Jun 19, 2017

Posted by in Teatru

Ștefan AMARIȚEI – Apocalipsa perpetuă

„Iată, mai vin încă două nenorociri după acestea”

(Apocalipsa)

 

Personajele

 

Sexualis – specia umană a secolului XXII, clonată

Panta Rhei – întruchiparea timpului şi a spaţiului

Lupulus – specia umană în încrucişare cu specia animală feroce

Homo – tree – omul – copac

Geneticus – personaj misterios, neidentificat

Vegetalus – specia umană în încrucişare cu specia vegetală

Animalus – specia umană în încrucişare cu specia animală

 

Speech – ul

                       

                        14% – Sexualis

29% – Panta Rhei

5% – Lupulus

1% – Homo – tree

30% – Geneticus

8% – Vegetalus

13% – Animalus

 

Într-o gaură neagră, în zborul tutelar spre clipa – veşnică (timpul şi spaţiul staţionare).

 

Scena I

 

Panta Rhei, Vegetalus, Animalus, Sexualis, Geneticus, Lupulus, Homo – tree.

 

Dimineaţă de primăvară. Pe fundal, „Cele trei graţii” de Botticelli. În surdină, „Primăvara” de Vivaldi.

 

Panta Rhei: O, ce zi frumoasă! Aurora îmi mîngîie obrazul proaspăt şi alb ca laptele. Calea Lactee s-a născut odată cu mine. Să mă las sedusă de această clipă.

Vegetalus: De-ar veni o ploaie, dar nu cu acizi şi baze. Prefer şi o ninsoare de scurtă durată. Apoi îmi revin…

Animalus (îmbufnat): Dormeam atît de bine. Panta Rhei cu clopotul ei dogit m-a trezit din somn… Se făcea că sînt o ferigă uriaşă, stropită cu lapte ceresc. Ce înseamnă asta?…

Sexualis (se întinde satisfăcut): În sfîrşit, am avut o noapte plină de plăceri. Mă simt renăscut, dar îmi pare rău că a trecut atît de repede!

Geneticus (mai fericit decît cel de sus): Formula mi-a reuşit, mi-a reuşit! Combinaţia gîndită de mine a fost bună. Sexualis s-a refăcut, a regenerat. Eu sînt salvatorul lui. Panta Rhei a avut un rol mic. Am să-i scriu totuşi cîţiva psalmi la calculatorul biologic… Trebuie să mă grăbesc, din clipă în clipă se trezesc şi ceilalţi. O, ce zi minunată!

Lupulus (se trezeşte, morocănos, în vizuina lui): Mi-e foame! Mi-e sete!

Homo – tree (scuturîndu-se afectat): N-am auzit de mult acest concert. Păsările mele albastre au fugit cu Vegetalus. Acum îl populează pe el cu trilurile lor minunate. Braţele îmi sînt goale, doar bănuţii de pe ele sună în mine ca nişte clopoţei de argint. E ora de sculare…

(Toţi se spală pe mîini şi pe faţă.)

Vegetalus (supărat): Şi azi va fi o zi plictisitoare. Ceilalţi mă indispun. De fapt, eu n-am nevoie de ei. Cel mult, Panta Rhei să-mi rămînă prietenă… Dar uite-l pe Animalus. Urîtă specie! Ha!

Animalus: Să fac cîţiva paşi să mă înviorez. O să-mi bag botul în rîu, apoi o să pasc iarbă verde… A! uite-l pe Vegetalus. Mai bine mă prefac că nu-l văd, deşi mi-e rudă apropiată prin tată.

Vegetalus (ridicîndu-se în coate de pe jos): Hei! Nu vezi pe unde calci?

Animalus (supărat): N-am cum să te ocolesc. Tu eşti peste tot. Acum de ce nu te ridici să pleci?

Vegetalus (ironic): Cum să plec? Eu sînt peste tot.

