Jan 16, 2017

Posted by in Istorie literara

Constantin PARASCAN – Istoria vieții culturale ieșene (1944-1970)(reflectată în presa locală) (II)

  1. VIAŢA CULTURALĂ ŞI LITERARĂ IEŞEANĂ ÎN „CETATEA MOLDOVEI” LA ÎNCEPUT DE AN. NEUITATUL ION CREANGĂ ŞI BOJDEUCA SA DIN ŢICĂU – PRIMUL MUZEU MEMORIAL LITERAR DIN ROMÂNIA RESTAURAT ŞI PREDAT PRIMĂRIEI

O anumită, pare, detaşare de cele ce se întîmplau în Răsărit, în Europa şi în Lume şi, desigur, şi în România noastră fără Basarabia şi Nordul Transilvaniei, dar luptînd şi sperînd la recuperarea şi includerea în trupul sfînt al Ţării, înţelegem şi din sumarul „revistei lunare de probleme actuale, literatură şi critică”, „Cetatea Moldovei”, din chiar ianuarie 1944. Doar ecouri ale stării sociale, politice, conjuncturale, sublimate artistic, literar, pot fi detectate în cuprinsul acesteia, în bogatele producţii poetice.

Recursul la istoria Moldovei, la simbolurile eterne, vestiţii voievozi, e un semn sublimat al stării naţiei române: „Nu mai jăli, taci frate, căci mîni vor hi stăpîne/ Muşatinele steaguri pe-ntregul nostru neam!…/ Vom izbuti prin Ţepeş s-avem acelaşi hram;/ Din Ceremuş la Mare, de-om merge-ncotrova,/ Să nu se mai cunoască Vlahia de Moldova” (Armaşul lui Ştefan, piesă în trei acte, în versuri, de Gh. A. Cuza); şi Ion Buzdugan, în sonetul Negru vodă, are aceeaşi „tonalitate”: „Vor trece-n goană anii şi veacuri ce-o să vie!…/ Iar noi, vom sta de-a pururi, pe plaiurile aceste,/ De strajă mîndrei Dacii, în veacuri de vecie!…”; într-un reportaj Impresii festive din Blaj, într-o odă ocazională a preotului poet franciscan Ioan Gîrleanu, Inocenţiu Micu-Clain e văzut ca un „Arhanghel luminos/ În suflet furtună/ În tine-un neam întreg/ Virtuţi şi crez adună/…/ Ctitor de Blaj/ Coroană a Unirii”.

Altfel, ceilalţi colaboratori poeţi se înfăţişează cu poeme neangajate conjunctural: Traian Chelariu (Domoale rîuri murmură… şi Ţii minte vara, multele-i umbrare); Const Goran (Elegie); Virgil Carianopol (Rugăminte: „Lăsaţi-mă în lumea mea/ Să ştiu de mine numai eu!/ Cînd voi pleca la Dumnezeu/ Vreau să nu ştie niminea/…/ Lăsaţi-mi inima pustie/ Să bată tot încrîncenat/…/ Şi-aşa mă-ntorc cum am plecat,/ Nefericit în veşnicie!”); Magda Isanos (Călătorul: „Unde-a zburat liniştea inimii mele?/ o pasăre-ai desfăcut aripile şi-ai plutit.”); B. Frunte (Cum să n-asculţi…); Al. Bardieru (Îndemn: „Viaţa vieţi-mi, scumpa mea fată/…/ Să-mi stîmpăr văpaia iubirii de tată”).

I.P.S. Mitropolit al Moldovei, D.D. Irineu, publică, în traducerea şi prelucrarea sa, din volumul cu acelaşi titlu, Cartea întăi, Creaţiunea, Manova-Dharma-Satra sau Legea lui Manu; G. Bezviconi – un studiu despre Genealogiştii Moldovei, din care reţinem că „primii genealogişti n-au fost boierii, ci răzeşii noştri” (trimiţind la Documentele „M. Costăchescu”); că „cel dintîi genealogist moldovean a fost Dimitrie Cantemir (1673-1723), iar „principalul genealogist moldovean” a fost Gh. Ghibănescu şi că „cel mai mare genealogist român, Sever Zota – şi director al Arhivelor Statului Iaşi din 1934, a fost deportat în 1941. Visarion Puiu informează lumea din 1944 că la periferia oraşului Köln a fost ctitorită în anul 1484 Biserica Ierusalimului: Biserica Românească.

