Apr 18, 2017

Posted by in EDITORIAL

Doina URICARIU – Un corn al abundenței se revarsă dinspre Iași

Revista „Convorbiri literare” a împlinit un veac și jumătate de existență pe 1 martie, anul acesta. Numele i l-a dat Iacob Negruzzi și el s-a păstrat același de 150 de ani, atît în perioada cînd revista a apărut la Iași(1867-1886) sau la București(1886-1944.Și pînă la noua serie.De-a lungul acestor o sută si cincizeci de ani, istoria literaturii române și culturii române a fost construită ca parte a culturii europene occidentale, pe baza unui proiect național vizionar, al cărui lider spiritual și arhitect a fost Titu Maiorescu. Toți marii clasici au publicat în „Convorbiri literare”, găzduiți, de regulă, de cercurile concentrice, create de Societatea Junimei, care au catalizat societățile literare din alte orașe, deschizîndu-se colaborării „tuturor autorilor români”. Creație, spirit critic, viziune, coeziune și valoare. Maiorescu, Negruzzi, dăruit revistei, fie că apare la Iași sau la București, Alecsandri, Eminescu, publicat cu cîteva zeci de poezii, între 1870-1887, Ion Creangă, Slavici, Caragiale,George Coșbuc, Octavian Goga, Panait Cerna, Alexandru Vlahuță, I. Brătescu-Voinești, care se chinuie să scrie o poezie ce se vrea antieminesciană, și-au publicat scrierile în „Convorbiri literare”, unde putem descoperi, astfel, și o antologie obiectivă a literaturii române. Marilor clasici li se adaugă și colaboratori fideli ai revistei, mai puțin străluciți, avînd o stea a talentului mai palidă și chiar căzătoare.

Se vorbește însă mai rar despre colaborarea unor personalități din zona filosofiei, precum Vasile Conta, a sociologiei și istoriei, precum A. D. Xenopol, a lingvisticii, precum Alexandru Lambor.În „Convorbiri literare,  a publicat arheologul și scriitorul Alexandru I. Odobescu. El a lăsat opere durabile în atîtea genuri, de la dramaturgie la proză și eseu, fiind cunoscut și ca autorul celor trei volume dedicate Tezauruluui de la Pietroasa și studiului orfevrăriei în Antichitate, publicate, mai întîi, la Editions J. Rothchild, la Paris(1887-1900).

Revista „Convorbiri literare” a susținut în paginile ei scrisul unor personalități ce vor crea direcții moderne și domenii noi de cercetare, adevărați ctitori de instituții sau școli academice.Într-un timp sinonim cu un corn al abundenței ce se revărsa dinspre Iași, adevărat Weimar al României, o echipă strălucită de tineri educați în Occident aduc învățătura Occidentului, ca să slujească România. Prin operele lor și lucrarea instituțională, nu prin vorbe. Majoritatea membrilor fondatori ai revistei „Convorbiri literare” aveau doctorate luate la universități și facultăți de mare prestigiu din Germania și din Franța. Vasile Pogor și-a luat doctoratul la Paris, oraș care a rezonat cu spiritul celui căruia îi datorăm memorialul și poveștile legendare despre Junimea dar și erudiția, inteligența, rafinamentul și spiritul versatil care balansează gravitatea, risipind ideile fixe. Vasile Pogor a făcut Junimea legendară, fără el, noua direcție critică și sobrietatea lui Maiorescu ar fi părut prea rigide, excesiv apretate. Critica formelor fără fond a creat un climat al valorilor în toate domeniile și a construit exemplar și temeinic.

România traversa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o perioadă a studiilor și doctoratelor luate la universitățile din Germania, nu doar din pricini germanofile sau ca un răspuns al opțiunilor academice, influențate de monarhia din România și arborele ei genealogic german.

