Mar 20, 2017

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Pe la ora nouă dimineața”

 

Zile, săptămîni, nu o dată luni în şir, nu am parte decît de un singur interlocutor, prietenul A.E. De-o fidelitate în afara oricărui dubiu, întrucît e prezent lîngă mine zi şi noapte, chiar şi în somn. S-a spus despre unii autori cum că în oralitatea lor debordantă în societate risipesc cea mai mare parte, uneori aproape totalitatea observaţiilor ce le trec prin minte şi pe care nu mai apucă a le fixa pe hîrtie. Aşadar un discurs deschis aidoma unui evantai pe care-l rotesc în toate direcţiile. Recepţia sa e naturalmente variabilă, oricum mărginită la audiţia pe moment. Avantajul unui singur interlocutor consistă în putinţa unei singularizări de tip specular. Răsfrînt în conştiinţa acestuia, subiectul dispune de o dedublare aptă a-l conserva întocmai.

*

„Pentru multe pricini care ne pot împiedica să avem un prieten adevărat, una din cele mai însemnate e aceea de a căuta să avem un număr prea mare de prieteni” (Plutarh).

*

„Prietenia e ca sticla; ai spart-o, n-o mai repari” (proverb rusesc).

*

Moment negru. A crede în Diavol înseamnă a crede în nebunia incurabilă a acestei lumi. A crede în Dumnezeu nu înseamnă însă a crede în putinţa lumii pămînteşti de-a se însănătoşi.

*

Naiva exuberanţă pe care o  capătă uneori neînţelegerea. Desigur, înţelegerea îi anulează motivul. Dar elanul poate rămîne undeva în eterul imperisabil al trăirii.

*

Crapul este considerat fiinţa cu cele mai multe oase de pe Pămînt. Acesta are 4386 de oase (omul are aproximativ 206 oase).

*

Norocul, totdeauna fiu al hazardului şi niciodată al ordinii, oricît de binevoitor forjată ar fi aceasta.

*

„Întrebările durerii nu ne iau prin surprindere. Unele semne, unele forme sacramentale ale destinului nostru pot să nu aibă solemnitatea şi importanţa vizibilă a conţinutului lor. În suferinţă, care ne îngheaţă sîngele în vene, care ne caută şi în piept inima de carne şi o zdrobeşte pentru a-şi face simţită prezenţa, vestirea a ceva mai mare este destul de puternică, de clară, destul de materială chiar şi în urmări, ca să ştim să nu trecem fără să reflectăm în faţa acestei vizite a lui Dumnezeu. Este un Dumnezeu care loveşte, Dumnezeu creatorul trăsnetului, Dumnezeul oceanului, Dumnezeul abiselor, Dumnezeul tenebrelor. Este un Dumnezeu care loveşte puternic… dar un Dumnezeu care bate la uşa noastră, un Dumnezeu care bate la inima noastră şi care îşi bate inima lui de inima noastră. Este un Dumnezeu a cărui inimă bate alături de a noastră” (Monseniorul Ghika).

*

N-am putea intui un reflex prematur al apocatastazei în orice plăsmuire metaforică?

*

O asemănare între emoţia estetică şi experienţa mistică. Ambele ne impersonalizează personalizîndu-ne. Ne extrag din textura de limite spre a ne proiecta în extazul libertăţii absolutului, extaz posibil doar prin activarea unei intimităţi sufleteşti în unicat.

*

Avarul. În cazul acestui tip se produce o imixtiune a lui a avea în sfera lui a fi. Economisindu-şi bunurile, avarul ajunge a se economisi pe sine.

*

  1. E.: „Inteligenţa şi morala? Sunt precum două persoane care, din raţiuni de forţă majoră, ajung a locui împreună într-un spaţiu devenit astfel inconfortabil. Fără a avea afinităţi, suspectîndu-se, pîndindu-se reciproc, cu speranţa disimulată că, într-o bună zi, una din ele va fi silită să plece”.

*

Pe la ora nouă dimineaţa, o seninătate celestă care încă n-a căpătat consistenţa senzuală a amiezii, uşor naivă, plutitoare în utopia sa dumnezeiască. O lumină care promite să crească aidoma unui prunc.

