Mar 20, 2017

Posted by in Atitudini

Basarab NICOLESCU – Filosofia și transdisciplinaritatea ca soluție a provocărilor lumii contemporane – panterorismul, anthropocenul și transumanismul

Trăim într-o epocă de nouă barbarie care poate fi caracterizată prin trei cuvinte: Panterorism, Transumanism şi Anthropocen.

Introduc acest neologism – „panterorism” – pentru a descrie o nouă formă de terorism, fără nici o legătură reală cu o religie sau o ideologie, al cărui scop este de a ucide pe celălalt, pentru a-şi impune propria putere. Pe 13 noiembrie 2015 Parisul a fost lovit de forţa urii oarbe. A fost un masacru al inocenţilor. Ceea ce era vizat era un anumit mod de viaţă, al cărui simbol este Parisul. În această nouă formă de terorism, nu mai există un soldat în faţa unui alt soldat. Există doar ucigaşi care extermină orbeşte o masă anonimă. Panterorismul, tot mai prezent pe planeta noastră, înlocuieşte pe Dumnezeu cu sine însuşi. Ucigînd pe celălalt, dorinţa de atotputernicie atinge un apogeu imprevizibil. Filosoful francez Marcel Gauchet a remarcat, într-o conferinţă recentă, că jihadismul este un fenomen deconcertant.  El este, după căderea totalitarismului nazist şi totalitarismului comunist, o nouă formă de totalitarism care ia religia drept proiect politic[1].

Cuvîntul anthropocen este un neologism desemnînd o nouă epocă geologică, caracterizată prin faptul că acţiunea speciei umane devine forţa geofizică dominantă a planetei noastre faţă de forţele geologice naturale. Există astăzi pericolul, pentru prima dată de istorie, de dispariţie a întregii specii umane[2]. Supravieţuirea speciei umane este, pentru un bun număr de oameni de ştiinţă şi filosofi contemporani (printre care mă număr), problema cea mai importantă a epocii noastre. Această afirmaţie ştiinţifică (şi nu ideologică) poate apare ca fiind surprinzătoare, deoarece guvernele şi organismele internaţionale nu par a fi luat cunoştinţă de acest pericol (deşi ele au fost avertizate de oameni de ştiinţă de mare reputaţie), iar 99,99 % din locuitorii planetei ignoră că ei şi urmaşii lor vor dispare de la suprafaţa pămîntului în interval de cîteva secole şi nu într-unul de miliarde de ani. Cuvîntul însuşi Anthropocen este aproape necunoscut chiar de oameni cultivaţi.

După cum scrie cunoscutul climatolog australian Clive Hamilton în cartea sa Requiem pour l’espèce humaine [3], este greu de acceptat ideea că fiinţele umane pot modifica compoziţia atmosferei pămîntului la un punct de a distruge propria lor civilizaţie şi, de asemenea, a speciei umane. Se poate prezice ridicarea nivelului mării cu mai mulţi metri în timpul acestui secol şi dizolvarea totală a gheţii arctice în unul sau două decenii. Se poate prezice chiar că gheaţa de pe întreaga planetă va dispărea în mai multe secole, ceea ce va duce la ridicarea nivelului mării de aproximativ 70 de metri. Fenomene neaşteptate se vor produce: animalele domestice se vor transforma în animale sălbatice şi plantele cultivate vor dispare[4]. Consecinţele asupra securităţii naţiunilor vor fi imense: valuri de refugiaţi din ţările defavorizate pe plan climatic vor emigra în ţările favorizate, ceea ce va provoca conflicte fără precedent. Organizaţiile internaţionale nu sînt preparate pentru a face faţă unei asemenea situaţii: ele nu sînt preocupate de securitatea planetei.

Perspectiva unei schimbări climatice haotice arată eşecul certitudinilor născute din epoca Luminilor şi pune serios la îndoială proiectul modernităţii. Un fapt este cert: în Anthropocen, vechea şi persistenta distincţie radicală între natură şi cultură nu mai este valabilă. Cultura modifică natura. Desacralizarea naturii ajunge astfel la apogeul său.

