Jun 19, 2017

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „În doze mari, noaptea stinge Lumea”

 

O tînără cu o faţă distinsă, citindu-şi propriile versuri incontestabil proaste. O contradicţie, neloială s-ar zice, deoarece înfăţişarea sa pare a fi absorbit într-un fel fluidul estetic care se cuvenea să fi fost al versurilor. Acestea au rămas fără viaţă, asemenea unor cochilii golite de miez.

*

Postura de dandy, o paradoxală solitudine socializată.

*

Dacă spre sfîrşitul vieţii n-ai ajuns la o stare de chietudine, tinereţea îţi apare indecent de apropiată: la o aruncătură de băţ.

*

„Americanii de astăzi au a-i mulţumi lui Shakespeare pentru cei aproape 200 de milioane de grauri care trăiesc astăzi pe teritoriul SUA. În 1890, un ornitolog pe nume Eugene Schiffelin şi-a propus să aducă toate speciile de păsări care apar în piesele lui Shakespeare, dar care nu se găseau pe continentul nord-american. 60 de grauri au fost eliberaţi în Central Park din New-York” (Dilema veche, 2016).

*

În doze mari, noaptea stinge Lumea, în doze mari, ziua o aprinde, dar în doze moderate, ele se pot tolera, ajungînd la nuanţele unei colaborări nespus de pilduitoare pentru noi.

*

Creaţia: o paradoxală sănătate a unor suferinţe.

*

„Cu toate că-L înţeleg limpede pe Dumnezeu, nu cel cunoscut, ci a cărui conştiinţă o pot avea, adesea aş vrea să am un Dumnezeu personal, căruia să mă pot ruga. E o slăbiciune, o obişnuinţă şi totodată o dorinţă firească de a comunica cu Dumnezeu aşa cum comunic cu oamenii, deşi nu despre asta e vorba. E o dorinţă puternică, firească. Pentru a o împlini trebuie să credem că El este exact aşa cum aş vrea eu să fie, adică o fiinţă personală, căreia aş putea să mă adresez nu neapărat lăuntric, cum se întîmplă de fapt, ci prin comunicare exterioară, ca unei fiinţe apropiate” (Tolstoi).

*

Vine o vreme în care pînă şi iubirea se retrage, zgribulită, într-un cotlon sufletesc, deşi aparent n-o ameninţă nici un pericol, simţindu-se primejduită de sine însăşi.

*

Admiraţia e intemporală, iubirea are o temporalitate fatală. Prima e stagnantă, a doua cuprinde spasmele, fie şi voluptuoase, ale despărţirii.

*

„Ignoranţa nu este ceva negativ, o absenţă, o lipsă, după cum libertatea nu este un defect şi o negaţie, ci afirmarea unei valori imense. Inocenţa nu are nimic comun cu cunoaşterea, ci este deasupra acesteia (amintesc din nou despre acel «zbor pe deasupra cunoaşterii» al lui Plotin) tot aşa cum este deasupra cunoaşterii voinţa Celui care a creat omul după chipul şi asemănarea sa” (Lev Şestov).

*

Să fie toamna o primăvară a iernii, cum afirma cineva? O cvasiumană volută a  retrospecţiei meteorologice?

*

Urcînd puţin cîte puţin, aidoma unui gîndac, pe peretele infinit al Lumii.

*

Prestigiul pe care-l are pe diverse planuri străinul, foarte posibil derivat din atracţia sexuală, de natură eugenică, spre un partener din afara mediului proxim. Străinul la fel de tentant pentru scriitori, pictori, muzicieni, sportivi, oameni de afaceri etc. E şi unul din motivele pentru care o seamă de ţări au preferat a-şi aduce dinastii monarhice străine.

*

„Iubirea: a suferi de Celălalt” (Monseniorul Ghika).

