Apr 18, 2017

Posted by in Cronica literara

Dan MĂNUCĂ – Exilul american

Cercetările privitoare la caracteristicile românilor desţăraţi au fost numeroase, începînd chiar cu prima jumătate a secolului al XIX-lea. Datorită evenimentelor de la 1848, s-au autoexilat Mihail Cogălniceanu, din Principatul Moldovei, şi, din Principatul Țării Româneşti, Nicolae Bălcescu şi Ion Heliade Rădulescu. Motivele au fost de ordin politic şi naţional, deoarece s-a încercat protejarea celor două Principate, ameninţate de cele trei imperii extrem de agresive. Dar în a doua jumătate a secolului românii, în special cei din Ardeal (atunci provincie a Imperiului Austriac), au început să se desţăreze, peregrinînd cu precădere pînă în Statele Unite. Duceau dorul locurilor de baştină în cîntece cu tentă folclorică, studiate de Aurel Sasu în cîteva volume apărute în anii 1993, 2002, 2003: Cultura română în Statele Unite şi Canada, Comunităţile româneşti din Statele Unite şi Canada. Nici urmă de recriminări de ordin politic. Aceste motive vor veni mai tîrziu, după încheierea celui de al doilea război mondial şi ocuparea României de către armata ruso-bolşevică şi instalarea unor guverne subordonate acesteia şi care duceau o politică dură pentru apărarea doctrinei comuniste.

De acum vor începe manifestările de ordin politic, ale căror aspecte a fost, uneori, vehemente. Dar rezultatele au fost însă neînsemnate. Alteori au avut anume răsunete pe teritoriul american.

Mihaela Albu s-a arătat preocupată de mai mult timp de unele particularităţi ale exilului românesc dinaintea anului 1989. De această dată a analizat exilul românesc din Statele Unite: Memoria exilului românesc. Ziarul „Lumea liberă” din New York (Editura Fundaţiei Gheorghe Marin Sepeteanu, 2008, 400 pp.). O însuşire esenţială a volumului este cercetarea nu numai a periodicului newyorkez amintit, ci lărgirea acesteia asupra altor aspecte. Este cunoscut faptul că, după încheierea celui de al doilea război mondial, numeroşi români s-au refugiat peste graniţele noastre de teama unor posibile represalii care se întrevedeau din pricina trecutului lor politic. A fost cazul, între alţii, al lui Vintilă Horia, Eugen Coşeriu şi al altora. Puţini au fost aceia care nu au colaborat la ziarul amintit, din felurite pricini. Mai întîi, se punea chestiunea susţinerii financiare, invocată deseori de înşişi întemeietorii periodicului, al cărui subtitlu preciza că, în cazul de faţă, este vorba de un „săptămînal independent al tuturor românilor,” condus de un „colegiu de redacţie,” în care se afla Andrei Bardescu („director delegat”). Ziarul va apărea cu intermitenţe, datorită dificultăţilor băneşti: în 1964, 1970, 1988. Alte publicaţii scoase în exil au apărut la Paris, Madrid sau în alte ţări: „Destin,” „Vatra,” „Revista scriitorilor români,” „Ethos,” „Apoziţia,” „Fiinţa românească” „Chemarea”şi altele, din păcate, nu prea numeroase.

Întemeietorii „Lumii libere” au fost Andrei Bardescu, Dan Costescu, Cornel Dumitrescu, George Pietraru, Vladimir Tismăneanu, Liviu Cangeopol, toţi aflaţi de mai multă vreme în America. Nume prea puţin cunoscute în lumea scriitorilor, cu excepţia cîtorva, precum Vintilă Horia, Monica Lovinescu, Mircea Eliade, Alexandru Ciorănescu, Alexandru Busuioceanu, Emil Cioran, George Ciorănescu. Mihaela Albu insistă asupra legăturilor mai degrabă politice decît literare dintre românii de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. Nu au fost, totuşi, prea numeroase, din felurite pricini, cei din Europa fiind, cu mici excepţii, universitari renumiţi, precum Mircea Eliade, Ioan-Petru Culianu, George Uscătescu, Eugen Coşeriu, Sanda Golopenţia, Constantin Eretescu.

