Jun 7, 2017

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

John DIGBY

 

John Digby s-a născut la Londra. A început să scrie poezie suprarealistă  la începutul anilor ’70. A fost influenţat de Breton, Eluard, Arp şi Desnos. Deşi locuia în Anglia, primele poeme publicate au apărut în America. Un timp a lucrat cu George Hitchcock la Kayat Magazine, în California. Ulterior John a fost publicat în Ţara Galilor, Franţa, Belgia, Germania şi Columbia. În Londra a publicat trei cărţi de poezie (The Structure of Bifocal Distance (1974); Sailing Away from Night (1978); To Amuse a Shrinking Sun” (1985)] Acestea au fost ilustrate cu colaje executate în alb şi negru, un mijloc pe care John a continuat să îl extindă de la figurativ la abstract pe o perioadă de câteva decenii. Poezia lui a fost inclusă în Penguin Book of English Surrealism. În Englia a fost cofondatorul cunoscutei Caligula Book. De 38 de ani locuieşte în Oyster Bay, New York. John şi Joan, soţia lui, au înfiinţat Editura The Feral Press, care publică volume de poezie şi proză, în număr limitat, în format mic şi însoţite de ilustraţii (www.newferalpress.com). De câţiva ani colaborează cu  Hong Ai Bai şi Rukui Chen la un proiect de anvergură,  dedicat îmbunătăţirilor aduse versiunii engleze a poeziei chineze clasice.

 

Atunci abia atunci

 

Cînd Fra Filippo Lippi

contempla tabloul Fecioarei cu Pruncul

telefoanele maşinile de spălat televizoarele explodau

vulturii şi şoimii îşi aruncau cămăşile de pene

iar copacii  brusc se prindeau de aer

străbătînd semeţ spaţiul arzînd cu flacără vie

 

Cînd Leonardo da Vinci

termina Fecioara între Stînci

fiecare îşi lega pletele piperului în jurul brîului

punea ouăle delfinilor sub perna soarelui

şi toţi înălţam velele spre ţărmuri străine

în căutarea oglinzii fermecate

urmînd  să ne arate  tinereţea noastră pierdută

 

cînd Piero Della Francesca a trasat schiţele preliminare pentru Botezul lui Hristos

soarele s-a făcut lac nemărginit şi din adîncuri  au  ieşit  girafe înaripate să pască stelele

şi atunci am ştiut că aşternutul brutarului era visul elefantului

că fecioara trupul şi-l abandona iubitului

cu pătimirea mortului legîndu-şi şireturile la pantofi

 

Când Jacopo Bassano

adăuga ultimele  tuşe  pe Hristos  la Emaus

noi prindeam şi înnodam vânturile în jurul gîturilor noastre

şi  zburam prin văzduh pe iceberguri

radiind aşa o căldură  că  soarele s-a pitit îndărătul mîinilor înmănuşate ale unui stol de păsări rotitoare

 

Când Giovanni Bellini

a adormit la urmă peste Orfeu

viaţa cu teribila-i viteză

a azvîrlit flăcări albastre zdruncinîndu-ne umbrele  trupurilor

şi ne-am trezit într-un labirint răsunînd de  muzică ciudată

atunci abia atunci ne-am dat seama

că ajunsesem  pe cealaltă parte a oglinzii

unde întunericul un  vechi prieten

pregătea goeleta pentru călătoria

spre  tărîmul unde miraculosul îşi cîntă odele  cristaline

 

 

Van Gogh la Saint Rémy

 

Nespălat nebărbierit

am strigat  omului meu

“cafea negră”

eram treaz înainte de răsăritul soarelui

doar eu şi luceafărul

suspendat singuratic

printre adîncuri albastre

eram îmbrăcat

înainte ca păsările să se trezească din somn

& să-şi înalţe cîntecele

peste întinderi rurale

unde tabloul  avea să capete formă

înainte ca ciorile

să-şi lase locurile

întinzîndu-şi aripile de cerneală

peste soare

întunecîndu-i lumina

Jinduiam

după strălucirea soarelui

pe pînză

 

o  simţeam

arzînd în spatele ochilor

degetele nu mai aveau astîmpăr

dorindu-i  tăria

ieri am spus  voi picta nestingherit

voi lua din violenţa

celor internaţi  aici

în culorile mele

întinse gros

pe pînză

 

singur pe cîmp

privesc răsăritul soarelui

o pasăre phoenix roşie ca sîngele

&  tînjesc după înverşunarea lui

de-aş putea să-mi înmoi pensula în el

să-i stîrnesc strălucirea

prin uleiurile mele

munca mi-ar fi  mai strălucitoare

dar  nu-i de  ajuns

trebuie să ating soarele

să-l dau jos

să-l arunc

pe pînză

şi tabloul va străluci  arzînd orbeşte

chiar şi în întuneric

 