Filosofia dar mai cu seamă dreptul sînt cele două direcții care-i atrag pe ctitorii Junimii și „Convorbirilor literare” și pe viitorii politicieni care au studii extrem de solide își o educație europeană, eliberată de orice provincialism concesiv față de lipsa de valoare sau orizontul îngust. Maiorescu e doctor în filosofie la Giessen şi licenţiat în drept la Paris. Redactorul revistei, Iacob Negruzzi și-a luat doctoratul în drept, la Heidelberg, Theodor Rosetti ți-a luat doctoratul în drept la Berlin, Petre Carp, la Bonn. Acuzele de germanofilie aduse junimiștilor de diverși opozanți sau dușmani omit din discuție faptul că există o preferință pentru universitățile din Germania a tinerilor din multe țări europene. Această orientare academică ar merita un studiu comparatist și un inventar al personalităților din Europa care au studiat în Germania, considerată o Mecca a educației universitare.  Interesul pentru folclor, filosofia și filosofia culturii au iradiat din Germania, explicînd  direcții de cercetare pan europene și antologii ale creației orale cărora li se alătură și culegătorii binecunoscuți ai literaturii populare din România, de la Simion Florea Marian și G. Dem. Theodorescu la Teodor Burada, Scipione Bădescu, Elena Sevastos.

Pictura, muzica, arhitectura, arta tiparului, dezvoltarea eseului, jurnalismului, concepția grafică, concepția de editare a revistei „Convorbiri literare” sînt întrutotul europene și se cuvine să fie analizate în comparație cu revistele de literatură și cultură din alte țări, de o asemenea anvergură, concepute ca un dialog al valorilor și al spiritului critic și ca un proiect vizionar pe termen lung, valabil și necesar și după o sută cincizeci de ani, în cazul României. Cu toate încercările de demolare, discreditare și relativizare care au urmat. Fie că e vorba de Eminescu sau de  Iorga, ori de Maiorescu, alungat și cenzurat în programa școlară sau  de alți  junimiști și postjumimiști, ignorați în lucrările de istorie și sinteză literară  Mai multe generații de scriitori, înclusiv promoția mea au trăit pe viu un antimaiorescianism violent și penibil. Extrem de izolați au fost în anume perioade și studenții și discipolii lui Maiorescu, parte din comitetul care a preluat conducerea revistei „Convorbiri literare” de la Iacob Negruzzi. Elevi ai lui Titu Maiorescu despre care am scris studii și comentarii și care ar merita o nouă atenție și recuperare deosebită. E vorba de Mihail Dragomirescu, de P. P. Negulescu, Simion Mehedinți, Constantin Rădulescu-Motru.Am vorbit cu Laurențiu Ulici despre Colocviul dedicat lui I. E. Torouțiu, director al revistei „Convorbiri literare” între ianuarie 1939-martie 1944.”Ținea foarte mult la ideea de recuperare a acestor personalității și mi-a povestit despre cîteva colocvii care le-au fost dedicate, desfășurate în celebra Casă cu Absidă, care, azi, îi poartă numele.

Acum două decenii, au fost inițiate Zilele revistei „Convorbiri literare” care numără acum douăzeci de întîlniri convorbiriste, evocate pe larg de scriitorul Cassian Maria Spiridon, cel ce conduce și ultima serie a „Convorbirilor literare „și căruia i se datorează și existența unui jurnal riguros al revistei și evenimentelor organizate și patronate anual.. Un jurnal-document de istorie culturală și literară care consemnează pe ore, zile, ediții și serii, dinamica și continuitatea unei construcții literare și culturale, forța ei de aconstitui un loc geometric al valorilor, consemnată nu doarprin cele Douăzeci de întîlniri convorbiriste. La fiecare ediție, participarea e impresionantă.Se întîlnesc toate generațiile de scriitori și mai toate continentele, de vreme ce invitații vin din mai multe țări și de pe mai multe continente, cum mi s-a întîmplat mie însămi să trăiesc, venind la Iași pentru Convorbiri…unde s-au întîlnit  peste o sută de scriitori din România, Europa, Asia și America.

Atenția acordată literaturii, revistelor și direcțiilor culturale din România, Basarabia și din toate țările unde există comunități de români este exemplară și emoționantă, inscrisă tematica atîtor colocvii, de-a lungul anilor, și reflectată în premiile conferite unor  scriitori și reviste. Premiul acordat pentru Opera omnia lui Mihai Cimpoi e unul din exemple. Am admirat în toți acești ani vocația de a păstra legăturile și toate punțile de comunicare cu scriitorii români din diaspora, unii dintre ei deținători ai Premiului pentru Opera omnia, acordat de „Convorbiri literare”,  deși sînt plecați din țară de decenii.Îmi vin în minte, Miron Kiropol, de la Paris, și Virgil Nemoianu din SUA, Nicolae Stroescu-Stînișoară, din Germania.

