toată presa literară a momentului, se află dialogurile pe teme de actualitate (intelectualii, comunismul, vremurile noi, libertatea presei, literatura de sertar) purtate de Emil Brumaru (iniţial), Liviu Antonesei şi Dorin Popa (ulterior) cu scriitori, oameni politici, români din străinătate precum Luca Piţu, Al. Zub, Ion Raţiu, Mihai Ursachi, Ion Cristoiu, Ion Buduca, Al. Paleologu, Paul Goma, Dan Petrescu, Mircea Iorgulescu, Nicolae Breban, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, Gheorghe Grigurcu, Emil Hurezeanu, Ana Blandiana, Ştefan Agopian ş.a. Ultimele pagini ale fiecărui număr sînt dedicate corespondenţei din străinătate şi traducerilor din autori «la modă» (în general scriitori-cetăţeni): Czeslaw Milosz, Michel Foucault, Vladimir Bukovski, Günter Grass, André Glucksman, Milan Kundera, Al. Zinoviev ş.a. Încep să se contureze şi cîteva rubrici, unele mai rezistente în timp, altele efemere: Ieri şi azi (unde se publică texte apărute în presa românească de altădată, care nu şi-a pierdut însă actualitatea: Mihai Ralea, N. Iorga, Nae Ionescu, Pamfil Şeicaru, Mircea Eliade, Al.A. Philippide), Observator (unde se publică puncte de vedere legate de chestiuni la ordinea zilei: «rinocerizare», democraţie, totalitarism, comunism, libertatea presei, evenimentele socio-politice interne etc., aceleaşi teme pe care, dealtminteri, îşi construieşte editorialele şi Al. Dobrescu). Semnatarii articolelor, eseurilor şi interviurilor «ne»literare sînt în genere Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Mariana Codruţ, Nicolae Ionel, Silviu Lupescu, alături de colaboratori ocazionali ca Mircea Mihăieş sau Cornel Ungureanu, Monica Lovinescu ş.a. Pe aceleaşi teme Al. Călinescu semnează o vreme rubrica intitulată Proximităţi, iar Constantin Pricop, Mentalităţi. Se impun, la capitolul rubrici, Diligenţa poştală a lui Emil Brumaru (uneori, un fel de «poştă a redacţiei», alteori făcînd loc savuroaselor, jucat-candidelor şi ironic-senzualelor poeme, scrisori sau tablete semnate de poetul-doctor de la Dolhasca) şi tabletele lui Val Gheorghiu, intitulate Chacall. Rar, apar şi numere tematice dedicate Basarabiei, momentului 1848, Sărbătorilor de Paşti, etc.”

Prăbuşirea revistei, dispariţia ei din spaţiul publicistic şi literar au determinat conducerea de atunci a USR, Comitetul Director să ceară Comitetului filialei Iaşi să propună o nouă conducere care să repună pe picioare publicaţia junimistă. S-au înaintat Comitetului Director nu una, ci şase propuneri, dintre care a actualului diriguitor avea patru voturi. Cei şase propuşi de membrii Comitetului Filialei Iaşi, au fost: Cassian Maria Spiridon, Nichita Danilov, Daniel Dimitriu, Cezar Ivănescu, Al. Andriescu şi Constantin Pricop, ultimul cu un vot. Cum în intimitate fiecare membru din Comitetul Filialei spera să fie nominalizat favoritul propriu, s-a hotărît să fie înaintată lista integrală către Bucureşti. În urma scrutinului de la Comitetul Director de atunci, Preşedinte USR Laurenţiu Ulici, cele mai multe voturi le-a obţinut Cassian Maria Spiridon. La mijlocul lunii decembrie 1995, va primi numirea pentru şase luni – perioadă de probă – manieră unică în numirea unui şef de revistă de către U.S.R. În iulie 1996 actualul şef al revistei va primi numirea definitivă în această funcţie.

La începutul anului 2003, Comitetul Director al U.S.R., preşedinte USR Eugen Uricaru, decide ocuparea prin concurs a posturilor de conducere de la revistele Uniunii Scriitorilor. În martie 2003, în urma concursului pentru funcţia de redactor şef al Convorbirilor literare, este declarat cîştigător şi reconfirmat în funcţie Cassian Maria Spiridon.

Primul număr apare la 20 ianuarie 1996, 20 rămînînd ziua de apariţie a revistei. În afara articolului program, Un alt început, pe prima pagină mai sînt texte semnate de: Mihai Eminescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu.

Revista este publicată în format tabloid extins, ca pînă la Revoluţie, în 16 pagini, cu o periodicitate lunară. Între alte semnături, la primul număr mai aflăm pe: Alex. Ştefănescu, Luca Piţu, un interviu cu Nichifor Crainic luat de Pan M. Vizirescu, Matei Vişniec, Liviu Ioan Stoiciu, Marcel Petrişor, Ion Hadârcă, Adrian Alui Gheorghe, Constantin Dram, Cristian Livescu, Gellu Dorian, Dan Stanca, Val Condurache, Dan Mănucă, Lucian Vasiliu, Florin Faifer, Elvira Sorohan, Liviu Papuc, Emil Iordache, Nicolae Panaite, Emil Brumaru, Iannis Ritsos în traducerea lui Valeriu Mardare etc. etc.

De la numărul 8/august 1996, revista se îmbogăţeşte ca număr de pagini, ajunge la 32 şi formatul tabloid se micşorează la 30×50. Alte nume noi, la cele menţionate: Ioana Crăciunescu, Ilie Constantin, Mircea Coloşenco, Ioan Holban, Valeriu Stancu, Gheorghe Izbăşescu, Constantin Dracsin, George Vulturescu, Grigore Scarlat, Anton Adămuţ. Gheorghe I. Florescu, Al. Husar, Sergiu Ailenei, Carmelia Leonte, George Bădărău, Mihaela Mîrţu, Ştefan Oprea, Nichita Danilov, Adam J. Sorkin etc.

