Jun 19, 2017

Posted by in Panoramic editorial

Emilian MARCU – Vitrina cărților

Corneliu Bichineț, Viața pe caiet, Editura Limex, Florești, Cluj, 2015, 186 p. Prefață semnată de criticul și istoricul literar Constantin Dram.

Ca și în volumele sale anterioare, volume de proză scurtă, și în acest volum, Viața pe caiet, Corneliu Bichineț și-a propus să exploreze, dar totodată să și tezaurizeze viața simplă, reală, populată cu oameni supuși atît unor dogme care sînt în jurul lor, a destinelor lor, dar și, cel mai adesea, fatidicei întîmplări, cea care, mai mereu, joacă un rol fundamental în existența umană. Cunoscător al acestei lumi rurale, reale, el aduce în prim plan, cu mult talent – pentru că trebuie să menționăm harul de prozator-povestitor cu o putere de sinteză remarcabilă a lui Corneliu Bichineț – , știe să mute lumea satului în pagina de carte, aproape în stare frustă, să-i dea o nouă viață prin descrierile succinte, prin explorarea unor situații, de cele mai multe ori aparent banale, dar mai mereu la limită. Autorul acestor povestiri știe să contureze în cuvinte puține, printr-o exprimare simplă, caractere memorabile, personaje care, bine alese și subtil botezate se integrează perfect lumii din care provin. Absolvent al facultății de filozofie și sociologie-psihologie, Corneliu Bichineț, cu activitate didactică și politică remarcabile, își construiește tipologia de personaje pe aceste cercetări științifice, lăsînd cititorului impresia reală a autenticității acestei lumi firești. Nu există nici un fel de balast în această lume a vieții pe caiet, această lume care uneori este primitivă, alteori este savantă, prin filosofia de viață pe care o etalează unele personaje din prozele lui.

Bun cunoscător al zestrei folclorice din zonele pe care le descrie și în care își plasează personajele, cum ar fi: Casa de la răscruce, Copil al străzii sau Destine, autorul construiește în jurul unor datini, superstiții sau proverbe, prin sinteza lor, proze emoționante și, de cele mai multe ori, cu un profund caracter educativ, pentru că în fond, aproape toate cele 24 de proze scurte cît cuprinde Viața pe caiet au un final moralist-educativ, în care se simte și formația sa de educator. Din toate prozele sale transpare dragostea personajelor pentru locurile natale; în fond multe dintre personaje sînt autorul însuși, chiar dacă aceste locuri sînt populate de un popor în izmene cum îl caracterizează el, prin vocea unui personaj, sau poartă nume precum: Doagele sau Pelinaș, localități dintr-o Moldovă de centru, iar oamenii au nume de cele mai multe ori stranii, dar expresive: Azimut Căcărează, Sultana Gonorica, Bangorici, Azimut Petecău, Mangă, Grigore Aghiazmă, Mănguță, Televizor, Sorocică Drujbă, Trufia, Jenică, Gonorica Tarenbuci sau Empedocle Cucuruz, pentru că viața lor trecută pe caiet de autor, dar și de cei care le sponsorizează slăbiciunile, naivitatea și ignoranța, în alegeri, cu produse, din care nu lipsesc berea și vinul, loc unde sînt notați pentru… ne-uitare.

„Descrierile și portretele fulgurante din acest volum arată o mînă sigură de prozator și , totodată, luciditatea acestuia, pus mereu să vadă la granița dintre real și ficțional, ca un adevărat autor al prezentului…” spune Constantin Dram în prefața sa numită Cînd autorul se întoarce la ale lui, în care reușește să facă un subtil portret atît prozelor, cît și autorului. Iar autorul, hîtru, din stirpea lui Ion Creangă, se întreabă în una din prozele sale: „E ficține sau realitate ceea ce scriu eu aici? Și una și alta…. Cititorilor mei le las imaginația să zburde, exact ca a mînjilor pe care i-au crescut în gînd Coco și Corneluș…”. Pledoaria lui Corneliu Bichineț, prin prozele din volumul Viața pe caiet, are darul de a ne face să privim înapoi fără mînie, vă privim cu nostalgie și de ce nu chiar cu dragoste. Citind și acest volum de proze scurte publicat de Corneliu Bichineț sînt bîntuit de o mare tristețe și anume aceea că prietenul meu de o viață, preocupat și ocupat pînă peste poate de alte probleme, fuge tot mai mult de prozatorul care este, parcă transformîndu-se în cîte un personaj al său ce își ironizează vocația. Încă am timp să-l aștept pe prozatorul Coneliu Bichineț care ar putea să fie mult mai util scrisului.

