Apr 18, 2017

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Trist e cînd delicateţea devine disperare”

Fragilele învelişuri de-atîtea ori protejînd adevărurile solide.

*

Poetul are pururi un aer de om încurcat, care parcă ar voi să se-aşeze, dar nu găseşte în încăpere scaunul potrivit.

*

Cinismul elegant, atît de galic, al lui Roland Barthes: „Trupul nu există pentru mine decît sub două forme banale: migrena şi senzualitatea”.

*

Conform lui Aristotel, plenitudinea (akmé) corporală a omului s-ar situa între 30 şi 35 de ani, iar cea de natură intelectuală la (exact!) 51 de ani.

*

Trist e cînd delicateţea devine disperare, dar încă mai trist cînd disperarea devine delicateţe. În primul caz e o erupţie a vieţii, în al doilea un certificat al morţii.

*

O „caracterizare” a mea pe care o propun numerologii britanici, care susţin că luna naşterii noastre ne-ar defini personalitatea, după cum ziua din luna respectivă ar fi şi ea un prilej de predicţie. Explicaţia: numerele s-ar caracteriza „prin energii care îşi pun amprenta asupra destinului”. Cei născuţi în data de 16, precum subsemnatul, „nu au încredere în ceilalţi. Sunt contemplativi şi intuitivi, privesc dincolo de aparenţa lucrurilor. Perfecţionarea este cheia succesului lor”. Ceea ce n-ar fi chiar rău…

*

„Omul e fericit cînd îşi vede confirmat micul neant personal. Cu instinctele pradă reveriei, o agreabilă fragilitate îşi deschide ferestrele în noi, prin care să privim către ceea ce nu ştiam că putem privi ori că suntem, progenituri ale unui necunoscut care îşi face îngerii să cînte… Bîntuiţi de proiectul fericirii, suntem avangarda acestui necunoscut de dinainte de a fi fericiţi, mănos, fertil, luxos care îşi cere drepturile prin corespondenţă” (Louis-Ferdinand Céline).

*

Micile sacrificii pe care le faci în vederea unor obiective majore, marile sacrificii pe care le faci în vederea unor obiective minore. Care sunt oare mai aproape de Dumnezeu?

*

Moment negru. Nimic nu e sigur pe pămînt, pentru că nimic nu pare sigur nici în Cer. Să fie acesta cel mai emoţionant dar pe care ni-L face Dumnezeu?

*

Bunătatea are două înfăţişări. Prima este una introvertită, care te apropie de Dumnezeu prin puterea emoţiei, chiar dacă nu are pe moment o acoperire faptică. A doua este una extrovertită, care te apropie de Dumnezeu prin mijlocirea concretă a faptelor bune pe care le închini aproapelui. Dar te poate apropia într-adevăr prin factura sa doar raţională, eventual asociată vanităţii, fără vreun angajament afectiv?

*

„Ce-au fost, de-a lungul anilor, cea mai mare parte a conversaţiilor mele? Bîrfeli. Mi-am petrecut zilele judecîndu-i pe ceilalţi şi acuzînd de fatuitate pe aproape toată lumea. Eu eram centrul universului şi, e clar, de aici şi spaima aceea de moarte. Am ajuns să mă conving că, dacă mor eu, se termină şi cu lumea. Deseori am observat această tristă particularitate a tuturor conversaţiilor mondene, aceea că sunt nu atît dialoguri, cît monologuri intercalate. Cei ce conversează rămîn străini unii de alţii, urmîndu-şi fiecare propria linie de gîndire. Nimeni nu ascultă cu atenţie binevoitoare, nerăbdători să-şi plaseze propriul cuvînt, considerat întotdeauna mai important decît al celuilalt. Nu se ajunge aproape niciodată la o contopire a sentimentelor, la unitatea de intenţie, la comuniunea de spirit în ceea ce face subiectul conversaţiei. Merită să medităm serios asupra faptului că în conversaţiile mondene întreruperile sunt atît de frecvente; e simptomul unei maladii foarte dureroase. (…) Nu discuta niciodată; Cristos nu a discutat niciodată; predica şi evita orice discuţie” (Unamuno).

*

Progres? Cu cît trec anii, cu atît greşeli ale mele, care odinioară mi-ar fi părut puţin semnificative, capătă proporţii alarmante. Deopotrivă în planul emoţional şi în cel al judecăţii. Conştiinţa devine tot mai pretenţioasă faţă de informul candid al fiinţei.

*

Obiectelor, tuturor entităţilor neînsufleţite le e dat a întrupa cea mai profundă umilinţă din sfera Creaţiei. Ne putem însuşi lecţia umilinţei din partea obiectelor.