Numărul din mai 1998 are 40 pagini, în acelaşi format, din care 8 pagini în policromie (pentru prima dată revista va fi publicată cu pagini color). Vom menţiona alte noi nume: Maria Carpov, Miron Kiropol, Ion Bălu, Dan-Silviu Boerescu, Adrian Dinu Rachieru, Bujor Nedelcovici, Petru Ursache, Ioan Ţepelea, Nicolae Negru, Ion Hurjui, George Popa, Gheorghe Grigurcu, Christian W. Schenk, Ioana Drăgan, Sorin Comoroşan, Mircea A. Diaconu, Valentin Ciucă, Bogdan Ulmu, Daniel Corbu etc.

Următorul, 6/1998, va avea 48 pagini, cu 8 pagini în policromie – formulă tipografică ce va rămîne neschimbată pînă la finele anului 2001. Între cei prezenţi, alţii decît cei nominalizaţi, aflăm pe: Sorin Vieru, Paul Goma, Gabriel Stănescu, Theodor Parapiru, Florin Şlapac, Marian Drumur, Mircea Platon, Marius Chelaru, Nicolae Coande, Sorin Gîrjan, Vasile Popa Homiceanu, Gabriel Funica, Ion Chichere etc.

În ianuarie 2002 are loc penultima schimbare din actuala serie a Convorbirilor literare. Numărul 1 (73)/ianuarie 2002 apare în format carte (B5), apropiat tipografic de cel interbelic şi asemănător, ca dimensiuni, cu numerele iniţiale (26×18,5); are 160 pagini, copertă policromă, celofanată, din carton mediaprint. Alte semnături încă neconsemnate: Nicolae Breban, Constantin Ciopraga, Irina Mavrodin, Dan Cristea, Calinic Argatu, Mircea Ghiţulescu, Nicolae Stroescu-Stînişoară, Vasile Proca, Mircea Petean, Ovidiu Morar, Liviu Grăsoiu, Dan Bogdan Hanu, Nicolae Creţu, Alexandru Burlacu, Gao Xing, Caius Traian Dragomir, Andrei Zanca, Dragoş Cojocaru, Ioan Alexandru Tofan, Andrei Stavilă, Mihai Cimpoi etc.

Fiecare număr din actuala formulă tipografică este însoţit de un pliant detaşabil în care este publicat un poet cunoscut, sub egida: Biblioteca revistei Convorbiri literare.

Deşi intenţiile redacţiei erau de a publica revista în format carte încă de la debutul lui 2000, mijloacele financiare au făcut imposibil de realizat acest demers.

Ultima schimbare este în ianuarie 2010, cînd revista, în acelaşi format, îşi măreşte numărul de pagini la 200.

La sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor s-a adăugat, prin înţelegere de către conducerea municipiului că revista reprezintă un proiect cultural care face cinste urbei noastre, şi cel al Primăriei. Astfel, în 2002, graţie sprijinului financiar acordat de Primăria Iaşi, de Consiliul Municipal şi primarul de atunci, Constantin Simirad, a fost cu putinţă publicarea revistei în actuala formulă tipografică. Sprijinul financiar a fost asigurat an de an de Consiliul Municipal local, inclusiv de fostul primar, Gheorghe Nichita şi continuă să fie asigurat, graţie actualului Consiliu Municipal şi al primarului Mihai Chirica. Conform legii privind sprijinirea revistelor editate de USR, din a doua parte a anului 2015 avem şi o finanţare parţială din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Din primăvara anului 1997, cînd se împlineau 130 de ani de la apariţia primului număr al revistei fondată de Societatea „Junimea”, s-au organizat Zilele revistei Convorbiri literare, care în acest an s-au aflat la ediţia a XXI-a. Manifestările, prin diversitatea problematicii propuse a fi dezbătută, prin invitarea şi prezenţa, an de an, a peste o sută de scriitori români din ţară şi diaspora, dar şi a celor străini, a asigurat reimpunerea în peisajul publicistic naţional a Convorbirilor literare, după trista şi ruşinoasa odisee dintre 1990-1995, cînd a dispărut şi la propriu.

În ianuarie 1996, cînd se deschide noua serie, schema redacţională era următoarea: alături de redactorul şef, ca secretar de redacţie este Emil Iordache, redactorii: Emil Brumaru, Nichita Danilov, Nicolae Ionel şi Nicolae Panaite, tehnoredactor: Florentina Vrăbiuţă. Colegiul era format din: Sergiu Adam, Ion Beldeanu, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Grigore Ilisei, Liviu Leonte, Cristian Livescu, Aurel Ştefanachi, Lucian Vasiliu – practic membrii de atunci ai Comitetului de conducere al Filialei U.S.R. Iaşi. Revista va apărea constant la 20 ale fiecărei luni.

Articolul program pe care l-am publicat în ianuarie 1996, Un alt început, îl voi reda integral, cale de a pune în lumină cît şi cîte din cele propuse s-au împlinit după mai bine de două decenii:

Convorbirile literare, în această nouă serie, ne propunem să fie mai ales critice; după modelul primei serii, apărută la 1 martie 1867, sub patronajul societăţii Junimea din Iaşi.

Critica, la această oră, în revistele literare şi de cultură ale ţării, străluceşte printr-o relativă absenţă; de aceea, pe cît ne va sta în puteri, prin revista noastră vrem a da sama asupra peisajului variat, numeros şi destul de inegal valoric, al apariţiilor editoriale, cu prioritate a celor din spaţiul naţional.

Avînd model societatea Junimea şi viziunea ei asupra culturii autohtone, redacţia speră să continue, cu folos pentru scriitorimea română, această „direcţie nouă”.

Actuala serie a Convorbirilor va sprijini mai ales producţiile de talent ale tinerilor, dar nu ne vom feri, de va fi cazul, a spune «în lături» (!) imposturii.

