Mar 20, 2017

Posted by in Interviu

„Nu am avut un maestru propriu-zis” – dialog cu Claudiu UNGUREANU, un artist român la Vatican

Cînd Statul Vatican te selectează printre cei doar 10 oameni care fac mozaicuri pentru Suveranul Pontif, cred că se poate spune că faci parte dintre cei mai buni mozaişti ai lumii. A intrat în lumea artei cu stîngul, oarecum, însă băcăuanul Claudiu Ungureanu a împlinit recent 13 ani de cînd slujeşte prin pixeli de piatră Sfîntul Scaun. S-a născut în 1970 la Bacău şi a învăţat la o şcoală generală obişnuită. Aici a avut şi prima încercare – nu tocmai fericită – din viaţa sa artistică. Profesorul de desen l-a acuzat pe nedrept în faţa întregii clase că aduce la curs lucrări făcute de părinţi. Învinuirea de plagiat a fost demontată, iar evenimentul, deşi negativ, i-a insuflat micului artist mai multă încredere în sine. În paralel cu primele clase de liceu, a urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă, care a organizat şi prima expoziţie la care a participat, dar şi prima sa expoziţie personală, la Ateneul din Bacău. A terminat cu bine liceul la „Nicolae Tonitza”, în Bucureşti, dar, la pasul următor, admiterea la facultate, s-a împiedicat din nou. S-a înscris la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, dar din cele cinci puncte care se acordau pentru mapa de lucrări nu a primit nici unul, aşa că a fost respins. Nu a renunţat, s-a înscris la Facultatea privată „Luceafărul”, unde a făcut doar un semestru, după care s-a transferat la Facultatea de Arte fondată de plasticianul Ilie Boca la Bacău. După şase ani de facultate a aflat că instituţia nu a fost recunoscută şi a optat pentru reînscrierea în anul al V-lea la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, unde după doi ani a obţinut licenţa. Apoi a plecat în Italia, unde a început o altă viaţă.

 

Aţi avut un traseu artistic sinuos şi nu tocmai lin, dar v-aţi urmat crezul cu tenacitate. De unde a venit convingerea că sînteţi pe drumul cel bun?

Prima persoană care m-a introdus în lumea artei a fost tocmai profesorul care m-a învinuit că prezint lucrările părinţilor ca fiind ale mele. El ne-a dus la o expoziţie personală a sa şi încă de atunci m-am convins că asta trebuie să fac. La unchiul meu, care e şi el pictor, am văzut prima dată culorile în ulei. Pînă atunci lucrasem doar cu tempera şi am fost fascinat de strălucirea uleiurilor. De la el mi-am procurat primele tuburi de culoare, cu care pictam direct pe carton, fiindcă nu aveam pensule. Mi-a plăcut atît de mult, încît mi-am cumpărat din bănuţii mei mai multe tuburi de culoare şi nu m-am mai oprit din pictat, am lăsat şcoala de izbelişte. Eram atît de atras de ce făceam, încît tata s-a speriat şi mi-a interzis pentru două săptămîni să mai pictez. Aşa a început.

Mozaicul este mai puţin cunoscut în România. Cum aţi ajuns la mozaic, unde aţi învăţat să lucraţi în această tehnică? Aţi avut un maestru?

După ce am terminat facultatea, m-am căsătorit şi am plecat în Italia. Aici am întîlnit un prieten din şcoala generală, devenit între timp preot, care m-a ajutat să-mi vînd lucrările – icoane, cruci, picturi laice. El i-a povestit despre ce fac episcopului Ioan Robu, de la Bucureşti, care m-a prezentat cardinalului Francesco Marchisano. Cu sprijinul său, pe 1 februarie 2004 am început munca la Vatican. Aici am avut primul contact cu mozaicul şi tot aici am învăţat, în timp, tehnicile de lucru. Am fost complet şocat să descopăr că toate lucrările din Bazilica „Sfîntul Petru” pe care le credeam picturi sînt de fapt mozaicuri. Nu am avut un maestru propriu-zis, sistemul este altul, primeşti lucrarea şi o execuţi. Pe parcurs, colegii îţi mai dau mici indicaţii, dar restul trebuie să-l descoperi singur.

Ce vi se pare cel mai greu la a face mozaic? Ce vă place la această tehnică? Ce aţi lucrat înainte de a face mozaic?

Cel mai greu sînt de făcut culorile filate, multiple, prin care se unesc mai multe culori într-un singur mănunchi, se încălzesc pînă se unesc, apoi se trag într-un singur fir, care poate ajunge şi la dimensiunea unui vîrf de ac, dacă se vrea asta. Dacă vreau să fac un ochi, de pildă un iris cu pupilă, pun o piesă filată. Alegerea tehnicii vine din necesitate; fiindcă nu poţi tăia piatra atît de mărunt cît ai nevoie, o filezi. La mozaic îmi place că orice culoare se poate obţine matematic, măsurînd pigmenţii cu o balanţă de precizie. Rezultă nişte nuanţe extrem de apropiate de cele naturale. Am făcut frescă, pictură pe ceramică, sculptură, instalaţii, fotografie, am ferecat icoane, dar mozaicul este ceva aparte.

Nu mai cunosc pe nimeni care să fi lucrat pentru Sfîntul Scaun. Cum se fac lucrurile acolo? Cum se lucrează la Vatican?