 

George Tănsănică, Scott Palmer, Editura Sakura, Iași, 164 p.

Romanul Scott Palmer, scris de George Tănsănică, face parte dintr-o trilogie romanescă din care se poate decoda și urmări viața unor familii americane, de la începuturile formării SUA ca stat unitar, de la entuziasmul, naivitățile, speranțele, de cele mai multe ori neîndreptățite, într-o îmbogățire rapidă și fără muncă, îmbogățire bazată doar pe aurul imaginar, și pînă la umanismul, altruismul și munca serioasă a altora, de fapt a celor care reușesc în viață. Dacă nu aș ști că prozatorul George Tănsănică a plecat din orașul românesc Roman, în care revine aproape anual pentru un număr de zile sau săptămâni, aș fi înclinat că cred că romanul Scott Palmer este o traducere în limba română a unui scriitor american, iar autorul este, nici mai mult nici mai puțin decît un demn urmaș al generalului Scott Palmer. Naturalețea, firescul, credibilitatea, cît și amănunțita cunoaștere a stărilor de fapt din acele locuri, cu care construiește imaginea unei localități americane în locuri virgine, adeseori, unde identitatea acelei localități are un început de poveste: Azi 20 septembrie… s-a născut orașul Alturas! Dumnezeu să binecuvînteze acest oraș și America! spune autorul în paginile romanului, prin vocea autoritară dar plină de umanism a personajului care dă și numele cărţii, onorabilul Scott Palmer, de numele căruia se leagă certificatul de naștere a unei localități fără de identitate pînă la acea dată. Descrierea locurilor, a sării de spirit a oamenilor din acea perioadă, comportamentul uman, de la simplu la complex, de la sărăcie la împlinirea materială și totodată spirituală, pentru că biserica și școala sînt în prim planul activităților cotidiene, dau o încărcătură specială acestei cărți, transpunîndu-l, imaginar pe cititor, ca într-un film bine regizat, în chiar mijlocul evenimentelor. Ce știe să surprindă cu mare acuratețe George Tănsănică în acest roman al său este firescul, dar și generozitatea unor personaje în a se manifesta în favoarea societății, știind că din mult-puținul lor trebuie să-i ajute și pe cei cu posibilități mai reduse. Firescul și generozitatea unor personaje au un caracter educativ, chiar atunci cînd unul dintre ai lor, care comite greșeli inexplicabile este corectat, pedepsit cu maximă exigență, trecînd chiar peste apartenența lui la familia care poate decide să fie iertat, pedeapsă firească și pe deplin meritată. Personajele din acest roman sînt niște luptători, pentru dreptate, cea ce dă o încărcătură specială acțiunii. George Tănsănică este un bun mînuitor al imaginilor care întrupează acțiunea cărții și știe, ca și personajele lui , să fie un bun întemeietor de lume și de lumi. Trilogia sa merită a fi retipărită într-un singur volum spre a da posibilitatea cititorului să cunoască multe dintre detaliile formării lumii noi, așa cum a fost denumită America de astăzi.

 

Liviu Chiscop, Prozatorul Bacovia, editura Babel, Bacău, 2017, 142 p. Prefață semnată de poetul și eseistul Cassian Maria Spiridon și Pe creasta noului val, critică de întîmpinare, Tipo Moldova, Iași, 2017, 142 p.