Animalus (fără chef): Peste tot, peste tot, dar nu chiar peste tot. Doar nu eşti Panta Rhei. Trebuie să mai creşti.

Vegetalus: Ce te-ai face fără mine? Recunoaşte.

Animalus (furios): Lasă-mă cu filozofiile tale de doi bani jumate! Mă grăbesc să ajung la rîu. Mi-e sete.

 

Scena II

 

Sexualis, Geneticus, Panta Rhei.

 

Bat clopotele. Zi de sărbătoare: Sfinţii Trei Ierarhi. În spate, tabloul „Insistenţa memoriei” de Dali.

 

Sexualis (încă sub impresia nopţii trecute): Mă simt alt om. Nopţile „albe” mă readuc la viaţă. Panta Rhei să trăiască. Îmi face toate plăcerile. Mi-aduce bucuria în suflet, mă regenerează. Nu ştiu unde merg, dar nu mă interesează. Aş vrea să fie tot timpul aşa.

Geneticus (apropiindu-se): Hei! Cum ai dormit, specimen perfectibil? Sau te-ai dedat la plăceri lumeşti? Hai, spune, nu te sfii!

Sexualis (distant): Salut, amice! Ce faci? Nu te-am văzut de ieri seara. Ce-ai mai descoperit?

Geneticus: Toată noaptea am lucrat pentru tine. Vei avea un copil.

Sexualis (bucuros, apoi reprimîndu-şi, disimulat, bucuria): Da, prietene, mi-aduci o veste bună. Nu degeaba bat clopotele. Se anunţă o zi însorită… Dar unde e Panta Rhei? Acum cinci minute se afla lîngă mine.

Geneticus: Tu n-auzi ce-ţi spun? Panta Rhei a plecat. Se pregăteşte de botez.

Sexualis (mirat): Cum, atît de repede? Ne iubim doar de cîteva zile.

Geneticus (ironic): Parcă tu nu ştii. Cînd ea vrea ceva, timpul trece repede. Ca şi în gaura asta.

Panta Rhei (apare de după tablou): De mine vorbeaţi? Iată-mă! Vă place? (Panta Rhei ţine în mînă un măr şi pe cap poartă o bufniţă neagră, faţa ei e acoperită pînă la ochi.)

Genticus (înfiorat şi hotărît): Să nu muşti din măr, e cu viermi! (Panta Rhei aruncă mărul din care curge un şarpe.)

Sexualis (distrat): Panta Rhei eşti frumoasă astăzi. Spune-mi, e adevărat? Vom avea un copil?

Panta Rhei: Nu te lua după gurile rele, dragule, nu te lua. E adevărat. Haide să culegem cîteva mere fără viermi.

Geneticus: Nu există astfel de mere. Sîntem abia la început.

Panta Rhei: Lasă, Geneticus, nu fi gelos. Într-o zi merg şi cu tine. Să apară ăla micu’, apoi ne împerechem.

Sexualis (simulînd furia): Ce vorbe sînt astea, Panta Rhei! Geneticus nu e gelos, el e neutru.

Panta Rhei: Tocmai de aceea. (Îl ia de mînă pe Sexualis şi dispare.)

Geneticus (pentru sine): Ce uşor e să profiţi de geniul altora… Plecaţi, plecaţi, voi inocenţi ai timpului pierdut! Tot eu voi recupera acest timp.

Panta Rhei (mieros, revenind de după tablou): Nu te supăra, Geneticus. De un timp mă gîndesc doar la tine. Mi-ar plăcea să avem un copil împreună. Chiar mai mulţi. Tu eşti mai arătos. De ce îţi pierzi nopţile cu formule? Degeaba, tot eu sînt mai puternică, ai să vezi!

Geneticus (abătut): Adevărat, cu tine nu se luptă nimeni. Eşti cea mai puternică. Tu ne-ai adus în tunelul ăsta…

Panta Rhei: Şi tot eu vă voi scoate. Nu uita!