Cum poate fi evitată teribila catastrofă? În SUA, oamenii politici sînt convinşi că ea poate fi evitată prin soluţii tehnologice şi autorităţile au format mai multe comisii de specialişti pentru a găsi astfel de soluţii. Astfel s-a născut o nouă disciplină, foarte prosperă astăzi: geo-ingineria sau ingineria climatică, al cărei obiect este manipularea mediului înconjurător pentru a contra-balansa schimbarea climatică provocată de specia umană. Scopul este transformarea compoziţiei chimice a atmosferei astfel încît omul să poată regla, după voinţa sa, temperatura planetei noastre. Paul Cruzen, premiu Nobel de Chimie, a propus în anul 2006 să se introducă în atmosferă aerosoli care să reflecte lumina soarelui[5]. Această sugestie a deschis o pistă importantă de cercetare, sprijinită de instituţii prestigioase precum National Academy of Sciences în SUA şi Royal Society. Ideea este de a injecta în stratosferă dioxid de sulf, în formă gazoasă, la o altitudine de 10-50 Km, formînd astfel aerosoli du sulfat, particule ce pot reflecta lumina solară.[6] Paul Cruzen remarca, în trecere, că cerul diurn va deveni astfel în permanenţă alb, perspectivă sinistră pe plan estetic. Este uimitor că savanţi de talia lui Edward Teller (co-fondator şi director la Lawrence Livermore National Laboratory din San Francisco) şi Lowell Wood (cercetător la acelaşi laborator şi savant influent la Pentagon) se află printre adepţii ardenţi ai acestei soluţii tehnologice. Cu un orgoliu nemăsurat, Lowell Wood afirma în toată inocenţa: „Noi am transformat toate mediile înconjurătoare. De ce nu am face acelaşi lucru cu planeta noastră?”[7]

Din punctul meu de vedere, în acord cu Clive Hamilton, nu tehnologia va salva specia noastră, ci o schimbare radicală a viziunii asupra Realităţii.

Voi face acum cîteva scurte consideraţii despre „transumanism”.

Dacă proiectul  transumanismului se va realiza, fiinţa umană se va transforma din ce în ce mai mult în maşină şi maşina va deveni din ce în ce mai mult umană. Mişcarea internaţională, culturală şi intelectuală, a transumanismului[8] pledează pentru utilizarea biotehnologiei pentru a îmbunătăţi caracteristicile fizice şi mentale ale fiinţelor umane. Îmbătrînirea şi moartea sînt considerate nedorite şi nu ar fi inevitabile.

Selecţia naturală este considerată ca fiind depăşită şi ea este înlocuită de selecţia tehnologică. Proiectul major este de a elimina orice forţă transcendentă şi de o  înlocui cu omul-maşină, cu inteligenţă supraomenească, stăpîn pe viaţa sa. Transumanii, pe care unii filosofi şi ideologi îi numesc, din evidente precauţii oratorice, „oameni amelioraţi”, vor constitui o nouă specie, Bio-tehnologică. Societatea viitoare se va împărţi între „transumani” şi „vechii umani”, care vor fi inevitabili servitorii transumanilor.

Este remarcabil faptul că Freud a profetizat apariţia transumanismului încă din 1930, în cartea sa Das Unbehagen in der Kultur (tradusă în limba franceză sub titlu Le malaise dans la culture). El a vorbit despre dorinţa fiinţei umane de a fi egala lui Dumnezeu, devenind astfel un Dumnezeu-proteză.  Acest proces se realizează graţie celei de a doua naturi a fiinţei umane, natura tehnologică, permiţîndu-i să domine lumea[9].

Este evident că pentru a face faţă acestui triplu pericol – panterorismul, anthropocenul şi transumanismul, este necesar să elaborăm o gîndire forte, riguroasă, vizionară şi universală, care nu se mulţumeşte doar cu declaraţii umaniste.

În prezenta conferinţă, doresc să formulez ipoteza că filosofia, în interacţiunea sa transdisciplinară cu celelalte ştiinţe, exacte şi umane,  este mijlocul privilegiat de rezistenţă în faţa noii barbarii. Voi numi filosofie transdisciplinară filosofia care integrează metodologia transdisciplinară.

