Jun 7, 2017

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – Rînduiala veșniciei

„Viaţa mea e o peticeală

alcătuită din mici şi modeste fragmente:

rămăşiţe, resturi, rebuturi

recuperate, cusute laolaltă

cusătură după cusătură,

fire uzate,

istovite. Vestejite.

Dar stau în continuare

Să am grijă atent de ea.”

Kyung-Nyun Kim Richards, Fragmente modeste

 

Ţinutul Coreei are o istorie aparte, cu o literatură specifică interesantă, a dat lumii nume ca, de pildă, Yeo Ok, prima femeie poet a regatului, cu al ei Gong-hu-in, tradus în Occident cu titlul A Medley for the Harp, dar şi alţi mari autori, între care, de pildă, Yun Seon-do[1].

Kyung-Nyun Kim Richards s-a născut în Seul, Coreea de Sud, şi, din 1967, locuieşte în Satele Unite. Este poetă, eseistă şi traducătoare de literatură coreeană. Scrie în coreeană şi engleză.

Cînd am intrat în contact cu Kim unul dintre aspectele de care eram interesat, dincolo de activitatea sa de autor, universitar[2] dar şi de colaborator la publicaţiile coreenilor din SUA, era modul în care scriau coreenii care plecaseră de ani buni în America, comparativ şi cu tipurile lor de poezie clasică (de la sijo[3] la kasa[4] ş.a.), dar şi cu poezia contemporană din ţara de obîrşie. De altfel, şi între cei plecaţi din ţară sînt, firesc, funcţie de diverşi factori, diferenţe interesante. De pildă, în convorbirea mea cu Kim[5], am întrebat-o diverse aspecte pornind de la un text al unui alt poet coreean din SUA, Pae Tong-han, Your tomorrow[6] (care vorbea despre un „soare nou” dintr-un ţinut „mereu străin”), şi mi-a spus că la ea totul a fost diferit, şi pentru că venise acolo cu un scop: „sentimentul meu de alienare a avut mai mult de a face cu experienţa mea existenţială a întrebărilor de tip „ce fac şi în ce scop”? […] E mai important pentru mine să mă gîndesc cum îmi voi trăi ziua şi să nu o irosesc, pentru că timpul meu pe pămînt este limitat.” Pe de altă parte, în opinia sa, deşi la coreenii emigraţi în SUA „sînt unele poeme sau alte scrieri despre dorul de casă sau nostalgia zilelor de altădată”, „pe întreg, poemele vorbesc despre viaţa lor prezentă, gîndurile, noile experienţe, locuri şi vremuri”, şi, una peste alta, „nu sînt diferite de ale altora”.

În ce priveşte activitatea sa în ale scrisului, deşi nu este, după spusele sale, „o autoare prolifică”, a publicat cîteva volume sale, poemele şi eseurile ei au fost publicate în mare măsură în multe reviste (din ţară şi de peste hotare[7]) şi în antologii, are şi un volum în colaborare[8] ş.a.. Kim spune: „poezia nu a venit la mine uşor sau devreme, la fel cum relaţia mea cu limba a fost încărcată şi cu obstacole.” Pe de altă parte, atunci cînd s-a întîmplat, urmare şi educaţiei coreene de acasă, dar şi vieţii din SUA, „concepţia budistă despre viaţă fiind alcătuită din „trecut”, „prezent” şi „viitor” pare să capete un înţeles adînc”, şi, astfel, „cu un picior în viaţa mea următoare, am aşternut cuvintele acestea”. De altfel, şi modul în care este structurat Vision test (Partea I – Viaţa zilnică, Partea a doua – Meditaţii, Partea a treia – Ecouri din trecut), şi, desigur, felul în care îşi construieşte poemele lasă să se vadă toate acestea.

