Jan 16, 2017

Posted by in Panoramic editorial

CHELARU – Edituri moldave/ autori moldavi

Bucovina în repere de epocă, antologie şi argument de Liviu Papuc şi Olga Iordache, 1523 p.

 

În cuvîntul lor înainte cei doi antologatori se întreabă „ce-ar mai fi de spus”, după ce au alcătuit atâtea antologii (Liviu împreună cu Doina Papuc, o serie de patru, apoi cu Olga Iordache, de acum înainte), şapte cu totul, reunind texte despre Bucovina, o regiune atît de frumoasă, dar şi atît de rănită de dinţii vremurilor vitrege şi al neprietenilor mai de aproape ori mai de departe.

Dar iată că mai sunt, din fericire, multe „de spus”, de readus în atenţia cititorilor zilelor noastre care, adesea, poate prinşi în vălmăşagul unor noi „comandamente”, care vorbesc despre un alt tip de istorie, care ar începe pe „noi baze”, uită că ea nu se poate construi decît pe temelia celeia vechi. Iar aceasta, la rîndul ei, dincolo de secole de lupte şi de eforturi, strădanii de sînge şi/ sau diplomatice pentru constituirea ţării în care vieţuim noi, azi, este incompletă fără Bucovina.

Ca şi în celelalte, şi  acesta mi-a prilejuit lectura unor articole apărute în diverse publicaţii din vremi (parte chiar în „Convorbiri literare”), şi scrise de autori, puţini mai cunoscuţi (ca N.A. Bogdan sau Victor Eftimiu), unii uitaţi (Cernea, C. Berariu, Dimitrie Dan, L. Bardeş, Lascăr Tărăbuţă, Ilie Corfus ş.a.), alţii pur şi simplu „anonimi”, fiecare redesenînd în sufletul meu o picătură de Bucovină. Am re-călătorit, alături de cuvintele celor care le-au scris, pe la Suceava, Vatra Dornei, Mînăstirea Slatina, „Gura Humorei”, Cernăuţi (un oraş care are locul lui pe totdeauna în inima mea), am fost la Comemorarea centenarului naşterii lui Iraclie Porumbescu – cel pe care l-am mai pomenit şi legat de texte antologate cu alte ocazii, dar şi cînd am semnalat primul volum al lui Leca Morariu, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, prefaţat tot de Liviu Papuc –, Vatra Moldoviţei, Voroneţ… şi atîtea alte locuri minunate.

Aşadar, înainte de a încheia cu citat nimerit ales de antologatori din Mircea Streinul, da, ar mai fi de spus şi altele, pe care le aşteptăm în alte volume despre Bucovina, cum aşteptăm şi Bucovina să fie întreagă lîngă noi: „Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu […] şi-au mărturisit în rugăciunea versului dragostea pentru Bucovina vechilor mănăstiri, în care voievozii mai ţin sfat, noaptea […]. Solemne plaiuri, unde ciobanii şi fraţii iconari grăiesc cu soarele, unde buciumele sună, turburînd melodios augustele tăceri ale codrilor, unde nu te-ai mira să-l întîlneşti pe Însuşi bunul Dumnezeu, străbătînd lanurile de grîu, spre nevăzutele cetăţi ale cerului bucovinean! Putna, sobor de voievozi; Dragomirna, nume de cîntec, parcă; Suceviţa, lină mîngîiere a auzului – mănăstiri de slavă-mpărătească! Biserici multe. Troiţe. Molcome ţintirime, unde fiecare cruce e un glas de veşnicie plînsă-n lemn sau piatră! Da, Bucovina-i un plai binecuvîntat!”

 

Ioan Timofte, Personalităţi ieşene, vol. XIII, cuvânt înainte (Non omnis moriar) de Leonida Maniu, Editura PIM, Iaşi, 2016, 422 p.

 

Cu 45 de ani în urmă apărea primul volum din această „serie”, la iniţiativa publicistului şi cercetătorului Ionel Maftei, care. De altfel, tot el a fost cel care a editat şi primele opt volume ale acestui demers de anvergură (pentru volumul al cincilea a primit Premiul Academiei Române), menit, dincolo de elementele de (bio)bibliografie, de oferirea unor informaţii celor interesaţi, şi un carte despre memoria culturală, şi nu numai, a oraşului Iaşi. Apoi, de la volumul al IX-lea până la acesta, şi, probabil, şi pe mai departe, sarcina de a duce mai departe acest proiect a revenit lui Ioan Timofte.

