Apr 18, 2017

Posted by in Poezii

Ioana DIACONESCU

C U P R I N D E R E A

 

Mai mult

Întunericul  se sparge în bucăți

Aureolate de sîngele meu albastru

Acid  izvorul ascuns sub mușchiul verde

S-au țesut raze cu spini  mă susțin să nu alunec

În marea adevărată rostogolind valuri

Ea se potrivește mai bine celui care vine înspre mine

Pășind pe vîrfuri rănite dinspre partea explozivă a existenței

Amestecînd spuma blondă din valuri

Pînă la transparență pînă la expiere pînă la înalțare

Cu marea ucigaș-pătimașă

Eu pe brațele deltei ce se revarsă  dar de acolo înainte nu mai știu

Și nici nu vreau să știu ce va mai fi

Pe întinderi în sfîrșit domolite de roșii pete de sînge închegat ale soarelui în amurg

După scăpărări boreale  așteptînd febrilă

Argintul lunii  care mă îmbracă

În constrictoarea consistență a norilor

Înlănțuiți ce par a mă cuprinde

 

 

HIRSUT

 

Așa glumesc eu un pic feroce

Umbră a surîsului  dar și o sfîntă teroare

Aș vrea să te văd plîngînd îmi spune vocea din Cer și din Pămînt

Doamne  dar nu m-ai văzut plîngînd din toți rărunchii

Un plîns sufocant străin de ochii lumii care urăște

Zîmbetul meu

Și pentru nimic in lume nu se vede și pentru a cîta oară se estompează

În adîncuri nedeslușite și binecuvîntate

Însemnarea sîngerîndă cu fierul roșu la vedere pe pielea fragedă a obrazului

 

Îmi spune hirsutul meu însoțitor nu-ți fie teamă las-o să sîngereze

Să prindă adîcime toate rănile tale înfierate cu fierul roșu

Șterge-ți urmele durerii în abisul părului meu care crește ca pirul

Cu cît îl îndulcești mai mult cu mierea palmelor tale cu atît se înăsprește

Cu severitate în tăcerea binecuvîntată a peșterii  sfinte în care

Te chem iubirea mea

 

EREZIE

 

Organele toate descoperite

Intr-o disecție furișată în cortul dușmanului

După ce și-ar fi dat și sufletul

Pentru a  cresta cu hangerul pielea

Decupînd superficiile corpului omenesc pentru

Comoara de sub coaste inima și multe înfățișări

Din cadavrul real care nu seamănă cu nimic din manuale

Și ce te faci că nu te-aude nimeni cînd vrei să arăți

O hartă fără sînge și fără vreo rană ca și cum

Singur pieptul s-ar fi deschis și ți-ar fi arătat

Carnea mortală care încă sub  ochii tăi se alcătuiește

 

Păstrează clipa cît încă este caldă

Ca și cum trupul  trandafir arată viu

Trezește-l  la viață cu aburul răsufletului tău

Și de pe gura ta oftatul fie

Pe gura lui

 

Însuflețită hartă fără sînge  trupul va rămîne

Vasul adăpostind suflarea voastră

 

EREZIE (VARIANTĂ)

 

Ce făceai cîndva cu viața ta cu inima ta în inima ta

Ochii tăi cu lacrimi de sînge plîngeau sau rîdeau necunoscutului Soare

Acum aripile de un  albastru sălbatec

Se zbat deasupra mea în timp ce eu stau cu spinarea lipită

Pe dealul verde al unui secol pierdut

De unde nu știu să mă mai întorc

Asupra feței mele vii din cer

În timp ce fără somn pleoapele-mi închise

Nasc iluzii fremătătoare vise otrăvite

De-al zilei aur

Îngerul tău se roagă de îndurare îngerului meu

Să-ți trimit o privire dar sînt prinsă în furtuna de aripi

De aceea în ochi îți tremură undele verzi ale disperării

Și peste piept îți trece  miazănoaptea cu clonțul de criță

Tăind în el  zig-zagul despicînd petala cărnii și sternul

Eu în răstimp îți desfac coșul pieptului

Îți desprind  inima pe care-o  cuprind cu palmele mele

Fac întocmai cum mi-ai cerut

În căderea ta alt veac  cînd noi nu eram te acoperă

În căderea mea aripile de un albastru sălbatec  mă fură

 

CERURI BOREALE

 

Eu nu înțeleg ce spui  odată cu izbucnirea Aurorei Boreale

Flăcările ei mă asurzesc cu zgomotul lor de sfîrșit de lume de început de lume

Îți văd buzele mișcîndu-se și irizările din ce în ce mai strălucitoare ale razelor

Trimise de ochii tăi cu obstinație anume ca să mă lege

Cu fire nevăzute și să nu simt încătușarea unui legămînt

Venit tîrziu ce poate ajunge în eternitate

Eu nu aud decît această orchestră de flăcări ce-mi sună straniu tocmai fiindcă știu

Că flăcările tac și se devorează în propriul corp pînă rămîne cenușa

Și pielea lor este doar o invenție a mea ca să mă apăr

De  asurzitoare întîmplări reale

 

E mult mai bine că nu te aud astfel îmi pot închipui

Că-mi spui ce vreau că pot fugi cu tine

În ceruri boreale

Revista indexata EBSCO