Kim îşi alcătuieşte volumul ca un univers din trei cercuri concentrice, de la viaţa cotidiană (acel „acum”) cu firele dinspre trecut care pot duce spre un anume fel, probabil, al zilei de mîine, la gîndurile despre tot felul de lucruri care pentru ea au o semnificaţie aparte, pînă la întoarcerea spre rădăcini (ca un altfel de pas care poate pregăti/ de care este nevoie pentru „viitorul” în concepţia budistă, cu acele „ecouri din trecut”), în care vorbeşte despre amintiri de acasă, cu multele încercări pe care le-a avut de trecut familia sa – războiul, refugiul ş.a. Dar şi cu părţile frumoase – spusele bunicii; ne aducem aminte, încă o dată, că locul bunicilor este unul cu totul special în familie, iar noi, cu felul de a trăi de azi, îl pierdem, din nefericire, pas cu pas –, ori cu jocurile copilăriei (interesant este acela în care copiii cer nu jucării, nu dulciuri, ci o nouă casă – „ia vechea noastră casă/ dă-ne una nouă”, jucîndu-se în nisip, vorbind despre cum va arăta, cu acoperiş, copaci plantaţi ş.a.) etc. Sau tradiţii străvechi ca ritualurile kosa, „hrănitul zeilor”. În Rînduiala veşniciei Kim scrie: „Acum că văd conexiunile, pare că lumea/ e alcătuită mai curînd din complementaritate decît din contrast” şi „simbolul tai-ch’i – cele două jumătăţi rotindu-se se leagă împreună/ într-un cerc”. Ne întoarcem la acel univers al său, pe care îl descrie, poate, în strofa finală din Rînduiala veşniciei: „Un inel, un cerc/ o roată,/ un fără de sfîrşit, deci, fără început/ rînduiala eternităţii”[9].

Este un fel interesant de a vedea lumea şi pe sine, pe care Kim îl alcătuieşte/ descrie folosind un vocabular mai degrabă spre cel curent (excepţie fiind nu foarte multele cuvinte coreene, atent folosite), totul fiind centrat pe modul în care „desenează” imaginile din cuvinte, ceea ce vrea să transmită din viaţa sa, din gîndurile sale, din tot ce a însemnat devenirea ei de cînd era în familia de acasă şi apoi în cea de aici, de unde trăieşte azi. Nici nu caută să mizeze foarte tare pe metafore/ tropi, deşi nici nu putem spune că le evită.  Într-un poem chiar vorbeşte despre felul în care înveţi folosirea de cuvinte noi în text, căutarea în dicţionar, despre orele pierdute cu asta, dar şi despre faptul că „adevăratul sens al cuvintelor/ ca singurătate/ suferinţă/ şi dor/ nu-l afli în dicţionar;/ nici măcar mama şi tata nu te vor putea învăţa niciodată” – Înţelesul cuvintelor. Kim îşi doreşte să spună ce are de zis în cît mai puţine cuvinte: „Pentru că nu-mi place să spun multe cuvinte/ scriu poeme mai degrabă decît romane” (Multe cuvinte).

Şi totul degajă un anume tip de inocenţă păstrată din copilărie – sigur, „grefată” pe comandamentele vieţii de adult –, ori pur şi simplu din felul de a fi al celor de la ea de acasă, poate (de pildă Cîte un gînd, pe rînd), de înţelegere (nu apăsare) a curgerii timpului şi măcinării clipelor dăruite pentru această viaţă. Interesantă este imaginea din Cercurile vieţii, în care, privind la un copac tăiat, Kim se întreabă: „de-aş avea cercuri ale vieţii/ cum ar arăta ale mele oare/ cînd viaţa mi s-ar curma?”. Vorbeşte şi despre acea parte a vieţii în care „o zi fericită” înseamnă şi teancuri de facturi, o lume în care „nici binele nici răul nu supravieţuiesc/ stăpînesc numerele”, despre a fi femeie, a munci, a fi partener de viaţă ş.a.. Dar, pînă la urmă, este mai degrabă o poezie a unui mod delicat de a vorbi despre orice te frămîntă, a lucrurilor profunde, care dau sens vieţii sale, aşa cum îi află ea înţelesul şi cum îi vede cursul. Şi, desigur, despre „rînduiala veşniciei” şi locul fiecăruia în acest tablou fără început şi fără sfîrşit.