 

Errico Malatesta

 

Cu mîini arzînd

Îţi scriu numele pe fundul mării

Acolo unde plouă cu aripi orbitoare de cîntec păsăresc

Trezind bărbaţi cu cap de pui

La glasul singurului mac din holda de grâu

 

Cu mîini din ochi de păianjen alergînd

Îţi scriu numele între iceberguri semeţe

Ciocnindu-se printre paginile cărţii tale

Pe care o port în buzunarul cu foc lichid

 

Cu mîini de blîndeţe plutitoare

Îţi scriu numele în cochiliile melcilor

Galopînd cînd în gura soarelui cînd afară

Unde fulgerul doarme în aşternut de noroi strălucind

 

Cu mîini de iarbă arzînd îngropată în cer

Îţi scriu numele printre rîuri

Urcînd treptele lunii

Spre stele risipite pe ochii femeilor  iubind

 

Cu mîini de umbre sălbatice săltînd

Îţi scriu numele în visele armăsarilor de curse

Ducînd zborul păsărilor gîngurind

Spre alt ţărm al pămîntului

Unde tunetul rîde şi îţi poartă barba

 

Cu mîini de focuri printre nori

Îţi scriu numele pe cer

Îţi scriu numele în manşeta tăcerii

Îţi scriu numele în micile cutii ale somnului

 

Cu degete de nesfîrşită revoltă

Îţi scriu numele pe frunţile bărbaţilor

Îţi scriu numele pe pîinile săracilor întunecate de ceaţă

Îţi scriu numele pe cuţitele glasurilor lor

 

 

   Monsieur Dada

 

Cu picioare  nevăzute din vată dansînd

Te văd mergînd sub mustaţa de cristal

Aşa de grozavă că nimeni nu o mai vede

E totuşi  mare cît un elefant într-o ceaşcă de ceai

Suflînd pene moi din săruturile porumbeilor

Din stările schimbătoare ale muşchilor tăi

 

Cutreierînd marea

Din  buzunarul tău de la spate

ţii scheletul încîntător

al ochilor de şerpilor

ca să înfricoşezi fluturii amar ridicînd găleata

cu bărbi cu lacrimi cenuşii

 

Cît  îţi spumegă coama

De zîmbetele  tigrilor pentru struţii clocitori de ouă

Printre locurile muntoase din  batistele tale

Te văd ieşind

Din zăpezile orbitoare ale somnului măgarului

Şi mergi tacticos de-a lungul Senei şuierînd aburii

În faţa soarelui  însufleţind  rîsul

 

 

Tristan Tzara Tristan Tzara

Păsările îşi bat cuiele gumate  ale cîntecelor

În jobenu-ţi elegant cu  muzici fluide

În care îţi ţii pantofii zâmbitori de foc îngheţat

Părul  din ouă cu două capete ciripind

Urechile  cu douăzeci de milioane de cântece de privighetoare

Bastonul tău din aer ars făcînd o buclă

Monoclul tău din tunet făcînd tumbe

Şi anti poemele tale cu iepuri albi

Sărind cînd în găurile cerului cînd dincolo de ele

Rîzînd ca sclavii automaţi

În adînciturile ochilor tăi

 

 

O Monsieur Tristan Tzara

Plouă plouă plouă plouă plouă

băşici ca baloanele din  rîsul tău spumos

Peste Rue Rivoli Jardin des Tuileries Rue Jacob

Boulevard St Germain Pont-Neuf

 

 

 Soarele zilei de ieri

 

Deschid o carte

cu o fluturare

a cozii de rinocer

şi toate cuvintele

se fac păsări cîntătoare

grozave

lăsîndu-şi

ochii din nou

în visele nostre

ajutîndu-ne să batem

cuie în soarele

prins

între

paginile ziarului de mîine

 

 

Traduceri : Olimpia Iacob

 

 

Revista indexata EBSCO