Într-un capitol distinct al revistei „Cetatea Moldovei”, intitulat Viaţa la Iaşi, cititorii sînt informaţi despre evenimentele culturale importante.

Surpriza şi bucuria au fost cu atît mai mari cu cît descoperim în vremuri, desigur, potrivnice preocupărilor culturale, un asemenea gest demn de neuitat în istorie. Iată cum ieşenii nu-l uită pe cel care ne înminunează nu doar copilăria, nemuritorul Ion Creangă, şi Bojdeuca sa din Ţicăul Iaşilor. Vibrează în paginile din această dare de seamă (intitulată Pomenirea marelui povestitor moldovean Ion Creangă şi istoricul Bojdeucii din Ţicău) iubirea şi recunoştinţa ieşenilor pentru adevăratele şi nepieritoarele valori culturale româneşti. Sîntem informaţi în legătură cu: Consfătuirea de la Sf. Mitropolie, de sub preşedinţia I.P.S.S. Mitropolitul Irineu, Comemorarea  de la Bojdeucă şi Cuvîntările d-lor prof. Gh.A. Cuza şi C.N. Ifrim, primarul Municipiului Iaşi.

 

La Cronica externă scrie Dimitrie Gherasim „După Conferinţa de la Teheran/ Soarta hărăzită naţiunilor mici şi poziţia Turciei”;

La Cronica iudaică (nesemnată, episodul VI) despre Sulachan Aruch/ Cartea învăţămînturilor satanice ale iudaismului;

La Recenzii sînt prezentate volumele: Prăpădul Slobodei de Eusebiu Camilar, roman, Editura „Cartea Moldovei”, Iaşi, 1943, 284 p. (semnată G.A.C.) (deşi recenzentul găseşte şi „note false”, recunoaşte că, totuşi, tînărul prozator e „un autentic deschizător de drumuri în epica românească”); Pagini de artă de K.H. Zambaccian, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1943, 167 p. + LXXXII ilustraţii (aprecieri pozitive de G.A.C.); Unirea Basarabiei: acte şi documente cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la săvîrşirea marelui act istoric, Odesa, 1943, 217 p. de Gherman Pîntea; Ani, Anuarul culturii armene 1942-1943, Bucureşti, 1943, 687 p., de H.Dj. Siruni; Oameni şi locuri din Caraş, ediţia a II-a, Asociaţia Scriitorilor Români din Banat, Timişoara, 190 p., cu 48 fotografii, de Virgil Birou; Istoria Românilor, Tip. Centrului de instrucţie al infanteriei, Făgăraş, 1942, de col. Ştefan Bardan şi cpt. Şt. Nicolescu; În Sărbători (Icoane din viaţa ţărănimii), a patra tipăritură, Editura Cugetarea-Delafras, Bucureşti, 1943, de Mihail Lungeanu; Sclipiri Sfinte, poezii, Editura proprie, 1943 („Români, ştiţi ce-i veninul,/ Ce l-a gustat o ţară!…/ Robitu-ne-a străinul…/ Învie Neamul iară!”), de Ioan Boca; Ogoare şi luceferi, versuri, Cernăuţi, 1943, de B. Frunte („bănuim un puternic talent”); Vătaful Nicolai, roman (de fapt o povestire mai lungă), i se recomandă „mai multă răbdare”, de Sebastian Popovici; Stihii, poeme în proză, „Tiparul Universitar”, Bucureşti, 1943, de Ştefan Cîrstoiu (apreciate ca „bune”); şi revistele „Gîndirea” (numărul din decembrie 1943), ”Dreptul” (Bucureşti, anul LXX, Caietele 1-4, ianuarie-decembrie 1942), „Basarabia Literară” (revistă săptămînală a Provinciei de peste Prut).