Fiecare dintre volumele de „Personalităţi ieşene” are, la final, şi o listă în ordine alfabetică a celor care au fost omagiaţi în volumele anterioare. Astfel, primele 12 volume vorbesc despre 1400 de nume, cu tot cu acesta, în totalul de mai bine de 6500 de pagini al celor 13 volume, sunt de acum 1500 de personalităţi de diverse anverguri – regională, naţională sau internaţională – prin activitatea pe care au depus-o. S-a pornit de la câteva idei/ criterii – sigur, de fiecare dată acestea pot fi discutate, comentate, dar, în acest caz, la urma urmelor acestea au fost alese – socotite esenţiale de cei care au avut ideea şi/ sau au continuat acest proiect până acum, între care faptul că apar în carte numai cei care nu mai trăiesc, dar a căror viaţă, formare şi/ sau evoluţie, creaţie/ operă au legătură cu ceea ce înseamnă oraşul Iaşi.

Fiecare articol, în afară de fotografia celui avut în vedere, pune la dispoziţia cititorului o serie de informaţii, fatalmente sumare, dar care pot ajuta la conturarea unei imagini asupra vieţii, operei, eventual rolului social/ politic ş.a. al personalităţii în cauză. Dincolo de consultarea descendenţilor celor evocaţi, uneori şi a unor colegi, persoane din anturaj ş.a., Ioan Timofte, în ton cu „modelul” acestei serii, a consultat tot felul de ruse (ziare, reviste, dicţionare, monografii), la finele fiecărui articol menţionând sursele bibliografice principale. Sunt, poate, date „seci”, ca în orice dicţionar, dar în spatele lor stau atâtea înfăptuiri deosebite, atâţia oameni remarcabili, despre care merită să ştie şi generaţiile viitoare.

Cum spune Leonida Maniu, non omnis moriar, nimeni nu moare cu adevărat câtă vreme cei de după el îi pomenesc numele, şi, aş spune, şi ce a făptuit.

Aşadar, o sursă de informare bine venită, care ne prezintă o galerie impresionantă şi prin număr şi prin ce au făptuit aceşti oameni, dar, mai mult, poate şi mai bine venit în aceste vremuri care au caracteristici aparte, un fel de a arăta că lumea nu a început azi, cu paradigmele şi conceptele în care se vrea a fi construită acum, şi că avem modele la care e bine să luăm seama din atât de multe considerente.

 

Vasile Fluturel, Rostiri necesare, antologie de autor, ediţie îngrijită de Daniel Corbu, prefaţă Nicolae Busuioc, repere biobibliografice Constantin Mănuţă, Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 492 p.

 

Debutul lui Vasile Fluturel a însemnat volumul Puncte cardinale, în 1996. De atunci a publicat mai bine de zece volume care cuprind poeme, note de călătorie, scrieri cu caracter monografic, poeme pentru „cei mici”, dar şi proză, interviuri (trei dintre ele semnalate în rubrica noastră – Rezervat pentru visători, micropoeme, 2009, Te iubim, Basarabie, 2010, Arpegii sentimentale, 2015), cele de versuri evidenţiate, de altfel, în antologie. În timp, a apelat la mai multe formule de zicere în vers, de la cele în haină clasică ca rondelul ori sonetul, sau pur şi simplu rimate, la altele ca micropoeme, epigrame, haiku sau „în stil haiku”, vers alb ori poeme într-un vers de filiaţie pillatiană.

Antologia de faţă (realizată după un alt algoritm decît Arpegii sentimentale), una amplă (în stilul acestei colecţii frumoase pe care o îngrijeşte Daniel Corbu şi în care au apărut pînă acum mai mulţi autori români), cuprinde (după prefaţă, repere biobibliografice – în care Constantin Mănuţă pune la dispoziţia cititorului informaţiile necesare pentru a avea o imagine cuprinzătoare şi concisă asupra activităţii autorului), ciclurile din volumele de pînă acum: O altfel de prefaţă (una în versuri, a autorului), Cinci puncte cardinale (1996), Tîrziu de noiembrie (1999), Picături de înţelepciune (2002), Vibraţii (2002), Simple (2002), Vorbe (2007), Rezervat pentru visători (2009), Rondeluri (2013), Arpegii sentimentale (2015) şi, spre final, Agenţia „Cucurigu” (versuri pentru copii), o Addenda cu diverse alte poeme, referinţe critice (despre creaţiile lui autorului au scris nume cunoscute ale literaturii române şi în regiune, dar şi pe plan naţional – iar această secţiune este lămuritoare), În loc de postfaţă – de Vasile Fluturel, Bibliografie, Iconografie.