*

Aflu un lucru surprinzător, dintr-un text al lui Vasile Andru, apărut în Convorbiri literare (2016). Monseniorul Ghika ar fi dorit să-l întîlnească pe Lenin pentru a-l converti la crezul creştin. „Era convins că-l va transforma miraculos pe omuleţul de la Kremlin, cu capul în flăcări. Aflase de boala lui Lenin. Mizează pe boală. Secretul unor convertiri spectaculoase era chiar să-i prindă pe oameni la ananghie. Aşa a convertit el patru capete încoronate. Lenin, mare ateu, este la ananghie: este după al doilea atac cerebral, paralizat. Vegheat tandru şi aprig de Nadejda Krupskaia. Monseniorul crede că va opera o convertire istorică. Va pogorî Duhul Sfînt asupra cheliei de calmuc a lui Lenin. Sigur, Lenin nu era calmuc pur. Era o compoziţie specială. Un sfert rus, un sfert evreu, un sfert german, un sfert calmuc. Monseniorul exploata ananghia pacientului, dar avea şi o putere insinuantă, hipnotică. Har! Credea că-l va converti pe Lenin şi alta va fi soarta lumii creată de genialul satrap”. Dar n-a fost să fie. Îndată după trecerea frontierei, Monseniorul este oprit la un han, pînă cînd ar trebui să sosească o depeşă de acceptare din partea cîrmuitorului sovietic, aflat la Gorkie Selo. Trec luni de zile pînă cînd multaşteptata invitaţie soseşte. Monseniorul pleacă la un drum greu, prin viscol, cu cîte o troică plătită cu suprapreţ. Dar cade ca un trăsnet ştirea morţii lui Lenin, la 21 ianuarie 1924. „Monseniorul Ghika plînge pentru că nu mai poate schimba mersul istoriei. Plînge pentru stogul de victime pe care-l va face bolşevismul. Plînge pentru martiriul imperiului şi al lui însuşi. Mujicii din han îi sărută mîna crezînd că este un sfînt pravoslavnic”.

*

Cinismul nu e rodul raţiunii, ci al iraţiunii uneori poznaşe a lucrurilor în derivă.

*

Aidoma iubirii, creaţia reprezintă un fruct al solitudinii. Al acelei regăsiri în adîncime a fiinţei care o esenţializează, ducînd-o totodată la apogeul legăturii cu Celălalt.

*

„Un lucru pe care l-am învăţat în tinereţe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decît duşmanii” (Regele Mihai I, în 2015).

*

Apogeul anului nu e, cum crede un amic, în lunile toride, fastuos laborioase ale verii, cele care făuresc roadele, ci toamna, cînd roadele „se numără”. Ajungînd, prin recepţie şi evaluare, la un soi de estetică naturală.

*

  1. E.: „Pe un autor de poezie proastă care se sileşte a se apropia de mine prin tertipuri cu glazură «prietenească», nu-l pot simţi altminteri decît ca pe un duşman”.

*

„Pisica Gutawa îşi face veacul de un an de zile pe mormîntul stăpînei ei, Ibu Kundari, din provincia Java centrală, Indonezia. Un trecător a încercat s-o adopte recent, dar ea a fugit la locul de veci. De dimineaţa pînă seara toarce şi îmbrăţişează pămîntul cu trupul ei! Gutawa, o pisică tigrată în vîrstă de şapte ani, nu se dezlipeşte de mormîntul în care se află de peste un an de zile Ibu Kundari. Bătrîna a decedat în urma unui atac cerebral la 80 de ani. Felina miaună stins, din timp în timp, de parcă ar vrea să-i transmită stăpînei că încă e lîngă ea. Fuge doar cîte puţin să-şi găsească ceva de mîncat, după care se întoarce la mormînt, tot aşteptînd ca Ibu să apară de undeva şi s-o mîngîie ca odinioară” (Click, 2016).

*

  1. E.: „De ajuns cu milostenia arătată condeierilor versului fără har, neajutoraţi, nişte încurcă-lume. În ultima vreme s-au prăsit în număr insuportabil. Un ins dintr-o atare tagmă, care umblă pe toate căile după publicitate, e în fapt un pericol social, aidoma unui răufăcător lăsat liber”.

*

Să nu ne panicăm, întrucît există un echilibru imuabil. Realitatea şi irealitatea sunt identic nelimitate.

*

„Nu pot fi în acelaşi timp şi prieten şi linguşitor” (Plutarh).