*

Am declarat mereu că nu mă simt încadrat într-o generaţie literară. Dar odată cu scurgerea timpului am senzaţia unei apropieri oarecum „de la sine” de septuagenari, de octogenari, precum de nişte vecini de apartament. Nu e vorba neapărat de o afinitate scriptică, de o alianţă de inimă, ci de o resignată vieţuire în aceleaşi configuraţii ale unui timp/spaţiu anume, în optica obştească şi, progresiv, în propria noastră optică, de inşi încolonaţi în drumul lor inalienabil spre marea răspîntie. Ne „colectivizăm”. O consolare sau o suplimentară dezolare?

*

Lupii au două straturi de blană. Stratul de suprafaţă ajută la înlăturarea apei, noroiului şi prafului, iar stratul interior ajută lupul să supravieţuiască la temperaturi de pînă la -40º C.

*

A.E.: „Proiectul meu de viaţă? Viaţa însăşi”.

*

„Nemulţumirea este primul pas în progresul unui om sau al unei naţiuni” (Oscar Wilde).

*

Caracterul centripet al amintirii, caracterul centrifug al speranţei.

*

„Vorbeşti cu un om despre lucruri simple, clare, s-ar părea chiar necesare şi indispensabile pentru fiecare, iar el aşteaptă doar ca tu să termini. Şi cînd ai terminat răspunde cu raţionamente viclene, foarte iscusit legate de problema în discuţie. Tu te miri, ce-o mai fi şi asta? E un om interesat de orice cunoştinţe şi capabil să înţeleagă, ştie matematică, rezolvă minunat probleme de şah, şi brusc dovedeşte asemenea lipsă de înţelegere. De ce? Fiindcă simte că ideea ta distruge poziţia lui, iar el pune preţ mai mult pe poziţia lui decît pe adevărul ideii. De aceea nu pricepe, nu vrea să priceapă ce spui” (Tolstoi).

*

A.E.: „Termen la modă: a demitiza. Cum ar veni, a admira o pasăre după ce i-ai smuls toate penele”.

*

Rămîne un mister poezia, în pofida tuturor expertizelor analitice. Întîlnim cîte un text s-ar zice ireproşabil, cum un aparat de zbor căruia aparent nu i se poate stabili nici o defecţiune şi care totuşi nu se poate desprinde de pe sol. De ce? Degeaba am interoga simţul nostru perceptiv, deoarece, în acest caz, ţine el însuşi de mister.

*

Zicea Tonitza, referindu-se la supraabundenţa de pictori, mai cu seamă de sex feminin, ai unui anume motiv: „Să te ferească Dumnezeu de florişti, dar mai cu seamă de floriste!”. Oare în poezia prezentului nostru nu înfloresc aşijderea… „floristele”?

*

Grandoarea lui Dumnezeu, un factor care, din păcate, poate constitui un obstacol al accesului nostru intim la Dumnezeu. Pentru că induce o anume jenă prin contaminarea sa mundană. Riscăm a merge pe stereotipul „grandorii” unui suveran omnipotent, a unui glorios comandant de oşti, a unui dictator. O „grandoare” a ordinii istorice, relative chiar şi din unghiul acesteia. O pată a percepţiei noastre culpabile pe lumina mistică. E ca şi cum am încerca să caracterizăm un geniu, punînd în primul plan faptul că acesta ar ilustra şi trăsăturile unui creator mediocru.

*

„În clipele de trîndăveală mă apucă spaima că nu voi atinge niciodată desăvîrşirea, o nemulţumire, o ură faţă de mine însumi. Gîndul că nu sunt bun de nimic, că numai marea mea activitate îmi răscumpără defectele şi mă înalţă la rangul de om, în înţelesul profund al cuvîntului, mă hărţuieşte şi mă chinuie. Doar munca mă salvează” (Ceaikovski).

*

Graţioasa, atît de feminina libelulă, poate atinge în zbor o viteză de 80-90 km. pe oră.

*

30 ianuarie 2016. Am aflat dintr-un documentar la Animal Planet, că un individ din Anglia, care, deoarece îşi bătea cîinele pînă la mutilare, a primit o pedeapsă cu închisoare de trei luni şi jumătate, precum şi interdicţia de-a mai deţine vreodată animale. Întrebare mult prea naivă: oare cînd se vor aplica asemenea sancţiuni şi la noi?

*

* nutreşte o aversiune faţă de Y, explicabilă, întrucît individul prezintă realmente mari defecte de caracter. Dar felul exagerat, obsesiv al acestei reacţii duce la un rezultat deviant. În fapt, nimeni nu-i acordă lui Y mai multă atenţie decît *, prin comentariile numeroase pe tema sa. Fie şi în registru negativ, * îi închină lui Y un veritabil cult.