Vasile Fluturel şi-a construit cu răbdare drumul, abordând tematici diverse, dragoste, bunici, patrie, dar şi păduri distruse de jaful care are loc la noi clipă de clipă, de la sat la Bucovina şi/ sau Basarabia – florile care deocamdată nu sunt în buchetul care înseamnă România – anotimpuri/ curgerea vremii”), privind cu un ochi înspre lume dar cu un altul în oglinda din interior („E timpul să privim în noi”, spune în Rondelul drumului interior), fie nostalgic/ sentimental, fie ironic ori, uneori, cu accente/ tuşe livreşti, deschizînd „uşa cu vizor/ spre infinit” spre Homer, Liszt, Baudelaire, teiul din Copou, Eminescu, Ion Creangă, Goethe ori… spre vamă – „de cînd s-a inventat,/ vama e locul în care/ devii un obiect/ ce cară alte obiecte) sau vreun colţ de rai din sat, uneori apăsat de vreo umbră (cum sînt atîtea azi cînd lumea aceasta aparte, care a dat atîta frumuseţe României şi lumii, la noi în tot felul de locuri pare să se destrame), ori Cetatea Eternă, Roma, Teba, ori… Dar şi spre ceruri, spre Domnul sau cu gândul la tradiţiile neamului. În cîteva cuvinte am putea vorbi şi despre cuvintele „cheie” în versul său, între care veşnicie, singurătate, tristeţe, sat ş.a., despre faptul că, fără a fi ostentativ în vocabular, dar nu simplist, arată că ştie ce şi-ar dori să facă prin modul de construire a frazei, în modul în care îi spune felul său de a fi.

Una peste alta, o carte prin care Vasile Fluturel se prezintă cititorului cu o oglindă lămuritoare asupra felului în care şi-a construit lumea sa din versuri, a vieţii sale literare de pînă acum. Încheiem cu un fragment dintr-un poem despre lumea satului, poate între cele mai aproape de inima autorului, din ce se întrevede şi din textele selectate în antologie: „Nerăbdător/ să ia ziua de la început,/ zvîcneşte spre viaţă un prunc/ în mijloc de octombrie,/ în miez de noapte,/ în an de secetă/ de după război…/ […]// Cocoşii cîntau de miezul nopţii,/ cocoşii cîntau de izvorul zilei, cocoşii cîntau de vestirea/ unei vieţi noi/ şi Baba Moaşa,/ cu cotul,/ încerca apa mirosind frumos/ a flori de fîn…”.

 

Ion Xenofonov, Războiul din Afghanistan (1979-1989), prefaţă: Doru Radoslav, Editura Lumen, Iaşi, 2010, 544 p

 

Aveam în vedere alt tip de lecturi (privind şi poezia afgană) când am ajuns la cartea aceasta, anume participarea românilor de peste Prut la conflictele armate ale Rusiei (între volumele recent consultate, după ce am revăzut colecţia lui Arthur Paul privind Afganistanul sau cărţi despre lupte mai vechi, ca H. W. Bellew, Afghanistan and the Afghans: Being a Brief Review of the History of the Country, and Account of its People, with a Special Reference to the Present Crisis and War with the Amir Sher Ali Khan, 1879, S.S. Thorburn, Bannu; Our Afghan Frontier, 1876 ş.a.: Românii basarabeni în Istoria militară a Rusiei. De la războaiele din Caucaz la Războiul Civil, Editura Militară, Bucureşti, 2009) şi conflictele recente din Afganistan, felul în care este considerată regiunea (şi legat de războiul cu Rusia, dar şi cu SUA şi Occidentul; cum se diferenţiază opiniile ruşilor de cele ale americanilor; cel mai recent am consultat Rodric Braithwaite, URSS în Afganistan (1979 – 1989), Editura Corint, Bucureşti, 2015).