Liviu Chiscop, cunoscut cercetător și istoric literar, critic literar de real curaj, după o serie de studii despre Eminescu, Alecsandri, Grigore Tăbăcaru sau Ion Luca, publică și George Bacovia. Bibliografia, carte care s-a bucurat de un cuvînt înainte semnat de unul dintre cei mai mari specialiști români în biblioteconomie, prof. univ. dr. docent Dan Simonescu, apărută în 1972, Paharul cu otravă. Adevăr și ficțiune despre destinul lui Bacovia, cu o prefață de Daniel Dimitriu, 1999, Bacovia în revista Ateneu 1964 –2014, și am citat numai studiile dedicate lui Bacovia, vine acum în fața cititorului cu o altă provocare spre cunoașterea acestui inegalabil scriitor, cu cartea Prozatorul Bacovia, carte cu o prefață semnată de poetul și eseistul Cassian Maria Spiridon. Dacă marea majoritate a cititorilor îl cunosc pe George Bacovia doar ca poet, iată că Liviu Chiscop aduce în prim plan contribuția scriitorului la literatura română și ca prozator. „Acum 125 de ani, pe 4/17 septembrie 1881, se năștea la Bacău Gheorghe Vasiliu, cel care va semna ca poet, calchiind numele urbei natale, George Bacovia. Ceva mai mult de cincizeci de pagini adună proza antumă și postumă a poetului Lacustrei. Numărul de pagini ar putea fi un prim motiv pentru care criticii și istoria literară nu s-au arătat prea interesate de corpusul prozei bacoviene” spune, în prefața sa, poetul și eseistul Cassian Maria Spiridon. Tocmai acest gol vine să-l suplinească Liviu Chiscop, prin cartea Prozatorul Bacovia. Organizat pe mai multe paliere, acest corpus și-a propus să elucideze, pe cît posibil, contribuția acestui mare poet și ca prozator. Considerații preliminare, Proza artistică, Proza non-artistică, care cuprinde o serie de articole și alocuțiuni, Recenzii și prefețe, Interviuri iar la Bibliografie citim că au fost consultate: Opera în proză: A. Scrieri antume (în periodice, în volume), B. Scrieri postume (în periodice și volume), Referințe critice (în periodice și volume); apoi, în final, avem Aprecieri critice și Indice de nume. Am menționat toate aceste paliere care sînt cuprinse în carte pentru a dovedi cititorului seriozitatea demersului de istoric literar al lui Liviu Chiscop. Meritul acestei cărți este, pe lîngă faptul că pune în valoare, pe lîngă harul de poet al lui George Bacovia, și pe acela de prozator solid. Și, așa cum spune undeva Cassian Maria Spiridon, proza bacoviană e o subtilă combinație de jurnal intim, cu puternice accente lirice, poetică presărată cu pasaje realist-balzaciene… „Asemenea marilor noștri scriitori, Bacovia a fost un scriitor polivalent, realizînd nu doar un singur tip de creație. Deloc lipsită de valoare estetică, ba chiar dimpotrivă, proza artistică bacoviană ( poemele în proză și romanele lirice) confirmă contribuția inestimabilă a poetului băcăuan la patrimoniul spiritualității române și universale”, susține pe bună dreptate Liviu Chiscop. O carte utilă este aceasta semnată de Liviu Chiscop și pentru pasionații de creația bacoviană, dar și pentru cercetătorii acestui vast domeniu, pentru că vor descoperi în cuprinsul ei, o serie de afirmații deosebite, prin articolele și recenziile criticilor care s-au ocupat de-a lungul timpul de posteritatea acestui scriitor. Pe creasta noului val, carte apărută la editura Tipo Moldova, din Iași, cuprinde 17 articole, mai mult sau mai puțin polemice, despre scriitori contemporani și nu numai, în așa zisa critică de întîmpinare. Sînt inserate multe articole despre scriitori în curs de afirmare dar și despre scriitori afirmați cum ar fi: Ion Luca, Corneliu Dima-Drăgan, Grigore Codrescu sau Victor Munteanu ceea ce face să avem o lectură plăcută și să putem descoperi nume de scriitori care, s-ar putea ca într-un viitor nu prea îndepărtat să devină nume notorii în literatura română, altfel acum fiind, după spusa autorului acestei cărți niște promisiuni ce trebuie urmărite și stimulate. Dominat, cercetătorul istoric și literar care este Liviu Chiscop, pare un pic prea doritor de a publica toate „descoperirile” într-un ritm alert, parcă dorind să nu i-o ia cineva înainte.