Deschisă întregii ţări şi întregului spectru literar, vom evita sectarismul şi înfeudarea revistei unei grupări sau alteia, singura noastră politică fiind literatura şi promovarea unei critici temeinice şi la obiect asupra operelor ce apar.

După şase ani de agitaţie a spiritelor, cînd pasiunile politice au avut întîietate, încît aproape întreaga scriitorime a dezertat în tabăra publiciştilor, observăm o oarecare revenire la normalitate şi statornicie, ce face posibilă întoarcerea la ocupaţiile perene ale literaturii.

Aşa cum spune Titu Maiorescu, în finalul studiului său Poezia română, publicat, în serial, din primul număr al Convorbirilor literare: «O critică serioasă trebuie să arate modelele bune cîte au mai rămas şi să le distingă de cele rele şi, curăţind astfel literatura de mulţimea erorilor, să prepare junei generaţiuni un cîmp liber pentru îndreptare», şi noi voim a crede întru împlinirea acelui gînd, avînd drept sprijin întreaga suflare literară şi nu mai puţin pe cei care-şi încearcă talentul şi norocul în a intra în cetatea literelor.

Sîntem convinşi că o revistă în care prioritară va fi critica, ştiut fiind că în mai toată publicistica literară este practicată cu parcimonie, va fi benefică, de va susţine adevărul, cum afirma şi mentorul Junimii în Direcţia nouă: «Critica, fie şi amară, numai să fie dreaptă, este un element neapărat al susţinerii şi propăşirii noastre, şi cu orice jertfe şi în mijlocul a oricîtor ruine, trebuie împlîntat semnul adevărului».

Vom lupta pentru reafirmarea spiritului critic junimist, deşi, în aceste împrejurări, citîndu-l pe Iacob Negruzzi, întîiul redactor al C.L., din editorialul la primul număr: «începutul este modestu, dar redacţiunea sperează că va putea da în curînd acestei foi proporţiuni mai însemnate prin bine-voitorul concurs ce este în drept a se aştepta din partea tuturor autorilor Români»”.

De asemenea, foarte mulţi autori străini au fost prezenţi prin traduceri în cuprinsul publicaţiei. Cei interesaţi pot consulta sumarul şi indicele de nume ce însoţesc numărul 100 şi numărul 200 şi îi pot afla astfel pe toţi cei prezenţi în paginile revistei între ianuarie 1996 şi aprilie 2012.

Principiile estetice impuse de corifeul Junimii prin direcţia nouă au fost principala grilă axiologică a revistei, la care, am crezut de datoria noastră, să susţinem afirmarea şi a celor etice, atît de necesare în vremuri în care apelul la resurecţia morală este, mai mult ca oricînd, un imperativ naţional.

În relativ scurta istorie a noii serii, publicaţia n-a dus lipsă de laude, dar a fost supusă şi unor periodice atacuri, de multe ori furibunde, mai totdeauna neîntemeiate şi, mai grav, fără minime argumente de susţinere a gravelor acuzaţii, mai toate calomnioase.

Despre această constantă adversitate la adresa foii junimiste depun mărturie Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Simion Mehedinţi, Al. Tzigara-Samurcaş, I.E. Torouţiu, toţi cei implicaţi direct în destinele publicaţiei de-a lungul a mai bine de 150 de ani. Singura perioadă de acalmie a fost cea din perioada comunistă, ce s-a perpetuat, relativ în acelaşi regim, sub conducerea primei echipe redacţionale postrevoluţionare. Adversităţile au reizbucnit, cu campanii mai scurte sau, uneori, pe parcursul a cîtorva luni bune, unele au depăşit un an, cu o forţă de nebănuit, de cînd actuala echipă redacţională a preluat conducerea şi s-a străduit să redreseze şi să reimpună instituţia naţională a Convorbirilor literare.

Să ne amintim spusele criticului Junimii: „Se cade să ai un fel de recunoştinţă pentru articolele scrise în contra ta. Cu cît sînt mai multe, cu atît e mai bine. Adversarii iau asupra lor sarcina grea de a-ţi răspîndi numele în lume – mare cîştig în materie literară şi politică! Nu e vorbă, adversarii vor să asocieze pe lîngă numele tău şi o idee nefavorabilă şi să-ţi facă un nume rău. Dar calificativul rău se poate dezasocia cu vremea, dacă eşti tu de altminteri bun, şi cu cît adversarii au atras mai mult atenţia lumii asupra ta, cu atît dezasocierea se produce mai uşor. Rezultatul final este un cîştig curat: renumele”. Totodată ne mîngîiem şi ne întărim cu constatarea făcută de Titu Maiorescu, într-un articol din 1881 (Neologismele), la adresa unor înverşunaţi adversari care în timp au trebuit să recunoască  temeinicia Convorbirilor literare: „Va fi avut şi aici timpul influenţa sa binefăcătoare; vor fi ajuns oamenii încetul cu încetul să se înţeleagă mai bine unii pe alţii şi să se îmblînzească, se va fi arătat încă o dată legea cea cunoscută după care o stăruinţă neclintită nimiceşte în orice evoluţiune a spiritului rezistenţele mai uşoare”.