Există în prezent o mare sărăcie spirituală pe planeta noastră. Ea se manifestă prin frică, violenţă, ură şi dogmatism. Într-o lume cu mai mult de 8000 de discipline academice, mai mult de 10000 de mişcări religioase şi mai mult de 6000 de limbi, este dificil să visezi despre înţelegere reciprocă şi pace.

Prima motivaţie pentru o nouă spiritualitate este tehnoştiinţa, asociată cu o fabuloasă putere economică. Ea vehiculează o forţă iraţională a eficienţei de dragul eficienţei: tot ceea ce se poate face se va face, spre mai rău sau mai bine. Cea de a doua motivaţie pentru o nouă spiritualitate este dificultatea dialogului între diferitele spiritualităţi, care apar uneori ca fiind antagoniste.

În mod simplu spus, trebuie să găsim o dimensiune spirituală a democraţiei. Viaţa socială  se situează dincolo de disciplinele academice, dar ea se bazează pe cunoştinţele generate de acestea.

Homo religiosus, concept introdus de Mircea Eliade, a existat de la începuturile speciei umane, în momentul în care omul a încercat să înţeleagă sensul vieţii sale. Sacrul este tărîmul natural al lui Homo religiosus. Limba sa este cea a imaginarului, încercînd să penetreze niveluri mai înalte de Realitate prin parabole, simboluri, mituri, legende, revelaţie, încercînd astfel să desluşească nevăzutul prin observarea lumii vizibile.

Homo economicus este o creaţie a modernităţii. Noi credem astăzi numai în ceea vedem,  observăm sau măsurăm. Profanul este tărîmul natural al lui Homo economicus. Limba sa este cea a unui singur nivel de Realitate, accesibil prin mintea analitică,  graţie ştiinţelor exacte şi umane, tehnologiei, teoriilor şi ideologiilor, matematicii şi informaticii.

O modalitate de a evita impasul conflictului Homo religiosus / Homo economicus este cea de a adopta metodologia transdisciplinară[10].

În continuare, descriu pe scurt ce este transdisciplinaritatea, insistînd pe noţiunile-cheie de niveluri de Realitate şi Terţ Ascuns.

Transdisciplinaritatea este fondată pe trei axiome[11]:

  1. Axioma ontologică: Există diferite niveluri de Realitate ale Obiectului şi, în mod corespunzător, diferite niveluri de Realitate ale Subiectului.
  2. Axioma logică: trecerea de la un nivel de Realitate la altul este posibilă prin logica terţului inclus.

iii. Axioma epistemologică: Structura totalităţii nivelurilor de Realitate, in cunoaşterea naturii, societăţii şi a noastră înşine,  este o structură complexă: fiecare nivel este ceea ce este pentru că toate nivelurile există în acelaşi timp.

Dicţionarele ne spun ce înseamnă „realitatea”[12], dar ceea ce ele ne oferă nu sînt definiţii, ci descrieri într-un cerc vicios: „realitatea” este definită în funcţie de ceea ce este „real”.

Pentru a evita orice ambiguitate, definesc „realitatea” într-un sens care este utilizat de către oamenii de ştiinţă, şi anume în termeni de „rezistenţă”.

În scopul de a evita ambiguităţile suplimentare, trebuie să distingem cuvintele „Real” şi „Realitate”. Real desemnează ceea ce este, în timp ce Realitatea este legată de rezistenţa la experienţa noastră umană. „Realul” este, prin definiţie, învăluit pentru totdeauna (nu tolerează nici o altă precizare), în timp ce „Realitatea” este accesibilă cunoaşterii noastre. Realul implică non-rezistenţă în timp ce Realitatea implică rezistenţă.

Fiecare nivel este caracterizat prin caracterul său incomplet: legile care guvernează acest nivel sînt doar o parte din totalitatea legilor care guvernează toate nivelurile. Și chiar totalitatea legilor nu epuizează ansamblul nivelurilor de Realitate: trebuie, de asemenea, să luăm în considerare Subiectul şi interacţiunea acestuia cu Obiectul. Cunoaşterea este întotdeauna şi pentru totdeauna deschisă.