*

A.E.: „Azi dimineaţă, poate chiar înainte de-a mă fi dezmeticit din somn, mi-am notat un soi de parabolă. Ţi-o citesc. Nu o dată trăieşti din puţinul milogit, aidoma unui cerşetor care-şi numără seară de seară bănuţii primiţi în palmă. Dar aceşti neîndestulători gologani nu cumva reprezintă temelia multului celui atît de sonor încît nu-l poţi vedea şi atît de strălucitor încît nu-l poţi auzi? Ipostazele sale infirme cată a justifica normalitatea atîta cîtă ţi s-a dat, deopotrivă debitoare puţinului şi multului”.

*

„Cîinele a murit să salveze oamenii. Şi-a dat viaţa pentru a găsi supravieţuitori! Dayko, un cîine din rasa Golden Retriever, de 4 ani, care făcea parte din corpul pompierilor din oraşul ecuadorian Ibarra, a murit la datorie. S-a stins, răpus de epuizare, după ce a salvat de la moarte 7 persoane prinse sub dărîmături în urma seismului cu magnitudinea 7,8 pe Richter, ce a zguduit Ecuadorul la 16 aprilie. Cutremurul devastator s-a soldat cu 650 morţi, 7.000 de răniţi şi 23.000 de persoane fără adăpost. Căţelul era extrem de devotat şi a căutat fără încetare supravieţuitori pînă ce a fost răpus de deshidratare din cauza temperaturilor extrem de mari. Dayko a făcut şcoala canină de dresaj începînd de la vîrsta de 1 an şi jumătate. Iubea copiii şi îi plăcea mult să se joace cu copiii” (Click, 2016).

*

Umilinţa duhului care caută materia, umilinţa materiei care caută duhul.

*

A.E.: „X culege cu grijă de pe jos textele azvîrlite de Y, socotindu-le drept obiecte de valoare pierdute pe care le publică sub nume propriu. Un simbol înduioşător al pastişorilor şi epigonilor, nu-i aşa?”.

*

Aura de parfum a unui tei înflorit, sacralitatea sa cast-lascivă.

*

„Aşa cum la soare torţele şi focurile de artificii îşi pierd strălucirea, spiritul, geniul şi chiar frumuseţea pălesc şi se întunecă în faţa bunătăţii unei inimi” (Schopenhauer).

*

După ce ţi-ai dat seama că ţi-ai statornicit izolarea, că nu mai ai în ambianţă nici un reper care să conteze prea mult (relaţiile cu aceasta nu trec gradul unei mutuale indiferenţe politicoase), şi că nimic nu s-ar mai putea schimba, simţi uneori o neaşteptată catifelare a suprafeţelor aspre, o brusc ivită rază aurorală a serii, prin care viaţa dă impresia că ar dori să-şi încheie socotelile cu tine în chip amiabil.

*

Sfîntul Paulin de Nola, cel care  a introdus clopotele în biserici.

*

Convingerile tale dibuie cu sfială sufletul din tine.

*

Printr-o bizară pornire, tinzi cu timpul a neglija trăsăturile fizice precise ale unei fiinţe apropiate care îmbătrîneşte, a o abstractiza, spiritualizînd-o la modul percepţional.

*

Tzvetan Todorov nota cîteva categorii de călători: asimilatorul, profitorul, turistul, exotul, exilatul, alegoristul, deziluzionatul, filosoful. Să admitem că nu e uşor a te regăsi doar într-una din ele…

*

Întrebări inclemente pe care le poţi uita dacă le pui Celuilalt, dar nu le uiţi dacă ţi le pui ţie însuţi.

*

Să ne îmbărbăteze oare mai mult slăbiciunea decît puterea Celuilalt? „Nimic nu îi dă mai mult curaj unui om fricos decît frica altuia” (Umberto Eco).

*

„Sîmbătă, 5 martie 2017, comunitatea bulgarilor din Târgovişte, Cartierul Matei Voievod, a sărbătorit «Paştele cailor», «Konski Velikden» sau «Tudoriţa». Evenimentul are loc în fiecare an în prima sîmbătă din Postul Mare sau, conform calendarului ortodox, în ziua Sfîntului Teodor. Sîmbăta lui Teodor este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvîntarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. Proprietarii de cai şi-au scos pe stradă exemplarele mîndre şi gătite. Le-au ţesălat şi înhămat la cele mai frumoase hamuri” (Adevărul, 2017).