Fiecare ediție a acordat premii pentru poezie, proză, critică literară și eseu și pentru reviste literare și culturale și un premiu Opera omnia de încununare a  unei opere exemplare. Credibilitatea acestor premii nu a fost contestată, spre deosebire de alte intreprinderi similare.

Pentru mine, Premiul pentru proză pe care mi l-a acordat revista „Convorbiri literare”, în 2011, a fost și rămîne profund semnificativ.

M-am bucurat la fel de mult, ca atunci cînd regretatul Laurențiu Ulici a primit premiul „Convorbirilor literare” pentru întreaga activitate, cu deosebire pentru realizarea monumentalei antologii a poeziei românești pe care i-am publicat-o, la editura mea DU Style, O mie și una de poezii. O antologie care primise și Premiul de excelență la Tîrgul internațional de carte Gaudeamus. Am trăit zi de zi nașterea antologiei, Laurențiu îmi dădea poeziile pe rînd, selecta ce-i plăcea mai mult dintr-un poet, xeroxa, apoi revenea uneori și schimba poemele, era o lucrare continuă. Avea toate volumele poeților români pe care le-a donat Bibliotecii din Ipotești, din ce știu.

Cărțile mele de memorialistică, apărute sub titlul Maxilarul inferior și Scara leilor, la editura Polirom, s-au bucurat de mult succes la public dar și în lumea criticilor din diverse generații. La revista „Observator cultural” au cucerit Premiul publicului. Apoi au fost nominalizate la Premiile Uniunii Scriitorilor și Premiile Asociației Scriitorilor din București, unde o parte din juriu a preferat să nu se „lege la cap” cu perspectiva recuperării istoriei și valorilor create de monarhie, în România, ceea ce însemna, în fond recuperarea construcției moderne și europene a țării noastre. Mi s-a transmis că membrii din juriile respective au cerut expres să nu mi se acorde votul la premii. Din nou, revista „Convorbiri literare”s-a situat pe o poziție cu adevărat intelectuală și culturală, mai presus de conjuncturi, prejudecăți și reflexe ideologice, dictate de cenzura unor epoci sau idiosincrazia unor creiere spălate. Și am primit premiul pentru proză al revistei care mi-a demonstrat încă o dată cît de important este să-ți păstrezi direcția critică și direcția estetic, refuzînd ignoranța, compromisurile și prejudecățile.

Am multe amintiri de la colocviile organizate de revista „Convorbiri literare” pe care am citit-o mereu cu sentimentul că a reușit să nu știrbească ori să coboare ștacheta înaltă a direcției critice și estetice, ridicată de Titu Maiorescu și emulii săi. În anul 2000, a Treia Conferință a Centrului PEN Român a avut loc la sfîrșitul lunii aprilie, la Iași, cu o participare extraordinară de scriitori, reprezentanți și Președinți PEN  ai centrelor din Franța, România, Belgia, Rusia, Israel, Elveția, Norvegia, a centrului Maghiar din România, din Republica Moldova, Germania.