Descoperim cu surprindere, dar şi cu emoţie şi bucurie (pentru că şi autorul acestei Istorii a determinat şi organizat împreună cu preoţii de la bisericile 40 de Mucenici, Sf. Haralambie, Bărboi, din 1984, comemorarea  şi prin slujbe de pomenire a marelui povestitor, în decembrie, şi la mormîntul de la Cimitirul Eternitate şi la Bojdeucă, cu fereală şi discreţie, în vremea comunismului, dar şi sărbătorirea Scriitorului şi Bojdeucii, încă din 1968 şi continuîndu-se an de an fie în iunie, fie în miez de aprilie şi mereu la 1 martie…) că oficialităţi importante ale Iaşului Cultural au organizat „POMENIREA MARELUI POVESTITOR MOLDOVEAN ION CREANGĂ…” şi au lăsat mărturie şi despre „ISTORICUL BOJDEUCII DIN ŢICĂU”. Şi acestea, aşa cum scriam şi mai sus, în plină tensiune a războiului, cînd preocupările puteau fi altele, întîi şi întîi cele privind instinctul de salvare şi conservare a vieţilor şi bunurilor! O adevărată revelaţie ai şi azi despre ce gîndeau, cum respectau acele personalităţi ieşene peceţile de nobleţe spirituală românească. Sau poate tocmai de aceea, vrut-au desigur să mărturisească despre simbolurile care pot învigora naţia, care pot salva şi în vreme de „ciumă”, de orice ideologie ar fi, reperele fundamentale ale unei culturi veritabile. Şi pentru că ni se pare un MODEL de felul în care se gîndea şi se făptuia atunci… vom oferi cititorilor pasaje semnificative din această „dare de seamă” publicate de „Cetatea Moldovei”, în rubrica „VIAŢA LA IAŞI”, semnate I.Fr.B. (I.Fr. Botez, director administrativ la Fundaţia Regele Ferdinand I), la „Consfătuirea dela Sf. Mitropolie, de sub preşedinţia Î.P.S.S. Mitropolitul Irineu. Comemorarea dela bojdeucă. Cuvîntările d-lor prof. Gh.A. Cuza şi C.N. Ifrim, primarul Municipiului Iaşi”:

„Numele neîntrecutului povestitor Ion Creangă va rămîne pentru totdeauna legat de Iaşi şi de Moldova. Întreaga lui viaţă şi întreaga lui operă se împleteşte strîns cu spiritualitatea acestui oraş, care a tras o brazdă adîncă în istoria culturală a neamului nostru.

În vederea pomenirii povestitorului, care potrivit tradiţiei se face în fiecare an la 31 decembrie, adică în ziua morţii sale, a fost convocat, a treia zi de Crăciun, la Sfînta Mitropolie, sub preşedinţia Î.P.S.S. Mitropolitul Irineu al Moldovei, Comitetul bojdeucii lui Ion Creangă. Au luat parte d-nii C.N. Ifrim, primarul Municipiului Iaşi, col. C. Talpeş, prefectul judeţului, prof. univ. Gh.A. Cuza, directorul revistei „Cetatea Moldovei”, avocat Emil Ceicovschi, Gh. Ungureanu, directorul Arhivelor Statului, dr. I.Fr. Botez, director administrativ la Fundaţia Regele Ferdinand I şi Camil Vasiliu, şef de cabinet.

D-l prof. univ Gh.A. Cuza a explicat misiunea Comitetului bojdeucii de a căuta să scoată din făgaşul uitării întreg trecutul cultural şi glorios al Iaşului, făurind ori muzee, ori eternizînd prin plăci comemorative, toate locuinţele istorice, unde au trăit marii scriitori ai Moldovei.(s.n.)