Zona situată între două niveluri diferite de Realitate şi dincolo de toate nivelurile, este o zonă de non-rezistenţă la experienţele, reprezentările, descrierile, imaginile noastre şi, de asemenea, la formalizările noastre matematice.

Totalitatea nivelurilor de Realitate ale Obiectului şi zona sa complementară de non-rezistenţă constituie ceea ce numim Obiectul transdisciplinar, în timp ce totalitatea nivelurilor de Realitate ale Subiectului şi zona sa complementară de non-rezistenţă constituie ceea ce numim Subiectul transdisciplinar.

Cele două zone de non-rezistenţă ale Subiectului şi Obiectului trebuie să fie identice pentru ca Subiectul să poată comunica cu Obiectul. Un flux de informaţie spirituală, care intersectează diferitele niveluri de Realitate ale Subiectului, trebuie să corespundă fluxului de informaţie naturală care intersectează diferitele niveluri de Realitate ale Obiectului. Cele două fluxuri sînt corelate, deoarece ele au în comun aceeaşi zonă de non-rezistenţă.

Cunoaşterea nu este nici exterioară nici interioară: ea este în acelaşi timp exterioară şi interioară. Studiul universului şi studiul fiinţei umane se susţin unul pe altul.

Zona de non-rezistenţă joacă rolul unui al treilea între Subiect şi Obiect, un termen de interacţiune care permite unificarea Subiectului şi Obiectului, garantînd în acelaşi timp diferenţa lor. În cele ce urmează voi numi acest termen de interacţiune Terţul Ascuns.

În abordarea transdisciplinară, Subiectul şi Obiectul sînt imersate în Terţul Ascuns.

Subiectul transdisciplinar şi nivelurile sale, Obiectul transdisciplinar şi nivelurile sale, şi Terţul Ascuns definesc Realitatea transdisciplinară sau trans-Realitatea.

Terţul Ascuns, în relaţia sa cu nivelurile de Realitate, este fundamental pentru înţelegerea lui Unus Mundus descris de cosmodernitate. Realitatea este în acelaşi timp una şi multiplă. În cazul în care ne limităm doar la Terţul Ascuns, unitatea este nediferenţiată, simetrică, situată în non-timp. În cazul în care ne limităm doar la nivelurile de Realitate, există doar diferenţe, asimetrii, situate în timp. Considerarea simultană a nivelurilor de Realitate şi a Terţului Ascuns introduce o rupere a simetriei lui Unus Mundus. De fapt, nivelurile de Realitate sînt generate tocmai de această rupere de simetrie care se petrece în timp.

În abordarea transdisciplinară, Terţul Ascuns apare ca sursă a cunoaşterii, dar, la rîndul său, el are nevoie de Subiect pentru  a cunoaşte lumea: Subiectul, Obiectul şi Terţul Ascuns sînt inter-legate.

Realitatea este Una. Pentru un viitor durabil, trebuie să luăm în considerare în mod simultan toate nivelurile de Realitate şi, de asemenea, Terţul Ascuns.

Disciplinele academice sînt interesate doar de fragmente ale nivelurilor de Realitate, pe cînd culturile şi religiile implică simultan unul sau mai multe niveluri de Realitate ale Obiectului, unul sau mai multe niveluri de Realitate ale Subiectului şi zona de non-rezistenţă a Terţului Ascuns. Tehnoştiinţa se află în întregime în zona Obiectului, în timp ce culturile şi religiile traversează toţi cei trei termeni: Obiectul, Subiectul şi Terţul Ascuns. Această asimetrie demonstrează dificultatea dialogului lor: acest dialog poate avea loc numai atunci cînd există o conversiune a tehnoştiinţei spre valori, adică atunci cînd cultura tehnico-ştiinţifică va deveni o adevărată cultură[13].

Tehnoştiinţa se află într-o situaţie paradoxală. În sine, ea este oarbă la valori. Cu toate acestea, atunci cînd ea intră în dialog cu culturile, religiile şi diferitele spiritualităţi, ea devine receptivă la valori.

Persoana umană apare ca o interfaţă între Terţul Ascuns si lume. Eliminarea Terţului Ascuns în cunoaştere conduce spre o fiinţă umană uni-dimensională, redusă la celule, neuroni, quarci, particule elementare şi cipuri electronice.

