Mar 20, 2017

Posted by in ARTE

Ștefan OPREA – Întîlnire cu Gib. Mihăescu

 

Am aşteptat cu interes tradiţionalul turneu la Bucureşti şi Iaşi (de 24 ianuarie) al Teatrului Naţional din Chişinău, între altele şi pentru că pe afişul său figura Gib Mihăescu. Nu văzusem niciodată un text al său pe scenă; ştiam doar că în 1928 obţinuse succes (nu fără contestări) cu Pavilionul cu umbre în interpretarea Mariei Ventura. În lipsa informaţiei complete, am crezut (şi nu numai eu) că această – cea mai apreciată lucrare dramatică a preţuitului… romancier – ne va fi prezentată de trupa basarabeană. Am alergat deci la ediţia de Opere, V, Teatru (îngrijită de Al. Andriescu, 1985), unde se află publicată amintita dramă (alături de alte cîteva, de genuri diferite: Confraţii, Criza în barou, Maestrul, Mama vitregă, Despa, Vechilul, Don Juan, Sfîrşitul, Tabloul – ultimele două fiind dramatizări după proze proprii) şi m-am pregătit pentru spectacol. Am avut însă surpriza altui spectacol decît mă aşteptam: În ochii tăi fermecători, pe un scenariu al lui Alex. Vasilachi, după proza lui Gib Mihăescu, în special după romanul Rusoaica şi după nuvele din volumul de debut La „Grandiflora”. Părăsim deci zona dramaturgiei scriitorului şi ne îndreptăm spre proză – pe care o cunoaştem mai bine şi asupra căreia sîntem „avertizaţi” de principalii critici (Călinescu, Lovinescu, Cioculescu, ş.a.). Obsesiile prozatorului sînt dominate de problemele cuplului (încă din primul roman, Braţul Andromedei, „femeile umblă după bărbaţi şi bărbaţii umblă după femei” zice Călinescu). În Rusoaica însă – chiar dacă observaţia rămîne intactă – planul ideatic se rafinează şi capătă o substanţă superioară, romanul devenind unul de analiză, în care „goana” după femeia inaccesibilă evoluează de la obstinaţie la delir. Ragaiac, eroul romanului, are un ideal feminin – aşteaptă să apară „din ceţurile scitice” femeia îndrăzneaţă şi intelectuală, rusoaica fugară, evadată din teritoriile de dincolo de Nistru. Cînd aceasta apare, toţi ofiţerii se oferă (nu dezinteresaţi) să o ajute să scape de urmăritorii bolşevici. Ea se dovedeşte însă inaccesibilă, se îneacă, probabil, în Nistru, rămînînd deci – cel puţin pentru Ragaiac – „în poziţia idealului” (Călinescu). Aici se află punctul de subtilitate şi ideea superioară a spectacolului lui Alex. Vasilachi, iubirea imposibilă, inaccesibilitatea idealului, obsesia şi delirul neîmplinirii. Această linie de fineţe a gîndirii regizorale e înconjurată bogat şi dinamic, colorat şi polisonor de întîmplări, stări, personaje, relaţii, într-o atmosferă în care pînă şi veselia e apăsătoare, în care circulă libere misterul, riscul, primejdia, dragostea, sexul, gelozia, răzbunarea, laşitatea – toate proprii unei lumi rudimentare, dominate de instincte, de obsesii, de sentimente elementare, de turpitudini. Centrul vital al acestei lumi e cabaretul, cu cîntecele de epocă şi cu tangourile lascive (titlul spectacolului e, de fapt, titlul unui tangou la modă); în jurul acestui centru viermuiesc bărbaţii şi femeile unui tîrguşor de graniţă (graniţa de pe Nistru, după Marea Unire din 1918), cu micile, dar dureroasele lor drame conjugale, cu dorinţele neîmplinite, cu laşităţile şi trădările specifice… O linie dramatică a scenariului se desprinde de aici şi se împleteşte cu cea mai sus descifrată (a idealului inaccesibil), dezvăluind partea de subsol a moralei şi subumanitatea mereu înfloritoare în condiţiile despre care vorbim.. Un personaj, Manaru, înşelat de soţie, se răzbună copios, încornorîndu-i pe toţi bărbaţii din cercul său (moşieri, negustori, avocaţi, etc.), iar aceştia se lăfăiesc în laşitate şi făţărnicie.

Spectacolul e dominat de ceea ce critica a numit „virilitatea aventuroasă”, iar personajelor cu greu le-am putea descoperi alte trăsături dincolo de „încordarea sexuală”.

Atît monotonia epicităţii (pe care regizorul – cu experienţa spectacolelor anterioare, unele excelente, precum Legături primejdioase după Laclos sau Un veac de singurătate după Márquez – a ştiut să o evite încă din scenariu), cît şi asprimea (dacă nu chiar duritatea) relaţiilor au fost „ameliorate” prin recursul frecvent la atmosfera de cabaret, la melodiile şi dansurile specifice…

Evoluţiile actoriceşti au fost, majoritatea, adecvate, de un profesionalism evident, dominante fiind scenele de grup, dar impunîndu-se şi individualităţi precum Petru Hadîrcă (Manaru), Silvia Luca (Eva), Al. Leancă (Ragaiac), Victor Neofit (Iliad), Angela Ciobanu (Chenea), Anatol Durbală (Ignătescu). Sa aflat în distribuţie aproape întreg colectivul teatrului.

Premiera a avut loc la sediul din Chişinău, în decembrie 2016.

Revista indexata EBSCO