Jun 7, 2017

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

 

„Bună ziua! Mă numesc Mircea Dolineanu și sunt un elev de liceu din Bacău. Din dorința de a mă extrage din când în când din pasiunea mea exagerată pentru științele exacte am alcătuit câteva poezii de sertar. Câteva sfaturi m-au împins să îmi doresc să scot la iveală creația și astfel vă trimit atașat 10 dintre poeme, căci aș dori o părere avizată asupra textelor mele”. – Da, sunt poezii de sertar, cum spui, dar, din păcate, nu întrunesc nici criteriile minime pentru publicare: „Oare cum e să găsești o floare din/ miile din parcul central,/ anume ea să fie:/ Să caute în mintea-mi/ marea astrelor întunecate,/ să le ia să le ciocnească și să le răstălmăcească/ în lumina-mi preferată:/ simultan întunecoasă și lucioasă./ Să-nțeleagă infinitul scurt și-amar/ din mine,/ și să-l înghită nesmerită/ cum au făcut și nervii mei./ Dar cel mai rar e s-aibă/ întunecimea-i sclipind spre mine/ ca o mare lazuli/ în care stelele se scaldă./ Oare căutând aceste caut perfecțiune/ or iluzie diabolică/ să-mi străpungă-n somn ziua c-o spadă/ de-amăreală.” Cea intitulată „Povestea iepurelui”, ca de altfel şi celelalte opt din grupajul trimis, sînt de același nivel modest: „Din cele două semințe de praf/ se născuse un eșec învăluind/ și o corană inoroagă cu privire de aspid/ care nu se poate/ îmblânzi ori stăpâni/ și te sfidează./ Ca să creezi un iepure năzdrăvan,/ deci trebuie să cânți alintul sacru-ntre urechile-i/ şi s-abții o neglijență și un bolovan./ Dar să-l ții apoi închis în lagăr și el va ieși/ ocolind prin găurile iadului./ Oricât ai încerca, el cu forța lui Hercule se/ trântește, sare, zbate și răzbate/ scapă./ Iar din toate astea te alegi doar/ cu urină-n dormitor ca să îți plângi toți vecii.” Mircea, cred ca eşti născut pentru ştiinţele exacte şi nu pentru poezie.

 

Andra Mihailescu ne trimite un grupaj de versuri caligrafiate neglijent, cu multe greşeli elementare de gramatică, dar care transmit un oarecare fior liric, precum în această „Insomnie”: „ Din nou seară/ Din nou în patul moale în care mă scufund ușor/ Privind cerul pe ferestra de lângă pat/ Pierzându-mă în lenjeria pe care o simt asemenea unor nisipuri mișcatoare/ Iar imaginea cerului prin geam ca o anestezie ce te duce în uitare…/ Dar anestezia nu-și face efectul./ Gândurile, ideile și trăirile își fac loc printre aburii somnului/ Și mă cuprind/ Mă absord/ Inundându-mi creierul/ Alungându-mi somnul/ Ducându-l undeva departe/ Unde eu nu pot ajunge în acestă noapte./ Răman singură privind tavanul și pereții/ Reînvățând fiecare crăpătură/ Fiecare loc unde vopseaua a căzut/ Asemenea fiecărei nopți pierdute.” Însă, în alt text, „Sinapse”, aflăm inexplicabile greşeli ortografice: „Vine un moment în care rămâi doar tu/ Și cu tine./ Muzica încercă să-ți facă ordine în gânduri/ Să le alinieze,/ Să le pună pe categori,/ Să le dea un sens,/ Să creeze un fir pe care să-l poți parcurge,/ Și mai apoi înțelege./ Asemenea sinapselor gânduriile își fac legaturiile./ Se unesc, se leagă unele de altele / Avându-te pe tine ca singur element comun./ Dar se amestecă din nou./ Se împrăștie în toată mintea/ În toată gândirea pe care omul o are, teoretic./ Ritmurile muzicii îmi alină urechiile înghețate / Mă poartă în alte lumi mai frumoase/ Unde exist doar eu și ele./ Mă agăț cu disperare de sunetele lente ce anunță sfârșitul piesei/ Încerc să le chem înapoi și atunci când realizez că nu o pot face/ Încerc să le prelungesc până la infinit/ Să nu mă mai despart de lumea lor/ Și să evit dureroasa lovitură a realității.”

