Jan 16, 2017

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Iarnă bacoviană cu sprijin metaforic din Poema rusă, peste care mai punem nițeluș pastel de la Coșbuc și Otilia Cazimir și decorul e gata! Un om de zăpadă cu un zîmbet agățat în colțul gurii de funingine ca o pipă a marinarului din filmele lui Disney și cu mine, banal și prozaic, în fața ultimelor provocări din 2016. Ca de obicei, mai greu este pînă mă decid să mă opresc la prima ispită. Care va să vie dinspre Argeș. Unde, Nicolae Oprea ne așteaptă cu Istoricul integralei Eminescu. Pornind de la prima ediție a poeziilor, apărută la Socec et Comp. în 1883/1884. (Ediție despre care, se știe, Eminescu nu a fost prea încîntat.) Următoarea etapă este cea care îi are ca protagoniști pe Șt. O. Iosif și Ilarie Chendi, puși pe urmele „lăzii burdușite”. Restul aventurii îl veți urma domniile voastre – aventură pe care, cu siguranță o cunoașteți în bună parte. Ne oprim și la generoasele grupaje de versuri ale poeților care semnează în acest număr și din care vă oferim un fragment din poemul Noi vrem un termen semnat de Ovidiu Genaru: „Va coborî pentru salvarea blajinilor va coborî/ să mai reteze din sfidătoarele turnuri./ Trufașul aur va trebui arămit cu smerenie./ Cei lacomi vor călări o mârțoagă prin salina disprețului./ Vor bea târâș îmbuibații./ De trâmbițe/ nimeni nu va rămâne nesfâșiat./ Simt adierea spaimelor care-l precede./ Alte semne prevestitoare fi-vor greu de citit./ Canalele se vor suda cu fir de argint/cruciș vor apărea sulițe la intrări și ieșiri/ însă nu și pentru cei neprăbușiți.” Aflăm că Dumitru Augustin Doman a descifrat Grecia în șapte zile de vacanță, argumentînd cu o imagine din care deducem că s-a delectat cu o… olivieră spre deosebire de companionul fin imagine! Dacă vă desprindeți de șarmantele note de călătorie de mai sus, nu ocoliți articolul lui Christian Crăciun: Cultură și arhitectură. Ne oprim și la revista Casei de Cultură „I. L. Caragiale” din Ploiești, Atitudini. Traian D. Lazăr ne duce în timp, către 1968, an în care, studentul Basarab Nicolescu vorbea în numele absolvenților Școlii medii nr. 1 „I.L. Caragiale” din Ploiești. Prilej nimerit pentru evocarea evenimentului, dar și a publicației la care a debutat. Constantin Tudorache revarsă o cascadă de epigrame din ceea ce, presupunem noi, ar fi o micro antologie. Și, pentru că pînă acum am cam fost zgîrciți cu specia în chestie, iată cîteva mostre: „Chirurgul, cu priviri severe,/ Rosti spre cel supus la chin:/„Nu vei simți nicio durere,/ Nici întristare, nici suspin” (Vasile Vajoga) sau: „- Spune-mi mîndro, înc-o dată/ c-ai să-mi dai iubirea toată;/- Începuși cu fleacuri, iară,/ Nu ți-am dat-o toată-aseară?” (Nic. Petrescu). O promițătoare proză scrie Ozana Ciobanu, proză premiată aflăm, la un concurs de creație sub semnul lui Caragiale. S-a ivit și Luceafărul de dimineață. Și odată cu el și invitația de a arunca o privire mai aplicată asupra antichității greco – latine, făcută de Alexandra Ciocârlie, autoarea unui important op: În oglinda antichității. Scriitori români și cultura greco – latină. Dreptate îi dă, cu argumentele criticului și istoricului literar, Dan Cristea, recenzentul cărții. În siajul temei este și cronica lui Radu Voinescu la cartea lui Liviu Franga, unul dintre rarii și importanții noștri latiniști, la volumul Ianus. Andrea Hedeș, Ana Dobre, Monica Grosu, Emil Lungeanu et alţii ne invită să ne aruncăm o privire peste proaspetele cărți semnate de Simona – Grazia  Dima, Ștefan Mitroi, Adriana Bittel, Ana Calina Garaș. „Nu mă pot regăsi/ în bogățiile vieții/ nu sunt ale mele/ și poate că nici nu au fost” se confesează Mariana Filimon. Interesante și cele două fragmente de proză: Scurt tratat de filozofie contemporană al lui Constantin Urucu și Joi: de dimineață până seara al lui Iacob Florea. Numeroase traduceri, un dialog cu Jesús Avila Granados purtat de Aureliu Goci, completează numărul. În Caiete Silvane, Carmen Ardelean face un bilanț: Aproape 40 de ani de cenaclu, aproape 40 de romane… Se referă, evident la Cenaclul „Silvania”, reluat în toamna lui 2016. Cel care a făcut anamneza longevivului cenaclu este Marcel Lucaciu, iar fericitul posesor al numărului de scrieri menționate în titlu este scriitorul Ion Pițoiu – Dragomir, pe care îl firitisim și noi, urîndu-i ca toate scrierile sale să se bucure de atenția avizilor și voracilor cititori! Imelda Chința ne anunța și ea că Gheorghe Glodeanu a purces la Revizuirea avangardei. Cu trimitere la o carte apărută la Editura Pim din Iași: Patru prozatori de avangardă. Cei patru „mușchetari” sunt Urmuz, Grigore Cugler, Marcel Avramescu și Max Blecher. Radu Țuculescu este dispus să facă Ocolul literaturii în 80 de vorbe… și ceva. Evident, nu singur, ci însoțit de Alice Valeria Micu. Nu lipsesc articolele despre istoria locală care dau culoare și marcă identitară revistei, articole pe care Daniel Săuca le ține, firesc, la mare prețuire. În Vatra ni se destăinuie Marko Bela pe circa opt pagini, așa că, dacă doriți un „scurt” itinerar biografic, cu subiectivitatea – de care toți intervievații jură de trei ori că se leapădă – aferentă, nu ezitați! Radu Vancu ne face o listă lirică despre ce ar trebui să reținem din Kranevo: „Dobre vecer, „meștere al fulgului de zăpadă”, și al/fulgilor de sare de pe pielea arămie a adolescentelor/bulgăroaice de la Kranevo, și al fulgilor de sare din/ saramura bulgărească, și al tuturor fractalilor, bulgărești/ sau nu, văzuți sau nu, trecuți vreodată prin unda gravi-/tațională a inimii sau nu. Dobre vecer.” Cristina Tamar confirmă că la Vatra  au loc „întâlniri cu doamne de prim rang ale poeziei postbelice, de fapt una singură până acum, cu, la fel de inevitabila, Ana Blandiana.” De data aceasta este rîndul Angelei Marinescu să fie invitată. Așa cum ne așteptăm, Angela Marinescu nu este nicidecum comodă sau previzibilă: „(…) Angela Marinescu, în răspăr cu numele sau clișeele ce i-ar putea fi asociate, e o demolatoare în spiritul avangardiștilor, o incendiatoare specializată în detectarea spiritelor leneșe și filistine, o sfredelitoare a zonelor, cu un prefixoid drag ei, „sub”: subpoezie, subconștient, subcultură, sublimbaj și altele asemenea.” Rămîne să mai adăugați domniile voastre o tușă de impresie după articolele „sfredelitoare” ale Georgetei Moarcăș, Ritei Chirian, Ioanei Zenaida Rotariu, ale lui Florin – Corneliu Popovici ori Andrei Moldovan și ne oprim aici. Nu strică nici o doză de Boem@, a cărei deschidere o fac poemele lui Nicolae Tzone, aflat la cură spirituală: „ronțăi dintr-un măr negru/ ca dintr-un bocet/ bocetul este un cal de curse/ otrăvit pe câmpul de alergare/ de regele nimicului/ care vrea fără alegere/ tot ce e mort/ pe pământ în clipa/ de față/ de pe câmpul de alergare/ al calului otrăvit/ de regele nimicului/ al întreg nimicului/ se deschide un spațiu/ de plumb/ de plumb alb de culoarea/ bumbacului/ de pe care se trece direct/ din viață în moarte/ și din moarte în moarte” (ronțăi dintr-un măr negru). Reținem, mai ales că nu suntem la distanță mare de timp de la evenimentele legate de Bacovia, articolul lui Petre Rău, Plânsul lui Bacovia. „Plânsul este pentru poet și un motiv de recădere în abisul amuzical”, scrie cu argumente, autorul. Luca Cipolla este tradus și răs tradus. Chiar și de el însuși, ca în numărul de față. Iată că dăm și peste un prieten al nostru din Odesa, Vadim Bacinschi,care se luptă cu morile de vînt, marcînd și acuzînd excese ale politicii ucrainene în privința statutului românilor din zonă. Iată un fragment din mesajul său liric: „și mai aud/ în temelia casei/ rădăcinile tale lucrând/ pentru pacea acestui pământ.” (Adorm) În fine, un ultim popas pe anul acesta, simbolic, evident, pentru că tot cu Hyperion se cade să începem și compresele pe anul viitor ținînd cont de marea sărbătoare a poeziei de pe 15 ianuarie, la Botoșani, la curțile lui Gellu Dorian. Un număr în care regăsesc – ca unul care a zăbovit cîțiva ani în urbe – profilul liric al lui Corneliu Popel, cel plecat pe șușaua sublimă mult prea devreme: „Ploaia poartă numele meu/ și eu aștept o altă primăvară,// și dragoste și durere/ să-mi pună pe tîmple,// cu mirosul acela de rodie/ să mă-nvăluie// și să mă țintuiască-n/ ținutul pierdut al/ libertății eterne.” (Floare sălbatică). Tot din sipetul memoriei se ivesc și aforismele lui Dumitru Dracsin, pictorul – poet, pe care mi-l amintesc mai mereu cu creionul ținut între dinți din cauza lipsei degetelor, purces și el prea devreme în istoria Dracșanilor: „Mă hrănesc rar, ca un șarpe, din naștere în naștere, știu să mîngîi existența, să fiu văzut numai la orizont, nepipăibil duminica, în momentul cînd îmi pun semnul alb, cu limba, pe veșnicia de mai încolo.” Pagini generoase de poezie, proză și teatru, un interviu inteligent și touchant al lui Gellu Dorian cu Ioana Diaconescu, o invitație a lui Valentin Coșereanu de recuperare din memorie a Românismului profesorului Aron Pumnul în Cernăuții imperiului habsburgic, doar două dintre numeroasele argumente pentru o lectură a unui număr interesant și substanțial. La mulți ani și la multe comprese, nărăviți cetitori ai Convorbirilor!

Revista indexata EBSCO