Jun 19, 2017

Posted by in MOZAIC

Simona-Grazia DIMA

 

Continuitatea revistei Convorbiri literare constituie un motiv de intensă bucurie pentru toţi aceia încrezători în valoarea culturii româneşti. În ceea ce mă priveşte, nutresc un delicat simţămînt de iubire faţă de spiritul ce o animă, ca şi pentru metropola pe care o reprezintă – Iaşiul făuritor de mari idei naţionale, loc al poeziei şi al contemplaţiei. În mod firesc, societatea Junimea s-a născut aici, semnificînd un mod providenţial de fiinţare a literaturii şi culturii noastre. Dacă în lume, ieri şi azi, poezia şi gîndirea neconvenţională, ca modalităţi existenţiale privilegiate, sînt din ce în ce mai puţine, la Iaşi acest climat născător de valori subzistă, pe temeiul unei pasiuni sincere, adevărate, aşa cum profeţea Iacob Negruzzi: „Credinţa mea este că Junimea va păstra o pagină în istoria literaturii române, căci prea am avut noi înşine plăcere la lucrările noastre pentru a nu fi adus mulţumire şi folos publicului mare”.

Titu Maiorescu, acel spiritus rector al Junimii, a avut inspiraţia, dar şi temeinicia, de a construi pe temeiurile unei înalte filosofii. Nu domnia aleatoriului, ci înălţimea cugetării l-a caracterizat în intuiţiile şi judecăţile sale critice. Investit cu toată fiinţa în generarea şi perpetuarea fenomenului junimist ca instanţă axiologică dinamică, Titu Maiorescu i-a dăruit o consistentă parte din viaţa şi energia sa. Nu a fost doar animator al unui cerc literar şi promotor al unei reviste de prestigiu, ci un pionier curajos al valorii, a cărui oroare de mediocritate, soldată cu defrişarea hotărîtă, parcă purtînd în mînă macheta, a unor teritorii înţelenite şi stagnante, ne dă şi acum, peste ani, senzaţia de intens tonus vital. A fost un semănător de idei fertile, de promotor al criteriilor autenticei creaţiei artistice, şi, totodată, un mare scriitor. Paginile sale respiră acel aer al clasicismului neveştejit, asimilat conştiinţei, ca summum al înţelepciunii. Aşa cum aprecia Eugen Lovinescu, „Arta lui Maiorescu este de ordin clasic, bazată pe echilibrul static de forţe. Ea este expresia literară a însăşi structurii lui psihologice clasice. Cea mai însemnată dintre creaţiile lui e cea a personalităţii lui armonice”.

În siajul personalităţii lui ne aflăm, simbolic, şi astăzi, cînd cuvintele sale au aceeaşi rezonanţă: „Junimea din Iaşi a fost o adunare privată de iubitori ai literaturii şi ai ştiinţei (…). Şi se formase astfel o atmosferă de preocupări curat intelectuale, care fără voie şi pe nesimţite ajunsese a stăpîni pe toţi, aşa încît orele petrecute o dată pe săptămînă la Junimea stăteau în cel mai mare contact cu viaţa de toate zilele, erau o lume aparte, un vis al inteligenţei libere (…). Cele mai disparate spirite s-au putut întîlni şi s-au putut însufleţi în acest contact…”.

De aceea, în consonanţă cu maestrul, apreciez că revista Convorbiri literare înseamnă tradiţia vie, puterea, peste veacuri, a gîndului însufleţitor. Paginile de azi vine în chipul cel mai firesc după vechile ediţii ale unei reviste puternic ancorate în actualitate. O citesc cu emoţie de fiecare data, apreciind editorialele sagace ale poetului Cassian Maria Spiridon, care a debutat cîndva în poezie cu o carte rebelă şi vizionară, bogăţia segmentelor de proză şi poezie, vivacitatea critică a atîtor condeie receptive la noile creaţii ale confraţilor. O lectură aparte, aşteptată cu nerăbdare, au reprezentat-o pentru mine articolele Ioanei Costa despre antichitatea romană.

Salut cei 150 de ani de apariţie a revistei Convorbiri literare cu toată dragostea şi solidaritatea datorate unei mari împliniri în ordinea spiritului!

 

Revista indexata EBSCO