Jun 7, 2017

Posted by in EDITORIAL

Paul ARETZU – Convorbiri literare peste timp

Junimea şi Convorbiri literare au fost, de-a lungul unui secol şi jumătate, comentate şi răscomentate, dînd naştere unui număr însemnat de cărţi şi de studii. Ce ar rămîne de făcut în continuare? Cu siguranţă, avem datoria să le aducem în atenţia noilor generaţii şi să le contextualizăm în noii parametri culturali. Importanţa societăţii şi a revistei a fost crucială pentru instituirea unei „direcţii noi”, pentru modernizarea culturii noastre. A fost un moment astral întîlnirea unor personalităţi puternice, avînd preocupări convergente (culturale, politice, masonice). Ar fi important să deducem ce i-a reunit pe iniţiatorii unui asemenea proiect. Desigur, cîteva trăsături irefragabile: abnegaţia, seriozitatea şi responsabilitatea, ideea (anticipată) de sincronizarecu Europa Occidentală, ardoarea culturală, entuziasmul civilizator. Alături de revistă, societarii au achiziţionat un sediu şi o tipografie, au înfiinţat o librărie.

Corifeul a fost Titu Maiorescu, dar toţi membrii fondatori, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor G. Rosetti (licenţiaţi în drept în Germania şi în Franţa), au schimbat mentalitatea autohtonă (asimilînd şi entuziasmul instalat după 1848), aducînd în societatea românească principii culturale, morale, sociale serioase şi durabile. Junimiştii au transformat elitismul salonard într-o democraţie cenaculară, dezbaterile acoperind o arie tematică vastă, filologică, estetică, filosofică, istorică. Ei s-au implicat şi în acţiuni care vizau creşterea nivelului de civilizaţie al poporului, susţinînd prelecţiuni publice, contribuind la modernizarea învăţămîntului, combătînd deficienţe sau excese, cu un impact mai mare sau restrîns (forma fără fond, beţia de cuvinte, excesul neologistic), cultivînd specificul naţional, instalarea spiritului critic în evaluarea literaturii, supremaţia esteticului (din care sînt dezimplicate alte valori, etică, etnică, politică), participînd la stabilizarea ortografiei ori la constituirea unei limbi literare unitare, acordînd o atenţie sporită literaturii populare. Toată mişcarea aceasta, plină de generozitate, altruistă, patriotică, rafinată, benefică, a fost un adevărat misionariat, susţinut cu devotament de nişte propovăduitori ardenţi, neobosiţi.

Convorbiri literare a reprezentat calea de propagare a ideilor junimiste şi de concretizare a exigenţelor acestora prin autorii selectaţi şi susţinuţi. A constituit un model şi a avut o adresabilitate naţională. Ca un magnet al harului, i-a adunat pe cei mai mari scriitori ai literaturii române. Este, cu siguranţă, cea mai importantă revistă din cultura română. Ea a trecut prin mai multe etape: cea iniţială (de la 1 martie 1867, pînă în 1885, cînd s-a aflat la Iaşi, apoi, pînă în martie 1944, la Bucureşti), după o lungă întrerupere, a reapărut la Iaşi (din mai 1970, pînă în decembrie 1989), a fost reluată, din februarie 1990 pînă în 1995, căpătînd un spectru larg, racordat în special la realităţile social-politice, iar, din 1996, a revenit la programul literar şi la direcţia critică de la începuturi. Ceea ce contează, în primul rînd, sînt consecinţele valorice ale acestei mişcări literare de excepţie. Contribuţia ei enormă şi-a pus amprenta peste toată istoria culturală ulterioară, atrăgînd nume de primă mărime ale literaturii noastre.

Azi, se întinde peste timp o punte, revista reluînd, în esenţă, preocupările şi obiectivele întîilor Convorbiri. Echipa redacţională condusă de Cassian Maria Spiridon este profesionistă, găsind resurse pentru a o face performantă din toate punctele de vedere, iar colaboratorii, selectaţi de pe tot cuprinsul ţării şi chiar din afară, sînt dintre cei mai valoroşi. Se probează, astfel, speranţele puse la 1 martie 1867, de înfiinţare a unei reviste care să schimbe mentalitatea şi cultura românească.

La un veac şi jumătate de la apariţie, urăm revistei şi redactorilor ei tinereţe fără de bătrîneţe şi viaţă veşnică.

Revista indexata EBSCO