*

A.E., jovial: „Un munte e mai înalt dacă nu-l urci, un trandafir mai parfumat dacă nu-l miroşi, un cuvînt mai relevant dacă nu-l rosteşti. Toleranţa virtualului stimulîndu-te, iată, să treci de la o zi la alta”.

*

„E o nenorocire pentru un creator să trăiască în timpuri interesante” (proverb cinez).

*

O recunoştinţă fără iubire, aidoma relaţiei dintre doi soţi divorţaţi, care continuă a sta, civilizat, în aceeaşi locuinţă.

*

  1. Călinescu în 1948, pe trei sferturi obedient, pe un sfert ironic faţă de textele regimului comunist, cînd se pare că a început a-şi da seama că a mers prea departe în aclamarea acestuia: „Atunci cînd vorbim de o artă marxistă, vrem să spunem că este întrutotul în sensul ideologiei socialiste. Astfel, criticul marxist spune, pe drept cuvînt, voim optimism în poezie. Poetul nu va repeta ca un papagal ideea goală, conceptul «Eu sunt poetul optimist!…», ci va reprezenta metaforic sentimentul de bucurie. Să dau o pildă. Articolul 12 din Constituţia U.R.S.S. sună: «Munca în U.R.S.S. este o datorie şi o chestie de onoare a fiecărui cetăţean capabil de muncă – după principiul: „cine nu munceşte, acela nu mănîncă”». Aceasta este expoziţia ideologică a ideologiei marxist-staliniste. Poetul însă se va feri să rimeze ideologic, căci ar cădea în didacticism cacofonic: «Cine nu munceşte/ La prînz nu păşeşte». El va trece la expoziţia senzorie a ideologiei sovietice şi se va exprima verbi gratia, cam aşa: «Vino colhoznic cu mîinile pline de lut./ Cu părul uscat de vînt/ Cu faţa brăzdată de sudori/ Iată pîinea scoţînd aburi/ Iată merele ca obrajii fecioarelor din Ucraina/ Iată vinul negru din Armenia». Etc., etc. Asta nu mai este ideologie, însă realizează perfect ideologia socialistă. Acesta e rostul artei. (…) Citesc publicaţii sovietice în limbi străine. Operele editate de «Cartea rusă», Craiul nou, Analele româno-sovietice etc. Ce ponderaţie, ce atmosferă luminată! Mă rog, audiem un curs de aritmetică şi profesorul informează că 2+2 = 4. Ce poate el adăuga explicativ în sens marxist? Că exploatatorii antici au inventat numerele ca să ţină socoteala sclavilor? Rizibil. Anatomistul ne arată inima şi ne roagă să observăm că e totdeauna în stînga. Aş vrea să ştiu ce ar putea el adăuga ca marxist. (…) Am o broşură de M. Ilin (…), manual de popularizare a ştiinţelor (conţinînd ideea socialistă în chiar rostul educativ). Autorul vorbeşte, de pildă, despre «apa care poate arunca o casă în aer», însă un singur moment nu face aluzie la fascism sau la moşierime, fiindcă aici nu-i cazul, nu trebuie să cădem în caricaturi”. Dar oare Divinul critic nu schiţează el însuşi o caricatură a caricaturii?

*

Se străduieşte a fi impasibil, egoist, rău, da, rău pentru a putea, în această deznădejde, a se apropia de propriul eu. Pătrunde crispat în ceea ce n-ar dori să fie.

