Feb 16, 2017

Posted by in Poezii

Valentin TALPALARU

Scara lui Rodion

10

 

… el nu mai era singur.

Între timp, subțiri, creșteau fire de gînd

ori plante unduind odată cu sunetul

peste care lunecau degetele lui

ca pe corzile umbrelor

de care se despărțea pentru totdeauna

și el urca și cobora în acea maree

odată cu cîntecul de dimineață

cînd lumina se încerca

pe limbă

și

păsările învățau zborul odată cu el

urcînd /coborînd scara nevăzută

iar apa aceea se trăgea înapoi

sfioasă, cu toate ale ei, cu singurătatea

și marginea pe care singur se descînta

primul lujer

dar El voia să Rod – ească pentru tot ce era și ce

urma să vină.

Aici avea totul – îi lipsea totul

dar asta avea să afle

mult mai tîrziu cînd

 

11

 

…începuse să se facă lumină.

Mai întîi una mică, pîlpîind,

la care Rodion abia ajungea cu privirea

cînd își amintea că i-e sete –

sau ceva ca o sete –

și atunci lumina cobora pe cuvînt

aurindu-i nedumerirea

despre care visa

cînd era sunet și

împrejurul era sterp

de parcă nimeni nu  voia să se nască

în pîntecul acela

iar Rodion începuse să creadă

că dincolo nu este nimic

și începea să se îngrijoreze

de nimicul dinafară:

ce să pună în el cînd

va fi să ajungă acolo?

De jur împrejur

nimic nu mai voia umbră

și nimic nu-l alunga dincolo pe Rodion.

Lumea aceea putea foarte bine

să nu existe

dincolo nu avea ce să facă

nici cu văzul nici cu gura;

la ce bun că era pe cale să învețe

drumul înlăuntrul și-n afara lui

dacă nimeni n-ar fi știut

unde să-l găsească

și ce să facă?

Așa cum apa nu avea chip

și era aceeași pe fața pietrei sau

în zbor peste toate și

nu putea să-ți fie sete de piatră ori

nor.

Rodion gîndea: „aici am căpătat

văz și auz

pentru cele care se văd și nu

pentru cele

care se aud și nu.

Aici mi s-a deslușit

carnea cuvîntului din care

am mîncat și

am rîs cu prima îndoială

dar cît voi mai putea rămîne

cu mine cu mine cu mine cu…”

Și timpul se mutase dincolo

și îl aștepta…

 

12

 

…iar Rodion începea iar să învețe.

Mai întîi ce să facă cu mîinile

care se mișcau ca niște vîsle

în apa dintîi

în apa aceea sfințită

în care respira ca și cum

nu era apă ci un duh din care se împărtășea

iar acolo, undeva, cum ar fi sus, bunăoară,

nu era soare gălbui ci

o inimă și

fiecare bătaie a ei era și

înăuntrul lui

ca o spaimă blîndă și rostul ei nu era cunoscut.

Rodion învățase să privească mai întîi

în el

unde nu deslușea mare lucru

și aproape nimic de povestit

doar cîteva fire de întrebare,

ceva cîntec care umplea ceața

ca o cărare

și cam atît.

În afară Rodion nu privise;

presimțea că nu poate face asta fără un semn

o dezlegare

și asta însemna să aleagă

ceva precum viața.

Și lui Rodion începu să-i fie teamă…

 

13

 

și a aflat ce înseamnă oboseala.

Era greu să fii în preajma gîndurilor și

așchiilor de teamă și

îndoială, în afara timpului era greu.

Nici lumea nu mai era blîndă,

aerul mamă ostenit

și cu gust amărui.

Mai mult, sunetele deja închegate vesteau:

„pregătește…” Dar unde? Și ce?

Aici era viața, ori el se născuse

o singură dată

și se înfiripase greu. Ca și numele acela

ce crescuse odată cu el

și care îl apăra de liniștea grea

care venea

de pretutindeni

și îl acoperea apoi

 

14

 

… venea întrebarea

și Rodion simțea cum crește

îndoiala că totul va rămîne nespus

și că ea face cuib în sufletul lui.