Ideea aceasta a găsit aprigi susţinători în Î.P.S.Sa Mitropolitul Irineu, în d. C.N. Ifrim, primarul Municipiului şi în toţi membrii prezenţi ai Comitetului bojdeucii. Au luat apoi cuvîntul d. C.N. Ifrim, care a evidenţiat importanţa unui „Muzeu Creangă”, instalat în chiar localul bojdeucii şi cuprinzător a numeroase relicve sfinte (s.n.), care azi stau împrăştiate pe la diferiţi ieşeni, iubitori ai tradiţiilor moldoveneşti. Totodată s-a fixat şi programul pomenirii marelui povestitor I. Creangă, din dimineaţa de 31 decembrie, ziua morţii autorului „Amintirilor din copilărie”.

*

*     *

Vineri 31 decembrie, la orele 11 a.m., în afară de membrii Comitetului bojdeucii, numeroşi ieşeni, din tot ce are mai reprezentativ şi mai distins oraşul culturii, au ţinut să ia parte la slujba religioasă dela bojdeucă, slujbă oficiată de Î.P.S. Sa Mitropolitul Irineu, un sobor de prea-cuvioşi preoţi şi anume: protoiereul D. Ciolan, preot V. Chirica şi preot I. Gheorghiţă.

Din numeroasa asistenţă notăm: Î.P.S. Sa Mitropolitul Irineu, col. Const. Talpeş, prefectul judeţului, C.N. Ifrim, primarul oraşului, cu doamna, prof. univ. Gh.A. Cuza, Roman Simionescu, rectorul Academiei de Arte Frumoase, Radu Constantinescu, rectorul Academiei de Muzică, col. Carp, col. Groholschi, lt.-col. N. Boteanu, prof. Const. Stamboliu şi avocat Gh. Chiriţescu ajutori de primar, general Gherculescu, D. Iov, directorul Teatrului Naţional, prof. Băleanu şi prof. Todicescu, inspectori generali secundari, pr. prof. Cicerone Iordăchescu, avocat Osvald Racovitză, avocat Emil Ceicovschi, chestor Liviu Timbus, consilier I. Cămîrzan, pr. D. Ciolan, protoereul oraşului, pr. Ec.I. Ţincoca, pr. Ilie Gheorghiţă, pr. V. Mihailescu, pr. Vasile Chirica, pr. Ştefan Gheorghiu, pr. Dionisie, medic primar Gh. Andronovici, avocat Chiril Dragan, ing. Anton Moţet, col. I. Zamfirescu, prof. Ilarion, ing. Paul Brumă, ing. V. Grecu, prof. I. Nichita, dr. I.Fr. Botey, Gh. Ungureanu, directorul Arhivelor Statului, av. C. Dumbravă, maior P. Bonciu, scriitorul G. Lesnea, consilier N. Gane, prof. Manolache, ing. Paraschiv, ing. Sava Chiriacescu, ing. I. Teodorescu, av. Eug. Marinescu, Al. Dobrovici, d-ra Terezza Supans, Vasile Mîndru, Leon Popovici, Victor Carpus etc.

După terminarea slujbei religioase a luat cuvîntul d. prof. Gh. A. Cuza, care a spus următoarele:

Înalt Prea Sfinţite Stăpîne,

Onorate autorităţi,

Cucernică asistenţă,

Nici într-un an nu a coborît o iarnă mai proaspătă şi mai făgăduitoare de bucurii sufleteşti ca la comemorarea de astăzi a lui Ion Creangă.

Dacă altă dată Comitetul bojdeucii participa la solemnitate cu aceeaşi cucernicie, el nu avea în schimb şi senina despresurare care îi descătuşează astăzi avînturile spre zările senine ale spiritualităţii.

Chiar între cuvîntul bisericii de ieri şi cel de astăzi deosebirile sînt mari. Căci ieri el aducea numai închinarea pioaselor noastre sentimente la căsuţa din Ţicău în care a trudit şi a închis ochii cel mai mare dăltuitor al slovei populare moldoveneşti. Astăzi el însă adaugă la duhul prăznuirilor pe acel al împlinirilor de faptă. Slujba religioasă de acuma, care este slăvită de binecuvîntarea Î.P.S.S. Chiriarh al Moldovei, vine să încunune strădaniile noastre trecute cu harul izbîndelor.