Principalul scop al întemeietorilor şi al colaboratorilor „Lumii libere” a fost acela de a realiza legături cît mai numeroase între românii din Statele Unite, atins şi datorită legăturilor cu postul de radio „Europa liberă,” finanţat, în epoca războiului rece, de guvernul american. Probabil că numele cel mai cunoscut şi apreciat a fost al preotului prof. dr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, căruia i s-a permis să se exileze peste ocean. Aşa cum i s-a permis şi Ninei Cassian, lui Gheorghe Astaloş, lui Vladimir Tismăneanu lui Zahu Pană şi altora.

O precizare este necesară. Aceasta are în vedere deosebirea dintre exil şi diaspora. Cel dintîi are în vedere personalităţile care s-au desţărat din motive politice, fapt survenit după 1945, adică după instaurarea la noi a regimului ruso-bolşevic. Este cazul celor amintiţi pînă acum. Cea de a doua are în vedere personalităţile plecate din ţară din motive profesionale, precum George Emil Palade sau Constantin Corduneanu, autoexilat în 1977, în Statele Unite. Prilejul de a rămîne acolo i-a fost ocazionat de profesionalismul său de matematician. George Emil Palade s-a autoexilat şi el, probabil între anii 1946 şi 1947. Socrul său marele industriaş şi om de afaceri Nicolae Malaxa, fusese acuzat de simpatii legionare.

Diaspora îi cuprinde pe românii plecaţi în alte ţări, inclusiv în ţările din cele două Americi. Aceştia s-au desţărat din motive economice şi, de cele mai multe ori, nu aveau nici o pregătire profesională şi nici simpatii sau antipatii politice. Exemplele sînt, din acest motiv, dificil de aflat.

Volumul Mihaelei Albu îi are în vedere pe cei care au plecat în S.U.A. cu precădere din raţiuni politice, fiind adversari ai regimurilor comuniste impuse de armata ruso-bolşevică a lui Stalin în estul „cortinei de fier.” Era vorba, fără nici o excepţie, de persoane cu o pregătire profesională indubitabilă, fie culturală (matematicieni, istorici, etno-folclorişti) în sens larg, fie strict determinată. Pe lîngă astfel de profesiuni, alţii erau scriitori deloc ocazionali. Nu puţini erau profesori la universităţi de prestigiu din S.U.A., precum Constantin Corduneanu, Mircea Eliade, Sanda Golopenţia, Constantin Eretescu. Dar despre aceştia nu am aflat, din păcate, prea multe date. Să nu se implicat oare în treburi politice ? Greu de crezut. Dar nu au colaborat la „Lumea liberă,” unde au semnat doar o „scrisoare deschisă” adresată autorităţilor comuniste de la Bucureşti şi semnată, cu precădere, de literaţi: Vladimir Tismăneanu, Liviu Cangeopol, Sorin Alexandrescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, Bujor Nedelcovici, Dumitru Țepeneag, Richard Wagner, Nina Cassian şi de alţii. Misiva avea în vedere intensificarea actelor de represiune accentuate de regimul lui Nicolae Ceauşescu. În cursul anului 1989 se înmulţesc şi demascările derapajelor regimului dictatorial, foarte multe publicate în ziarul „Lumea liberă,” fiind vorba, de cele mai multe ori, de apeluri publice îndreptate către oficialităţile bucureştene: „Acum cînd Occidentul sprijină popoarele din Estul Europei care se străduiesc să-şi recapete libertatea, conservatorismul retrograd al conducerii de a Bucureşti împiedică România să beneficieze de această oportunitate. Polonia şi Ungaria au înţeles să se angajeze într-un proces de democratizare. În timp ce România va cădea tot mai adînc în dictatură, teroare, sărăcie şi discredit internaţional. Poporul şi-a spus cuvîntul prin gestul acelora care au avut curajul să denunţe în mod public adevărul şi să condamne lipsa de libertate, arbitrariul, minciuna şi sărăcia care domnesc în ţară. Sîntem pe deplin solidari cu ei, cu toţi opozanţii din România, în frunte cu Doina Cornea şi Dan Petrescu, precum şi cu punctele de vedere exprimate de Acţiunea Română Democrată şi de Frontul Salvării Naţionale.”