În amintitul Dicţionar general, la paginile 372-373, despre actuala serie se consemnează: „Din ianuarie 1996, de cînd redactor-şef devine Casian Maria Spiridon, în august 2001 alăturîndu-i-se, ca redactor-şef adjunct, Dan Mănucă, C.l. intră sub o zodie nouă. Revista apare la 20 ale fiecărei luni, revine la vechiul format mare (din 2002, se reia însă formatul carte), cu cîte 16 pagini (extinse cu timpul la 48) şi cu frontispiciul de odinioară. Numerele sînt redactate color, reproducînd de fiecare dată operele unor graficieni, plasticieni, sculptori români mai vechi sau mai noi. Ţinuta este una de excepţie. Editorialul semnat de Casian Maria Spiridon, intitulat Un alt început, susţine ideea unei etape cu adevărat noi începînd de-abia cu această dată. Perioada anterioară (1989-1995), cu plusurile şi minusurile ei, vizibile şi în inegalitatea şi ezitările revistei, ba chiar şi în inconsecvenţa apariţiilor numerelor, frecvent duble sau triple, este considerată o perioadă de tranziţie, firească poate, dar încheiată: «Convorbiri literare, în această nouă serie, ne propunem să fie mai ales, critice, după modelul primei serii, apărută la 1 martie 1867, sub patronajul societăţii Junimea din Iaşi. Critica, la această oră, în revistele literare şi de cultură ale ţării, străluceşte printr-o relativă absenţă: de aceea, pe cît ne va sta în puteri, prin revista noastră vrem a da seama asupra peisajului variat, numeros şi destul de inegal valoric, al apariţiilor editoriale, cu prioritate al celor din spaţiul naţional (…) Actuala serie a Convorbirilor literare va sprijini mai ales producţiile de talent ale tinerilor, dar nu ne vom feri, de va fi cazul, a spune în lături! imposturii. Deschisă întregii ţări şi întregului spectru literar, vom evita sectarismul şi înfeudarea revistei unei grupări sau alteia, singura noastră politică fiind literatura şi promovarea unei critici temeinice şi la obiect asupra operelor». Colegiul redacţional este asigurat acum de Sergiu Adam, Ion Beldeanu, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Grigore Ilisei, Liviu Leonte, Cristian Livescu, Aurel Ştefanachi, Lucian Vasiliu, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Nicolae Ionel, Emil Iordache (secretar general de redacţie), Nicolae Panaite. Treptat, C.l. a redevenit o revistă complexă, ce nu lasă în afara preocupărilor sale nici un domeniu al cunoaşterii. Există pagini de poezie, atît pentru poeţi consacraţi, cît şi pentru debutanţi, pagini întinse de proză, de critică, unde textele sînt repartizate în rubrici speciale, privind critica poeziei, critica prozei, critica criticii, «critica amicală», dar şi pagini şi rubrici specializate pentru cartea de filosofie, de istorie (Al. Zub şi Gh. Florescu), de etnologie, de religie, de istorie literară, film, teatru, revista presei, poşta redacţiei, eseuri, interviuri, traduceri, cronica debuturilor. Considerînd că direcţia dată de Titu Maiorescu este de «evidentă actualitate», colectivul de redacţie îşi propune să păstreze atît litera cît şi spiritul acesteia. Sectorul critic este, de aceea, cel mai consistent. Cum se spune într-un articol de bilanţ intermediar, «Echipa critică, de la Dan Mănucă la Gheorghe Grigurcu, Dan Cristea, Irina Mavrodin, Ioan Holban, Constantin Ciopraga, Al. Husar, Petru Ursache, Cristian Livescu, Ion Bălu, Emil Iordache, Nicolae Creţu, Liviu Papuc, Florin Faifer, Mircea Ghiţulescu, Bogdan Ulmu, Ştefan Oprea, Valentin Ciucă ş.a., are şi o generaţie mai nouă, afirmată, în principal, în paginile noii serii a Convorbirilor, de la Mircea A. Diaconu la Daniel Ştefan Pocovnicu, Constantin Dram, Adrian Dinu Rachieru, Anton Adămuţ, Dan Bogdan Hanu, Dragoş Cojocaru, Sergiu Ailenei, Marius Chelaru, Vasile Spiridon ş.a., la foarte tinerii Mircea Platon, Andrei Stavilă, Ioan Alexandru Tofan, Ovidiu Morar ş.a. Nu lipsesc scriitorii semnificativi care semnează în continuare eseuri, cronici, recenzii: Lucian Vasiliu, Bujor Nedelcovici, Adrian Alui Gheorghe, Gellu Dorian, Andrei Zanca, Daniel Corbu, Liviu Ioan Stoiciu, George Bădărău, Nicolae Panaite, Mircea Petean, Horia Gârbea, Augustin Ioan, Cătălin Mihuleac ş.a.» (Cassian Maria Spiridon). Din 2002, un pliant-supliment, Biblioteca revistei «Convorbiri literare», prezintă în fiecare număr cîte un grupaj dedicat unui autor (antologie de texte şi o fişă bibliografică). De menţionat şi Zilele revistei «Convorbiri literare», organizate anual începînd din 1997. În cadrul manifestării, se acordă şi premii unor personalităţi din ţară şi de peste hotare, între laureaţi afîndu-se Eugen Simion, Ana Blandiana, Dan Laurenţiu, Constantin Ciopraga, Alexandru George, Marin Mincu, Romul Munteanu, Sorin Alexandrescu, Cezar Ivănescu, Al. Zub, Nicolae Breban, Yves Broussard (Franţa), Horst Fassel (Germania), Anna Bessmertnaia (Rusia)”.

De-a lungul celor mai bine de două decenii s-a coagulat o echipă redacţională de critici literari, unde, alături de semnături deja recunoscute prin calitatea demersului critic, cum ar fi cele ale lui Gheorghe Grigurcu, Alex. Ştefănescu, Dan Cristea, Constantin Ciopraga, Irina Mavrodin, Petru Ursache, Mircea Ghiţulescu, Dan Mănucă, Cristian Livescu, Emil Iordache, Adrian Dinu Rachieru, Elvira Sorohan, Ioan Holban, Florin Faifer, Maria Carpov, Nicolae Creţu, Bogdan Ulmu, Theordor Codreanu, Ştefan Oprea ş.a., s-au impus cele ale unei generaţii afirmate, în principal, în paginile actualei serii: Constantin Dram, Mircea A. Diaconu, Sergiu Ailenei, Dragoş Cojocaru, Vasile Spiridon, Mircea Platon, Dan Bogdan Hanu, Liviu Papuc, Ovidiu Morar, Andrei Stavilă, Ioan Alexandru Tofan, Bogdan Creţu, Antonio Patraş, Daniela Petroşel, Emanuela Ilie, Livia Iacob, Bogdan Mihai Mandache, Ioana Costa, Adrian G. Romilă, Şerban Axinte, Simona Modreanu, Ioan Lascu, Ion Papuc, Emilian Marcu, Marius Chelaru, Marian Victor Buciu, Elena Vulcănescu, Marian Sorin Rădulescu, Adina Scutelnicu ş.a.