Geneticus: Nimic nou sub soare. Cred că aşa va fi. Nu ştiu de ce, dar vreau să-mi aduc şi eu … sprijinul?

Panta Rhei: Fără mine nu faci nimic! Eu hotărăsc cînd clipa devine veşnică. Tu, asta urmăreşti?

Geneticus: Da şi nu, dragă Panta Rhei. Eu doresc şi fericirea.

Panta Rhei: Asta vreau şi eu… Să-ţi spun un secret. La mijlocul tunelului, clipa va deveni veşnică. Atunci nu trebuie decît să pleci de lîngă noi. Te ajung şi eu din urmă.

Geneticus: Dar cu Sexualis, cum rămîne? Mă preocupă personajul. Vezi bine, eu îmi petrec nopţile cercetîndu-te pe tine, pe el… E un alt spaţiu. N-aş vrea să devenim prea intimi, asta m-ar distruge.

Panta Rhei: Don’t be silly, Geneticus! Noi sîntem făcuţi unul pentru celălalt. Vegetalus, Homo – tree, Animalus sînt doar creaţiile mele. Tu vrei să-i perfecţionezi, dar ei trăiesc într-un timp pierdut. Un timp pierdut pentru totdeauna…

Geneticus (avîntat): Cum rămîne cu Sexualis? Ce gînduri ai cu el?

Panta Rhei: Sexualis e perfectibil, cum ai spus. Am nevoie de el. Eu nu pot lucra fără perpetuare. E scopul meu suprem!

Sexualis (apărînd de după tablou): Am muşcat cu toată forţa din mărul ăsta. E fără viermi. Există şi astfel de fructe. E un semn bun, Panta Rhei! Copilul nostru va fi sănătos. Putem spera să fie Cel ce vine?

Panta Rhei: Nu fi stupid, Sexualis. Curînd timpul se opreşte. Clipa va deveni veşnică. Ce nevoie mai avem atunci de Cel ce vine?

Geneticus (intervenind brusc): Adevărat. Dar eu aş vrea ca Cel ce vine să fie şi creaţia mea. Pentru ce îmi irosesc eu timpul? Ca Sexualis, Vegetalus, Animalus şi chiar Lupulus să fie unul singur şi perfect.

Panta Rhei (ironică): Un fel de Geneticus, nu?

Sexualis (nerăbdător): Panta Rhei, mi-ai promis să culegem mere. Vino! De ce nu vii?

Geneticus (iritat): N-ai grijă, nătăfleaţă, o să vină.

Panta Rhei: Geneticus! Să nu vorbeşti în numele meu niciodată! Ştii că fără mine eşti mort… (Revenindu-şi) Nu uita! La mijlocul tunelului vom discuta pe îndelete. Acum plec. Sexualis e nerăbdător, vezi bine. Elanul vital, ce să-i faci! Să te ocupi şi de asta.

(Panta Rhei şi Sexualis trec ţinîndu-se de mînă după tablou.)

Geneticus: O, Doamne, de mi-ar reuşi formula pînă ajungem la mijlocul tunelului, aş deveni mai puternic decît Panta Rhei! Universul ar fi al meu. L-aş schimba mereu, după bunul meu plac.

 

Scena III

 

Lupulus, Animalus, Vegetalus.

 

Vivaldi: „Vara”. Pe fundal, „Şi aurul trupurilor lor” de Gauguin. La amiază.