Precum chinul facerii

era cel al întrebării:

ea se plămădea fără voia lui

în ochi în văz în auz

și nu-l mai lăsa să iasă afară –

ca o mînă străină, un picior străin

se împotrivea.

Estimp, dincolo,

umbrele se topeau una în alta

și lumina le încercuia cu dragoste

șoptind numele lui.

Iar Rodion era din ce în ce mai încurcat:

dacă era a lui întrebarea

nu putea să iasă din ea sau

să o părăsească

sau nu era pentru nimeni și atunci…

 

15

 

…lui Rodion începură să i se năzară semne.

Mai întîi că ar trebui să meargă pînă la capăt

pe care să-l pipăie și

să se bucure ca de cineva apropiat.

Nu pentru că l-ar fi oprit ceva.

Dar

dincolo de capăt nu mai era nimic, era

un fel de moarte, credea.

De ce mai avea nevoie? Aici

erau toate de care se bucura sau nu

dar semnul era limpede și

singurătatea în care plutea fericit

nu-i mai era de ajuns nici

hrana aceea de apă – aer

nu avea saț iar

de dincolo veneau alte sunete

ca niște cute de aer în care se învelea

în joacă și ele aveau noimă

ca și cum cineva le-ar fi ales special pentru el

pentru tot ce avea să i se întîmple.

Și Rodion trecea dintr-un ochi în altul ca lacrima

și era curat înaintea vestirii

 

16

 

…și așa începu să tînjească.

Avea ochi să vadă, gură să spună

dar  nu-i foloseau  – ca

un drum spre nicăieri.

Murmure fără chip în jur;

în apa cea blîndă nu înota nici un pește

iar lui îi era prea îndestulă.

Pe buze urcau întrebări ca șopîrlele

fără folos

uscîndu-se și căzînd precum

carnea cea rea.

Știa că totul va fi dintr-o dată, că

aveau să încolțească

de neunde

nebănuite făpturi și

ele aveau să aducă

multe cuvinte și multă trudă

pentru înțelegere

și el nu va avea timp, ca aici.

Și Rodion se legăna în tristețe ca

într-un hamac

deasupra singurătății.

Dintr-un capăt în celălalt.

Dar apa în care

Rodion își muia mereu mîna

și se binecuvînta singur

era ca o încăpere

din care era scos ce e viu

cu aer cu tot

și în care respirai altceva.

Către Rodion începură să curgă

limpezi icoane în rîul șerpuind

printre ierburile verzi ale sufletului

și lumini care se cîntau și care

puteau fi hrană și

un pom cu frunze de aer și fructe de foc

și cineva care era Ea și era cu El

îi legăna sufletul în poală

și totul era peste tot

precum aici și acolo

dar Rodion știa că acestea

nu le poate purta cu sine că

nu le poate duce  în altă parte că

între Naștere și naștere

e tăcere și smerenie în necunoaștere.

Și soarele acela care pulsa

și se auzea ca o inimă

era tot mai aproape

și Rodion își privi mîinile

în care se iviseră răni

și din rănile acelea începuse să curgă izvoare

spre dincolo, unindu-se cu zgomot

în ultima curgere  și

Rodion a început să se pregătească.

 

17

 

…și așa a fost prima întîmpinare a lui Rodion.

Ce avea împrejur era leagăn

iar el

era și pasărea de sus

și făptura care săgeta adîncul

cu multe nume

și cu care se juca  deprinzîndu-le

ca pruncul.

Și începea să cunoască

rostul lor și drumul de la una la alta

și cum se hrăneau ele una din alta

și cum el stătea între ele

așteptînd să-i crească

pene ori solzi

cu care să judece dreapta împărțire

a lumii

de care se desprindea

ca de un fir de paing.

Ceva îi spunea să lase

totul așa, fără nume,

căci somnul cu care treci

dintr-o naștere-n alta

e de ajuns și că

acolo

vor fi alte vorbe și alte cîntece

de deprins.

