Jan 16, 2017

Posted by in Panoramic editorial

HOLBAN – Scîntei din Rugul Aprins

Viziunea numărului (Editura Hestia, 2016) este o antologie de autor, foarte necesară cu atît mai mult cu cît poetul Constantin Novăcescu nu se poate spune că a fost un răsfă­ţat al criticii de întîmpinare; dimpotrivă, pentru că, iată, cu excepţia lui Lucian Alexiu, Livius Petru Bercea, Silviu Oravitzan şi a cîtorva alţi apropiaţi, despre autorul volumelor Ca o pleoapă de înger (2013), Stromate (2013), Pneuma sau despre rugul aprins (2014), Somnium Constantini (2015), Semnătura focului (2015) au scris alţii, ofiţeri şi „critici literari” ai poliţiei politice din vechiul regim; aceştia au şi păstrat, pare-se, două manuscrise Dansul cu moartea (1969-1971) şi Floarea nisipurilor (1980-1983), pe care poetul le-a recuperat şi le-a inclus, cît va fi rămas din „selecţia” celorlalţi, în antologia tipărită recent. Din precizările autorului, aflăm că aceste manuscrise au fost confiscate după toate procedurile vremii; astfel, despre Dansul cu moartea; „Poeme recuperate din mapa de lucru nr. 327 privind pe «poetul» R.S. România Consiliul Securităţii Statului strict secret Serv.I dosar 1235819/1 1969-1971 Cpt. M.I. «ciclu de poezii re­dactate cu un moto care pune în evidenţă faptul că se găseşte într-o situaţie de extaz şi influenţă mistică. Poeziile le semnează cu pseudonimul – Ormuz»“; cum se vede, autorul a semnat poezii „mistice” şi cu pseudonimul „Ormuz” care, în mitologia iraniană e zeul Binelui (!) şi, după Platon era chiar tatăl lui Zoroastres. În fond, „dosarul” nu conţine poeme „mistice”; unele, doar, cu destule stîngăcii de debut, ale unui protest mocnit pe care un clovn „de pămînt” îl şopteşte celor vii spre ştiinţă şi luare-aminte: „trecea agale clovnul/ prin oraşul pustiu/ ca la o repetiţie de-nmormîntare/ călare pe cîinele galben / şi şchiop doi paşi/ la stînga închinare/ şi iarăşi paşi şi zîmbet/ tîmp călare pe cîinele/ mort abia ieşit/ din mormînt trecea/ agale clovnul de pămînt”. Celălalt manuscris, Floarea nisipurilor, face obiectul unui nou dosar unde se află, în sfîrşit, şi o judecată de valoare: „Dosar I 235819/2 (1983-1985) Telex col. M şef inspectorat Timiş către Direcţia II Bucureşti «în perioada cît a fost student a fost semnalat ca fiind autor al unor versuri tendenţioase, pesimiste, exercitîndu-se asupra sa influenţă pozitivă»: colegul critic lite­rar de la fosta poliţie politică din Timiş, se vede, are dreptate; poezia lui Constantin Novăcescu e „pesimistă” şi „neagră”, fără nici o îndoială, atunci, în anii ’80 şi mai tîrziu, pînă azi: „ci iată floarea floarea/ nisipurilor ca o vînă a/ somnului departe/ cercuite-n scrum umbrele/ marginilor de lume/ ci iată uitarea de sine/ aburul pustiei peste clipă/ ca un ochi deschis întru/ lume doamne/ îţi vesteşti prezenţa”.