Şi, pentru că am început cu un poem despre felul în care Kim vede viaţa sa, viaţa în general, să încheiem la fel, cu Paradox:

 

Trebuie să iubeşti

ca să poţi primi iubirea,

trebuie să renunţi la eul tău

ca să-l afli pe cel adevărat,

 

trebuie să îmbătrîneşti

ca să vezi frumuseţea tinereţii,

trebuie să te îmbolnăveşti

ca să ştii ce înseamnă să fii sănătos,

trebuie să mori

ca să te naşti din nou,

un bob de grîu trebuie să moară

ca un nou fir să răsară,

 

adevărul pare simplu

după ce l-ai aflat

dar nu uşor de învăţat,

 

pentru că nu poate fi transmis

ci doar învăţat

într-o viaţă trăită.

 

Kyung-Nyun Kim Richards, Vision Test, ediţie bilingvă coreeană-engleză, versiunea engleză aparţine autoarei, coperta: Giampiero Actis, coeditare Koreean Expatriate Literature, California, SUA, Seul, Coreea de Sud, Cross-Cultural Communications, New York, SUA, 2016, 128 p.

[1] Yun Seondo (Son-do) (1587 – 1671), nume de condei: Kosan (Piscul Singuratic), a trăit în timpul dinastiei Choson. S-a născut la Seoul, a absolvit examenele de stat la 26 de ani (chinsa, licenţiat în compoziţii literare), fapt care i-a permis să acceadă la unele înalte ranguri oficiale.

[2] A fost, pînă al retragere, coordonatoarea programului de limbă coreeană în departamentul de limbi şi culturi  Est-asiatice la University of California şi Berkeley, membru al American Association of Teachers of Korean ş.a.

[3] Formă fixă de poezie tradiţională coreeană. Cuvîntul sijo (sistemul de romanizare revizuit: sijo, în McCune-Reischauer: shijo), e alcătuit din două caractere sino-coreene: timp/ perioadă şi ritm/ armonie. A devenit popular printre rafinaţii yangban pentru exprimarea lirică a convingerilor filosofice, religioase, personale etc. Azi sijo e abordat varii versiuni „moderne”.

[4] Sînt, în mare, 4 forme de poezie (considerate vernaculare) coreene, între care şi sijo (pînă în zilele noastre) şi kasa (secolele XV-XIX). Au mai existat, cu caracter pasager şi altele. Vezi şi Kim Ki-Chung. An Introduction to Classical Korean Literature: From Hyangga to P’ansori. London: M.E. Sharpe, 1996; ed. Lee, Peter H., Anthology of Korean Literature: From Earliest Times to the Nineteenth Century, Honolulu: University Press of Hawaii, 1981; Rutt, Richard, ed. şi trad. The Bamboo Grove: An Introduction to Sijo, Ann Arbor: University of Michigan Press, 1998.

[5] Revista „Poezia”, Iaşi, numărul de iarnă din 2016.

[6] „Once again a new Sun./ Rays streaming down in a strange way/ upon a dream town in a forever strange land”

[7] Inclusiv în România, în „Convorbiri literare”, prin colaborarea sa cu Olimpia Iacob.

[8] Kyung-Nyun Kim Richards, M. Chelaru, miroase atît de frumos a linişte/ it smells of silence so beautiful, versuri, ediţie trilingvă, română, engleză, coreeană, versiunea coreeană: Kyung-Nyun Kim Richards, cea engleză: Olimpia Iacob şi Kyung-Nyun Kim Richards, Editura Timpul, Iaşi, 2016.

[9] Pentru fragmentele din Kyung-Nyun Kim Richards din acest text versiunea română îmi aparţine.

Revista indexata EBSCO