*

A.E.: „Nu te scandaliza, e-n firea lucrurilor. Omul e atras exclusiv de aşa-zisa ta imagine, de un renume. Altminteri, masiv, bonom, ironic, perfect adaptat fiind, fără dar şi poate că, sub pojghiţa politeţii şi a serviabilităţii, te priveşte de sus. Şi cum ar putea avea, din postura robusteţii sale strigătoare, o altă atitudine faţă de un ins atipic, emotiv, nu tocmai strălucit la rubrica decisivă a simţului practic şi, culmea, iubitor de animale? N-ai încotro, trebuie să te împaci cu rolul de captură de lux a vanităţii sale”.

*

Nivelul de inteligenţă al unui cîine e ca al unui copil de doi ani. Potrivit cercetătorului Stanley Coren, citat de Reader’s Digest, un cîine poate număra, poate înţelege peste 150 de cuvinte şi chiar să-şi păcălească stăpînul sau pe alţi suraţi ca să obţină mîncare. Inteligenţa fiecărui cîine variază în funcţie de rasă.

*

Solitudinea ca act voluntar tinde să imite solitudinea ca Destin. Un snobism al solitudinii.

*

„Am continuat să citesc O mie şi una de nopţi. Lampa fermecată nu e accesibilă magicianului în pofida oricărei priceperi, a oricărei arte. Ea e menită copilului, băiatului, unui pierde-vară care, numai el singur, o poate lua din grădinile subpămîntene, pe ai căror copaci înfloresc nestemate. De ce oare lampa trebuie frecată şi nu aprinsă? Dacă ar fi aprinsă, ar întruchipa inteligenţa, aşa însă trezeşte geniul materiei, forţa uriaşă care sălăşluieşte nedesferecată în substanţă. Cine foloseşte această lampă numai pentru a-şi lumina odăiţa, ca smintita mamă a lui Aladin, se aseamănă cu acela ce-şi încălzeşte soba cu cărbuni, fără a bănui puterea ce dormitează adînc înăuntrul lor şi care, cînd iese la iveală asemenea duhurilor, poate să lumineze oraşele sau să le ardă. Povestea a ştiut acest lucru de mult, încă de la început…”  (Ernst Jünger).

*

A.E.: „Ai început să pui carul înaintea boilor. Mai întîi oboseşti şi pe urmă      începi să scrii”.

*

Despre aforismele-eseuri ale lui S. Înfăţişează un patetism alambicat, plin de meandre sintactice, de zăgazuri artificioase care îşi pun în derută propriul flux. Ideile se întrerup, se încolăcesc şi se disipează, astfel că ajungi cu greu la un sens în acest mediu totuşi raţional, hărţuit de valurile agitate ale discursului ce le obscurizează voluptuos atunci cînd le crezi deja suspendate ori are aerul a le fi abandonat cînd ele, totuşi, există.

*

Bătrînul meu amic de odinioară, poetul Ion Sofia Manolescu, obişnuia să-mi spună, referindu-se la mult jinduitele ierarhii ale lumii literare: „Războiul se cîştigă nu numai cu generali, ci şi cu soldaţi”.

*

„Femeia îşi trădează necontenit dorinţa aprigă de a place, prin urmare este roabă şi nu regină. Şi în loc să se arate ca o zeiţă, vrednică de a fi dorită, ni se înfăţişează ca o făptură stîngace, străduindu-se să obţină o frumuseţe inaccesibilă. Cînd un tînăr joacă mingea de plăcere, i se întîmplă să fie frumos; ea joacă mingea pentru a fi frumoasă; prin urmare joacă prost şi-apoi trădează efortul, este o frumuseţe atît de istovită! Dar cu asta nu se termină, fandosindu-se şi alintîndu-se fără încetare şi peste tot se preface totodată că bărbaţii n-o interesează nici un pic. Ba şi spune: – Vai, eu o fac doar pentru estetică! Cine se încrede într-o minciună atît de evidentă?” (Witold Gombrowicz).

*

D-ale literatului pinţochier. Se duce la biserică aşa cum s-ar duce la o casă de pariuri sportive.

*

Vanitatea: un soi de ateism comportamental.

*

Creaţiile se pot excita între ele, avînd similitudini sexuale.

Revista indexata EBSCO