Mar 20, 2017

Posted by in Poezii

Constantin SPIRIDON

o dimineaţă

dimineaţă

văzul mi se umple de lucruri

astfel ştiu: acolo e masa de scris pe masă se află hîrtia

lîngă hîrtie aşteaptă pana ce-şi sprijină forma

de călimara primită la ziua mea onomastică

printre acestea cresc nerăbdarea;

(aşa lene să mă suprindă nu ştiu să fi fost asupra mea coborîtă)

îmi vine să dorm în minte cu toate văzutele

fără să le aştern pe hîrtie

dîndu-le viaţă şi vieţuire/ deodată

mă aflu la masa de scris cu pana în mînă

iar dumneavoastră citiţi despre o dimineaţă cînd văzul mi se umpluse

cu lucrurile din camera mea de dormit

o dimineaţă ce va rămîne prin aceste cuvinte oarecum deosebită

/ îşi va da aere de nemurire /

dumneavoastră întocmai cu cel care scrie veţi rîde

întrebarea e: cine va rîde/ peste cine ştie cît timp

vom intra în uitare?

ochi şi priviri vor mai fi şi lucruri să le umple

de unde putem spune:

nimic nu constituie motiv de a rîde

ci a gîndi la misterul curgerii din care un fluviu

se revarsă pe mai multe guri

 

*

în fiecare seară

sunt altul

 

niciodată nu pot învăţa

indiferent a rămîne

ci

de fiecare dată uimindu-mă

pipăi carnea

zdrobită de roata rostogolindu-se

ce fel de drum se deschide

nu ştiu

 

pulbere sunt în care mă scriu

 

 

*

amurg – faţa cerului caldă de zbor

nevăzute drumuri

cum raza-i lipsită de umbră

 

în seară

terciuite în lumina de miere a zilei

cresc umbre

iată cum alungîndu-se

peste apa amurgului păşesc

intru în noapte

 

lumînarea tremură stea rătăcită-n pustie

prin fereastră ochi orb în afară

lăuntric orbit de lumină

 

vin fluturi ce ard ca steaua tăcerii

la primul cuvînt

 

în singurătate mă pipăi

pe faţa oglinzii în seara străină cu gene de sînge

 

naşteri

la marginea lumii

spre prăbuşirea-n întuneric

înţeapă cerul

un salcîm

 

acolo

bolta plesneşte în ţipătul verde

peste ochiul de apă

în care o taină sclipeşte

 

stau gîndurile

supte din pămîntul ce sprijină cerul albastru

cu zbateri de albi pescăruşi

 

din crengi tremurate de sălcii pe margini de rîu

cu unde ce-aleargă spre mare

în neobosită căutare

 

sub umbra pămîntului/ gîndurile

păsări tremurate de zbateri spre stele

din lumi ascunse-afund în visare

scăldate-n real şi miracol

iscoditoare

 

în neostoita căutare

stau gîndurile…

 

Alerg

pe drumul fără de capăt

nu mă opresc nici nu încerc

nu cred în nevoia odihnei și drumul

mă cheamă cu pașii de clipe

imagini ce nu au timp să treacă

prin irisul mărit de alergare

 

cît n-aș da să pot merge pe-alături

să nu calc drumul fără de capăt!

 

drumul e singur/ eu însoțit de mulțime

îl străbat

vreau să aflu ascunzișul sfîrșitului/ nimeni nu-l știe

capătul drumului e unde te frînge/oboseala

 

alerg

din cîți suntem unul tot va ajunge!

din locul în care am căzut, cu sete din pulbere voi mușca

 

*

vîntul îmbrățișez

aplecat pe calul în tropot

înghițim depărtările

 

în față aceleași orizont

mereu cheamă

în tremurate culori de adînc

privirea-mi înec

trec clipele goanei/ ce goană!

ecou pe margini de timpt acelaşi cîntec

luminii cu uimbră-l descînt

hrană mi-i goana

veşnic flămîndă chemarea…

Revista indexata EBSCO