Feb 16, 2017

Posted by in Actualitatea literara

Livia IACOB – Cătălin Cioabă, Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani

            Considerată a fi de departe unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului 2014 de către majoritatea exegeţilor care şi-au exprimat încîntarea de a fi parcurs-o, solida, şi la propriu, şi la figurat, antologie de „mărturii” ale celor care i-au fost, într-o măsură mai mică sau mai mare, apropiaţi poetului, apărută recent la Editura Humanitas, se înscrie în efortul constant, de trei decenii deja, de a-l reda culturii române pe Eminescu aşa cum a fost, ca să reluăm fericita expresie a lui Nicolae Iorga, fără a-l mai supune barbarelor mistificări şi fără a-l mai folosi, cum, spre ruşinea noastră, s-a întîmplat de multe şi sonore ori, în scopul promovării imaginii personale. În cuvîntul înainte al volumului, intitulat Portret din cuvinte, antologatorul şi îngrijitorul ediţiei, Cătălin Cioabă, îşi mărturiseşte, de altfel, deschis motivaţiile sincere care l-au determinat să-şi demareze salutara şi salubra iniţiativă.

Cea dintîi i-a fost, credem, provocată de parcurgerea unor fapte propriu-zise de istorie literară, plecînd de la observarea unui îndemn care se lansa la cîteva săptămîni după moartea lui Mihai Eminescu, în numărul din 7 iulie 1889 al revistei Familia, apel lansat cu precădere celor care l-au cunoscut îndeaproape pe poet: „Scrieţi amintiri!”. Pentru a-l fixa într-un mod corect în memoria vie a opiniei publice şi pentru a-i oferi deplinătate umană celui care, fără voia sa, avea să se transforme într-un mit naţional, întîmplare al cărei caracter nociv este, astăzi, afirmat răspicat în presa de specialitate de la noi. Apelul a fost apoi preluat de mai multe reviste literare româneşti, chiar şi după 1900, avînd ecouri pînă în anii’ 20 ai secolului trecut şi însoţindu-se, iată, cu un redutabil corespondent peste timp, în postmodernitate. Cea de-a doua motivaţie a volumului recent editat ţine mai degrabă de istoria personală a alcătuitorului ei, care, mărturisindu-şi admiraţia faţă de marele eminescolog care a fost Petru Creţia, evocă, la rîndul său, cîteva ore de curs pe care acesta din urmă le-a ţinut, în anii’ 90, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, sub titulatura Ediţia Eminescu. Faptul în sine este cu atît mai interesant cu cît, printr-un fericit joc al buclei temporale, propriile amintiri ale studentului de atunci recontextualizează întregul demers al antologatorului de astăzi, întărind demersul său printr-un plus de autenticitate, aşadar şi persuasiune: „Multe dintre cele spuse cîndva la curs cu privire la editarea operei lui Eminescu, Petru Creţia le-a aşezat, prevăzător, în paginile unei cărţi. Ea este intitulată, solemn, Testamentul unui eminescolog şi a apărut în anul 1998. În ea se regăsesc, acum, acelaşi ton înalt şi grav pe care îl avea în amfiteatru, cînd spera, poate, că dintre cei de faţă se va alege o nouă generaţie de editori. Aş spune, fără să greşesc prea mult, că-i căuta în sala de curs cu privirea”[1]. Pariul lansat pe atunci de Petru Creţia se dovedeşte, în posteritate, unul cîştigat, întrucît volumul de amintiri coordonat de discipolul său calcă pe urmele indicate cu acribie de magistru, adică recompune, din mărturiile de mai lungă sau potrivită întindere, de la prietenii sau opozanţii mărturisiţi ai poetului, bărbaţi şi femei, un Eminescu „de o mare vivacitate şi veridicitate, nealterat de inerentele prelucrări ale oricărui biograf”[2].

Privitor la metoda folosită, Cătălin Cioabă face precizări utile în Nota editorului care însoţeşte volumul, alături de o detaliată şi excelent informată Cronologie. Aflăm astfel că textele antologate au fost preluate şi transcrise, integral sau fragmentar, atît din revistele sau volumele în care au văzut lumina tiparului pentru prima oară, cît şi din ediţii critice sau alte antologii cu un vădit caracter memorialistic. În bibliografie s-a indicat locul primei apariţii sau al publicării consacrate, apoi s-a precizat sursa, iar „selecţia s-a operat nu numai la nivelul alegerii textelor, ci şi în interiorul lor. (…) Am păstrat formele arhaice ale cuvintelor în textele selectate, din considerentul că ele oglindesc varietatea stilistică a mărturiilor şi redau culoarea epocii. Îndreptările, unificările sau actualizările s-au făcut, tacit, doar acolo unde forma veche este neinteligibilă sau stridentă pentru cititorul contemporan”[3]. Munca de documentare i-a fost facilitată de colaborarea cu Universitatea din Freiburg, cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, cu Biblioteca Academiei din Bucureşti şi Muzeul Judeţean Botoşani.