Tocmai revenisem în țară din Coreea de Sud, unde participasem la un Simpozion de arhitectură organizat de USA Institute, condus de soțul meu Liviu Dimitriu, un arhitect și profesor universitar american, născut la Vrset, în Iugoslavia, avînd în familie  și ascendenți români. Avusesem un program extrem de plin în Coreea de Sud, la Seul, Pusan, în alte orașe. Conferințe, lecturi de poezie. Îl întîlnisem pe marele poet corean Ku-Sang căruia i-am dedicat un poem Maternitatea norilor, publicat în cartea mea de poezii Inima axonometrică.și în limba coreană. Scrisesem într-un frumos caiet de două sute de pagini, îmbrăcat în piele și ornat cu o murină de la Veneția, Jurnalul meu corean, impresii, poezii, notații, ca de obicei,informații și păreri. O parte din poezii le transcrisesem dar nu avusesem prea mult timp. La plecarea din București, am primit-o în grjă pe scriitoarea Huguette de Broqueville , Președinta Centrului PEN de limbă franceză din Belgia, o scriitoare admirabilă căreia îi publicasem un roman de dragoste, tradus din franceză dar nepublicat în Belgia din motive personale de autocenzură sau discreție, Patimile după Alexe sau Dubla ispită. Avusesem mai multe lansări ale cărții, cu mare succes, Huguette era fericită și curioasă să afle cît mai multe lucruri despre România, despre Iași, despre București și „Convorbiri literare”. Sărea de la o întrebare la alta, ca un pîlc de vrăbii, nu doar una‚țopăind pe o pajiște. Avea cîteva dosare de foi albe și manuscrise cu ea, pe care mi le dădea să le țin, ca să caute una sau alta, printre hîrtii și în poșetă. Vorbea cu voce tare, ușor surescitată de aventura vizitei în România și a celei din trenul care ne ducea de la București la Iași. Îi tot povesteam despre Titu Maiorescu, despre Eminescu, Mite Kremnitz, Caragiale, Veronica Micle, despre jurnalul lui Maiorescu, Însemnări zilnice și i-am arătat jurnalul meu scris în Corea de Sud, poftind-o să-și noteze impresiile, cu ochiul ei curios de cele văzute și nevăzute.

Huguette a țîșnit brusc de lîngă mine căci a zărit pe culoar un grup colorat de țigănci, cu fuste crețe, unele plisate, cu pieptul plin de mărgele mari și lanțuri de aur, cu cercei de aur grei, care tranaformaseră gaura din lobul urechi, într-un șanț subțire, gata să se despice mai mult.

Vroia să le vadă de aproape , era curioasă și mă trăgea după ea, de-a lungul culoarului, cu geanta mea cu tot, cu dosarele sub braț și părul meu lung care se prindea în între blaser și cureaua de piele a genții de umăr.

Ținea programul și lista participanților la Conferința Internațională a Centrului PEN Român  și Programul evenimentelor organizate de „Convorbiri literare”. Și îi povesteam cine e fiecare scriitor român de pe liste și programe, ce scrie. Erau zeci de nume de scriitori români și cel puțin vreo douăzeci de scriitori străini.  Și dint-o dată Huguette a exclamat ceva în genul că va întîlni la Iași toată literatura română contemporană. Plus istoria ei, de la înființarea Junimii și, apoi, a „Convorbirilor literare”. Colocviul Centrului PEN Român se intitula Mai multe literaturi, o limbă, mai multe limbi, o literatură. I-am dat dreptate. Am coborît la hotel din autocarul care luase de la gara din Iași  zeci și zeci de scriitori veniți din România și din atîtea țări. Abia în fața hotelului am realizat că geanta mea de umăr dispăruse cu tot cu jurnalul meu din Coreea de Sud și pașaportul cu viză americană, proaspăt eliberat cu puțină vreme înainte. Trebuia să declar pierderea și să fie înregistrată. Dar nu puteam să indic un loc, o linie de tren, peronul sau intrarea în gară, culoarul. Huguette de Broqueville era veselă, în al nouălea cer. Eu alergam după acte și dovezi dar mi-am ținut firea cît am putut mai bine.În ultima zi a Conferinței, după ce se dăduseră și premiile „Convorbirilor literare”, am fost invitații ÎPS,Daniel, mitropolitul Moldovei, actualmente Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe a României.

Am mîncat zeci de feluri de mîncăruri delicioase de post și m-am gîndit la acest corn al abundenței care se păstrează și în Postul Paștelui.

Am vorbit atunci cu ÎPS Daniel despre cununia mea religioasă cu Liviu, pe care mi-o doream la una din mănăstirile Moldovei. Aveam să alegem Biserica Stavropoleos din București, în cele din urmă.

Invitații noștri nu iau trenul așa de ușor ca scriitorii care merg anual la Zilele „Convorbirilor literare”, așa cum simți nevoia să faci un pelerinaj, să faci parte dintr-un maraton sau alaiul unei sărbători și ritual de primenire și pomenire. În fiecare an, la Iași, de unde se revarsă un corn al abundenței literaturi și culturii române. lLa confluența cu literatura europeană și a lumii.

Doina Uricariu New York

Revista indexata EBSCO