 

Elena Hlusneac are un impresionant curriculum vitae, anexat cîtorva texte ce se vor proză, CV-ul fiind parcă mai interesant: „născut la 18 februarie 1952, în Dorohoi-Botoşani; absolvent al Institutului Politehnic Iaşi, 1975, Facultatea de electroenergetică; absolvent al Universităţii Spiru Haret Bucureşti, 2010, Facultatea de Drept, 4 ani, fără master; activitate profesională: 20 de ani, şef compartiment, apoi şef birou mecano-energetic, la încă existenta SC Modin, fosta Străduinţa Suceava (fabrică de încălţăminte), în 1989 cu 350 de meseriaşi, acum, pot spune, fără să greşesc, de excepţie. În colaborare cu spulberata IUPS Suceava, s-au executat chiar două tipuri de maşini specifice sectorului de încălţăminte (maşină de capsat şi maşină de cusut Strobell); alţi 20 de ani, privatizat, numai cu puteri şi capital propriu. Se înţelege că fără rezultate meritorii; acum, la vârsta a treia, încercarea de a-mi dezvolta vechea pasiune pentru literatură. Pe primul plan-poezia, în sensul adevărat al cuvântului; cărţi tipărite: Versuri târzii -2010, Vise târzii-2011, Certitudini târzii-2012, Iubire de creştin-2014, Între compas şi poezie-2015, Supravieţuiri prin aforisme-2015, în curs de apariţie o carte de proză scurtă, aducând în faţa cititorului o paletă variată de subiecte  izvorâte din faptele vieţii, intitulată Tablete Rogvaiv. Nu-i timp pentru subiecte plăsmuite, când existenţa fierbe în bizarerii, mai mult sau mai puţin inflamabile; literature – hoby pentru umplerea timpului liber, alături de muzică-cu vreo 30 de ani în urmă, pe la petreceri, acum, la strana bisericilor de pe întinsul eparhiei Suceava.” Am afirmat ca e vorba de cîteva texte ce par proză pentru că niciunul dintre acestea nu este proză propriu-zisă. Întîmplarea din „Bătrânul și vaca” este povestită fără har narativ (deși subiectul e copios și putea fi exploatat cu succes), textul „Suferinţa” pare un articol de ziar, iar celelalte sunt neîncadrabile în niciun gen literar. Deocamdată, nu.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice –  TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la „Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI:  Gela Enea

 

umbra ei de femeie

 

îmi doresc un bărbat al meu în amintirea celor care

au promis că se-ntorc dar n-au făcut-o

 

seara

să-i dezleg nodul de la cravată

fiecare nasture să-l mângâi în căderea liberă a cămășii

să-i recunosc

absența

după consistența frigului

că nimic nu ține de cald unui om decât alt om

unei spinări decât altă spinare unui obraz decât alt obraz strâns lipit de el

tot ce-am trăit prinsă în bulboanele dezgustului

gros-planul ratărilor succesive a fost

pentru a salva în final acest scenariu

loja capitonată

din umezeala stranie de hidră a singurătăților degustate la ceremonii

îmi doresc un bărbat al meu

îl revendic deopotrivă lui dumnezeu și poporului său masculin

pentru asta mătur cu sufletul apele

umilința de lux a oricărei femei ce-așteaptă bărbatul  în care să se piardă

 

fotografie cu tata

 

amintirea tatei trece prin antebraț

se lasă-n degete

cu furnicături peste ecusonul lui de poștaș

tata a fost poștaș în ithaca de la poalele dealului măgura fetii

ducea pensii scrisori

arar câte-o vedere din orașe mari

cel mai mult îi plăceau vederile

se uita lung la fiecare

o mângâia să simtă-n podul palmei asprimea zidurilor istorice

tata călătorea cu velocipedul

înjura când cădea lanțul ori se-ncurcau spițele

că se-nvârte roata-n gol

venea acasă seara plin de praf

îi lustruiam pantofii

adunam praful  în grămăjoare să păstrez din drumurile bătute de tata

puteam să fac o măgură a noastră din cât praf s-a strâns de pe pantofii lui

toamna trecută tata n-a mai înjurat velocipedul cu toate că

lanțul era rupt în trei locuri spițele căzuseră jumătate

nici de vorbit n-a mai vorbit

atunci mi-am făcut prima fotografie călare pe velocipedul său Carpați

am vrut să-i fac una și tatei

dar i se schimbase culoarea

se lățiseră fălcile

din  nări îi ieșeau  dopuri  de vată

nu e tata am zis și m-am lăsat păgubaș

a doua zi am cumpărat lanț nou duzina de spițe

niște teniși din pânză

pantofii n-are cine mi-i lustrui

 

 

închide ochii, Maria

 

cunoştinţele noastre despre tenebre

au devenit manifeste romantice,

le spulberă vântul pe străzi…

oamenii-şi oferă libertatea de-a lua câte unul acasă,

fără să-l înțeleagă, Maria;

sunt vremuri grele, vremuri de criză, vremuri

în care murim de poezie ca dintr-o boală,

visul se naşte conspirativ,

când noaptea face sex în grup şi nu-i pasă al cui e bastardul;

înghite dimineţile ca pe nişte prune uscate,

Maria,

îi place gustul toamnei, electricitatea din sâmburi a lumii;

dacă vei simţi un ropot de mitralieră în piept,

să-ţi desfaci atentă cămaşa,

vom da dragostei noastre ultima şansă,

se va întoarce visul cu polenul altor vise pe aripi,

îl vei creşte la sân, Maria

şi va avea un nume,

doar noi să-l ştim.

Revista indexata EBSCO