Într-adevăr, prin larga înţelegere a d-lui primar Const. Ifrim, Comitetul bojdeucii a fost despresurat de curînd de grelele răspunderi materiale pe care le-a purtat singur în decurs de un pătrar de veac.

Într-o şedinţă plenară, prezidată acum trei luni de d. A.C. Cuza, Comitetul a încredinţat îngrijirea casei lui Creangă d-lui primar al Municipiului Iaşi, care a şi încadrat-o în budgetul Primăriei, însuşindu-şi astfel sarcina întreţinerii acestui monument unic al literelor româneşti.

Comitetul, care rămîne mai departe conducătorul spiritual al bojdeucii, a ţinut să-l aleagă pe d. Const. Ifrim ca preşedinte activ, pentru a cimenta colaborarea sa viitoare cu Primăria.

Preşedinţi de onoare sînt Arhipăstorul Moldovei, Î.P.S.S. Irineu şi d. A.C. Cuza care se află în fruntea tuturor nu numai în calitatea sa de singur membru al Junimei încă în viaţă şi de prieten al lui Creangă, dar şi ca simbol de continuitate al existenţii noastre.

Cu ocazia primenirii sale, Comitetul a mai (co)optat pe d-nii generali de Divizie G. Rozin şi G. Manoliu, Comandantul şi Comandantul adjunct al Corpului IV de Armată Iaşi, ca exponenţi ai gloriei noastre militare, iar pe d. colonel Const. Talpeş, prefectul judeţului, ca cel mai calificat reprezentant al plugărimii ieşene.

Ceilalţi membri aparţin vechei conduceri a bojdeucii şi anume: d. av. Emil Ceicovschi, preşedintele de ieri şi vice-preşedintele de astăzi, d. prof. univ. Mihai David, rectorul Universităţii, ing. I. Andreescu-Cale, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice, pr. prof. Cicerone Iordăchescu, Dimitrie Iov, directorul Teatrului Naţional, Gh. Ungureanu, directorul Arhivelor Statului, av. Const. Dumbravă, preot ec. Dimitrie Furtună şi cel care are onoarea să rostească cuvîntul de astăzi, iar ca secretar d. I.Fr. Botez, director administrativ al Fundaţiei Regele Ferdinand I.

Domnule Primar,

În numele acestui comitet şi a d-lui prof. A.C. Cuza, care prin mine vă arată regretul de a nu putea participa la o atît de importantă solemnitate, am onoarea să vă remit astăzi în mod oficial destinele materiale ale bojdeucii, rugîndu-vă să primiţi din partea noastră cele mai calde mulţumiri. Ele nu sînt formale căci nu răspund unor enunţări platonice. Ele pornesc din adîncul inimii, ca un semn al recunoştinţii noastre faţă de grabnica şi impresionanta realizare a angajamentelor pe care le-aţi luat cu atîta spontană abnegaţie.

Pentru oricine a cunoscut bojdeuca în starea ei de altădată şi o compară cu înfăţişarea ei prezentă, îşi poate da seamă de contribuţia dvs. Şi e bine să se ştie că a doua zi după noua orînduire adusă conducerii, Centrul Naţional de Românizare din Bucureşti ne-a dăruit un milion de lei numai în urma intervenţiilor dvs. Ajutînd şi vagonul de material lemnos obţinut de la Î.P.S.S. Patriarh Nicodem prin stăruinţele d-lui Emil Ceicovschi, s-a ajuns a se da o consolidare definitivă temeliilor şi un aspect de sobră eleganţă exteriorului. Numai datorită acestei din urmă restaurări, casa lui Creangă va fi scutită de astăzi înainte şi pentru totdeauna de muşcătura intemperiilor precum şi de măcinarea nemiloasă a vremei.

