Jun 7, 2017

Posted by in MOZAIC

Ioana COSTA – Anii ovidieni

 

 

Cu şaizeci de ani în urmă, întreaga lume descendentă – prin filiaţie istorică sau culturală – din antichitatea greco-latină începea să sărbătorească bimilenarul naşterii lui Publius Ovidius Naso. Celebrările au început în 1957, dar cei 2000 de ani se împlineau abia în 1958 (calculul cronologic diferă de cel aritmetic…). În România, ele au inclus editări şi reeditări ale traducerilor ovidiene (în primul rînd, volumul Scrisori din exil, apărut chiar în 1957, care oferea Tristia şi Ex Ponto în admirabila traducere datorată lui Teodor Naum; în anii următori au apărut Metamorfozele, în traducerea lui Ion Florescu, reeditată de Petru Creţia în 1959, şi Fastele, traduse tot de Ion Florescu, nepublicate de autor, editate în 1965 de Traian Costa) şi manifestări ştiinţifice, dominate de spaţiul emblematic al Tomisului. Acum, 2017 este din nou un an festiv: bimilenarul morţii poetului (17 sau 18 d.H.). Filologia clasică românească se pregăteşte de o densă serie de colocvii ovidiene. Deschiderea lor a făcut-o, firesc, Universitatea Ovidius din Constanţa, cea care (singura din lume) îi poartă numele şi îi sărbătoreşte în fiecare an ziua naşterii: 20 martie 43 î.H.

Festivităţile tomitane dedicate lui Ovidius au inclus o masă rotundă: De la Sulmona la Tomis. Două mii de ani de literatură, găzduită de Muzeul de Artă şi moderată de prof. Cristina Tamaş, decanul Facultăţii de Litere, şi de latinista Florentina Nicolae. Dialogul filologilor veniţi de la universităţile din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Constanţa (cărora li s-a alăturat directoarea Muzeului de Artă, Doina Păuleanu) a fost incitant pentru publicul numeros, care asistase mai înainte la vernisajul expoziţiei graficianului Mircia Dumitrescu (dr.h.c. al Universităţii din Constanţa), In memoriam Publius Ovidius Naso.

Am relatat aici sec o parte a zilei de 20 martie, la Constanţa, pentru a vă îndemna să puneţi pe scheletul acestor date căldură de viaţă: statuia lui Ovidiu nu este doar bronz într-o piaţă, este o prezenţă vie, iubită. Şi citită.

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cîntăreţul

Iubirilor gingaşe, răpus de al său talent.

O, tu ce treci pe aicea şi dacă ai iubit vreodată,

Te roagă pentru dînsul să-i fie somnul lin.”

 

Revista indexata EBSCO