Selecţia poemelor din antologia de autor e semnificativă; Constantin Novăcescu, poate şi din acele îm­prejurări bibliografice şi de cadenţă a vieţii într-o istorie deloc prietenoasă, nu selectează textele din sumarul volumelor în ordinea cronologică a tipăririi lor, cum se obişnuieşte, ci urmează o logică a construcţiei, a arhitecturii cărţii, după „modelul” consacrat de limbajul şi simbolistica masoneriei şi alchimiştilor; „spun iarăşi/ se revarsă/ cerul în lucruri/ ca o ţesătură luminoasă de lacrimi/ ca un sigiliu de scîntei/ rug aprins/ şi în toate iată cel/ de-al treilea ochi/ pulsînd aproape/ sub pleoapa/ îngerului”, scrie Constantin Novăcescu într-un text din volumul Somnium Constantini. În fond, Constantin Novăcescu scrie o lirică structurată pe o formulă care uneşte simboluri din Vechiul şi Noul Testament, din Orient, cu cele provenind din masonerie şi din lucra­rea alchimiştilor; athanor-ul, argintul viu, ibisul, blazonul, perfec­ţiunea (viziunea) numărului, semnul ascuns sub bolta secretă, cel de-al treilea ochi – toate se adună într-un ritual din scriptorium: „ajuns în scriptoriu/ casă a cărţii/ sub semnul ibisului/ cauţi adevă­ratele nume/ din lucruri/ vechi semnături/ purpură/ pe-argintul viu din athanor/ numele încifrate sînt numere/ numelenumerenumele/ gînd/ în oglindă”. Poemele se scriu într-o atmosferă de început de lume, într-o mare tăcere, în golul vegheat de un înger tăcut, într-o linişte stranie, cu cineva, asemeni lui Jacques de Mollay: „iată-l/ în prag/ invocă trecerea/ cu glas grav/ şi gesturi ample/ stăpîneşte vederea/ nimicului în eter/ se nasc parcă imagini/ culori străine/ miresme/ în vis/ doar felii de real/ în amurg/ vei şopti/ mereu altele”. Intrat în templu, după ce va fi urcat, ca într-o nouă Golgotă, treptele aces­tuia, pătruns de liniştea cercului, poetul face „comunicate” despre sine şi stările sale, despre ceea ce vede înlăuntru, scăpînd logicii privirii de afară, sfîrşind, deseori, într-un mesaj suficient sieşi, ascuns, criptat, de necomunicat nimănui: „vaste imagini matrice/ în ţesătura diafană/ a unului/ în cerul pleromei/ eoni adulmecînd/ lumi­na ascunsă”; „spun iarăşi/ glasul vestitorului/ în inima pustiei sub vremuri/ (puternic încrezător singur)/ ca o incantaţie de seară/ ca o străpungere a minţii/ ca o limbă de foc/ glasul”. În templu e, fireş­te, athanor-ul, unde se închipuie forme (im)posibile; dar athanor-ul lui Constantin Novăcescu nu este un loc al arderii, al transformării unui metal în altul: e un loc al fantasmelor, e însuşi spaţiul poetic, calea artei regale: „cînd se deschid fantasme/ ca flori fără nume în athanor/ aurind un vis de putere/ cînd limbi de foc ling/ lacom sămînţa devenirii/ suflul străinului vindecător/ înalţă cuvîntul/ matri­ţa străpungerii/ dincolo de prag/ sufletul luminînd calea”; „spargi liniştea înstăpînită în lucruri/ ochiul le străpunge învelişu-mpietrit/ spre vibraţia corzilor unului/ precum focul în adînc de athanor/ căutînd calea artei regale/ iar deasupra de lucruri/ litania cutezăto­rului/ timpul ce coboară-n clepsidre”.

În această logică a arhitecturii căr­ţii, Constantin Novăcescu fixează în chiar miezul ei ceea ce aş numi tema medievală, o dimensiune importantă a ceea ce va fi fiind (post) modernismul liricii de azi; burgul, piaţeta sa, clovnul cu cîntecul său trist, premonitoriu (“se-aude iarăşi cîntecul clovnului/ printre zidurile de cretă ale/ burgului pustiit/ se-nalţă prin clopotniţa/ pă­răsită de îngeri/ se frînge-ntre umbre/ în piaţeta pentru jocuri de-o seară/ da/ cîntecul despre/ drumurile în labirint/ despre sufletul gol/ despre icoana pierdută/ se-aude iarăşi litania vremelniciei/ cîntecul clovnului”), teurgul „vindecător de fiinţă”, precursor, în zo­rii erei de după Iisus, al „spiritismului” modern, străinul venit pe străzile pustii ale burgului evului întunecat (“vocea străinului/ umple străzile pustii/ puterea cîntecului de vrajă-n/ cetatea necuce­rită/ orice suflare se frînge/ orice murmur se stinge/ se-aprind fo­curi reci/ cuvinte fără rod/ născătoare de boală/ ling piatra ziduri­lor/ doar umbre vedenii în vis/ zboară spre coroana magnoliei”), pur­pura şi fructele magnoliei sălbatice sub vraja „focului adînc de athanor”, dar şi a erosului, vorbele de taină, chei spre uitate bi­blioteci – toate sînt, parcă, dintr-un roman de Umberto Eco sau, mai bine, dintr-o cronică din vremea lui Carol cel Mare, scrisă într-o abaţie din Normandia: „spune-mi vorbele-acelea de taină/ chei spre marile biblioteci/ vorbeşte-mi de magia cuvîntului/ de jocul secret al numărului fără limite/ de rodul cunoaşterii/ de mîntuirea fiinţei/ şoapta ta se pierde/ enigmatică în/ amurg”. În sfirşit, Constantin Novăcescu scrie în Viziunea numărului o sensibilă poezie a sentimen­tului religios, în Psalmi, mai ales: „dă-mi Doamne/ ochiul îngerului / aproape/ şi desfăşoară jocul ascuns/ grav/ tăcut/ fără nume/ fără limită/ fă să răsară/ floarea iubirii”.

Constantin Novăcescu se întoarce, cu poezia sa, într-o vreme de dincolo de vreme şi într-un dialog cu în­gerii care vor fi vegheat geneza: „spun/ clopotul/ îngheţat deasu­pra unei/ linişti stranii/ curgînd/ din ochiul îngerului/ uitate sînt scările/ de întoarcere/ uitate/ scînteile de foc/ picurătoare/ uitată marginea timpului/ spun iată gura/ clopotului/ şi îngheţul”.

 

                                                            Ioan Holban

 

Revista indexata EBSCO