 

Lupulus: Plicticoasă zi! Cînd ai totul de-a gata, eşti blazat… Sînt ghiftuit, am mîncat pe îndelete mulţi animalus. Am făcut şi o baie în rîu, m-am jucat cu peştii argintii din apă. Dacă ar trece prin dreptul nasului meu cea mai fragedă căprioară roşie, n-aş mişca un deget… (Îngrijorat) Oare ce are de gînd Panta Rhei cu noi? Unde ne duce?…

Animalus (apropiindu-se): După cum văd, nu-ţi pierzi timpul degeaba. Lumea asta, a noastră, ţi-a deschis ochii. Cîndva, spre dimineaţă, erai posomorît şi anacronic. Acum remarc cu plăcere, faci filozofie. Ba mai mult, ai ajuns la conştiinţa de sine…

Lupulus (iritat): De unde ai apărut? Îndrăzneşti să te apropii? Te sfîşii într-o clipită!

Animalus: Eşti prea sătul, Lupulus, prea sătul de viaţa pe care o duci. Adevărul nu te mai supără.

Lupulus (amărît): M-ai atins la coarda sensibilă. Simt o muzică în mine. (Muzica cîntă mai tare)… Se întîmplă ceva, Animalus!

Animalus (cu voce uşoară): Sînt eu muzica aceea, aici aproape de tine… Te simţi aşa pentru că noi sîntem fraţi, facem parte din acelaşi regn…

Vegetalus (apropiindu-se): Ce tot şuşotiţi acolo? De un timp, vă înţelegeţi bine. Vreau să spun: mă ignoraţi. Eu sînt floarea de orhidee… Vreţi s-o cuceriţi pe Panta Rhei? Dar ea se află în braţele altora.

Animalus (ironic şi glumeţ): Multe ştii tu, Vegetalus. Tu ne hrăneşti şi ne vindeci, floare de orhidee! Să ne oprim, totuşi: cititorul ar putea crede că noi nu mai reprezentăm regnurile noastre…

 

 

 

Scena IV

 

Panta Rhei, Geneticus, Sexualis, Animalus.

 

Concert de Mozart. În decor, „Gioconda cu chei” de Legér.

 

Panta Rhei (învîrtind o roată): Încet, încet, timpul se apropie. Sisif mă ajută. Ceilalţi urmăresc să mă păcălească. N-au nici o şansă. Eu sînt mama şi tatăl lor… În copilărie, mă avîntam şi eu spre înălţimi, în toate punctele cardinale. Viteza mea, viteza luminii. Mi-e foame de spaţiu, numai spaţiu doream. Spaţiul e vital pentru mine, e corpul meu. Din haos m-am născut şi în haos mă întorc. Fără spaţiu nu exist, mă topesc, dispar. Înghiţind hălci nesfîrşite de spaţiu, mi-am dat seama că am nevoie de un aliat. Eu l-am inventat şi însuşit. Acum sîntem totuna amîndoi. De atunci învîrt roata asta. Ea îmi creează noi cicluri, urcare – coborîre, cicluri îndelungate de timp…

Geneticus (apare de după tablou cîntînd la flaut): E fermecat acest instrument. Aş cînta la el zi şi noapte… Mă întreb, cum de nu l-am cunoscut pînă acum! N-am avut cheile cu care să deschid sertarul şi să-l scot la lumină? Rezonanţele catifelate mă pătrund, mă înfioară. Iată, sînt un artist sensibil! Nu există ceva mai minunat pentru mine!

Panta Rhei (supărată): Geneticus, să nu te văd! Te-am aşteptat o noapte întreagă. Te-aş fi aşteptat şi ziua. Te-aş fi aşteptat oricît. Eu am timp. De ce n-ai venit?

Geneticus (preocupat de gîndurile sale): …Cîndva cîntam la vioară. Atunci mă ocupam de teoria relativităţii. Mare eşec! N-aveam cum să ştiu că asta ne va aduce în gaura neagră. Ce mai înseamnă acea teorie cînd lumina alunecă cu noi cu tot spre întunericul absolut?!

Panta Rhei (indignată): Ce bolboroseşti acolo? Eu îţi vorbesc de noi, de timpul prezent. Nu veni să spui că n-ai sosit aseară din cauza acestui fluier, care-ţi ciupeşte limba şi-ţi întunecă minţile!