*

Insuccesele, pierderile, decepţiile, excelente motive ale lucrării spiritului pe canavaua textuală. Ce e pierdere aici e cîştig nu numai în cer, ci şi în replică scriptică. Simetria unei cumpăniri divine.

*

„Lupta reuşeşte mai bine acelora care iubesc lupta mai mult decît succesul” (Blaga).

*

Se întîmplă nu o dată să constatăm caracterul unui individ mai curînd în divagaţii, în amănunte, în ocurenţe minore decît în confruntările frontale, majore, cu amplă deschidere publică, reclamînd un montaj mai complicat. Dacă luăm în calcul un strat discret al cunoaşterii în relaţiile sale cu morala, ne putem da seama de avantajul pe care, cu involuntară gratitudine, ni-l oferă astfel cel în cauză.

*

Swift, întrebat ce părere are despre nobili, a dat următorul răspuns: Nobilii sunt nişte oameni care nu pot să-i citeze decît pe strămoşi. Se aseamănă cu cartofii: partea lor cea mai preţioasă se află în pămînt.

*

Cîinii, ne încredinţează Carol Mălinescu, percep albastrul şi galbenul, nu roşul şi verdele. Taurul nu sesizează roşul mantiei cu care-l provoacă toreadorul doar pentru un efect „artistic”.

*

„Căsătoria – un fel de loterie, însă numărul cîştigător este rar” (Ion Heliade Rădulescu).

*

„Stendhal avea capul plin de teorii, dar nu avea înzestrări de teoretician. În această privinţă, ca şi în altele cîteva, seamănă cu Baroja al nostru care, despre orice subiect uman, reacţionează mai întîi sub formă doctrinară. Şi unul şi celălalt, priviţi fără prudenţa oportună, oferă aspectul unor filosofi rătăciţi în literatură. Cu toate acestea, sunt exact contrariul. E suficient să semnalăm că amîndoi posedă o abundentă colecţie de teorii. Filosoful în schimb nu are decît una singură. Iată simptomul care diferenţiază  în chip radical temperamentul teoretic veritabil de cel care e astfel numai în aparenţă” (Ortega y Gasset).

*

Aventura solitudinii, de la o vreme în viaţa individului mai palpitantă decît cea de-a se afla în raporturi oricît de imprevizibile cu semenii. Odată asumată aşa cum se cuvine, postura solitară se arată inepuizabilă în oferte, implicînd inclusiv posibile  evoluţii epice. Nimic nu ne împiedică să ne imaginăm ce s-ar putea întîmpla în temeiul a ceea ce s-a întîmplat deja.

*

„Funcţia fiecărui sertar este de a îndulci, de-a face să te obişnuieşti cu moartea lucrurilor” (Roland Barthes).

*

Instinctiv, trăim în infinit, moartea e doar un factor gnoseologic. Animalele nu ştiu că vor muri. Biologia se străduieşte în continuare a ne feri de terifianta imagine a morţii, posedînd – nu e imposibil – un germene mistic.

*

Iniţial instinctivă, apoi raţională, viaţa poate dobîndi în cele din urmă o turnură poetică. Pentru a nu capota în scepticism, îşi însuşeşte contururile imaginarului.

*

„Conform situaţiei prezentate în cadrul Forumului Economic Mondial, România se află la învăţămînt pe locul 121 din 138. Aşadar, aproape ultimii în lume (de unde se vede că nu se face primăvară doar cu nişte olimpici). La sănătate ne aflăm pe locul 68. Adică în a doua parte a clasamentului (ţări ca Bosnia, spre exemplu, se află înaintea noastră). La transporturi suntem tot spre final, pe locul 105 (Tanzania şi Namibia se află înaintea noastră)” (Dilema veche, 2016).

*

Sublima cruzime, totuşi, a iubirii care selectează, ierarhizează, id est separă.

*

Traseele unui creator. Unele dintre ele fixe, putînd avea grandoarea placidă a mersului astrelor, altele imprevizibile, putînd avea grandoarea rebelă, de moment, a fulgerelor. Opţiunea pentru ele e de factură temperamentală. Cel care preferă traseele fixe e îndeobşte rezervat cu privire la cele spontane şi viceversa.

*

Aproximativ două treimi din populaţia lumii nu a văzut niciodată zăpada.

*

Amintirile: smeriri, umilinţe mîntuite.

*

 

Intima durere a ultimelor zile de viaţă, aceea că ele nu se mai pot transforma în amintiri.

Revista indexata EBSCO