*

Cel mai mic copac din lume este o specie de salcie pitică (Salix herbacea), singura specie de pom care creşte în tundră. Această salcie are maximum 10 cm. înălţime.

*

„Expresia a se umple de filipeşti (în care substantivul este scris adesea cu majusculă) pare să fi fost destul de cunoscută cu decenii în urmă, mai ales în sudul ţării; e înregistrată de Dicţionarul limbii române (Tomul *III, 2002, la cuvîntul a umple), cu sensul «a nu se alege cu nimic, a nu trage nici un folos». (…) «Se pare că expresia trebuie explicată prin încercarea eşuată făcută de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omorî; ei au aflat de planul acesta şi au reuşit să fugă, astfel încît zbirii domnitorului au găsit casa de la Filipeşti goală». (ultima frază aparţine lui Al. Ciorănescu – n.n.) (Rodica Zafiu). Termenul mai are însă şi alte sensuri. Unul, contrar: „te-ai umplut de bani”, şi altul, argotic: „păduchi laţi”.

*

Din terminologia artei culinare: „tort dezbrăcat”.

*

Sînt lucruri pe care le meriţi, sînt lucruri care nu te merită.

*

Primesc încă o carte de versuri, cu o dedicaţie adresată unui „Grigore G.”…

*

Cu cîtă dificultate se poate reînnoda o relaţie întreruptă din pricina unei decepţii! O dificultate care apare şi atunci cînd nu e vorba de ceea ce s-ar putea numi o iubire sau o prietenie, ci, să zicem, de o simplă colegialitate sau de o colaborare de o speţă oarecare. Îţi găseşti anevoie cuvintele, modulaţia vocii însăşi poate fi afectată, ivindu-se suprafaţa dură a unui obstacol acolo unde s-ar fi cuvenit a fi o cursivitate. Inexplicabil, îţi asumi tu simţămîntul care s-ar fi cuvenit a fi al interlocutorului tău dezamăgitor, nu o dată indiferent ori chiar petulant, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Un contrast între viaţă şi morala ei, care ajunge a perturba ambii factori.

*

Pe ce lume trăim: „Cea mai ciudată fiţă: «adultul de grădiniţă». O nouă modă a luat amploare printre adulţii dispuşi să plătească sume considerabile pentru un fetiş care le permite să poarte scutece, să doarmă în pătuţuri de copii şi să mănînce în scăunele pentru bebeluşi. O familie din Liverpool deţine o afacere neobişnuită care le satisface clienţilor cele mai ciudate plăceri. «Creşe pentru adulţi» nu este însă o noutate în industria «adult baby», care a luat tot mai multă amploare în ultimii ani” (Adevărul, 2016).

*

9 februarie 2016, Tg. Cărbuneşti. Aflu că a murit Moş Chefe, personajul cîtorva însemnări din jurnalul de faţă.

*

Gata de visare, aşa cum ar fi gata de-a adormi.

*

O reculegere prin tăcere. O tăcere aidoma unei rugăciuni.

*

Tăcerea contează atunci cînd e o intensitate moartă. Cînd această intensitate a fost şi nu mai este, cînd această intensitate nu mai este, dar poate fi din nou, aidoma vieţii renăscute.

*

Cutezăm a presupune că Dumnezeu te încearcă prin necredinţă. Ajunge să iubeşti spre a o risipi.

*

„Cea mai mare carte de bucate din România, denumită «Euphoria», a fost lansată pe piaţă duminică 2 octombrie 2016, la Alba Iulia, în cadrul festivalului «Alba Carolina Food Fest». Albumul este înalt de trei metri şi a fost scris de chef-ul Cosmin Toma, devenit cunoscut pe plan naţional în ultimii ani pentru reţetele novatoare (…) Cartea de tip panou publicitar nu are pagini, ci apare sub forma a două coperţi imense. Pe una dintre feţe sunt scrise patru reţete (…). Pe cealaltă copertă, mai mulţi bucătari l-au descris pe Cosmin Toma” (Adevărul, 2016).

*

Proust, transportat, făcea apologia telefonului. Umberto Eco e deja circumspect cu televizorul: „Televiziunea îi face mai inteligenţi pe oamenii care n-au acces la cultură şi îi abrutizează pe cei care se cred cultivaţi”. La doar cîteva clipe după ce am făcut această însemnare, soţia îmi spune că s-a anunţat la tv. moartea lui… Umberto Eco. Cred că de multă vreme n-am mai transcris vreun cuvînt al marelui autor italian, pe care am avut prilejul de a-l vedea şi asculta la Bucureşti, la finele anilor ‘80.

Revista indexata EBSCO