Geneticus (lucid): Învîrţi roata care scîrţie, scîrţie… O să înnebuneşti! Vei pierde noţiunea de timp, Panta Rhei.

Panta Rhei: Tu îmi vorbeşti de timp? Aminteşte-ţi cine sînt! Sau flautul ăsta te-a smintit de tot? Degradant pentru tine!

Geneticus (ţopăind într-un picior): Am găsit formula! Am găsit formula!

Panta Rhei: Fugi de aici, somnambulule! Formula magică n-ajunge niciodată în mîinile tale. Cine-şi asumă riscul?

Geneticus (rătăcit): N-am nevoie de tine. „Totul începe cu sine şi se sfîrşeşte cu sine.” Iată, deviza mea!

Sexualis (ivindu-se de după tablou cu copilul în braţe): Abia aştept să-l văd mare. Va fi, desigur, Cel ce vine! Uite cum gîngureşte… Hai, spune o poveste, o minciună mică, cozonăcel bine crescut!

Panta Rhei (aparte, prefăcîndu-se că nu-l vede): Ăsta a dat în mintea copiilor. Cîndva, era bărbat. Am făcut bine că l-am adus pe lume pe ăsta micu’, pot să-mi văd liniştită de „lucrările” mele. (Către Sexualis): Ce dai buzna! Nu vezi că sînt cu Geneticus. Dacă făceam dragoste? (Apropiindu-se de copil): Şi tu, pui de Panta Rhei, tigrule, ce faci? Ce-ţi fac stomăcelul şi dinţişorii, progenitură mică?

Geneticus (lucid): Nu vă recunosc! De cînd aveţi grijă de viitorul vostru? Ce ridicoli sînteţi!

Panta Rhei (întorcîndu-se spre Geneticus): Geneticus, tu erai rudă cu Sexualis, dacă nu mă înşel? N-a mai rămas din tine decît o ruină! Ba cînţi şi la instrumentul ală oribil.

Animalus (venind din cealaltă parte, separată printr-un gard de sîrmă ghimpată): Iertaţi-mă că-mi depăşesc condiţia. Aş avea o întrebare…

Panta Rhei (furioasă): Nu-ţi permit! N-ai dreptul!

Geneticus (îngăduitor): Fii diplomată, draga mea. Nu ştii cine e Animalus?

Panta Rhei (ironică): Cunosc teoria ta, evoluţionistule. Ţi-e frică, gîndeşti să nu-ţi scape de sub control.

Geneticus (rătăcit): Eu am elaborat o infinitate de formule. Animalus e şi el cercetat. Şi Sexualis, Vegetalus, Lupulus, toţi ceilalţi. N-au cum să-mi scape, sînt încorsetaţi!

Panta Rhei: Nu ştiu cît de încorsetaţi sînt, cînd eu te voi învălui pe tine.

Sexualis (ca un copil): Vă rog, nu vorbiţi în parabole, plictisiţi lumea… Eu n-am ochi decît pentru el… Panta Rhei, eşti mama acestui copil. Este el Cel ce vine?

Geneticus (exploziv): Eu voi descoperi formula! Eu voi opri timpul! Eu voi crea orice din orice! Eu voi crea orice din nimic!

Panta Rhei: Să ne rugăm pentru Geneticus. (Urmează un hohot de rîs): Geneticus, tu gîndeşti ca un savant al secolului trecut. Ba al mileniului care a fost. Nu mă obliga să te arunc înapoi! Te-aş lămuri atunci despre ce gîndeşte omul, care sînt mediocrele sale preocupări, cît de mică e lumea pentru el, naivităţile sale cu privire la Cel ce ne-a creat, cît de miop vede el spirala spaţiului şi a timpului, ce este fericirea pentru el, cum îşi vede rătăcirile eterne, apocalipsa timpurilor viitoare etc. etc.

 

(Cortina)

Revista indexata EBSCO