 

Vasile Anton Ieșeanu, Libertate în iadul de lux, editura Rafet, Rîmnicu Sărat, 2015, 224 p.

„Comunismul a fost un iad, dar a trăi în el a însemnat, pentru om, un lux al supraviețuirii. Cînd omului îi sînt confiscate mijloacele de existență și viața îi este amenințată, omul nu mai poate respira liber și-atunci, singura șansă pentru a fi liber este fuga în pădure sau în munți”, spune pe coperta a patra a acestei cărți, Libertate în Iadul de lux, Vasile Anton Ieșeanu, într-un anume mod dînd și direcția pe care trebuie să o parcurgă cititorul pentru a ajunge la esența lucrării de față. Cartea este apărută în anul 2015, fiind premiată la concursul internațional de creație literatură „Titel Constantinescu”, ediția a VIII-a, Rîmnicu Sărat, într-un proiect aparținînd Asociației Renașterea Rîmniceană, președinte Constantin Marafet. Cele trei romane pe care le folosește drept suport pentru susținerea ideilor sale despre comunism, libertate dar și demnitate umană sînt: Iadul de lux (care dă și titlul lucrării), Suburbii municipale și Tobele mute, romane care își propun să scoată în evidență chiar această luptă pentru libertate, cu toate avatarurile inerente pe care le presupune această luptă, remarcînd chiar obsesia pentru libertate în sistemele sociale închise. Problema libertății umane nu poate fi eludată prin ascunderea sub preșul scepticismului: libertatea este o problemă nebuloasă și prin urmare adevărul despre acest concept imposibil de cunoscut. Dar este libertatea umană o problemă într-atît de confuză încît să nu i se găsească răspuns, întreabă autorul pe potențialul cititor? La această întrebare, aparent extrem de simplă, dar totodată și extrem de complexă, încearcă Vasile Anton Ieșeanu să găsească un răspuns cît mai pertinent, un răspuns care să nu aibă darul de a declanșa nebuloase, dar nici o formă simplistă de a se explica. Pornind de la romanele amintite, autorul le folosește drept o utilă trambulină spre cunoaștere a omului contemporan, în primul rînd, dar și a omului dintotdeauna, doritor de libertate, doritor să parcurgă o viață demnă. Atunci cînd această demnitate i se răpește, prin diferite forme sociale, este pus în situația de a lupta să-și redobîndească ceea ce i s-a răpit. Lupta aceasta a fost de scriitori și gînditori ai timpului cum ar fi: Aldous Huxley în Minunata lume nouă, Charles Melman în Omul fără gravitate, Petre Țuțea în Între Dumnezeu și neamul meu, Jean Jacques Rousseau, în Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității între oameni, Lev Tolstoi, în Jurnal, F. M. Dostoievski, în Jurnal de scriitor, Dumitru Zamisnicu, în Credința în zeghe sau Stanislav Grof, în Călătorie ultimă, dincolo de frontierele morții și lista ar putea continua. „Romancierul crede că absorbirea individului în actul creației, indiferent de domeniu sau universul care îl absoarbe, în realizarea unui anume scop al său sau colectiv, compatibil sau nu cu regimul politic, fără speranța conștientă că va reuși sau nu. aceasta este pentru om suprema libertate și fericire pe care o poate trăi în scurta lui viețuire pe acest pămînt. Dreptatea este suprema lege morală a individului uman. Dacă Dreptate nu e, nici Libertate nu e!” își încheie autorul acest amplu eseu polemic despre cele două noțiuni fundamentale ale existenței umane. Evidențiind aceste probleme care l-au urmărit pe om din clipa cînd a început să conștientizeze și pînă în clipa de față, Vasile Anton Ieșeanu lansează o provocare spre cititor, îndemnîndu-l la demnitate și la respect față de sine și de semeni. Este o bună lecție de morală această carte, o lecție pe care trebuie să ne-o însușim.

 

Corina Petrescu, Trei lacrimi, Povara amintirilor ce vor veni, editura Citadela, Satu Mare, 2013, 128 p. Prefață semnată de Lucian Gruia.

