Jan 16, 2017

Posted by in Cronica literara

Constantin DRAM – Fantasmele lui Mihai Agape. Imagini din cuvinte

Mihai Agape e pictorul ajuns acum la a treia carte proză (Himere, Editura Nona, Piatra Neamţ, 2016). Strămutat pe meleaguri nemţene, unde artistul şi-a modelat viaţa fără să se lase atins de buclele temporalităţii prea mult, zămislind tablouri cu o coloristică aparte, în care simţi ritmurile imuabile ale unei naturi dintotdeauna, Mihai Agape re-descoperă, prin proză, altfel de imagini, imagini uitate sau poate nicicînd trăite, imagini ce vin doar din cuvinte, aidoma culorilor sale picturale ce par a se fi născut în spaţii necunoscute încă de nimeni.

În Himere (un titlu ce trimite, motivat, la capcanele imaginarului, asumat vizual – plastic şi/ sau literar) descoperim un alt mod de ordonare a amintirilor, cu relevarea unor praguri de sondare a abisalului, cu intersectări ale realului (şi aşa semi-relevat) cu un fantastic nenumit concludent dar cu suficientă manifestare, totul pe parcursul unor proze realmente scurte, adică cu desfăşurare pe aproximativ două pagini, cu adevărat dense însă. Suntem într-un alt spaţiu al amintirilor decît cel canonic: pe de o parte sunt amintirile unei copilăriei derulate în anii războiului mondial şi ai foametei, într-un sat de pe mal de Prut, Sălăgeni, sat dispărut în urma inundaţiilor catastrofale din 1973, pe de altă parte sunt amintiri dintr-o trecere prin viaţă, văzută altfel.

Toate prozele se desfăşoară pe fundalul unei anumite stări, descrise în textul de la începutul volumului: „Curînd, am intrat din nou în starea din care mă trezisem mai înainte. Trecerea mea în realitate a durat doar cîteva clipe, fără să văd şi să înţeleg ceva într-un sens mai amplu, ci numai pentru a auzi şi a simţi cumplita frică prin care trecea mama, în noaptea cu cer fără lună şi fără stele, pe drumul spre necunoscut, care putea fi şi fără întoarcere. Eram într-un fel de adormire, în care şi astăzi pot retrăi momente din viaţa mea, fără constrîngerile realităţii căreia îi suntem supuşi cu toţii în mod obişnuit. Totul decurge în devălmăşie, fără limite, himeric, iar eu rămîn mereu un învingător! Pe aripi de vis, hălăduiesc prin şuvoiul amintirilor, dispunînd de posibilităţi necunoscute în viaţa reală, care conduc spre absolut.”

Nu e nici o greutate să vezi cum se simte mîna pictorului de o viaţă şi în aceste proze. Un drum spre „marele oraş” e translat prin repetarea unor peisaje, în care predomină „minunăţii” de biserici şi curbe nedefinite de clădiri necunoscute. Rememorarea unor amănunte ce ţin de satul dispărut, de casa părintească, de uliţe ale copilăriei şi de spaţii ale primelor prietenii se realizează prin descrierea unui zbor imaginar ce îi permite naratorului să vizualizeze şi să zugrăvească prin cuvinte: „Pe perete, deasupra lăicerului ţesut de mama pe cînd era fată de măritat – icoana Sfîntului Neculai, împodobită cu busuioc sfinţit. Pe peretele dinspre drum, către nord, între cele două ferestre, domina oglinda cea mare, cu rama de lemn sculptat, iar sub ea – masa şi scaunele care, pentru a putea fi folosite de către cei opt membri ai familiei noastre, trebuiau trase în mijlocul odăii. Lîngă uşa de la intrare cu prag înalt de care ne împiedecam noi mereu, sub cuierul de perete – băncuţa de lemn de plop, pe care era aşezată cofa cu apă şi cana de lut.” Şi tot de sus, dintr-un „avionaş”, e văzut satul dispărut după inundaţiile catastrofale din Lunca Prutului, cu mormintele de la margine de cimitir, cu sugestii ale impreciziei spaţiale şi temporale pentru un altfel de călător în timp, cel care, copilărind în anii foametei, ridică şi în vis la rang de simbol imaginea unei bucăţi de „franzelă proaspătă şi pufoasă ca un cozonac”, retrăind apoi coşmarul elevului care se trezeşte, vinovat, între dorinţa părinţilor şi autoritatea hiperbolizată a profesorului de la oraş, într-o descriere cu totul sugestivă: „ Spăşit, am intrat în clasă pentru ora următoare dar – surprinzător! – m-am trezit într-o mare încăpere absolut goală. Acolo nu erau colegii şi nici altcineva, nu era nici mobilier, nu era nimic, nu vedeam nimic. Imediat m-a luat în primire un vîrtej, un suflu puternic, ceva care mă izbea de toţi pereţii goi, fără ferestre şi multiplicaţi la nesfîrşit, ca pe un ecou într-o pădure cum sunt cele de prin părţile noastre. Urmînd întocmai sfaturile de acasă, nu m-am opus în nici un fel, pentru a nu supăra pe nimeni, dar ştiind foarte bine că orice ecou se stinge încetul cu încetul…”