Instituţiile enumerate mai sus, dar şi propria experienţă a editorului în colectarea datelor de memorialistică ne propun un chip mozaicat, pentru a cărui descriere exactă este mereu nevoie să te raportezi la noi şi noi mărturii, dar şi, de ce nu, la propria ta imaginaţie, la acea putere de fantazare care face posibilă reîntoarcerea la existenţă a celor pe nedrept şi prea repede plecaţi. Materia acestor amintiri este organizată în mai multe secvenţe, corespunzătoare vîrstelor biografice şi de creaţie ale lui Mihai Eminescu, după cum urmează: Copilăria şi peregrinările tinereţii; Anii de maturitate; Anii tîrzii. Boala; Evocări din anul morţii; Povestiri, anecdote, imagini, la acestea adăugîndu-se un set de fotografii ce aduc, fizic, mai aproape realitatea epocii, dar şi date despre autorii mărturiilor şi o consistentă, larg desfăşurată bibliografie. Criteriile operante în selecţia mărturiilor nu sînt foarte clare; în orice caz, un prilej plăcut e reîntîlnirea, prin intermediul schimbului de scrisori, cu Ion Creangă sau invocarea fragmentară a Însemnărilor zilnice (1881-1886) ale lui Titu Maiorescu. Mărturiile reunesc apoi personalităţi de primă mărime care i-au fost foarte apropiate lui Eminescu, în toate momentele vieţii sale, chiar şi în cele mai controversate sau sfîşietor de dureroasele clipe ale bolii, dar şi, pentru a completa tabloul şi a oferi culoare locală şi diferenţă discursivă, fraţi, prieteni, admiratori şi admiratoare, iubite şi adversari, colegi de redacţie, mentori sau medici.

De la zona jurnalelor intime şi a scriiturii epistolare se glisează înspre cea a serioasă, a actelor medicale, sau poznaşă, jucăuşă, a anecdoticii. Matei Eminescu, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, Ion Creangă, Mite Kremnitz, I.L. Caragiale, Iacob Negruzzi sau Nicolae Gane se alătură lui Corneliu Botez, Ioan Cotta, Ioan Sbiera sau Artur Gorovei şi Ioan Al. Brătescu-Voineşti pentru a insera, în aceeaşi oglindă nemiloasă a timpului pe care o pune în valoare atît de exact selecţia de imagini de la finele cărţii, un portret pe cît de apropiat de realitatea trăitului, pe atît de dispus să se piardă sub lupa impresiilor mai mult sau mai puţin îndatorate unui anume sentimentalism greu de reprimat atunci cînd, de la imaginea unui Eminescu frumos, tînăr şi ferice în propriile cuvinte, ajungi la aceea a unui om învins de boală, străin pentru apropiaţii care l-au îndrăgit, dar şi faţă de sine însuşi. Un portret care se înscrie în şi reflectă controversele personalităţii eminesciene, dar şi controversele, mult mai dăunătoare, ale crochiurilor pe care posteritatea i le-a schiţat în foamea ei de senzaţional.

Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani rămîne, în fond, o invitaţie onestă spre a-l cunoaşte pe „omul Eminescu, omul cu adevărat minunat (s.a.), pe Minunescu, aşa cum semnează, cu umor şi bună dispoziţie, una dintre poeziile sale, nepublicată în timpul vieţii”. Dar una care a cîştigat, credem, marele pariu făcut cu sine însăşi, apoi propus celorlalţi ca o formă supremă de decenţă recuperatorie: anume acela de a privi cu decenţă comprehensivă desfăşurarea unui destin.

 

[1] Cătălin Cioabă, Portret din cuvinte, în Cătălin Cioabă (ed.), Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014, p. 7.

[2] Petru Creţia, testamentul unui eminescolog, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, pp. 210-211, apud Cătălin Cioabă, loc. cit.

[3] Cătălin Cioabă, Nota editorului, în Cătălin Cioabă (ed.), Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014, p. 15.

Revista indexata EBSCO