Jun 19, 2017

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Iubirea include speranța”

Intru într-un local de la marginea Amarului Tîrg, plin de muşteriii pieţii de zarzavaturi vecine, şi ce văd? Pe pereţi cîteva reproduceri, de respectabile dimensiuni, ale unor tablouri de Kandinsky.

*

Greşelile mari au adesea o trenă raţiocinantă, greşelile mici sunt adesea nedeliberate. Din care pricină greşelile mici au adesea, în ticăita economie a vieţii sufleteşti, o pondere mai mare decît greşelile mari.

*

Grandoarea implicită a fiinţei pe care o iubeşti.

*

„Suntem atît de puţin ceea ce ar trebui să fim, în fiecare clipă şi în ansamblul lor, încît e de neînchipuit să cerem evenimentelor să se desfăşoare după voia noastră, în mijlocul tuturor neîmplinirilor personalizate şi active care, de fapt, suntem noi” (Monseniorul Ghika).

*

„Tabloul «Ţărăncuţe» («De la fîntînă») de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat la preţul de 320.000 de euro la licitaţia de iarnă a Artmark, organizată în Capitală, devenind cea mai bine vîndută lucrare din acest an. Lucrarea, estimată la 90.000-160.000 euro, a făcut parte din colecţiile deţinute de sculptorul Constantin Baraschi şi dr. Ovidiu Xenakis” (România liberă, 2016).

*

Plictisul: o neconcordanţă în surdină cu lumea. Dar nu pentru că tu refuzi integrarea în lume, ci pentru că lumea te refuză (te neagă) pe tine. Drept consecinţă are loc o decepţie a eului în raport cu sine, eul avînd tendinţa de-a se nega la rîndu-i. Apare astfel, după cum spune Valéry, „o nonexistenţă sensibilă ca şi cum ai avea proprietatea de a te percepe că nu exişti”.

*

Un proiect de lege care prevede o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru cei care torturează şi ucid animale se află în acest moment la Camera Deputaţilor din Anglia. „Sperăm ca acest proiect legislativ să primească aviz pozitiv cît mai repede pentru ca Spirit, o căţeluşă torturată de o minte bolnavă, fapt care a şocat Marea Britanie, ca şi alte cazuri similare să nu rămînă decît ca un număr statistic”, afirmă medicii veterinari englezi. Pe cînd ceva similar şi la noi?

*

16 aprilie 2016. Am senzaţia că, devenit octogenar, aş fi murit. Fără a-mi da seama, aşa cum, gîndindu-te la ceva, faci cîţiva paşi pe o altă stradă decît intenţionai, din greşeală.

*

A muri: a fi desfăcut de Formă, de seducţia materiei ce încearcă a se seduce pe sine. A deveni în propria-ţi fiinţă o amintire a fiinţei.

*

Rămîi, de la o vreme, alături de aproapele doar dacă te distanţezi de tine însuţi. Fixîndu-te în instantaneele chipului tău literar, obţii puntea de legătură cea mai durabilă cu semenii.

*

„Scriitorul trebuie să fie preocupat doar de impresia sau de ideea pe care vrea să o traducă. Ochii spiritului sunt întorşi înlăuntru, trebuie să te strădui să redai cu cea mai mare fidelitate modelul interior. O singură trăsătură adăugată în plus (pentru a străluci, sau a nu străluci prea mult, pentru a asculta de o vană dorinţă de a uimi, sau de copilăreasca dorinţă de a rămîne «clasic») e de ajuns pentru a compromite succesul experienţei şi descoperirea unei legi. Niciodată nu poţi spune că te-ai supus îndeajuns şi cu toate forţele realului, pentru a izbuti să faci să treacă impresia cea mai simplă în aparenţă, din lumea invizibilului în cea atît de diferită a concretului, în care inefabilul se rezolvă prin formule clare” (Proust).

*

Inspiraţia internetului. Cum spune poetul: „pingul dintre naştere şi moarte”, „inima artificială a umanităţii” care „poate să pompeze şi wireless” ori chiar „locul unde îngerii şi-au pierdut aripile şi îşi fac selfie-uri pentru examenul de capacitate în faţa diavolului”. Măi să fie!

*

Aşteptarea: timp nul, corespondent mundan al increatului. De unde posibila intensitate mistică a aşteptării.

*

Pe ce lume trăim: „Cea mai nouă jucărie pentru adulţi a fost prezentată la un tîrg de la Universitatea din Londra. E vorba de o jucărie sexuală futuristă care îţi poate permite să îi oferi partenerului plăcere orală maximă chiar şi de la sute de kilometri depărtare. Denumită «Teletongue» şi concepută în Japonia, jucăria este formată din două                   «acadele» care se conectează la internet. Unul dintre dispozitive înregistrează plescăitul şi mişcările limbii generate de partener, iar celălalt le converteşte în vibraţii plăcute pe care partenerul le resimte simultan cu redarea sunetului. Ideea care stă la baza acestei jucării a fost realizarea unui dispozitiv sexual care să poată fi folosit în public. «Sperăm ca Teletongue să fie primul pas către folosirea lejeră a jucăriilor sexuale, fără jenă, printr-un gest simplu şi reconfortant», spun inventatorii de la Universitatea Keio, care speră să testeze invenţia pe un cuplu aflat într-o relaţie la distanţă” (Adevărul, 2016).

