Jun 19, 2017

Posted by in Actualitatea literara

Ioana COSTA – Centones

 

Termenul latinesc cento pare să aibă o etimologie transparentă, amintind cumva numeralul care înseamnă „o sută”: centum. Cum numeşte o acoperitoare sau o haină peticită, apropierea are aerul de a sugera că e vorba de înnădirea a „o sută de petice”. Cuvîntul este în egală măsură tehnic şi popular, fiind atestat chiar de cel mai vechi text latinesc în proză, tratatul dedicat de Cato cel Bătrîn cultivării pămîntului (De agri cultura). În capitolul al 2-lea (par. 3), îl îndeamnă pe bunul gospodar să îi ţină ocupaţi pe sclavi şi atunci cînd vremea ploioasă îi împiedică să lucreze pe cîmp: să smolească butoaie, să facă o groapă de gunoi, să repare funiile, să îşi cîrpească hainele (centones). Din 135.1 aflăm că „tunicile, togile, păturile, hainele din petice, încălţările” (tunicas, togas, saga, centones, sculponeas) se găsesc de vînzare, la preţ bun, la Roma.

De la sensul umil, termenul a trecut mai apoi în literatură, numind o specie poetică definită prin îmbinarea ingenioasă a unor versuri sau fragmente de versuri ale altor autori. Cento nuptialis al lui Ausonius este faimos deopotrivă prin virtuozitatea îmbinării unor hemistihuri vergiliene şi prin sfaturile explicite de alcătuire, incluse în scrisoarea adresată prietenului său, Paulus, împreună cu acest scurt cento. Simpla alăturare a două versuri întregi este lipsită de eleganţă (ineptum est), iar o succesiune de trei versuri preluate din alt autor este cu totul fără valoare (merae nugae). Jumătăţile de versuri şi îmbinarea lor, la cezură, fac gloria acestei specii. Jocul poetic elaborat (chiar trudit) seamănă cu ostomachia, un fel de „tangram” care îi amuza pe antici: „sînt nişte piese de os, paisprezece la număr, cu forme geometrice […];  prin îmbinarea lor în diverse feluri se reproduc mii de forme: un elefant sau un mistreţ, o gîscă în zbor şi un gladiator cu arme, un vînător la pîndă şi un cîine care latră, chiar un turn şi un vas mare de băut şi altele de felul acesta, fără număr, a căror diversitate depinde de priceperea unuia sau a altuia.” Avertismentul lui Ausonius este însă la fel de ferm: „cei pricepuţi fac o îmbinare mirabilă, dar cei nepricepuţi fac o încropeală ridicolă.”

Cele 131 de versuri ale mirabilei centone ausoniene încep cu două versuri vergiliene întregi (ineptum, spunea autorul), ambele din „Eneida” (5.304 şi 11.291), dar continuă cu şase hemistihuri din „Eneida” şi „Bucolice”, urmate curînd de hemistihuri din „Georgice”. „Dau învăţătură, avînd eu însumi nevoie de învăţătură” (doceam docendus ipse).

 

Revista indexata EBSCO