Jun 19, 2017

Posted by in Varia

Emanuela ILIE – Istoricul literar Dan Mãnucã (1938-2017). Schițã de portret

 

Nu numai pentru cititorii profesionişti, ci şi pentru mulţi dintre foştii studenţi de la Literele ieşene, cărora le împărtăşea, totdeauna competent şi aşezat, din tainele epocii junimiste, profesorul Dan Mănucă a însemnat, fără doar şi poate, materializarea (meta)didactică a ideii de cercetător ştiinţific de cea mai aleasă ţinută. O ţinută anunţată, de altfel, încă de la debutul editorial din anul 1966 (cînd îngrijea secţiunea cuprinzînd scrisorile lui Paul Zarifopol din primul volum al ediţiei Scrisori către Ibrăileanu), şi confirmată de zecile de volume pe care scriitorul cărturar şi-a pus semnătura de-a lungul a peste cinci decenii, dovedindu-şi atît pasiunea neostoită pentru studiul pertinent şi laborios al documentelor de arhivă, cît şi preocuparea (la fel, constantă) pentru studierea contextului istoric, socio-politic, ideologic în care aceste documente şi, prin extensie, faptul literar însuşi au luat naştere.

În bogata şi, din multe puncte de vedere, exemplara sa operă – jalonată, semnificativ, de scrutarea sagace a operei unor aproape uitaţi Scriitori junimişti (1971) şi de lucid-generoasele Cronici literare (2016) – se pot, practic, izola cîţiva mari poli de interes, circumscrişi acestor opţiuni, cărora cercetătorul le-a rămas totdeauna fidel. Primul vizează valorificarea unor documente inedite din sertare aproape ruginite ale istoriei noastre literare, menite a scoate la lumină şi implicit a stabili rolul în epocă al biografiilor cîtorva dintre minorii aflaţi în anturajul celor mai cunoscuţi scriitori paşoptişti sau junimişti. Specialistul în „apologia dorului” Iancu Alecsandri, „dezorientatul” Samson Bodnărescu, „junimistul sui generis” Ioan Pop-Florantin, poetul „de salon” Mihail D. Cornea, „romanticul tînguitor” Nicolae Scheletti ori cufundatul în „asceza romantică” Anton Naum beneficiază din acest punct de vedere de o atenţie fără precedent, în seria de studii cuprinse în Argumente de istorie literară (1978) şi Scriitori junimişti (1971) sau în ediţia Documente literare junimiste (1973). Din aceeaşi categorie intenţională fac parte şi studiile amănunţite dedicate începuturilor romanului românesc, incluse în volumul Lectură şi interpretare. Un model epic (1988). În toate aceste lucrări, pare preponderentă convingerea că datoria istoriei literare este aceea de a traversa „un proces firesc de reaşezare, de regîndire a ierarhiilor, de rediscutare a periodizărilor, de transformare a modalităţilor de interpretare”. Dacă efortul serios de regîndire a ierarhiilor literare deţine primatul în lucrările amintite mai sus, racordarea la modalităţi de interpretare noi, de provenienţă vest-europeană, este vizibilă în lucrările Liviu Rebreanu sau Lumea prezumtivului (1995) şi Introducere în opera lui I. Al. Brătescu-Voineşti (1997), în care suplul demers analitic se articulează îndeosebi pe argumente venite din zona naratologiei, a criticii psihanalitice, a sociologiei sau a istoriei mentalităţilor.

Un alt pol de interes al cercetătorului, ulterior şi al profesorului universitar (titular, ani buni, al cursului de Istorie a literaturii romȃne. Epoca marilor clasici) este reprezentat, desigur, de Junimea şi figurile ei exemplare. Mai întîi, Titu Maiorescu: un studiu din Argumente de istorie literară (1978) readuce în discuţie biografia lui Titu Maiorescu, plecînd de la documente inedite, în timp ce Critica literară junimistă (1864-1885) (1975) studiază, pe larg, nu numai opera acestui spiritus rector al Junimii, ci şi structura sistemului critic elaborat de societatea ieşeană. Apoi, desigur, Mihai Eminescu, asupra căruia se opreşte într-un substanţial „eseu asupra imaginarului poetic eminescian”, Pelerinaj spre fiinţă (1999), care pleacă de la premisa justă că opera studiată reprezintă una din cele mai radicale drame ale cunoaşterii propuse de cultura română, pentru a re-stabili parcursul ontologic eminescian, imaginat ca/ prin trei cercuri: Destinul, Legenda şi Fiinţa.

Cel de-al treilea domeniu de interes al lui Dan Mănucă este vizibil îndeosebi în două dintre cărţile mai noi ale neobositului cercetător: Literatura şi ideologia (2005), respectiv Literatură, identitate şi regionalism (2012). În ambele, autorul ascultă, inevitabil, de un vector intenţional recunoscut tranşant: „Recuperarea fără croşetele cenzurii a tuturor textelor, a literaturii diasporei şi a exilului, a literaturii româneşti din afara graniţelor actuale”. Desigur, analizînd o parte reprezentativă a literaturii, presei, criticii şi istoriei literare, într-un cuvînt, scrisul din afara graniţelor politice actuale (în particular, cel din Basarabia şi Ungaria), scriitorul dezbate şi probleme adiacente, precum distincţia dintre „diasporă” şi „exil”, regionalismul literar în calitate de concept literar sau de concept geopolitic, crizele accentuate de identitate literară de astăzi etc.

La fel ca şi celelalte lucrări de factură compozită ale lui Dan Mănucă – Analogii. Constante ale istoriei literare româneşti (1995), Perspective critice (1998), Opinii literare (2001), Restituiri (Critica criticii) (2007) şi Oglinzi paralele (2008) – Literatura şi ideologia, respectiv Literatură, identitate şi regionalism reuşesc să dea cititorului impresia că fac parte dintr-un proiect unitar. Adică viabil, îndelung documentat, omogen metodologic şi tematic. De multă vreme, de altfel, în această lume a realităţilor şi tentaţiilor interpretative centrifuge, cercetătorul de calibru Dan Mănucă, pe bună dreptate recompensat de instituţii reputate din ţară şi străinătate cu numeroase premii literare, a făcut figură de cărturar autentic, recomandat nu numai prin erudiţie, ci şi printr-un spirit dilematic, sceptic faţă de módele trecătoare şi capriciile (para)critice, deschis însă oricînd faţă de ideea de dialog cultural autentic, bine instrumentat teoretic, coerent în argumentaţie şi cu miză identitară serioasă, mai mult ori mai puţin camuflată. În sfîrşit, dacă e să luăm în calcul fie şi numai cele mai noi Cronici literare (2016), deosebit de generos cu figurile şi figurinele criticii actuale, chiar şi atunci (ori poate exact atunci!) cînd le-a privit cu neconcesivă, salutară exigenţă.

Revista indexata EBSCO