*

De ce nu scrieţi roman? m-a întrebat un ziarist. Am răspuns: Păi pentru că spaţiul epic îmi provoacă o stare de agorafobie.

*

Nu cumva rolul efortului e cel de a omagia odihna, ba chiar de a o linguşi?

*

Cifra 13 e socotită aducătoare de ghinion pentru că la Cina cea de taină au participat 12 comeseni plus Iuda, cel care l-a trădat pe Cristos. În Statele Unite există clădiri în care nefericita cifră nu figurează defel: nici pe uşa de la apartament, nici pe butonul de la lift. În China, în Japonia, în Coreea, ca şi în alte ţări asiatice, cifra nenorocului e cea de 4. Explicaţia? Aceasta se pronunţă „si”, la fel cu termenul care înseamnă moarte. Superstiţia e atît de vie, încît împiedică semnarea unor contracte în zilele care se termină cu 4.

*

Urşii polari nu alunecă niciodată pe gheaţă. pielea lor aspră şi părul de pe tălpi îi ajută să nu alunece.

*

Te poţi despărţi cu adevărat doar de ceea ce te reprezintă.

*

Mai sincer e textul decît ar putea fi altminteri autorul său. În aşa chip încît, recitindu-se, să fie surprins el însuşi.

*

„Muhamed Mesic, un bosniac în vîrstă de 32 de ani, poate vorbi fluent în 57 de limbi, printre care portugheză, japoneză, georgiană, ebraică şi chiar română. Dar spune că în realitate înţelege peste 70 de limbi. (…) În urma unui control medical, s-a dovedit că sindromul Asperger de care suferă Muhamed, o formă uşoară de autism, este cel care îi permite să înveţe limbile noi atît de repede” (Adevărul, 2016).

*

Zadarnic încerci să îndrepţi lucrurile care nu se adaptează la tine. Abia cînd le întorci spatele ele se meşteresc singure, uneori mai bine decît ai fi făcut-o tu.

*

La plecarea din viaţă a unui prieten, încerci senzaţia stranie a unei libertăţi tulburi. Desprins parcă de obligaţiile curente (le realizezi inutilitatea), nu ştii încotro să te îndrepţi, ce să mai faci. Ai dori pe de-o parte o divagaţie (trîndăvie, plimbare prelungită, ieşire la local etc.), pe de alta să te reculegi, să te strîngi în tine însuţi cu o dispoziţie monahală. Iei astfel cunoştinţă din nou de ceea ce presupui că ar fi o dualitate a firii ce ţi s-a dat. Dacă a doua faţă a sa e mai apropiată de anima, prin urmare mai convingătoare, cea dintîi îşi reclamă la rîndu-i drepturile cu o naturaleţe melancolică, cu o tristă delicateţe de cantilenă pe care nu te-ai îndura a le dispreţui. Nu e o opoziţie între frivol şi grav, între libertate şi disciplină, între păcat şi virtute, ci o oscilaţie de neoprit pe talgerul unei sensibilităţi derutate. În cîteva zile totul va reintra în ceea ce se cheamă normal. Dar ce e normalul? Poate o amînare a conflictului, o punere între paranteze a aporiei sale. Viaţa va continua să curgă indolentă peste asimetriile sufletului, care ies la iveală cum pietrişul cînd debitul apei scade.

*

O fermă din Australia are o suprafaţă mai mare decît cea a întregului Israel.

*

Autentica amintire nu e de conceput fără o relaţie cu speranţa, autentica speranţă nu e de conceput fără o relaţie cu amintirea. Amintirea şi speranţa sunt în fapt concrescute aidoma figurii lui Ianus bifrons.

*

„Soarta nu a fost deloc prietenoasă cu micuţa Bella, de 11 ani, din Woburn, Massachusetts, SUA. Ea a venit pe lume cu o boală extrem de rară şi medicii i-au anunţat părinţii că este posibil să nu poată merge niciodată. Diagnosticată cu sindromul Morquio, Bella a înţeles că este diferită de ceilalţi copii şi nu va putea să se joace cu ei. Însă în 2014, cîinele George a intrat în familia Burton. Uriaşul Dog German s-a ataşat rapid de fetiţă şi au devenit nedespărţiţi. Petreceau ore întregi în curtea casei şi anul trecut s-a petrecut miracolul. (…) «Practic, a învăţat-o să facă primii paşi de una singură», a povestit pentru Huffington Post, Rachel Burton, mama Bellei. Acum Bella şi George se pregătesc de un eveniment special: dulăul vrea să cîştige o medalie la concursul căţeilor salvatori” (Click,2017).

