Apr 18, 2017

Posted by in EDITORIAL

Alexandru ZUB – Beizadea Grigore Mihail Sturdza într-o carte de referinţă

 

Prestigioasa colecţie de studii monografice Historica, îngrijită acum de profesorul Alexandru-Florin Platon, a sporit nu demult cu un volum de referinţă, elaborat de Simion-Alexandru Gavriş, Viaţa şi opiniile Prinţului Grigore Mihail Sturdza (1821-1901), volum în pregătirea căruia autorul a efectuat lungi şi anevoioase studii de resort.

Născut în Iaşi, la 3 noiembrie 1981, autorul s-a format în urbea natală, absolvind Liceul „Emil Racoviţă” (2000) şi Facultatea de Istorie (licenţiat, 2004; doctor, 2010, sub auspiciile Academiei Române), fiind angajat apoi ca cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, cu preocupări legate mai ales de elita politică, istoria intelectuală, aristocraţie.

Disertaţia realizată în cadrul doctoranturii (Manolache Costache Epureanu – omul politic şi epoca sa) a fost publicată, deja, sub un titlu problematizant demn de reţinut: Ipostazele unei biografii politice: Manolache Costache Epureanu, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, 428 p., în aceeaşi colecţie, Historica, referenţi de specialitate fiind profesorii Gheorghe Cliveti şi Dumitru Vitcu.

Sînt bucuros că am ocazia, personal, să fac unele aprecieri pe seama noii sale cărţi, Viaţa şi opiniile Prinţului Grigore Mihail Sturdza (1821-1901), produs al unei riguroase investigaţii în arhive şi biblioteci, după cum rezultă din bibliografia inserată în volum.

Structura noului studiu e una clasică, pornind chiar de la titlu, în care „viaţa şi opiniile” sînt chemate a defini principalele direcţii de interes ale autorului. În afară de introducere şi concluzii, volumul include patru capitole, cu titluri ce tind să împace, pe cît posibil, criteriul cronologic cu cel tematic: I Tinereţea – originile unei ambiţii, 1821-1857; II Toţi oamenii Prinţului: candidatura la tronul Moldovei, 1856-1859; III Rivalităţi şi compromisuri în domnia lui Alexandru Ioan I, 1859-1866; IV O însingurată originalitate, 1866-1901. Sintagma din capitolul final e destul de inspirată pentru a sugera oarecum şi dimensiunea estetică a textului.

Figură accentuată, plină de aporii şi ciudăţenii, însă totodată şi un personaj fabulos în excentricitatea lui, „Grigore Mihail Sturdza, ni se spune, a avut o existenţă spectaculoasă, plină de inconsecvenţe şi răsturnări de situaţie; caracterul său aparte este uşor sesizabil chiar şi în contextul secolului al XIX-lea, deloc lipsit de biografii agitate”, conchide autorul, menţionînd în treacăt (dar merita poate mai mult) „elaborarea eruditei şi straniei lucrări Les lois fondamentales de l’univers”, rămasă fără ecou semnificativ pînă acum. Ca politician, se admite, el „a oscilat toată viaţa între un conservatorism intransigent şi un destul de surprinzător  progresism” (p. 301). Sintagma „conservatorul progresist” era frecventă în epocă, fiind admisă de contemporani în mai mare măsură decît se poate bănui astăzi.

Lista de lucrări a autorului pare să indice o anume predilecţie pentru asemenea situaţii, semnalate şi de alţi istorici, între care Ion Bulei, Paul Cornea, Alexandru Duţu, Vlad Georgescu, Adrian Marino sînt de menţionat mai ales. Consună cu acest mod de gîndire interesul său pentru Alexis de Tocqueville, reflectat limpede într-o comunicare la Universitatea din Malta (2012), ca şi cea despre „particularităţile conservatorismului românesc” (Iaşi, 2008), ambele sugerînd înrudiri ideatice demne de aprofundat.

Din schiţa curriculară şi din lista de lucrări disponibile se poate spune că autorul, ajuns la o deplină maturitate profesională, a decupat deja, din vastul cîmp al istoriografiei, unele teme fecunde, pe seama cărora a întocmit studii de cel mai înalt interes cognitiv. Studiul monografic Viaţa şi opiniile Prinţului Grigore Mihail Sturdza, 1821-1901 constituie o reuşită, semnalată deja de acad. Dan Berindei şi de prof. Gheorghe Cliveti, ca referenţi editoriali, cu realizări notabile în domeniu. În fruntea listei de „mulţumiri”, autorul îl aşază însă pe istoricul Mihai Dimitrie Sturdza, descendent al ilustrei familii, căruia îi atribuie însăşi ideea proiectului, pe linia unei opţiuni ce leagă genealogiile istorice de politologie, istoria ideilor, mentalităţii din epoca modernă. A ajuns la o asemenea formulă pornind de la una mai amplă, în  aparenţă, pe care o invocă din capul locului: „Cartea de faţă a fost concepută ca o biografie politică. Această afiliere încadrează demersul  într-un model care nu s-a bucurat, practic, niciodată de o deosebită popularitate în istoriografia română preocupată de secolul al XIX-lea. Numărul studiilor extensive de acest tip este relativ modest. În plus, unele dintre biografiile politice existente sînt simple texte de popularizare; nu arareori, textele care au depăşit această condiţie s-au limitat fie la abordări generale, fie la accentuarea «rolului personalităţii», trecînd în plan secund contex­tualizarea atît de necesară. Rolul politic al unor personaje de primă importanţă (Mihail Kogălniceanu, Lascăr Catargiu) nu a fost studiat sistematic. Genul biografic a suferit, în sfîrşit, de pe urma unui dublu partizanat: influenţei uneori covîrşitoare, exercitate de paradigma interpretativă marxist-leninistă (din 1947 şi pînă după 1989) i s-a adăugat concentrarea aproape exclusivă asupra personalităţilor de orientare liberală, radicală sau socialistă. «Biografia conservatoare» a rămas astfel un desiderat mai mult sau mai puţin nebulos” (p. 13).

Se poate deduce, dintr-o asemenea evaluare critică, un proiect personal de extensie şi de înnoire, pe seama noilor achiziţii în domeniu, profitînd şi de eforturile conceptualizante ale istoriografiei de oriunde. Cea produsă în spaţiul cultural românesc e susceptibilă de alte antamări cu folos, creative, înnoitoare, ca în cazul de faţă, în care un excelent studios în materie se apleacă, pasionat şi empatic, asupra figurii Prinţului Grigore Sturza, fiul domnitorului regulamentar şi o prezenţă dintre cele mai originale din secolul XIX. A făcut-o cu rezultate demne de laudă, motivînd din plin recomandarea de a i se atribui, la secţia de resort, un premiu al Academiei Române.

Revista indexata EBSCO