 

18

 

a doua întîmpinare a lui Rodion

avea gust de lapte

care se simțea undeva departe

ca un suc al vieții  și prin el

Rodion putea să cunoască

gustul pămîntului de care

îl lega o amintire ciudată

pe care nu o cunoscuse.

Și soarele – inimă și izvorul laptelui

erau dincolo de bolta

pe care Rodion nu vedea decît

cărări care luminau.

De sus, harfă de aur lăsa

perdea de cîntec cum Rodion

auzise doar cînd privise prima dată

în sine.

Și sunetele se micșorau sau urcau

cînd bocet cînd bucuria de-a fi

vis în lunecare

și toate aveau noimă

în chiar durerea care

punea voal străveziu

peste toate cîte aveau să rămînă acolo

pentru că la plecare

nu va fi în preajma lui

decît tăcerea

de la care va deprinde

zborul păsării de fum.

 

 

19

 

… a  treia întîmpinare a lui Rodion

a fost chiar înainte

ca lumina să devină atît de puternică încît

nu s-a mai zărit nimic.

Era o strălucire mai neagră

decît întunericul prin care

i se luau înapoi

toate cele dobîndite

cu sfîșiere și sfințire.

Nici ochiul nu curgea în privire

iar urechea se lepăda

de povara cîntului dureros

cu care pășea

spre alt liman

unde avea să fie din nou făptură.

Doar numele se auzea

legat de el cu lanțuri de apă

clipocind  Rod i on

și care avea să curgă cu el

pînă la capăt.

Rodion a început să caute

sfințenia firului de apă

care curgea dincolo

luînd cu el tot ce adunase aici

cercetînd semnele

care puteau să-l aducă înapoi poate

fără să bage de seamă

că totul se golea cu încetul

că nimic nu se repeta

ca și cum

din urmă venea o moarte ciudată

care îl împingea către alta

și alta și alta…

Rodion s-a rugat pentru prima oară

la apă,

și a muiat în ea ochii și sufletul

ca

în primul botez.

 

20

 

…ultima întîmpinare a lui Rodion

avea ochii lui dintîi

în care toate se nășteau și sporeau

iară și și iară

și din aerul acela

se aprindeau cărări pe care puteau

coborî cuvinte și cîntecul

și se iveau

florile și albina dintîi,

malurile între care

el însuși învățase să curgă

și de-a dreapta lui răspunsurile

care se iviseră odată cu el

și carnea roșie a ispitei

și larma golului în care se adunau

cele ce se pregăteau să se nască.

În fața lui Rodion începeau să lucească

sufletele celor care îl așteptau

căci fără de el nu puteau avea nume

și el venea

cu vestea că minunea ține

preț de o naștere

că odată cu el vin și se sting

ochii – candelă

cu care ne binecuvîntăm unii pe alții

că odată cu el

toate se surpă în sine

și ultimul rămas va fi fără rod

și va cutreiera golurile

din unul în altul

și nu-și va mai revedea chipul

nici nu se va mai întoarce în sine.

Atunci s-a auzit

în chemarea care plutea înaintea lui

alt sunet de clopot

pentru învierea apelor

în care oricine se va boteza

ori de cîte ori

îi va fi dat să se nască. Iar Rodion

s-a liniștit și cîntecul lui de prunc

a venit din nou și

era o luntre

în care așezase pentru drum

tristeți și uimiri,

iubirea care nu mai fusese

și păsările care purtau înaintea lui

sufletul lui albastru

ca pe un năvod…

 

xxx

 

 

…cu fir de lună coase ochii noaptea

celui ce crește – n singura poveste

pe care-o spune-n carne albă cartea

cînd  fila se închide fără veste

 

din naștere în naștere fără oprire

și uită cîntecul din care s-a născut

același semn mereu necunoscut

și-aceeași viață fără amintire

 

 

iar nașterea cea mică și cea mare

cu care colindăm prin leru-i ler

ne schimbă pîinea  într-o  lumînare

cu  care ne cerșim moartea în cer.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO