Jun 7, 2017

Posted by in EDITORIAL

Dinu FLĂMÂND – Spiritul întemeietorilor

Sînt 73 de portrete ovale (dacă am numărat bine!) montate într-un mare cadru oval ce constituie portretul colectiv al junimiştilor în anul de graţie 1883. Pentru noi fotografia se pierde în „noaptea timpului”, cum le plăcea deja chiar junimiştilor să spună. Dar se scurseseră atunci abia două decenii de cînd Titu Maiorescu, Rosetti, Carp, Pogor, Negruzzi, şi încă vreo cîţiva, înfiinţaseră Societatea Junimea. Țineau conferinţe, răspîndeau idei luminate, tipăreau cărţi, iar în 1867 înfiinţaseră şi minunata revistă Convorbiri literare, a cărui continuitate de un secol şi jumătate o serbăm astăzi. Era o stare de spirit care în momentele de graţie ale istoriei aduce laolaltă energii întreprinzătoare ce se completează reciproc. Am cunoscut această atmosferă la Echinoxul anilor 70, cu diferenţa că nu se vedea pe atunci nicio fereastră deschisă pentru ca acele energii să poată juca vreun rol în soarta colectivă, profitînd sau provocînd o eventuală Renaştere. Nu mai erau nici junimiştii prea juni în momentul trecerii la fapte. Dar încă se considerau tineri, în spiritul tinereţii şi al primăverii popoarelor ce bîntuise Europa la 1848. Aveau elanul întemeietorilor, pe care nu poţi să-l ceri nimănui dacă nu-l are, voiau să schimbe societatea „aşezată” de acasă afişînd pe blazon un neologism care spunea totul: ei voiau să introducă civilizaţia de tip occidental şi în medievalele ţinuturi româneşti, chit că intrau în conflict cu propriii lor părinţi. Iar numele ales indica limpede că modelul acestei revolte întemeietoare le venea din Franţa. Nu se revendicau doar de la energia tinereţii lor biologice, ci mai mult din procesul de întinerire a societăţilor, ce se manifesta în partea centrală şi occidentală a continentului, adică în perimetrul altor vechi civilizaţii întemeietoare. Trebuie să recunoaştem că era un fenomen cu totul diferit de moda „jeunismului” care bîntuie ultimele deceniile ale freneziei noastre consumiste, cînd a fi tînăr devine automat criteriul şi unghiul de apreciere al tuturor strategiilor comercial-politice populiste, dacă nu e chiar o teroare peste generaţiile ce trăiesc simultan. Oamenii aceia aveau spiritul întemeietorilor de instituţii. E uluitor ce au realizat într-o singură generaţie! Au adus prin prăfuitele tîrguri moldo-vlahe idei complexe cu viteză europeană de propagare care nu avea prin ţinuturile lor nici măcar uliţe de pămînt bătătorit pe unde să circule. Cu toate acestea, Maiorescu şi ceilalţi, au ştiut să impună cîteva idei de bază ce definesc şi azi civilizaţia românească modernă. Maiorescu a pledat pentru acurateţea limbii impunînd şi criteriul transcrierii fonetice, a provocat polemici în care nu avea totdeauna dreptate deşi ele aveau meritul de a stimula dezbaterea de idei, a introdus spiritul critic în discuţiile despre artă şi literatură, a practicat o adevărată pedagogie prin introducerea unor concepte filozofice vii şi practice, cu referinţe la moştenirea umanistă clasică dar şi premodernă etc. Probabil că a înţeles mai bine decît oricine tendinţele destructurante ce se manifestau în societatea românească, din moment ce a pus la îndemîna fiecăruia metoda de verificare a „formelor fără fond”; cele care ameninţau şi continuă să ameninţe instituţiile româneşti, şi nimeni nu poate defini mai bine inadecvarea tragică dintre ceea ce este şi ceea ce pare a fi decît celebra formulă maioresciană. Iar demonstrînd că autonomia criteriului estetic este
coloana vertebrală a oricărei judecăţi în materie de creaţie artistică parcă presimţea naşterea generaţiei comuniste de inculţi agresivi, din vremurile mai recente, care degeaba au încercat să impună criterii ideologice în literatură şi în artă. I-au închis o vreme gura lui Maiorescu dar nici ei nu au putut să trimită în neant gîndirea lui suplă care continua să anime viaţa culturală a României ce se născuse prin efortul acelor primi ziditori – junimiştii! Mă gîndesc la generaţia lor cu admiraţie şi veneraţie. Ce mult am avea nevoie astăzi de spiritul junimist, să ridice praful pe uliţele neputinţelor noastre de acum şi să ne arate că lucrurile se fac atunci cînd cineva, chiar dacă june bătrîn, le face…

Revista indexata EBSCO