Apr 18, 2017

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

 

“Buna ziua, doresc să public o poezie. Ursu Georgiana Alis, profesor de limba franceză”. Poezia, care pare mai degrabă a fi un lung epitaf, e mult prea prozaică (se intitulează „Strigăt de (in)cultură”) dar pentru că ne-a plăcut atitudinea pe care o transmite o vom cita integral: „Suntem guvernaţi de verbe conjugate la diverse timpuri verbale,/ Am vrut, aş vrea, aş fi vrut, voi vrea,/ Suntem năuciţi de diferite expresii şi limbaje formale,/ “Asta e România”, Totul va fi bine”, “va răsări şi soarele pe strada mea”/ M-am săturat să-mi tot conjug viaţa şi să nu o trăiesc,/ Mi-e silă de clişeele pe care tot te folosesc,/ Îndrăznesc să fiu diferită şi să ies din tipar,/ Am renunţat la tot ce mi s-a părut mie banal./ Trăiesc pe muchie de cuţit că aşa mi-e felul,/ Renunţ la tot şi accesoriu îmi devine portofelul,/ Banii nu înseamnă nimic de îi ţii la piept,/ De ajutor nici nu mai vorbesc, nu mă mai aştept./ Putem mai mult să ne exprimăm, să vrem, să fim,/ Aşa cum vrem, cum putem şi cum simţim,/ Ignor cerinţele ce-mi sînt trântite-n faţă,/ Bunul simţ îmi atârnă ca un fir de aţă./ Îmi vine să strig, să rup, să rup, să încetez,/ Să tai, să lipesc înapoi, să nu cedez,/ Continui să sper, uitaţi, un alt clişeu,/ Fă o schimbare oricât ti-ar părea de greu./ Vorbesc cu tine, micul om şi maturul de mâine,/ Strig la tine ca şi cum aş striga la mine,/ Eu nu mai pot să mă-ncred, e în zadar,/ Te rog, fii atent, îţi las destinul meu în dar./ Ai grijă ca tu să fii mai bun, mai iertător,/ Apără-te de toţi şi de toate, fii propriul tău salvator,/ Luptă până nu vei mai putea sufla,/ Strigă-ţi soarta. E a ta şi a mea./ Tu, micule om şi viitor matur,/ Nu-ţi fie teamă de nimic. Eşti curajos./ Când şi tu vei simţi să scrii ce-am scris şi eu mai sus./ Înseamnă că ai avut curajul, ai îndrăznit. Ai spus.”

 

“Buna ziua! Mă numesc Luigi Ungureanu, scriu poezii de la vârsta de 14 ani. V-am trimis un număr de 9 poezii şi doresc să aflu de la Dumneavoastră o părere critică referitoare la creaţia mea. Vă mulţumesc!” – Luigi, nu scrii rău dar se vede că nu ai încă destul exerciţiu, alergi după rimă (cele ale tale fiind derizorii) în detrimentul transmiterii unui mesaj cât de cât coerent. Fiorul liric nu prea există, tu limitându-te în a construi nişte concepte seci şi reci, uneori folosind greşit unele cuvinte, ceea ce înseamnă că nu le cunoşti sensul sau îl ignori: „Şi eu mă simt singur într-un poem/ Conceput pentru adevăr şi dreptate,/ Prin care pe voi cititorilor vă chem/ Să acoperiţi golul plin de singurătate./ Sunt trist cum nu am fost niciodată/ Singurătate primează trupul meu ca un chist,/ Nu pot fi vesel pentru că sînt trist,/ Şi nu pot lăsa poezia să-mi fie uitată…/ Prin voi cititorilor singurătatea dispare/ Şi repare ca din neant veselia,/ Dar nu pot uita tristeţea, slavia,/ Şi munca voastră plină de onoare./ Prin voi cititorilor tristeţea dispare,/ Lecturatul vostru mă face puternic/ Pe aripi de timp măsurate misteric.” În alt text, cu un titlu multe prea preţios, „Sunt eruditul vieţii cărturar”, aceleaşi banalităţi rostite cu emfaza unui bătrân înţelept: „Sunt eruditul vieţii cărturar/ Plin de profunzime, sedentar,/ Nu vreau să umblu prin mister ca un hoinar/ Vreau să mă dezvolt pe mine iar şi iar,/ Nu vreau să cer la nimeni un pahar/ De rime într-un ritm al vieţii par,/ Sunt eruditul vieţii cărturar/ Plin de profunzime şi de har./ Sunt eruditul vieţii cărturar/ În lume apar dispar şi apar iar,/ Ca un perete-mi ţin pereţii cu var,/ Plin de dorinţe-n marele pahar/ Universal, al lumii de cristal.” Cred că îţi lipsesc lecturile din poezia română contemporană şi cea scrisă de marii poeţi ai lumii. Poţi reveni după un timp de acumulări poetice.

