Mar 20, 2017

Posted by in Actualitatea literara

Șerban AXINTE – Mircea Damian, literatură și detenție (II)

 

Detenţia scoate tot răul din om, cu toate că există situaţii în care iese la iveală şi binele. Această ipostază pozitivă provine din solidaritatea umană, care, deşi nu constituie o regulă, se face simţită uneori. În închisoare sînt „cazaţi” şi minori. Aceştia sînt victimele absolute. Memorialistul atinge subiectul homosexualităţii, dar nu oricum, ci observînd cum se înfiripă acele patimi carnale, care pornesc iniţial de la dorinţa celor implicaţi de a beneficia de protecţia celor puternici şi de a cîştiga bani. Din cauza  caracterului ei repetitiv şi predictibil, convertirea ajunge să pară un lucru normal. Mai tîrziu, în libertate, aceşti minori nu se vor mai putea adapta la viaţa normală, preferînd să se întoarcă la închisoare: „Mulţi dintre ei nu au pe nimeni. Aci au găsit un culcuş, hrană, vestminte şi… un amant. Sau mai mulţi. În definitiv, de ce s-ar fi şi bărbatul, în speţă minorul, — cocotă ca şi femeia? Mai întîi are de unde alege şi, la rîndul lui, poate fi ales. Şi pe urmă, uneori cîştigă: o pîine, un castron de ciorbă, un pachet de tutun sau un pol. […]. Unul a înnebunit. Închis în vreo zece rînduri pentru diverse «bănuieli», venea la Văcăreşti de plăcere”.

Mircea Damian revine la ideea depersonalizării omului aflat în detenţie. După scurtă vreme de la încarcerare, acesta abdică de la toate principiile sale majore şi îşi pierde orice urmă de mîndrie sau de demnitate. Este un proces foarte dureros şi greu de suportat. Individul este în situaţia de a se confrunta cu limitele sale. Tot ce a ştiut pînă atunci despre el devine lipsit de conţinut, nu rămîne din el decît un corp amorf capabil doar să răspundă la comenzi: „Între ziduri, omul devine ascultător, umil şi mic. Parcă niciodată n-a avut o situaţie în societate şi un loc în viaţă. Nimic n-a mai rămas în el din mîndria cu care a intrat pe poartă. La început, mai ţinea fruntea sus, mai strîmba din nas, se uita diagonal şi suspect la ceilalţi”. De asemenea,  paginile dedicate minorilor dedaţi viciului şi cele în care autorul examinează comportamentul celor condamnaţi la pedeapsa capitală sînt deosebit de intense.

Autorul pune accentul în cartea sa şi pe ideea de justiţie. Nu rămîne însă într-un stadiu abstract, ci analizează numeroase situaţii în care unele legi întocmite pentru a proteja individul lucrează de fapt împotriva acestuia. Cel aflat în detenţie se află – în majoritatea cazurilor – în puterea hazardului. De multe ori este reţinut în închisoare şi după ce a trecut termenul de ispăşire a pedepsei. Birocraţia şi indiferenţa celor de la putere îl lasă pe om fără nici un sprijin. Încarceratul trebuie să se supună regulilor de viaţă din detenţie, altfel nu poate supravieţui. Abdicarea morală e necesară pentru ca cel în cauză să poată rezista: „ce te faci cu mine, pe care m-ai ţinut o lună peste termenul de liberare? În mandatul de arestare scrie limpede: doi ani de închisoare corecţională de la cutare dată. Ai uitat să trimeţi însă mandatul la închisoare, iar închisoarea, care m-a ţinut fără să aibă mandatul, — nu poate să mă libereze fără mandat, deşi am împlinit termenul de pedeapsă”. Astfel de problematizări conferă scrierii o tensiune aparte. Cititorii sînt racordaţi în permanenţă la o dimensiune morală, care vine în completarea celei desprinse din viaţa reală. Celula no. 13. Şaptezecişicinci de nopţi la închisoarea Văcăreşti nu este doar o lucrare memorialistică, ci şi un mare expozeu care vizează relaţia contondentă dintre omul stigmatizat de propria sa condiţie şi societatea ce nu se arată dispusă să înţeleagă şi să ierte.

Rogojina (1945) este scris în acelaşi registru ca şi Celula nr. 13. Aşadar, pare mai mult un roman autobiografic, decît o scriere memorialistică. Şi în acest caz încarcerarea sa se produce brusc, temeiul fiind unul politic. La 13 mai 1941, Nichifor Crainic, cel care ocupa pe atunci funcţia de ministru al propagandei naţionale, i-a suprimat lui Mircea Damian ziarul „Bucureşti”, motivînd că acesta avea o atitudine democratică. Acesta i-a trimis atunci lui Crainic o telegramă de protest, în urma căreia ministrul a sesizat parchetul militar, care a ordonat încarcerarea lui la închisoarea Malmaison. Autorul mărturiseşte în deschiderea cărţii sale: „Pedeapsa am executat-o în întregime, că aşa mi-a fost dat: să plătesc în viaţă totul, uneori cu dobînzi foarte sîngeroase. Şi ca să nu stau degeaba, fiind că în închisoare zilele sînt lungi iar nopţile nesfîrşite, am scris cartea de faţă”. Comentariile lui Mircea Damian sînt mereu tăioase şi pătrunzătoare. Autorul ştie să redea atmosfera detenţiei, fără a recurge la clişeele legate de suferinţa umană, aşa cum se întîmplă în cazul multor scrieri de acest gen. Mircea Damian este un observator, un analist şi un comentator al unei lumi în care este nevoit să trăiască. Lumea este descrisă pe măsură ce îi este cunoscută autorului: „Zidurile sînt zguduite de-un răcnet neomenesc, pe urmă cineva plînge şi parcă-l vezi cum se zvîrcoleşte. Se face tăcere un timp, gangurile poartă ecoul care mugeşte-n depărtări, şi deodată, ca un ţipăt de ajutor, de implorare, un cuvînt, întreg, plin, cuprinzător, de parc-ar fi cel din urmă: «Mamăăăă…!». După ce ecoul s-a stins, domneşte o linişte atît de mare, atît de deplină, încît ai impresia că poţi s-o pipăi”.

În ambele lucrări memorialistice ale lui Mircea Damian este vorba, de fapt, despre libertate. Chiar şi atunci cînd descrie fapte din detenţie, autorul strecoară printre rînduri unele consideraţii despre spiritul libertăţii şi despre situaţiile în care acesta se poate manifesta. Mărturiseşte că iubeşte libertatea mai mult decît orice pe lume. Chiar şi faptele pentru care a fost condamnat sînt o dovadă a spiritului său liber, la care nu vrea să renunţe sub nici o formă, asumîndu-şi consecinţele ce nu întîrzie să apară. Ultimul capitol al Rogojinei se intitulează chiar Despre libertate: „Cu multe lucruri te deprinzi, dar cu puşcăria cred că nu, oricît de blînd ar fi regimul şi oricît de plăcută tovărăşia oamenilor. Sînt clipe cînd durerea urlă-n tine şi te scurmă în coşul pieptului atît de crunt, că te face să respiri anevoie şi-ţi vine să plîngi”. Deşi a abordat mai multe genuri literare, memorialistica rămîne domeniul în care a excelat.

Revista indexata EBSCO