O teorie unificată a nivelurilor de Realitate este crucială în construirea unui viitor durabil. Consideraţiile făcute pînă în prezent în acest domeniu se bazează pe gîndirea reducţionistă şi binară: totul se reduce la societate, economie şi mediul înconjurător. Nivelul individual al realităţii, nivelul spiritual al Realităţii şi nivelul cosmic al Realităţii sînt complet ignorate. Viitorul sustenabil, atît de necesar pentru supravieţuirea noastră, se poate baza doar pe o teorie unificată a nivelurilor de Realitate.

Noi sîntem o parte integrantă a mişcării ordonate a Realităţii. Libertatea noastră constă în a intra în această mişcare cosmică sau a o perturba. Putem răspunde în mod armonios acestei mişcări sau putem impune voinţa noastră de putere şi dominaţie. Responsabilitatea noastră este de a construi un viitor durabil în acord cu mişcarea de ansamblu a Realităţii.

Sîntem martorii unei noi ere – cosmodernitatea – fondată pe o nouă viziune a interacţiunii contemporane dintre ştiinţă, cultură, spiritualitate, religie şi societate[14]. Cosmodernitatea, în esenţa ei, înseamnă că orice entitate a universului este definită de relaţia sa cu celelalte entităţi. Fiinţa umană, la rîndul său, este legată, ca persoană, de  Terţul Ascuns. Ideea veche de cosmos, în care noi sîntem participanţi activi, este reînviată.

Realitatea este plastică. Realitatea nu este ceva în afara sau în interiorul nostru: ea este în acelaşi timp în afara şi în interiorul nostru. Noi sîntem o parte a acestei Realităţi, care se schimbă în funcţie de gîndurile noastre, de sentimentele şi de acţiunile noastre. Acest lucru înseamnă că fiecare dintre noi sîntem pe deplin responsabili pentru ce este Realitatea. Lumea se mişcă, trăieşte şi se oferă cunoaşterii noastre, datorită existenţei unor structuri coerente a ceea ce este, totuşi, în continuă schimbare. Prin urmare, Realitatea este raţională, dar raţionalitatea sa este multiplă, structurată în niveluri.

Nivelurile de Realitate corespund nivelurilor de înţelegere, într-o fuziune de cunoaşterii şi a fiinţei. Toate nivelurile de Realitate sînt întreţesute. Lumea este, în acelaşi timp, cognoscibilă şi incognoscibilă.

Terţul Ascuns între Subiect şi Obiect se refuză oricărei raţionalizări. Prin urmare, Realitatea este, de asemenea, trans-raţională. Terţul Ascuns condiţionează nu numai fluxul de informaţii între Subiect şi Obiect, dar, de asemenea, cel între diferitele niveluri de Realitate ale Subiectului şi între diferitele niveluri de Realitate ale Obiectului. Discontinuitatea între diferitele niveluri este compensată de continuitatea informaţiei vehiculate de către Terţul Ascuns.

Rolul Terţului Ascuns este acela de a stabili legătura între Realitate şi Real. Terţul Ascuns este incognoscibil pentru că este sursa cunoaşterii. Catalizator al mişcării, el are o infinitate de chipuri. El este gardianul misterului nostru ireductibil şi singurul fundament al demnităţii umane. Fără acest Terţ, totul este cenuşă.

Misterul ireductibil al lumii coexistă cu  extraordinarele descoperiri ale raţiunii. Necunoscutul penetrează fiecare por a ceea ce este cunoscut, dar, fără cunoaştere, necunoscutul nu ar fi decît un cuvînt vid. O nouă spiritualitate este deja potenţial prezentă pe planeta noastră. Există semne exemplare şi argumente pentru naşterea sa, de la fizica cuantică pînă la teatru, literatură şi artă[15]. Sîntem în pragul unei adevărate Noi Renaşteri, care cere, pentru a se actualiza,  o nouă conştiinţă, cosmodernă.  Dar, în mod paradoxal, potenţialitatea noii Renaşteri este pusă în umbră de violenţa noii barbarii.

Noua barbarie este o nouă  etapă a confruntării între Homo religiosus şi Homo economicus.