*

  1. E.: „Bagă de seamă, mitocanul stilat e mai primejdios decît unul ce-şi arată chipul primar. Voindu-se «domn», urmăreşte a ajunge în apropierea unor oameni reputaţi, a se putea făli cu ecusonul societăţii lor. Acest fapt implică însă un efort de disimulare a fondului său frust, care-l costă. Din care pricină devine nu o dată rău dispus, iritabil, slobod la gură, îndulcindu-se cu vorbuliţe porno. În momentele cînd scapă de povara imaginii de sine ticluite, înjură în voie. E ca şi cum ar purta în spinare o povară pe care, în răstimpuri, o dă jos pentru a-şi trage suflarea. Consecinţa unui atare comportament nu e în nici un caz preţuirea persoanelor «importante» pe care încearcă a le curta. Cu nesaţ, pîndeşte fisurile acestora. În sinea sa, le învinovăţeşte de canonul la care se supune, fiind satisfăcut atunci cînd crede a le găsi cusururi în temeiul cărora le-ar putea dispreţui. Sub masca-i surîzător-obedientă se ascunde o reavoinţă aţîţată, gata de revanşă. Deocamdată o aplică în comerajul din cercul de amici asemenea lui.

*

„Ceea ce nu e puţin diform are aerul banal, de unde reiese că neregularitatea, adică neprevăzutul, surpriza, uimirea sunt o parte esenţială şi caracteristică a frumuseţii” (Baudelaire).

*

„Întîlnirea noastră a fost o despărţire”, scrie poeta. Dar care întîlnire reală nu e o despărţire?

*

În unele situaţii ai un raport imediat cu măreţia lui Dumnezeu, în altele ai privilegiul unei apropieri cu El, care presupune o măreţie procesată într-un chip imprevizibil.

*

Iubirea include speranţa, speranţa însă nu include necondiţionat iubirea (nu se îndreaptă oare aceasta de atîtea ori spre lucruri nevrednice?). Magnanimitatea iubirii faţă de speranţă.

*

„Nu facem nimic pentru o fiinţă (cînd e vorba să facem ceva într-adevăr) fără să nu negăm altă fiinţă. Şi cînd nu poţi să te resemnezi să negi oamenii, este o lege care sterilizează pentru totdeauna. La limită, a iubi o fiinţă înseamnă a le ucide pe toate celelalte” (Camus).

*

Postura pragmatică a provizoriului, postura abstrasă a eternităţii.

*

Dorinţa scriptorului de-a fi admirat mai presus de cea de-a fi iubit, reprezintă o trufie ori un sacrificiu? E posibil totuşi aici un sacrificiu tainic, care poate scăpa chiar propriei sale priviri.

*

Bîjbîi în întunericul interior pentru a te bucura în cele din urmă găsind acelaşi întuneric şi afară.

*

„Statistic, în luna ianuarie au loc cele mai multe infarcturi, atacuri cerebrale şi stopuri respiratorii, informează The Sun. Cercetătorii de la Universitatea din California şi o echipă de specialişti britanici au analizat datele la nivel naţional dintre 1985 şi 1996, comparîndu-le cu cele dintre 2000 şi 2011. În luna ianuarie s-au înregistrat 1,7 milioane infarcturi, cu 60% mai mult decît în restul anului” (Click, 2017).

*

Simplificarea îţi îngăduie să percepi cursivitatea vieţii, complexitatea să percepi stagnarea sa care o face să mediteze.

*

„Nu puricii cîinelui fac să miaune pisica” (proverb chinez).

*

Pînă la un punct, trecutul se deculpabilizează. Citim cu relativă detaşare despre epocile istorice sîngeroase, despre personajele lor sumbre, ca şi cum acestea s-ar contrage în ficţiune. La fel ne simţim tot mai detaşaţi de propriile noastre erori din trecut. Materialitatea păcatului se înmoaie, îşi pierde consistenţa, vinovăţia se risipeşte în atmosfera tot mai destinsă a unei absoluţiuni posibile, dar care încă n-a sosit. Sosi-va cu adevărat? .

*

„Germanii au fost cei care au născocit orologiile mecanice, simboluri înfricoşătoare ale timpului ce curge, şi bătăile lor sonore, răsunînd zi şi noapte din nenumărate turnuri peste Europa Occidentală, sunt poate cea mai gigantică expresie de care ar fi capabil vreodată un sentiment istoric al universului” (Oswad Spengler).

*

Se întîmplă ca, dureros de regretabil, să ne despărţim de unele amintiri, fără intenţie, desigur, dar cu o vinovată neglijenţă, aidoma celebrului explorator italian care şi-a abandonat camarazii expediţiei la Polul Nord, cu dorinţa de a-i salva ulterior, dar fără a mai fi revenit la timp spre a-i găsi în viaţă.

*

Neputinţa de-a înţelege izvorînd din neputinţa de-a fi.

*

Starea de levitaţie a gîndurilor, cînd încă nu izbutesc a se fixa mulţumitor în verb, aidoma unor afecte.

 

Revista indexata EBSCO