Jan 16, 2017

Posted by in Ex libris

Livia CIUPERCĂ – Un model poetic

De la sacralitatea muntelui sfînt Kogaionon şi pînă înspre cărările tăinuitului Athos (cuib al creştinismului ortodox, plasat foarte aproape de „covorul de stele” cel pururea îndumnezeit), totul transpare „scăldat” prin „gulerul de ceaţă” cu „doinite” şoptiri rugătoare (Κύριε ελέησου, Kyrie eleison), „sîmbure de lumină” peste un timp dăltuit din iubirea pentru frumos, armonie, luminozitate.

Aceasta este privirea de ansamblu – la primul contact cu recentul volum De la Kogaion la Athos (Editura „Timpul”, Iaşi, 2016), al poetului Marcel Miron.

Intertextualitatea ne coboară-n vers ritmat, cu o muzicalitate hristică, – dinspre crestele străjuite de „jnepeni şi chiparoşi” înspre lumescul cel cotidian – şi dinspre starea de extaz euharistic „epitrahirul de nori” înspre starea de neputinţă în faţa multiplelor proiecţii şi cerinţe fulgurante.

Pentru poetul Marcel Miron, poezia este liturghia gîndului cu străfulgerări cromatice. Ceea ce surprinde plăcut poeticul nu este neapărat lexicul învăluit în armură hristică sau învolburatele arcuiri imnice, ci maiestuozitatea metaforei care înnobilează construcţia lirică. Impresionează, deopotrivă, configuraţia grafică, dansul strofic, care aminteşte întrucîtva de stilul preferat al lui Guillaume Apollinaire (1880-1918).

Lectura volumului de poeme De la Kogaion la Athos ne poartă dintr-un spaţiu al miracolului legendar, dinspre miraculosul Athos şi înapoi, înspre contemporaneitatea aceasta, pe care ne-o dorim luminoasă, (ce e drept), „în mers cătinel”, dar creionînd o stare de bine, de armonie interioară, de acceptare a tot ceea ce ne înconjoară, întrebîndu-ne mereu inima, cu zîmbet şoptit, însă parcurgînd cărarea vieţii (nu de puţine ori, şerpuitoare), dar cu privirea spre înainte, „la pas”, mereu, „spre înălţimi”.

Prin acest volum, poetul demonstrează – cu degajare, – şi cu talent, că scrisul este de esenţă spirituală şi se cuvine să sensibilizeze. În mod cert, ne aflăm în faţa unor mici mărgăritare („Două picături de apă/ ochii noului anotimp/ privesc de la balconul vieţii lor/ veşnicia”) şi ne simţim impresionaţi de subtilitatea metaforelor-simbol, la origine, de esenţă christică: „crugul ceresc/ ca o basma imensă…”, „cerul…/ casa noastră…”, „copiii…/ îngeri…” (De mînă cu tatăl meu); Două lebede pe Siret – „două suflete mirese”; „…mama/ cu îngerul de mînă/ ne veghează/ să nu ne rătăcim/ printre rîndurile/ pădurii de psalmi” (Pătuţul mamei), „căţuile vieţii” (Priveghere), „pădurile de psalmi” (Chihlimbare athonite), „epitrahirul de nori” (La muntele Athos) etc.

Un element care ar putea deveni specific poetului Marcel Miron (fără a greşi, cumva, prin această afirmaţie) şi care ar putea să-l particularizeze în faţa acestei generaţii de poeţi, ar fi vizualizarea strofei-metaforă, tehnică împrumutată din poezia de tip haiku (aşa cum remarcăm în poezia Candelă: „Sîmbure de lumină/ plutind pe ulei de măslin/ floarea soarelui/ porumb”) şi/sau a poeziei tip parabolă (după modelul inserat deja, armonios, chiar în structura acestui volum).

Pare facil a prelua o parabolă biblică – conturîndu-i anumite ţesături interpretative, însă e cu totul altceva, atunci cînd un mini-text biblic devine motiv poetic într-o altă configuraţie spiritual-creştină, de o aleasă fineţe creatoare, cu un mesaj inedit. Aşa cum putem constata în poemul-parabolă Sub smochin, cu un final, de o profunzime euharistică originală: „Natanaile/ ia-mă ucenic/ în coliba de frunze/ şi învaţă-mă să mă păzesc/ de smochinele parfumate”.

Am insistat pe acest detaliu, în speranţa că acesta ar putea să devină model pentru creatorii noştri de mileniu al treilea – o întoarcere la mit, la textul hrisostomic, la tradiţie, la ritualul cotidian (care nu este întotdeauna dramatic, precum  Plîns Colectiv), dar avînd un nobil ţel: cultivarea virtuţilor morale în artă. În acest context, avem în vedere îndemnul formulat de Alexandru Lascarov-Moldovanu (1885-1971), cel care glăsuia, cîndva (şi cîtă dreptate avea!), despre menirea de căpătîi a „purtătorului de condei”: moralul în artă.  Doar astfel, am putea fi protejaţi în bătaia valurilor spumegînde; doar astfel am putea dărui un „cuvînt şoptit firului de iarbă” sau un „zîmbet pumnului de nisip” ce sîntem.

 

Revista indexata EBSCO