Între cei menţionaţi mulţi nu mai sînt printre noi, iar alţii ori au renunţat, ori n-au ţinut pasul, ori au găsit alte formule de a-şi pune talentul în valoare, oricum au avut o prezenţă mai mult decît notabilă în paginile revistei.

Importanţi poeţi, prozatori, dramaturgi, critici, eseişti, au fost prezenţi cu creaţii proprii, dar şi cu diverse eseuri, atitudini, interviuri, cronici, recenzii etc.: Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Răzvan Theodorescu, Basarab Nicolescu, Sorin Vieru, Eugen Negrici, Nicolae Stroescu Stînişoară, Cristian Bădiliţă, Aurelian Crăiuţu, Ovidiu Hurduzeu, Anton Adămuţ, Mihai Ursachi, Virgil Ierunca, Alexandru Zub, Cezar Ivănescu, Nicolae Breban, George Bălăiţă, Gheorghe Schwartz, Ioana Diaconescu, Mihai Drumur, Corneliu Ştefanache, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Corbu, Laurenţiu Ulici, Alexandru Paleologu, Dinu Flămând, Andrei Zanca, Marius Tupan, Mircea Petean, Augustin Ioan, Cătălin Mihuleac, George Bădărău, Nicolae Panaite, Eugen Uricaru, Gheorghe I. Florescu, Ioan Ţepelea, Ioan Pintea, Ion Stratan, Liviu Grăsoiu, Constantin Coroiu, Miron Kiropol, Ilie Constantin, Caius Traian Dragomir, Adrian Palcu, Radu Sergiu Ruba, Mihaela Mîrţu, Emilian Marcu, Ştefan S. Gorovei, Ion Bălu, Sorin Comoroşan, Emanoil Marcu, Ion Zubaşcu, Ion Hurjui, Arcadie Suceaveanu, Constantin Abăluţă, Nicolae Rusu, Grigore Scarlat, Olimpia Iacob, Vasile Andru, George Astaloş, Vasile Tărâţeanu, Benoît Vitse, Constantin Corduneanu, Nicolae Oprea, Emil Cira, Bedros Horasangian, Alex Vasiliu, Mircea Tomuş, Iosif Cheie-Pantea, Dumitru Irimia, Cornelia Petrescu, Valeriu Cotea, Andrei Ţurcanu, Nicolae Balotă, Constantin Cubleşan, Constantin Trandafir, Lidia Stăniloae, Silvia Chiţimia, Constantin Barbu, Vasile Sporici, Ştefan Baştovoi, Ion Varlam, Ioan Aurel Pop, Mihai Vornicu, Leonida Maniu, Cornel Ungureanu, Magda Ciopraga, Hors Fassel, Iulian Boldea, Svetlana Paleologu-Matta, Andrei Ionescu, Adrian Poruciuc, Nae Antonescu, Adi Cristi, Simion Bărbulescu, Florentin Palaghia, Ion Vădan, Octavian Doclin, Radu Săplăcan, Zigu Ornea, Arthur Porumboiu, Dan Cristea, Leo Butnaru, Iustin Panţa, Horia Gârbea, Varujan Vosganian, Liviu Grăsoiu, Nichita Danilov, Constantin Parascan, Radu Tătărucă, Mihai Cimpoi, Nicolae Negru, Alexandru Burlacu, Ana Blandiana, Paul Goma, Costache Olăreanu, Ioan Es. Pop, Dan Stanca, Tiberiu Brăilean, Simona Modreanu, Pan M. Vizirescu, George Vulturescu, Al. Pintescu, Aurel Ştefanache, George Popa, Marian Ruscu, Daniel Cristea Enache, Radu Voinescu, Adrian Jicu, Doris Mironescu, Clara Mărgineanu, Ion Buzaşi, Henri Zalis, Constantin Pricop, Ioan Zubaşcu, Victor Marius Buciu, Livia Cotorcea, Elena Băltuţă, Doina Ruşti, Mircea Coloşenco, Dana Diaconu, Felix Nicolau, Emilia Pavel, Rodica Grigore, Nicolae Busuioc, Virgiliu Onofrei, Horia Zilieru, Paul Cernat, Bianca Burţă Cernat, Valentin Coşereanu, Angelo Mitchievici, Mihai Iovănel, Loredana Opăriuc, Chris Tănăsescu, Andrei Terian, Mircea Ciubotaru, Paul Aretzu, Constantin Cubleşan, Ion Hadârcă, Mircea Martin, Dan Ciachir, Mircea Muthu, Geo Vasile, Mircea Tomuş, Nicolae Scurtu, Nicolae Mareş, Iordan Datcu, Theodor Damian, Vlad Zbârciog, Octavian Soviany, Alexa Visarion, Romulus Rusan, Ştefania Mincu, Vasile Burlui, Marcel Miron, Liviu Vişan, Radu Cange, Marcel Tolcea, Diana Blaga, Dana Schipor, Ilie Tudor Zegrea, Cornel Munteanu, Mircea Dumitrescu, Traian D. Lazăr, Ilie Zamfir, Anatolie Panuş, Ştefan Mitroi, Ion Potolea, Horia Ioan Groza, Mircea V. Ciobanu,Elisabeta Bogăţan, Grigore Ilisei, Aura Christi, Roxana Patraş, Petru Bejan, Sorin Lavric, Ilie Dan, Graţiela Popescu, Ognev Stamboliev, Silvia Chiţimia, Iulian Grigoriu, Isabela Vasiliu-Scraba, Ligia Tudorachi, Ionel Necula, Victor Durnea, Petrişor Militaru, Traian Diaconescu, Vasile Diaconu, Ardian-Cristian Kuciuk, Gică Manole, Adrian Voica, Sabina Fînaru, Petru Zugun, Ion Mitican, Laurenţiu Faifer, Horst Fassel, Mircea Dinutz, Leonid Dragomir, Paul Nistor, Lucian-Vasile Szabo, Mihai Neagoe Basarab, Liviu Suhar, N. Georgescu, Dan Doboş, Constantin Bostan, Mioara Bahnă, Marius Vasileanu, Gheorghe Macarie, George Arion, Sterian Vicol, Dionisie Duma, Gheorghe Istrate, Dan Dănilă, Emil Nicolae, Nicolae Turtureanu, Iulian Filip, Petre Got, Valeriu Matei, George L. Nimigeanu, Ion Dumbravă, Simion Bogdănescu, Franciska Ricinski-Marienfeld, Mircea Petean, Minerva Chira, Adi Cristi, Liviu Georgescu, Valeriu Stancu, Ion Cristofor, Liviu Pendefunda, Gheorghe Simon, Valeria Manta-Tăicuţu, Marian Dopcea, Ianuş Ţurcanu, Marcel Mureşanu, Dorin Popa, Ioan Petraş, Dan Petruşcă, Liviu Apetroaie, Filip Köllö, Dionisie Vitcu, Maria Mănucă, Christian W. Schenk, Radu Cange, George Stanca, Nicolae Dabija, Ioan Baba, Constantin Hrehor, Bianca Marcovici, Vlad Scutelnicu, Corina Matei Gherman, Indira Spătaru, Ion Maria, Elena Ştefoi, Viorel Dinescu, Simona Grazia Dima, Spiridon Popescu, Dorin Ploscaru, Dan Giosu, Radu Florescu, Viorel Savin, Horia Bădescu, Theodor George Calcan, Costel Stancu, Mircea Măluţ, Aurel Rău, Liviu Cupşa, Nicolae Tzone, Doina Uricariu, Ion Beldeanu, Daniel Pişcu, Remus Valeriu Giorgioni, Andrei Novac, Echim Vancea, Petruţ Pârvescu, Vasile Muste, Ion Tudor Iovian, Melania Cuc, Angela Baciu, Angela Furtună, Carmelia Leonte, Monica Pillat, Alexandru Sfârlea, Mihaela Grădinariu, Marin Ifrim, Friedrich Michael, Andrei Zanca, Liliana Ursu, Viorel Mureşan, Ovidiu Genaru, Adam Puslojic, Ioan Groşan, Gabriela Adameşteanu, Virgil Tănase, Nicolae Iliescu, Augustin Buzura, Radu Mareş, Mircea Săndulescu, Ovidiu Dunăreanu, Hanna Botta, Mircea Cupşa, Mircea Pora, Dumitru Radu Popescu, Ilie Danilov, Marian Drumur, Ion Gheorghe Pricop, Paul Tumanian, Laurenţiu Orăşanu, Vasile Popa Homiceanu, Cornel Mihai Ungureanu, Mihaela Albu, Daniel Dragomirescu, Herta Müller, Daniela Zeca, Anca Simitopol, Alex Mihai Stoenescu, Vasile Andru, Vasile Iancu, Nicolae Bacalbaşa, Aurel Brumă, Ilinca Bernea, Doina Ruşti şi încă mulţi, mulţi scriitori importanţi, a căror nominalizare ar acoperi multe alte pagini. Nu au lipsit paginile inedite semnate de: Petre Ţuţea, N. Steinhardt, Aurel Dumitraşcu, Ioanid Romanescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Pan M. Vizirescu, Emil Cioran, Norman Manea, Ion Pop, Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Isanos, Mihai Zanfir, Constantin Abăluţă, Gheorghe Buzatu, Victor Rebengiuc, Constantin Lupeanu ş.a. De asemenea, foarte mulţi autori străini au fost prezenţi prin traduceri în cuprinsul publicaţiei.