Din punct de vedere etimologic, cuvîntul „barbar” semnifică cel care este „străin”, cel care aparţine unei lumi necivilizate. În acest context, noua barbarie introduce o noutate radicală, căci ea semnifică faptul că străinul nu este în afara noastră ci înăuntrul nostru. Noi sîntem proprii noştri barbari. Există o barbarie ontologică constînd în dorinţa de a reduce totul la un singur nivel de Realitate, o barbarie logică constînd a refuza orice altă logică decît cea a terţului exclus, a adevărului absolut şi a falsităţii absolute şi o barbarie epistemologică, constînd în refuzul complexităţii, a interconexiunii între diferitele niveluri de Realitate.

Cele trei tentacule ale noii barbarii – panterorismul, anthropocenul şi transumanismul – rezultă din această triplă barbarie. Ele au în comun tentativa de asasinat a Terţului Ascuns.

De aceea filosofia transdisciplinară, care poate da un sens profund Terţului Ascuns, este mijlocul privilegiat de rezistenţă în faţa noii barbarii şi ea va putea educa tinerele generaţii în spiritul acestei rezistenţe.

 

 

 

 

* Conferinţă inaugurală la colocviul „Filosofia şi istoria în universitatea contemporană: provocări, confruntări, soluţii”, în cadrul congresului internaţional „Diaspora în cercetarea ştiințifică şi învățămîntul superior din România – Diaspora şi prietenii 2016”, Timişoara, 25-27 aprilie 2017.

[1] Marcel Gauchet, „L’attraction fondamentaliste”, conferinţă la colocviul „La psychanalyse et le fait religieux” organizat de Asociaţia  „Espoace analytique”, Campus des Cordeliers, Paris, 19 martie 2016.

[2] A se vedea, de exemplu, Bruno Latour, „L’Anthropocène et la destruction de l’image du Globe”, în Emilie Hache (Ed.), De l’univers clos au monde infini, Éditions Dehors, Paris, 2014, p. 27-54.

[3] Clive Hamilton, Requiem pour l’espèce humaine – Faire face à la réalité du changement climatique, Presses de la Fondation Nationale des Sciences Politiques, Paris, 2013, traducere din limba engleză de Françoise Gicquel şi Jacques Treiner. Ediţia originală: Clive Hamilton, Requiem for a Species – Why We Resist the Truth about Climate Change, London, Earthscan, 2010.

[4] Idem, p. 44.

[5] Paul Cruzen, „Albedo Enhacement by Stratosferic Sulphur Injections: A Contribution to Resolve a Policy Dilemma”, Climatic Change 77 (3-4): 211-220.

[6] Clive Hamilton, Requiem for a Species, op. cit., p. 198.

[7] În Jeff Goodell,  „Can Dr. Evil Save the World”, Rolling Stone, 3 noiembrie 2006.

[8] A se vedea, de exemplu, Max More and Natacha Vita-More (Ed.), The Transhumanist Reader – classical and contemporary essays on the science, technology, and philosophy of the human future, Wiley-Blackwell, John Wiley & Sons, Inc, West Sussex, 2013.

[9] Sigmund Freud, Le malaise dans la culture, Flammarion, Paris, 2010, p. 109, prezentare de Pierre Pellegrin, traducere de Doria Astor..

[10] Basarab Nicolescu, „Transdisciplinarity as Methodological Framework for Going Beyond the Science and Religion Debate”, Transdisciplinarity in Science and Religion 2 (2007): 35-60.

[11] Nicolescu, La transdisciplinarité, op. cit.

[12] http://dictionary.reference.com/browse/reality

accesat la 2 mai 2014.

[13] Basarab Nicolescu, „Toward a Methodological Foundation of the Dialogue Between the Technoscientific and Spiritual Cultures”, in Differentiation and Integration of Worldviews, Liubava Moreva (Ed.), Sankt Petersburg, Eidos, 2004, p. 139-152.

[14] Basarab Nicolescu, From Modernity to Cosmodernity – Science, Culture, and Spirituality, New York, State University of New York (SUNY) Press, 2014.

[15] Nicolescu, From Modernity to Cosmodernity, op. cit.

Revista indexata EBSCO