Iată de ce, domnule primar, îmi îngădui în această neuitată clipă cînd luaţi greaua sarcină a grijilor noastre materiale, să vă aduc aici semnul gratitudinei cele mai perfecte.

În ce ne priveşte, cum am putea răspunde mai bine, desinteresatei şi mărinimoasei dvs. colaborări, decît luîndu-ne la rîndul nostru răspunderea desvoltării spirituale a sfintei relicve din acest Ţicău?

Nu vom uita că aici, în umbra cu reveneli de busuioc a icoanelor; aici subt acoperişul scund, care alunga arşiţa lui Cuptor şi dinţii hapsîni ai gerului; aici, unde cerdacul cu privirile largi deschise dinspre Şorogari sau pîlpîirea focului din vatră, au fost tot atîtea ferestre deschise înspre scumpe viziuni cu aurore şi amurguri de basm al căror erou era însuşi graiul baştinelor noastre; că aici şi numai aici, – şi nu în tăvăleli orgiace, aşa cum o afirma mai dăunăzi un bezmetic iconoclast, – Eminescu şi Creangă au împletit şi despletit de atîtea ori caerul nemuritor al năzuinţelor naţionale.

Aceste avînturi neprihănite către idealuri veşnice şi scumpe inimii tuturor le vom face să tresară din nou biruitoare. Vom urma exemplul înaintaşilor care şi-au închinat aici munca celor mai scumpi ani ai vieţii şi vom face să fructifice strădania şi jertfele lor..

După cum ei au desgropat umila scoică a acestei aşezări din nisipul veacului unde o aruncase talazul nerecunoştinţelor contimporane, noi vom înălţa trupul ei modest la înălţimi de far pentru ca să lumineze departe în afară şi răsfrîngă prin besna uitărilor de sine raza călăuzitoare a simţimintelor neaoşe româneşti.

Dvs., ca primar, veţi fi purtătorul de chei al bojdeucii, iar ca preşedinte al nostru, glasul sufletului ei. Dvs. cu noi dimpreună, într-o colaborare pe care o dorim cît mai strînsă, îi vom da viaţă nouă şi izbînditoare; o viaţă care va tresări cu mult mai departe de ţarcurile ei şi ale Iaşului, pînă la ultimele hotare ale spiritului autohton.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

A răspuns d. Const N. Ifrim, primarul Municipiului Iaşi, care a subliniat importanţa comemorării lui Creangă de-abea la o zi după cea a altui mare ieşean, Gavril Muzicescu. Aici, în vecinătatea bojdeucii, simţim aproape spiritul nemuritorului povestitor. Balconul, ograda în care creştiau florile cele frumoase, sînt legate de amintirea veşnică a lui Creangă şi Eminescu.

D-l Const. N. Ifrim a adus apoi elogii activităţii Comitetului bojdeucii şi operei de mare îndrumător pe tărîm naţional şi cultural, realizată de d. prof. A.C. Cuza.

De asemenea, a adus cele mai vii mulţumiri d-lui prof. Gh. A. Cuza, pentru frumoasele cuvinte adresate.

Pioasa solemnitate a luat sfîrşit într-o atmosferă de înaltă satisfacţie sufletească.”

Senzaţia de „turn de fildeş” pe care o vor ataca în anii următori pionierii noii ideologii e uimitoare şi tonică în acelaşi timp. E bine că revista evocă un moment de servire şi respectare a dimensiunilor fireşti ale culturii române, chiar printr-un exemplu cumva local şi totuşi de amplitudine naţională. Iată că oficialităţile Iaşului dintr-o perioadă de maximă dificultate se preocupă de destinele unei personalităţi şi a unui muzeu (primu muzeu memorial literar din România, inaugurat la 15 aprilie 1918 şi revigorat acum în chiar timpul războiului fiind un model pentru mereu) şi n-ar fi rău să se ia aminte şi să se molipsească şi alţii din orice loc şi orice timp.

 

 

 

Revista indexata EBSCO