În paginile actualei serii s-a coagulat o grupare de eseişti redutabili: Virgil Nemoianu, Basarab Nicolescu, Irina Mavrodin, Elvira Sorohan, Maria Carpov, Gheorghe Grigurcu, Constantin Ciopraga, Alexandru Zub, Nicolae Stroescu-Stînişoară, Cornel Ungureanu, Ioan Holban, Florin Faifer, Liviu Grăsoiu, Constantin Parascan, Gheorghe I. Florescu, Ovidiu Hurduzeu, Ion Papuc, Anton Adămuţ, Vasile Andru, Petru Ursache, Solomon Marcus, Svetlana Paleologu-Matta, Andrei Brezianu, Nicolae Balotă, Ioan Pintea, George Popa, Nicolae Mecu, Pompiliu Crăciunescu, Gheorghe Fedorovici, Ştefan Borbely, Dumitru Vacariu, Ilie Catrinoiu, Eugen Coşeriu, Alexandru Racu, Sorin Dumitrescu, Liviu Bordaş, Dan Farcaşiu, Eugen Munteanu, Dan Tomuleţ, Radu Cernătescu, Arthur Suciu, Ştefan Afloroaei, Marius Ghica, Ovidiu Pecican, Lidia Stăniloae, Ion Varlam, Mihai Vornicu, Andrei Ionescu, Marius Chelaru, Simona Modreanu, Mircea Ghiţulescu, Bogdan Ulmu, Ioana Costa, Ştefan Oprea, Ion Truică, Vasile Iancu, Caius Traian Dragomir, Ioan Buduca, Theodor Codreanu, Florin Crîşmăreanu, Emilian Marcu, Carmelia Leonte, Valentin Talpalaru, Nicolae Sava, Adrian Tudorache…