 

În final voi cita în întregime un poem semnat de Angi Melania Cristea, cu titlul „Roşu carmin”, cu rugămintea să ne mai trimită un scurt grupaj pentru o viitoare antologie a „Curierului…” nostru: „străzile la prima oră sînt sărate bătrâna aceea care vinde pătrunjel/ la doi lei chita ia dimineaţa un pumn de sare grunjoasă şi o aruncă pe străzi/ şi ea a gustat din viaţă partea mai dulce/ fagurii aceia cleioşi încă îi mustesc în barbă era copil mamă-sa lucra la o fabrică de pâine/ venea serile cu pâinea/ arzând la subţiori miliţianul o privea scormonitor aşa ca şi cum ar fi ascuns/ crima perfectă iar ea doar se gândea/ la gurile de acasă cinci fără un avort/ nu aveau decât un iepure de plastic care/ fusese plin cu drajeuri cândva câte o pastilă pentru fiecare/ şi gata lumea devenea o tiribombă un bâlci/ de unde puteai cumpăra fără cartelă săpun de lux luciu de buze roşu carmin/ te prefăceai într-o paiaţă care risipea sarea pământului/ aşadar la prima oră ea îşi trage sufletul/ şi îl aşează nelimpezit în piept fierbe cum odinioară fierbea mustul/ iar taică-său umbla beat să înşurubeze becul deşi întunericul rodea/ ca un liliac din pereţii blocului se dădea stingerea prea devreme atunci/ şi ea îşi vedea părinţii adormind era tragedia sa să tragă frigul peste ei/ un frig alb cât o siberie doamne cât de frumoşi erau aşa îngheţaţi subţiri/ ca lumânarea cu care tămâiază zilele la prima oră”

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice –  TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la „Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

Antologia curierului: MIRELA ORBAN

 

Nu văd unde este incompatibilitatea

 

dacă iau creionul

green pacifiştii ies cu pancarte în faţa primului vers

de parcă aş fi regina defrişărilor nu tăiaţi copacii strigă

învârtindu-se în cercuri concentrice în jurul paginii virgine

să moară bărzăunii şi ghionoaiele

câte creioane o să stricaţi cu scrierile voastre

 

când pun mâna pe stilou ceilalţi se uită chiorâş

jos cu păturile elitiste burghezo-moşiereşti

tu n-ai auzit de pixul de unică folosinţă

îl oboseşti până la epuizare şi-l arunci la gunoi

ce mai contează cinci grame de plastic nedegradabil

într-o mare de mizerii

 

legată la stâlpul infamiei nedemonstrate

imaculata îmi zâmbeşte cu subînţeles

cu mine cum rămâne doar nu mă laşi fecioară

până-mi îngălbeneşte pielea

şi mi se creponeaza ireversibil formula chimică

hotărăşte-te cu ce mă abordezi

 

şi ca să nu-mi folosesc prehensiunea

asupra nici unui obiect contondent de scris

am preferat presiunea polidigitala inteligentă

asupra unor obedinte taste

încheiată orgasmic cu-un onomatopeic print

 

în geamătul final contorsionându-se

printre rândurile îngroşate cu antipatii declarate

s-a decelat poema non grata

 

Printre absenţele tale nedisimulate

 

îmi păreau cunoscute potecile

atunci îţi dedublam urmele

tu mă petreceai  ţinându-mă de mână doar atât

cât să laşi impresia că ar conta

îţi căutam tresărirea când îmi alergai venele şi

umbra-ţi prindea contur peste mine

urmăream şoapta din sărutul agăţat în lobul urechii

de câte ori ne amestecam apele sătui de singularităţi morbide

apoi îţi ridicai gluga

o pădure deasă şi negre îţi erau vieţuitoarele din ea

te absorbea fără să întorci capul

lăsându-mi gustul tău impregnat pe coapsa stângă

şi în tăietura de sub sân

îţi sînt aici strigam în urmă necoaptă ca o vestală răzvrătită

degetele tale mi-ar atinge respiraţia

din secunda fără cătuşe

pădurea îngropată într-un munte

şi-ar creşte singură liliecii

 

Iubirea ajunge mereu acasă

 

se opreşte la brutăria din drum

ia o lipie frământată cu calm şi

de câte ori trebuie îmbrăcată

în cojoc gros de scoarţă coaptă pe

cărămida încinsă sub vorbele atâtor bătrâni

o aşează pe masa din bucătărie

cu grija pruncului abia născut

înfăşat în albă pânză

şi frânge bucăţi fierbinţi

 

iei una în mâinile împreunate

ca pe-o fericire o iei

ca pe-un suflet fără prihană

ca pe-un leac dăruit ţie

în porţii mici şi dese în duminici nemăsurate

ea împrăştie prin tine dogoarea grânelor

mirosul verii rostul învăţăturii

când exlodează pe cerul gurii tale

cuminecătura

 

Urme de incantaţii subacute

 

mă lipesc de pământul roşu negru sau galben

căscat indecent înaintea mea

voi fi una cu tăcerile lui

verdele sălbatic mă va copleşi crud

din pântecele-mi roditor vor plezni flori de nu-mă-uita

margarete poate sânziene întârziate

roi de fluturi în dans nupţial

noaptea infinitul prefăcut în stele

împrăştiate aiurea pentru ochiul analfabet

e târziu de iunie

primesc cireşe ciugulite de păsări flămânde

îngrop sâmburii sub talpa unui hoţoman

care îmi obstruează traheea

vor lăstări la anul şi la mai mulţi

eu râd prosteşte cu buze de zeamă trandafirie

şi strănut fără formalităţi

dinspre sat paparude nebune

se pregătesc să cheme ploaie

 

Revista indexata EBSCO