Corina Petrescu a depășit demult faza de debutant în poezie, și asta se poate detecta prin siguranța cu care se exprimă în vers. Ea a publicat mai multe cărți, remarcate de altfel de nume notorii din critica literară de la noi, cum ar fi: Ovidiu Suciu, Ioan Nistor, Octavian Curpaș, Robert Laszlo, Niculina Oprea, Violeta Craiu, Constantin Stancu, Lucian Gruia și alții. Majoritatea comentatorilor cărților Corinei Petrescu, au remarcat, în mod special, imaginarul poetic, ermetismul poemelor sale și un anume sentiment de neliniște, chiar de anxietate care emană din versurile sale. Și această nouă carte a Corinei Petrescu, Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni, un titlu uşor în răspăr, afişînd un oarecare sentiment de frondă, nu se îndepărtează prea mult de modul ei de a se exprima poetic. Continuînd firul comun cu dramatismul afirmaţiilor poetice, pentru că aşa cum spune poeta Poezia e dor după ziua de ieri şi spaimă faţă de ziua de mîine, de unde şi cel de-al doilea titlu al cărţii de faţă Povara amintirilor ce vor veni, titlu care ne trimite volens-nolens la cartea lui Erich von Deniken, Amintiri despre viitor. În această carte Corina Petrescu tratează, cu multe argumente, o anume stare de tristețe, dar și de singurătate, tristețe provocată de… povara amintirilor ce vor veni. Dar amintirile ei se derulează și, așa cum pare firesc, și în trecut, rememorînd părinții care sînt plecați, în fond rememorîndu-și propria copilărie „Ne este dor, părinte preaiubite,/ Că ne-ai lăsat mai singuri pe pămînt,/ O lumînare îţi aprindem seara/ Şi-ţi punem flori şi lacrimi pe mormînt”, încercînd să ofere şi o sumă de sfaturi despre viață copiilor săi, dar și copiilor în general. „Viața reprezintă o colivie din care nu putem pleca decît prin extincție: „Ezit în fața ușii acestei colivii,/ Să intru, să nu intru, să pot s-aleg, să nu-mi/ Transform în scrum aripile firave”, spune în prefața la această carte Lucian Gruia, încercînd să dea un sens temerii poetei de a nu-și „transforma aripile firave în scrum”. Povara amintirilor ce vor veni nu se îndepărtează nu se îndepărtează al lei, de modul de abordare poetică, mai ales atunci cînd scrie în vers liber, fără constrîngerile inerente ale versului clasic. Această carte ar putea fi un adevărat recurs la memoria viitoare cînd spune: „Buzele se pregătesc să spună un cuvînt/ Dar sunetul nu se aude…/ Nu se mai/ Aude…/ E prins/ Dureros/ În gard/ De/ sîrmă/ Ghimpată”. Poeta e pregătită pentru aruncarea lestului din viaţă („Încerci să arunci din pantofi,/ Să primeneşti rafturile dulapurilor/ De haine vechi”) dar şi Amintirile, Apele învolburate pentru o călătorie cît mai lejeră, cînd „auzi-vom/ Din ceruri, vocea ta”. Întoarsă pe pămînt din această călătorie mai lejeră constată că „Prezentatoarele se întrec în dramatizarea meteo de parcă/ E ultima noastră zi pe pămînt”. Trei lacrimi oferă Corina Petrescu pentru povara amintirilor ce vor veni care sînt rodul unei existenţe dramatice, dar şi dramatizate, existenţă ce o determină să facă apel la un adevărat şamanism poetic spunînd: „Deschid calendarul: este astăzi, este mîine,/ Poate este chiar ieri./ Nimic nu se potriveşte., nimic nu seamănă cu nimic./ Ochii mei privesc, dar buzele mele/ Nu rostesc nici un cuvînt”. Poezia Corinei Petrescu este un semn pe drumul acesta dus-întors între cer şi pămînt, un semn delicat şi curajos, pentru că abordează tainele poeziei şi ale lumii din perspectiva viziunii poeziei feminine. spune Constantin Stancu într-un articol din Revista Citadela. Sînt multe semnale de poezie autentică în această carte a Corinei Petrescu.

Revista indexata EBSCO