Nu la fel de numeroşi sînt cei care au propus Convorbirilor literare pagini de teatru: Dumitru Radu Popescu, Val Butnaru, Ştefan Amariţei, Valentin Talpalaru, Ştefan Caraman, Gellu Dorian, Ioan Ţicalo, Mircea Filip, Ion V. Maftei, Mircea Radu Iacoban…

Dialogurile prezente în revistă au avut ca invitaţi, între alţii, pe Herta Müller, Adrian Popescu, Dan Grigore, Dan Hatmanu, Nicolae Breban, Valentin Gheorghiu, Grigore Vieru, Doina Cornea, Dan Puric, Gheorghe Buzatu, George Ardelean, Dumitru Vatamaniuc, Doru Tompea, Doina Cornea, Bujor Nedelcovici, Vasile Işan, Victor Rebengiuc, Iustin Pârvu, Sanda Golopenţia, Alexander Baumgarten, Ioana Celibidache, Ştefan Oprea, Andrei Şerban, Constantin Popa, Grigore Vieru, Vintilă Horia, Pavel Chihaia…

Sînt şi în acest spaţiu temporal recuperate multe pagini inedite ce au aparţinut lui Constantin Negruzzi, Cezar Ivănescu, Valeriu Anania, Alexandru Vona, Max Bănuş, Shaul Carmel, Gheorghe Asachi, Lucian Blaga, George Mărgărit, Arşavir Acterian, Aurel Dumitraşcu, Aurel Dragoş Munteanu, Marin Sorescu, Barbu Brezianu, Ioan Alexandru, Monica Lovinescu, Alexandru Pintescu, Vintilă Horia, Veturia Goga, Profira Sadoveanu, Mircea Eliade, Andrei Vartic, Emil Manu, Valeriu Anania, Alexandru Vona, Al. Rosetti, Radu Brateş, Horia Stamatu…

Din primăvara anului 1997, cînd se împlineau 130 de ani de la apariţia primului număr al revistei fondată de Societatea „Junimea”, s-au organizat Zilele revistei Convorbiri literare, care în 2017 au ajuns la ediţia XXI-a. Manifestările, prin diversitatea problematicii propuse a fi dezbătută, prin invitarea şi prezenţa, an de an, a peste o sută de scriitori români din ţară şi diaspora, dar şi a celor străini, a asigurat reimpunerea în peisajul publicistic naţional a Convorbirilor literare.

Vom nominaliza premianţii celor douăzeci şi una  de ediţii, de la premii pentru reviste, la premii pe genuri literare, premii speciale şi Opera omnia, din 1997 pînă în 2017: Dan Laurenţiu, Alexandru George, Luca Piţu, George Astalos (Franţa), Cristian Livescu, Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Dan Mănucă, Marin Mincu, Ion Stimuţ, Dan Silviu Boerescu, Constantin Dram, Liviu Ioan Stoiciu, Marius Tupan, Mariana Codruţ, Gellu Dorian, Vasile Popa Homiceanu, Ioan Ţepelea, Ioan Vieru, Ana Blandiana, Miron Kiropol (Franţa), Cătălin Ţârlea, Horia Gârbea, Mircea A. Diaconu, Mariana Sipoş, Valeriu Stancu, Gheorghe I. Florescu, Nicolae Negru (R. Moldova), Pavel Pelin (R. Moldova), Emilian Galaicu-Păun (R. Moldova), Corneliu Antoniu, Vasile Gârneţ (R. Moldova), Mariana Tupan, Benoit Vitse (Franţa), Cătălin Mihuleac, Gabriel Chifu, Adrian Alui Gheorghe, Elvira Sorohan, Dan Cristea, Sorin Alexandrescu, Romul Munteanu, Mihai Şora, Nicolae Breban, Sterian Vicol, Paulina Popa, Nicolae Manolescu, Ion Hadârcă (R. Moldova), Sergiu Ailenei, Iustin Panţa, Stelian Baboi, Teodor Damian (S.U.A.), Radu Florescu, Christian W. Schenk (Germania), Bujor Nedelcovici (Franţa), Constantin Ciopraga, Petru Ursache, Dante Cerilli (Italia), Nicolae Leahu (R. Moldova), Ion Beldeanu, Francisca Ricinski Marienfeld (Germania), Dumitru M. Ion, Ioan Holban, Marian Popa (Germania), Ştefan Oprea, Lucian Alecsa, Leo Butnaru (R. Moldova), Mircea Muthu, Mihai Cimpoi (R. Moldova), Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Anna Bessmertnaia (Rusia), Yves Brousard (Franţa), Ion Roşioru, Mircea Coloşenco, Vasile Ciobanu (R. Moldova), Maria Sleahtiţchi (R. Moldova), Bogdan Ulmu, Constantin Novac, Cristian Simionescu, Irina Mavrodin, Eugen Simion, Florian Miu, Ovidiu Dunăreanu, Liliana Ursu, Antonio Patraş, Mircea Ghiţulescu, Val Butnaru, Constantin Parascan, Ilie Constantin, Eugen Lascu, Anton Adămuţ, Alex Ştefănescu, Liviu Georgescu (S.U.A.), Aurel Ştefanachi, Lucian Vasiliu, Thomas Kramer (Germania), Valeriu Rusu (Franţa), Horst Fassel (Germania), Alexandru Zub, Cezar Ivănescu, Gabriel Stănescu (S.U.A.), Gheorghe Neagu, Mircea Martin, Călin Vlasie, Silviu Lupescu, Nicolae Panaite, Vasile Proca, Marian Drăghici, Aura Christi, Constantin Virgil Negoiţă (S.U.A.), Simona Modreanu, Vasile Spiridon, Liviu Grăsoiu, Florin Faifer, Adrian Dinu Rachieru, George Popa, Vasile Andru, Miljurko Vukadinovici (Serbia), Horst Saul (Germania), Adam Puslojic (Serbia), Sumiya Haruya (Japonia), Octavian Paler, Al. Husar, Nicolae Stroescu Stînişoară (Germania), Bogdan Creţu, Ion Miloş (Suedia), Ovidiu Hurduzeu (S.U.A.), Ioan Pintea, Andrei Brezianu (S.U.A.), Mirela Roznoveanu (S.U.A.), Emilian Marcu, Vlad Scutelnicu, Adi Cristi, Paul Aretzu, George Vulturescu, Doina Ruşti, George Bălăiţă, Gabriel Dimisianu, Marius Vasileanu, Vasile Leac, Shaul Carmel (Israel), Magda Ursache, Ioan Groşan, Ion Papuc, Michel Waters (SUA), Alina Ledeanu, Marian Ruscu, Constantin Th. Ciobanu, Nicolae Sava, Radu Sergiu Ruba, Radu Mareş, Leonte Ivanov, Marius Chelaru, Olimpia Iacob, Gaal Aron (Ungaria), Janina Ianoşi, Marco Cugno (Italia), Rudolf Windisch (Germania), Basarab Nicolescu (Franţa), Ion Ianoşi, Carmen Muşat, Emanuela Ilie, Tiberiu Brăilean, Dan Ciachir, Geo Vasile, Mircea Platon (Canada), Dan Puric, Daniel Cristea-Enache, Dinu Flămând (Franţa), Eugen Negrici, Gheorghe Iorga, Valentin Talpalaru, Claudiu Târziu, Mircea M. Pop (Germania), Nicolae Oprea, Paul Cernat, Ion Matiuţ, Adrian Popescu, Daniela Zeca, Varujan Vosganian, Marcel Petrişor, Sorin Dumitrescu, Virgil Nemoianu (S.U.A.), Dumitru Augustin Doman, Theodora Stanciu, Clara Mărgineanu, Ligia Tudurachi, Marius Ghica, Doina Uricariu, Florentin Palaghia (Franţa), Cristian Tudor Popescu, Ileana Mălăncioiu, Lucian Perţa, Şerban Axinte, Ioana Diaconescu, Nicolae Mecu, Gisele Vanhese (Italia), Dumitru Radu Popescu, Solomon Marcus, Nicolea Dabija (R. Moldova), Mircea Păduraru, Horia Bădescu, Ion Mureşan, Iulian Filip (R. Moldova), Constantin Coroiu, Angela Furtună, Grigore Leşe, Bujor Prelipcean, Augustin Buzura, Carmen Mihalache, Livia Iacob, Roxana Patraş, Gheorghe Vidican, Nicolae Tzone, Mircea Tomuş, Nicolae Scurtu, Mircea Mihăieş, Sorina Bălănescu, Constantin Chiriac. Ana Parteni, Nicolae Scurtu, Filip Papa, Metin Cengiz, Naim Araidi, Doru Mihai Mateiciuc, Daniel Corbu, Mircea Bârsilă, Traian D. Lazăr, Ştefan Afloroaie, Arcadie Suceveanu, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Panaite, Arthur Suciu, Ion Cristofor, Ianoş Ţurcanu, Virgil Tănase, Elena Vulcănescu, Ştefan Borbely, Dan Tomuleţ, Mircea Anghelescu, Adam Puslojic, Christian W. Schenk, Călin Vlasie, Ileana Mălăncioiu, Arcadie Suceveanu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Gheorghe Vidican, Victor Munteanu, Teodor Sinezis, Spiridon Popescu, Ilinca Bernea, Gheorghe Chivu, Ion Scurtu, Ovidiu Pecican, Alexandru Racu, Ovidiu Vintilă, Marian Sorin Rădulescu, Pavel Florea, Jean Poncet (Franţa), Ioan Es. Pop, Basarab Nicolescu.