Se discută zilele astea despre „al treilea război mondial”, după tragi-comedia discursurilor/ reacţiei liderilor lumii privind respectarea drepturilor etc. etc. şi ocuparea Crimeii, şi Siria, şi…, când de fapt mizele sunt „un pic” diferite, iar efectele le resimţim cu toţii, chiar dacă parte le intuim doar, iar unele ne invadează viaţa brutal.

Dacă am folosi cuvintele lui Ion Xenofonov ar fi vorba despre o altă posibilă „aplicaţie politică”, la scară. „În istoria postbelică sunt cunoscute o serie de aplicaţii politice acerbe, inextricabile şi inepte, care au modificat atât configuraţia relaţiilor internaţionale, cât şi a celor din interiorul ţărilor (pentru unele fiind chiar un catalizator al descompunerii instituţiei statale), fiind condamnate în unanimitate de acea forţă de temeritate – opinia publică”– scrie, în introducere, autorul volumului (bazat pe o lucrare de doctorat) al cărui titlu complet este Războiul din Afghanistan (1979-1989). În memoria participanţilor din Republica Moldova. Realitate istorică şi imaginar social – între care: „războaiele, ca paroxism al conflictelor, provocate de unele state pe teritoriul altora”, menţionând pe cel din Vietnam, „generat de către SUA”, şi din Afganistan, „autor al agresiunii” – URSS.

Am citit mai multe lucrări despre acest conflict (azi în altă formulă, cu motivaţii/ un corolar explicate cumva, dar care, şi neinformat fiind, pare mult mai complicat), ale căror urmări se întrevăd şi în situaţia de acum din regiune. Interesantă în acest caz e ideea de a apela la „arhiva vie”, la felul în care au văzut combatanţii direcţi ce au trăit, secvenţe care, „deşi fragmentare şi profund subiective, privite în ansamblu, lărgesc imaginea intervenţiei sovietice în Afghanistan”, adică „incidenţa marii istorii”, având şi „contribuţii originale din domeniul polemologiei” pentru înţelegerea „fenomenului războiului şi a consecinţelor sale”.

Pe scurt, participarea RSS Moldova se poate, cifric, „rezuma” astfel: 12.500 de militari, din care 301 morţi, 4 dispăruţi, 700 au rămas invalizi.

Sunt multe detalii în carte care face apel, în afară de memoria combatanţilor, la statistici, informaţii din arhivele oficiale, vehiculând un glosar terminologic complex. Câteva cifre despre „cel mai îndelungat război din istoria Uniunii Sovietice” (9 ani şi 7 săptămâni): cost – cca. 60 de miliarde de ruble, fapt care a dus la adâncirea crizei în sistem, iar, după unii, acest conflict „a constituit principala cauză a descompunerii Uniunii Sovietice şi, implicit, a comunismului.” URSS a folosit cca 90.000 de oameni, iar numărul total al militarilor sovietici care şi-au făcut stagiul militar acolo a fost de cca. 620.000, numărul morţilor – 15.051, au rămas cu handicap fizic 469.685.

Structura cărţii, succint: Prefaţă, Introducere, Cap. I. Repere istoriografice şi metodologice de cercetare, Cap. II. Contextul general al războiului din Afghanistan, Cap. III. Pregătirea combatanţilor din RSS Moldovenească pentru războiul din Afghanistan, Cap. IV. Războiul sovieto-afghan. Istorie trăită şi istorie narată (cu multe, foarte multe detalii complexe, poate imposibil de găsit într-o carte „oficială”, de la tactici de luptă la hobby-uri, armata afgană aliată, droguri, sexualitate, gafe militare, război subteran, „diplomaţia populară, comportamentul beligeranţilor dincolo de ordine ş.a.), Cap. V. Impactul războiului din Afghanistan asupra vieţii participanţilor moldoveni, Concluzii, Bibliografie, Abrevieri generale, Anexe (hărţi, propagandă, corespondenţă, documente despre decese, imagini ş.a.).

Dat fiind specificul rubricii, închei spunând doar că, pentru mine cel puţin, dincolo de terminologie, de datele „oficiale” (şi ele de interes) lectura m-a dus şi la o imagine mai altfel a peisajului războiului afgan, a oamenilor de acolo/ a consecinţelor imediate/ de durată ale unor decizii asupra combatanţilor/ regiunii ş.a., şi a „întîlnirii”, în/ prin conflict, a unor moduri de a fi.

Revista indexata EBSCO