Mar 20, 2017

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Februarie păgubos, cu îndemn la răzmeriţă contra a orice şi oricui, zăpadă fără milă, cu ger asortat, vreme numai bună de citit reviste literare. Mai ales că numărul lor mai şi sporeşte, cum veţi afla ceva mai tîrziu. Aşadar, mînăm fotoliul spre calorifer şi nu cetim de la poluri, ci de la Pontul cel Euxin, de unde ne vine un nou număr din Ex  Ponto. Mai precis, text, imagine, metatext şi, cap de listă editorialul lui Ovidiu Dunăreanu despre Literatura din Dobrogea. Un serial care ameninţă cu longevitate şi care, conform spuselor autorului, valorifică munca sa de cercetare  de vreo douăzeci de ani la Biblioteca Judeţeană Constanţa. Fiind şi eu cîţiva ani rătăcitor printre rafturile Bibliotecii din Iaşi  înţeleg acest imbold de a lăsa un semn al trecerii printre cărţi, iar generosul subiect este onorant. Scrie Ovidiu Dunăreanu, punînd în balanţă proza şi poezia, cum că poezia, mai ales de la revenirea Dobrogei la patrie, mai precis între 1877 şi 1878 a avut o greutate mai mare. Urmează epoci, scriitori, critici şi istorici literari, care şi-au legat destinul, vremelnic sau pe o perioadă mai mare, de spaţiul tomitan. Dialogurile sînt şi ele la loc de cinste, de la cel dintre Ştefan Paraschiv şi Jon Grieg la cel dintre Abdula Andreea Ailin şi Iulia Pană. Dintre numeroasele ispite de lectură ne mai oprim la cea a poemelor prietenului nostru din Isaccea, poetul Marian Dopcea, nu înainte de a vă invita la o lectură mai aplicată a revistei: „Am început să număr paşii, iarăşi,/ Tot socotind, a versului măsură,/ Preamulţumit că Soarele tovarăş/ Să-mi fie, în noiembrie, se-ndură.// Nădăjduind la înc-o primăvară/ Tremură, parcă-n vis, eul tîrziu,/ Chemînd sfielile de-odinioară,/ Emoţiile ce nici nu le mai ştiu…” (Valul cărunt). Tribuna ne primeşte cu un număr elegant, cu ţinută grafică de calitate şi, trecînd la sumar, menţionăm, absolut aleatoriu, proza promiţătoare a lui Constantin Rupa, Ceasul lui Sadoveanu, proză despre care aflăm că a fost premiată la  Concursul Naţional de Literatură „Ioan Slavici”, propunerile critice de lectură, dar şi numeroasele cronici de teatru, film, arte plastice. Nici traducerile nu lipsesc, Andrei Mocuţa poftindu-ne să-l cunoaştem pe Jack Spicer, poet american, iniţiator al mişcării avangardiste. Pentru conformitate, iată o mostră din poezia  sa: „În această ceaşcă de ceai şi-a vărsat Cristos/ sîngele. Eşti atît de drăguţ, Lance/ Toţi scutierii tăi sînt atît de drăguţi/ Că ar face o mîţă să miaune./ Am visat noaptea trecută cum trupul tău a/ devenit o aventură/ fără sfîrşit. Nici caii  sălbatici/ Nu îţi puteau desprinde membrele de trup.” (Cartea Guineverei) Din Focşani primim un nou număr din Pro Saeculum, revistă pe care, mărturisim cu spăşită vinovăţie, am cam neglijat-o în ultima vreme. Să dregem aşadar busuiocul şi, în pofida vremii (şi vremurilor) aprige să purcedem cu Liviu Ioan Stoiciu la… mare! Un jurnal recuperat din numeroasele sale note din anul 1984. Ce şi cît mai rezistă din starea de spirit a omului gata să se elibereze de tot şi toate în concediul anual curativ, veţi afla din „tensionatele” note ale scriitorului. Îl lăsăm să facă penitenţa celui lacom de soare şi suferind consecinţele de rigoare şi ne oprim la însemnările lui Iordan Datcu la cartea lui Eugen Simion despre Alexandru Odobescu, apărută în 2015 la Editura Muzeului Naţional  al Literaturii Române. Despre un alt Odobescu, precizează recenzentul că scrie Eugen Simion, despre„ un scriitor mai profund decît bănuiam şi decît au dovedit contemporanii săi de pînă acum.”  