Sunt angajat mozaist cu un contract permanent de muncă, iar angajatorul meu este Statul Vatican. Sunt plătit lunar cu un salariu fix. De obicei, se lucrează şase ore pe zi, de la 8,00 la 14,00, inclusiv sîmbătă, dar, pentru că am vrut să avem două zile de weekend, recuperăm marţi şi joi orele pe care trebuia să le facem sîmbătă. Atelierul este în incinta Vaticanului, chiar lîngă Casa de Oaspeţi „Sf. Marta”, unde locuieşte Papa. Suntem 10 oameni cu toţii şi fiecare îşi vede de lucrarea proprie. Dar dacă este o lucrare mai mare, iar termenul este scurt, lucrăm cu toţii, pe bucăţi, la aceeaşi lucrare. Chiar acum lucrăm şase oameni la un mozaic care va fi donat de Papa unei biserici din Rusia. Atelierul este compus din trei spaţii în care se lucrează, o sală unde se expune şi două încăperi supraetajate cu dulapuri metalice în care ţinem materialele. Sunt peste 10 000 de sertare cu sticlă de diferite culori, fiecare sertar avînd un cod pentru a putea repera culoarea dorită.

Există termene de predare a lucrărilor?

Da, se stabileşte un termen, dar nu se întîmplă nimic dacă depăşeşti acest termen, se poate întîmpla să ai o abordare mai complexă, care cere mai mult timp. Fiecare se gestionează singur, adică îşi alege culorile, le filează dacă e cazul, îşi pregăteşte stucul.

Cît durează să faceţi o lucrare? Vi s-a întîmplat vreodată ca o lucrare pe care aţi făcut-o să nu placă? Ce se întîmplă cu o lucrare „ratată”?

În general, patru-cinci luni, dar depinde de complexitate şi de dimensiunea tesserei (n.a. a pietrei care formează mozaicul). Nu există lucrare ratată. Se scoate ce n-a fost făcut bine şi se reface.

Unde locuiesc oamenii care lucrează la Vatican? Dumneavoastră unde locuiţi?

De obicei, cei care lucrează în Vatican primesc o casă în apropiere, dar mulţi îşi cumpără locuinţe personale. Eu mi-am cumpărat un apartament în Terni, aşa că fac naveta Terni-Roma cu trenul.

Cu ce fel de materiale lucraţi? Fiind în ţara lui Orsoni, bănuiesc că folosiţi sticla colorată în masă, aşa-numitul smalti, dar daţi-mi vă rog mai multe detalii.

Lucrăm şi cu marmură, şi cu sticlă. Sticla o cumpărăm de la Orsoni şi Donà, dar avem şi materiale proprii, făcute acum 300 de ani în Vatican. Acestea au ştampila Vaticanului şi sînt folosite mai mult la restaurarea mozaicurilor din bazilică.

Cred că o să primesc un răspuns negativ, dar totuşi, întreb. Există vreo nemulţumire legată de locul dumneavoastră de muncă? Ar putea exista un job mai bun decît cel al dumneavoastră? Ce-ar putea fi „mai sus”?

Nu există nemulţumiri la locul de muncă, dimpotrivă ai multă libertate în executarea lucrării, mi se cere mereu părerea şi fac ceea ce îmi place pentru că este domeniul meu. Sunt sigur că există munci mai bune pentru cine îşi doreşte altceva, dar pentru mine este slujba perfectă. Aşa că deasupra meseriei ăsteia este doar cerul!

Cum credeţi că se poate evolua în conjunctura dumneavoastră? Ce ar fi de îmbunătăţit? Ce credeţi că veţi face peste, să zicem, zece ani?

Evoluţia poate veni doar pe plan tehnic şi, uneori, economic. E greu să vorbim însă despre îmbunătăţiri la un atelier cu peste 300 de ani vechime; în general, descoperi că ei au făcut deja ceea ce îţi trece ţie prin cap.  Visul meu este să mă retrag la ţară, la Bacău şi să pictez. Să fac tot ce nu am timp să fac acum.

Ce faceţi în timpul liber? Unde vă petreceţi vacanţele? Mai veniţi în România, vă mai leagă ceva de ţara natală?

De obicei ne plimbăm departe de oraş, mergem mult pe jos. Soţiei mele îi place să viziteze cimitire vechi, iar eu, desigur, nu mă opun. Mie îmi place în natură, în sălbăticie. Nu am cultul vacanţelor fiindcă sînt obişnuit de mic să muncesc mult. Însă ne-am cumpărat un apartament la Bacău şi în vacanţe mergem acolo, acasă. Suntem foarte legaţi de locul în care ne-am născut; sîntem foarte sentimentali cînd vine vorba despre România.

Care este cel mai bun mozaist din lume în opinia dumneavoastră? De ce? Ce apreciaţi la el/ea?

Cel mai bun mozaist se numea Marcello Provenzale. Este cel care a contribuit la decorarea cupolei centrale din Bazilica „Sfîntul Petru”. La muzeul din Villa Borghese se găsesc trei mozaicuri superbe făcute de el. Este întemeietorul tehnicii filării.

Care a fost cea mai importantă personalitate căreia i-aţi strîns mîna? Spun aşa ca să evit sintagma „pe care aţi cunoscut-o”?

Fără îndoială, Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict şi Papa Francisc.

 

Adina Scutelnicu

Revista indexata EBSCO