Apr 18, 2017

Posted by in Poezii

Victoria MILESCU

 

Puterea obişnuinţei

 

M-am obişnuit cu ploile

cu fulgerele, cu furtunile

cu şfichiul viforului tău, cu arsura verii

m-am obişnuit cu durerile oaselor

cu bucuria devastatoare a izbânzii de-o zi

cu iubirea fără hotare, cu despărţirea de spaima

trecerii prin miracol

m-am obişnuit cu moartea intempestivă

venind cu zgomot ori în surdină

cu toate m-am obişnuit, Doamne

până şi cu trupul meu

dând primele semne de veşnicie

el te ştie din vremea când curgeaţi împreună

în albia aceluiaşi râu

m-am obişnuit, Doamne, cu felul tău de

a vedea lucrurile

din vina cărora sunt bună sau neiertătoare

când sunt singură, cobori în apropiere

îţi simt parfumul astral

când te îndepărtezi, mă pierd

iubesc nemăsurat, imprudent şi îmi pare

că pot fi asemenea ţie

învârt pe degete lumile posibile şi imposibile

nestatornica de mine, punându-mi câte o inimă

în fiecare punct cardinal al inimii tale

m-am obişnuit să contezi pe mine

chiar dacă mă mai răzvrătesc uneori

ca în orice poveste de dragoste…

 

Împăturind timpul

 

Să las totul în ordine

în plămâni, în ficat, în retină

să nu se certe văzutele cu nevăzutele

lumea e mai săracă fără mine sau dimpotrivă

să hrănesc vorbele din

cărţile ce se vor termina cândva

sortez, împachetez insomnii

vânez coşmaruri, le sigilez

pun la loc sigur steaua

ce-mi  scria cu genele de lumină pe fereastră

lumea îmi va fi recunoscătoare sau dimpotrivă

calc pe iarba înflorită în decembrie

las mâncare căţeluşilor orbi de sub bloc

luna e la locul ei:

cum ne vrăjeşte ea şi nimeni nu îndrăzneşte

s-o întrebe de unde vine, unde se duce

în fiece noapte după ce ne cufundă în vis

să las totul cuminte, tihnit

să nu lipsească cele bune din cele rele

până când voi reveni pe crengile de cireş

cu fluturi aurii plutind peste oraşul

ce acum e abia la grădiniţă

jucându-se cu păpuşile îmbrăcate în oameni

vorbind ca oamenii, născocind poveşti

trecem unii pe lângă alţii pe traiectorii

ce se intersectează sau dimpotrivă

trecem unii prin alţii lăsând în urmă câte puţin

din nimicurile ce ne iau viaţa

uşile se trântesc în bătaia vântului solar

în zori, măturătorii se vor mira

câtă ordine e în cartierul meu

devenit peste noapte om mare.

 

Desprinderea de poem

 

Uşa zvâcnind din balamale

pragul ridicându-se lent

cu foamea şi setea celui ce aşteaptă

încăierarea cu viaţa

poemul aşteaptă noaptea cea mare

un silex crestează cerul

pasărea a cântat şi a plecat

ca singurătatea să nu se atingă de tine

poemul îşi cere plata

cerul coboară, simţi zimţii stelelor pe faţă

cea mai puternică iubire, cea fără şansă

ţine moartea aproape

pură, mută şi rece

firul ierbii străpunge fila de ceară

inima selenară a fiecărui

lucru ne ştie  pe dinafară

e preţul…

poemul aşteaptă beat de dragoste

noaptea circulă prin trupurile noastre risipite

nu poţi ucide o lume care nu ştie

dacă mai există

poemul aşteaptă la masa din sufragerie

cu sfeşnice aprinse

cioburi şi sânge jos, pe covor

trec prin nopţi fără număr

acoperişurile înalte  spulberate de păsări

e vântul, iubite

printre şipci putrezite

e litera sferei, ea cântă

să ne apropie, să ne despartă

e vântul puternic, primordial

trecând din trup în trup

luând cu sine doar sufletul

iubind m-ai născocit

nu ştii să cauţi dar găseşti

marea în care te scalzi e ochiul meu

visele tale sunt braţele mele de hydră

poemul mereu pândeşte

gâtul alb, venele verzi ca iarba

credeam că suntem liberi când ninge

de unde vine atâta zăpadă

albă, mereu albă

anii mă cumpără apoi mă vând

poemul bate în tâmplă, deschid

stelele au aţipit înainte de-a răsări

câţi vom rămâne după atâta potop de iubire

obiectele îndrăgostite

pleacă în căutarea ta

ele mă iartă când vreau să le iau locul

aşteptând nava amiral

spintecând timpul –

mesagerul frumos cu vestea cea rea

încui moartea în sertarele cu morfină

oglinzile îmi multiplică trupul

pe care vrei să-l îmbrăţişezi

deşi târziu, poemul vine

vrea sângele meu, combustibilul preţios

fiecare e casa cuiva

într-o limbă încă nedesluşită

îi spun adio dar şi te aştept

ceremonialul începe

poemul se desprinde de mine

fâşie cu fâşie, cântă, e liber…

Revista indexata EBSCO