Intrăm împreună cu Constantin Cubleşan în istoria literaturii române pe uşa romantică deschisă, printre altele şi de Anna Brîncoveanu de Noailles. O epocă în care, alături de Elena Văcărescu şi Martha Bibescu, literatura română era în epicentrul atenţiei elitei spirituale a Franţei şi nu numai. Şi, pentru că ne-am făcut un obicei să cităm din poeţii care ilustrează liric revistele, cîte un fragment, iată şi „misiva” lirică a Victoriei Milescu: „Oare e bine/ să pun umărul la răsăritul de soare/ împlinind profeţiile/ nimeni nu-mi stă în cale cînd tună şi fulgeră/ glasul meu de furnică/ voinică ducînd în spinare pămîntul(…)” (Oare e bine…) Substanţială şi bine rotunjită în talie, Vatra ne invită la recursul la memorie, fie prin Ana Blandiana, Posteritatea şi încrederea în timp fie prin Petru Cimpoeşu, Jurnale şi memorii. Ion Mureşan are şi timp de reflecţii. Din acelea bulversante şi cu ruperi de ritm, cum îi stau bine: „Iluminarea mea s-a produs în patru etape, fiecare fiind marcată de o aversă de ploaie. Ploaia e un fel de certificat pentru iluminări. Se înţelege că nu aveam umbrelă. Prima rafală m-a prins în faţa unei cîrciumi (Cum altfel! n.n.)”  Şi de aici povestea. Cu poeme mai „vechi” este prezentă şi Mariana Codruţ: „bănuţi de aur din salcîmi/ fac o enormă favoare morţii:/ cu cîtă graţie plutesc prin aer,/ alunecînd în ea!// deasupra sticleşte albastrul cerului/ printre palele moi de soare./ şi noi îndurăm atîta frumuseţe/ neştiutori, fără să ne smintim.” (îndurăm atîta frumuseţe). Ne grăbim să prindem şi noi un loc în Expres cultural, cu şeful de vehicul literar, Nicolae Panaite, care a reuşit să-i convingă cu noul său proiect pe Constantin Pricop, Victor Durnea, Dan Bogdan Hanu, Radu Andriescu, Emanuela Ilie, Flavius Paraschiv, Cătălin Mihai Ştefan, Cătălin Turliuc, mai precis membrii Colegiului de redacţie. Semnează în acest prim număr, printre alţii, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Creţu, Alexandru Zub, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov, Cassian Maria Spiridon, ceea ce înseamnă că noul director de revistă literară are argumente convingătoare. Îi urăm colaboratori geniali, sponsori doldora de generozitate şi vechime cît cuprinde!  Eu mă asociez atenţionării lui Constantin Pricop, cum că „A trecut mai bine de un secol şi jumătate de la apariţia unuia dintre cele mai comentate articole de critică publicate la noi, articol care a lansat o formulă celebră. În contra direcţiei de astăzi în cultura română a fost tipărit în revista societăţii Junimea din Iaşi,  la 1 dec. 1868.” E firesc să ne amintim de orele astrale ale culturii române, cum ar fi această pilduitoare analiză a lui Titu Maiorescu. Şi  eventual să o recitim, chiar şi în cheie modernă, aşa cum o face Constantin Pricop.  Dunărea de Jos  este la fel de darnică în informaţiile privind evenimentele culturale de la Dunăre cît şi instituţiile de cultură al Galaţiului. Mai strîmbăm noi din nas în privinţa tehnoredactării şi, mai ales, corpului de literă pentru titlu, deh, cîrcotaşi, dar în rest bucuroşi de reîntîlnirea cu Andrei Novac, de-un paregzamplu: „al lor/ pînă şi moartea îşi face timp/ şi începe să meargă printre noi,/ fără să ne dăm seama/ umblăm şi noaptea, fără să avem aşteptări,/ ne închipuim că toate vor rămîne la fel/ şi, mai ales, că firea noastră străvezie/ o să devină veşnică” (toate au un timp). Nu lipsesc nici informaţii despre emisiunile filatelice mai noi, despre expoziţii şi, de consemnat, articolul lui Radu Moţoc despre Istoria moşiei Ţigăneşti, spaţiu legat de memoria lui Costache Conachi. În fine, un ultim popas la curţile lui Daniel Săuca, de unde se aud sunete de chimvale şi dairale anunţînd Zilele revistei Caiete Silvane. O altă revistă care ştie să-şi valorifice datele istorice şi culturale din plin. În pridvor stă Marcel Lucaciu: „în dreptul/ inimii// a venit iarna/ numai în/ artere// îmi tremură mîna/ degetele au/ orbit” (Floare de viscol).  Un alt nume ne este propus de Viorel Mureşan: Nicolae Şcheianu. Quod erat demonstrandum, Ioana – Ruxandra Fruntelată ne atrage atenţia asupra unei cărţi importante, autoare Camelia Burghele şi editată de Daniel Săuca şi Emil Ţîrcomnicu, Satele sălăjene şi poveştile lor. Trebuie să recunoaştem că recuperarea unui spaţiu etnofolcloric contemporan sau, mă rog, dintr-o perspectivă postmodernă nu a fost făcut de mult şi nici nu este la îndemîna oricui. Aşa că trecem la istorie, mai precis la un incitant articol al lui Marin Pop despre Încercările lui Iuliu Maniu de a salva democraţia interbelică – ianuarie 1938, articol care nu trebuie ratat.

Revista indexata EBSCO