E un suflu ce se întinde şi redă o viaţă reală redescoperită sub forma amintirilor translate spre capcanele visului, în tot ceea ce înseamnă cartea de proze scurte a pictorului Mihai Agape. Fără tuşe exagerate, amintirile sunt jucate mai degrabă în creion sau în cerneluri discrete, prozatorul căutînd să fie departe de stridenţele unui ego înflăcărat de contextul povestirii dar reuşind, totodată, să păstreze liniile specifice unei întîlniri între real şi fantastic, totul petrecîndu-se însă pe un spaţiu narativ foarte restrîns, în care nu mai este loc de includere a unui ceremonial specific dar care rezervă elementului fantastic rolul de amplificare a unei amintiri neplanificate. Astfel, în Musafirul misterios, un necunoscut tulbură liniştea locatarului Piatra Neamţ ridicînd un arc peste timp (cincizeci de ani în urmă), ducîndu-l (fără cadrele cuvenite aventurii fantastice) în faţa casei părinteşti din satul dispărut de altfel, luînd apoi chipul învăţătorului copilului de atunci şi apoi prefăcîndu-se „într-o statuie de marmoră”. Totul este concentrat şi simbolic, în jurul amintirii construindu-se deliberat o imagine alternativă. Un alt fel de joc de imagini, cu conotaţii ce ţin de lumea de dincolo dar şi de vremelnice fruntarii geo-politice găsim în textul Între două tărîmuri, în timp ce un fenomen invers este decodat în În drum spre Paradis, în care naratorul-personaj, plonjat de la început în convenţia fantastică, încearcă să regăsească cuminţenia realităţii ştiute. Un alt gen de inexplicabil identificăm în Mama venea din grădină sau în Fantoma edificiului ciudat, proze în care percepţia timpului meandric şi a spaţiului dilatat determină intruziuni ale fantasticului, toate pe aceleaşi registre ale condensării extreme. Deşi multe dintre texte sunt legate de satul copilăriei şi de mitizatul rîu Prut, altele, mai cu seamă cele din partea a doua a volumului, trimit spre alte orizonturi şi alte etape ale vieţii, fiind lucrate în aceeaşi manieră care să includă un anume halou mai mult sau puţin necesar de supus explicaţiilor coerente. Ultima şansă este relatarea unui vis clasic de această dată; Privindu-mă din propriul tablou aminteşte de veşnica dorinţă de întoarcere către tinereţe a artistului, La un pas de a fi linşat aminteşte de un episod din Magicianul lui Fowles, prin felul în care cotidianul este invadat de imaginea războiului mondial, Hălăduind prin oraş e un fel de vis fantastic, în care personajul, aidoma lui Superman, scrutează oraşul din zbor; uneori apar şi altfel de secvenţe întruchipînd mirajul feminităţii, ca în Spre un nou „miraj” sau în Visînd la volanul Daciei sau în Atras de o stea căzătoare.

Poate cea mai bună definire a exerciţiilor (de calitate şi provocatoare ca imagine) de căutare prin proză a ceea ce poate a căutat artistul toată viaţa cu ochii şi cu ştiinţa culorilor este aceea care dă titlul unui text, Alergînd după baloane de săpun: „Privindu-le cu atenţie, mi-am dat seama că nu erau nişte simple hîrtii, ci erau coli de scris, acoperite pe ambele părţi cu texte. Gîndindu-mă că ar putea fi vorba de ceva care să mă intereseze, am întins mîna către una dintre ele. Dar cum am atins-o, ea a dispărut. Şi odată cu aceasta a dispărut şi întreaga puzderie de hîrtii, aşa cum dispar baloanele de săpun, cu care ne distrăm uneori, laolaltă cu cei mici.”

Himerele lui Mihai Agape nu sunt doar povestiri de pictor, de bună seamă. Dincolo de obsesia începuturilor/ a unei copilăriei reinventate de senectute şi apoi ale trecerii prin viaţă, găsim în aceste pagini un set de imagini ţîşnind din cuvinte, alcătuind o lume ce trebuie privită tăcut şi înţeleasă dincolo de fragilitatea ei, într-un bun exerciţiu de lectură şi de resemnificare a vieţii.

Revista indexata EBSCO