Ediţia XXI a marcat şi 150 de ani de Convorbiri literare. De la această ediţie s-au iniţiat două premii: Premiul „Iacob Negruzzi”, pentru cea mai bună revistă cultural-literară şi Premiul Naţional de critică „Titu Maiorescu”. Premiul „Iacob Negruzzi” a fost acordat revistei Familia, director Ioan Moldovan, redactor şef Traian Ştef. Premiul Naţional de critică „Titu Maiorescu” a fost acordat lui Nicolae Manolescu.

În continuarea Zilelor revistei Convorbiri literare, în mai 2012 s-a organizat prima şi singura – deocamdată – ediţie a Colocviilor „Garabet Ibrăileanu”, la Tg. Frumos, locul naşterii marelui critic. Invitat de onoare a fost Gavril Istrati, 97 de ani, fost student al lui Garabet Ibrăileanu. Între alte premii a fost şi cel pentru întreaga activitate, acordat la această primă ediţie Mariei Carpov.

Din actualul Colegiu al revistei fac parte: Maria Carpov, Mircea A. Diaconu, Gellu Dorian, Constantin Dram, Dinu Flămând, Gheorghe I. Florescu, Gheorghe Grigurcu, Ioan Holban, Miron Kiropol, Cristian Livescu, Virgil Nemoianu, Basarab Nicolescu, Ion Papuc, Adrian Dinu Rachieru, Elvira Sorohan, Vasile Spiridon, Dan Tomuleţ Alexandru Zub.

Traversînd secole şi milenii, astăzi, cînd de destinele revistei Convorbiri literare se ocupă de mai bine de două decenii actuala echipă redacţională (şi îmi fac o datorie de onoare să o nominalizez pe aceea de astăzi: director, Cassian Maria Spiridon, redactor şef Mircea Platon, redactor şef adjunct Dan Mănucă, secretar general de redacţie Dragoş Cojocaru, redactori: Marius Chelaru, Liviu Papuc, Antonio Patraş, preprint: Doina Buciuleac, culegere: Maria Irimiţă, contabil Victoria Maxim, administrator Sebastian Irimiţă), am vrea să credem că şi-a păstrat puterea de iradiere culturală, că este un veritabil vehicul european întru afirmarea literaturii române şi a conştiinţei naţionale.

Revista indexata EBSCO