Sînt urmărite cu precădere manifestările nu neapărat acelea anticomuniste, dar şi acelea anticeauşiste. Elocventă este discutarea în paginile „Lumii libere” a protestelor lui Constantin Pîrvulescu, vechi comunist, indignat acum de atitudinea dictatorială adoptată de Ceauşescu. Tot în ziarul amintit se face o paralelă între Ceauşescu şi Stalin: „nu Stalin a creat maşina, ci maşina a fost aceea care l-a creat pe Stalin, cei doi „avînd controlul absolut asupra partidului, prin aceasta au ajuns să-şi asigure dominaţia asupra statului,” afirma Constantin Mareş. Cum în ţară se păstra o tăcere absolută asupra Basarabiei, Dorin Tudoran intervine în discutarea acestei chestiuni, insistînd asupra sălbăticiei represaliilor ruso-bolşevice: „se aplica pe larg împuşcarea. Și trebuie spus că locurile de înhumare au rămas, practic, necunoscute. De obicei, anchetatorii n-aveau terminată, măcar, şcoala medie, nemaivorbind de studii juridice, dar care dispuneau de o putere nemărginită, hotărau soarta şi viaţa oamenilor cu pumnul şi revolverul,” susţinea, foarte bine informat, şi Dorin Tudoran.

În cîteva capitole este discutată şi literatura din paginile „Lumii libere,” prin nume prea puţin cunoscute, precum Zahu Pană, Ștefan Baciu, George Astaloş, Constantin Mareş, Dan Petrescu, Victor Bilciurescu, Dorin Tudoran. Era vorba despre versuri care în nici un caz nu puteau fi publicate în ţară, precum poezia lui Dorin Tudoran intitulată Romanţă pentru piticul istoric, în ale cărei strofe i se făcea un elogiu parodic al acestuia: „Cum aş putea să-i cer ceva acestei lumi/ cînd am trăit de mă cuprinse greaţa;/ în palme port belciugul dresorului de mîini/ piticul sulfamidă- geniu cît e şi ceaţa.// Uitate instituţii cu ziduri de urzici/ bătrîne secretare cu bazedov şi nervii/ brodaţi pe o batistă-vă rog priviţi aici:/ piticul sulfamidă istoric bate cerbii.”

De adăugat „literaturii carcerale” sînt şi versurile lui Zahu Pană intitulate Cu acul pe săpun şi în cea dintîi strofă evocau condiţiile sumbre dintr-un din închisorile româneşti prin care a peregrinat: „cuvinte reci, voi gînduri de-nchisoare./ voi răni deschise, urme de cătuşe/ şi voi,obloane-nchise pentru soare,/ tu ochi spion clipind viclean prin uşe.” Tot lui i se datorează şi versurile purtînd titlul Răscrucea veacului: „Nici în Est, nici în Vest, nici în Nord, nici în Sud/ trîmbiţa dreptăţii nu o mai aud,/ nici pe cîmp n-o mai găsesc, nici în casă,/ nici în inima acelor cu care stau la masă.”

Am discutat în rîndurile anterioare doar o parte din problemele abordate, documentat şi argumentat, de Mihaela Albu şi care privesc atît chestiuni referitoare la politica anilor 1945 şi 1989, cît şi întregirea unei părţi a literaturii noastre de dincolo de Oceanul Atlantic. Începuturile sînt promiţătoare, atît pentru cunoaşterea exilului, cît şi pentru cunoaşterea diasporei.

 

Revista indexata EBSCO