Jan 16, 2017

Posted by in Poezii

Cornelius DRĂGAN

 Acustic ( peretele interior)

Orice schimbare în comportamentul sinelui interior va rezulta în schimbări exterioare corespunzătoare.”(Neville Goddard )

 

***

cad tacit

liniştea unei ierni care

apasă atît de tare

pe piept

respirare

şi oase

noaptea e un veşmînt

timid pentru ceea ce

sînt

 

***

mama îmi cere

telepatic inima

nu raspund la telefoane

foarte multe telefoane

vîna tîmplei

se zbate

trec trecători timpurii

ai dimineţii în care Ea

nu va mai fi

 

***

timpul e numărat

din doi în  doi

cu palma pot cuprinde

cel mai des crîmpeie

de suflete moarte

despic mişcarea  şi mă vîr

încet ca un şarpe de casă

 

***

am un braţ cu pumn stîns

celălalt e uitat în gol

liberté  e un cuvînt greu

de care mă leg

resturile

sînt aruncate doar

la cîini

 

***

discuţiile se surpă

în după-amiezi cu bere

noi sîntem mulţi

cerşim asiduu

antidotul căderii în depresie

de pe varf de hotel

o pasare valsează zbor

în plină vară

 

***

nu mai sînt copil

nu-mi pasă de dragostea

pe care n-o am

am prins-o în fluturi singuratici

coroniţe amărui am făcut

din cicoare

scrijelesc scaunul gol

sunetul scos

devine un scîncet

pe care îl suprim aproape

instant

prin rîs isteric

 

***

vinişoare pe mîini

credinţa dezrădăcinată că

poate nu vom mai fi

ţin post

atît de dur

castic

cînd spun că mă jertfesc

pentru tine

nu mint

ochii prinşi în cearcăne

încercă să leviteze

spre inima ta

rece

 

îţi dai seamă fată dragă
că tot rahatu’ ăsta de viaţă e o dramă-
nu are milă de noi
nu mă mai căuta/ nu te voi mai căuta
iubirea se va duce-n gol
în pîntecul impasibil al găurii negre

nu mă mai căuta îţi spun
trăirea zidită devine cuvînt rătăcit
atît- nimic palpabil-
linia cerului meu nu va converge
niciodată
cu arcul inimii tale
aici nu-i vorba de poezie,
dragostea e o artă/ destin

 

 

 

ne vom trezi din beţie/ cu feţele nerase/ vom deveni mai buni/ vom face dragoste din nou/ voi striga: ahoe tată, ahoe mamă-iată femeia mea!/ ne vom pune puloverele groase de lînă cu miros dulceag/ ne vom spala pe dinţi cu gîndul la zgomotul exploziv al duşului făcut de vecin/ ne vom da salutul reciproc cu sandwich-urile în mîna/ apoi vom merge nenorociţi la serviciile noastre/ pe alocuri o să ploua îmi spun/ pe alocuri mi-a plăcut îţi spui

 

perimare

vocile din capul meu năvălesc
sfinte
avortate
pierdute

eşti atît de pală
o simplă hîrtie fotografică
sepia cu miros de trecere

toată lumea mă va vedea de-acum scurs
numai vocile vor fi neschimbate
în caruselul
creierului meu redundant

 

tic tac toe

viaţa mea în x şi 0

 

stau culcat

cu faţa-n sus la peretele ăla

spitalul e prietenul

meu

 

atît aud

menisc rupt menisc scos

ligamente rupte

recuperari

palma mi se încordează în

spatele peretelui alb

lăptos proaspăt văruit

who knows

 

tic  tac

tic  tac

tic şi tac & toe

 

zarurile au fost şi sînt

pe masă aruncate

în zeflemea

eu îmi aştept la rînd

tăierea

sforăie ţiganul din patul

alăturat atît de sacadat

ca o ultimă

respirare

 

ochii mei

pironiţi pe tavan

plîng ermetic

 

l-am făcut pe tata laş

laşule laş

laşule!

 

l-am făcut pe tata laş

că nu şi-a văzut nepotul crescînd

că nu l-a hrănit cu ochiul

lui verde

de crocodil egiptean

îngheţam cînd îl vedeam

avea ceva mistic

ceva dens

copil fiind îmi era frică

 

mi-am dat seama tîrziu

că nu-l cunosc deloc pe tata

oricît încercam

oricît timp trecea

nu-l puteam fixa în

nicio poziţie

 

în dimineaţa cînd

l-am întîlnit ultima oară

tata se făcuse mic

atît de mic încît încăpea

în sicriul de brad proaspăt făcut

probabil de un meşter silitor

de-al satului

 

atunci nu am plîns

m-am educat  tot drumul cu maşina

bă să nu plîngi

să nu pari muiere!

 

cînd am rămas noi doi

i-am pus mîna pe creştet

aşa cum rareori făceam

şi am plîns

 

am plîns înfundat

din mine

nu mă puteam abţine

 

mi-era milă

carnea mea suferea de milă

cum a murit el singurel acolo

atît de mic

parcă  nu mai era el

 

atît de singur!

 

nu l-am cunoscut deloc pe tata

oricît am încercat

pe dulapul vechi

din camera lui

am găsit articole din ziare

cu premiile mele literare

 

deasupra

în colţul din dreptul icoanei

trona

o fotografie cu el si Favia-

nepotul lui

 

am sîni moi

mă pipăi

mă ascult

să nu fiu bolnav

 

ştiu

calul meu va ajunge departe

pînă atunci caut să citesc

cartea lui Virgil

 

zbatere

falsh-uri cu tatăl mort

sicrie frumos polişate

capete de săteni

unchiul-frate nebărbierit

cîinele pe care îl hrănea Ioanea

sat bihorean în zi de doliu

marţi

vara

 

apusul mă prinde

conducînd

prin munţii apuseni-

mă ţine tare în dreptul inimii

promit tatei

că o să mă întorc la anul

am unde trage acum

subit durerea îmi trece

 

Ioanea a Luchii doarme

pe o coastă de deal

langă ai lui:

mama

tata

Laie

Florica -doar 30 de ani-

 

ultimul pumn de lut

l-am aruncat

chiar eu

 

vara asta o să fie fierbinte

imi spun

ochii fiului meu

îmi deschid calea spre

casă

 

în definitiv

ce mă lipea de ea era

acest creştet al mîinilor

ivite din neant

puiul de om

trăgea strident clanţa

putregăită a uşii

ce dădea spre

lumea  fără-de-vorbe

sînt aici îmi şopteai

sînt aici

eu nu vedeam decît

copilul nostru

crescînd

din ce în ce mai mare

 

mi-am făcut cerc

să mă protejez

cu lopata

simplu

 

mi-am făcut un cerc în

care să pot respira EU

voi nu aveţi voie

vorba lui Flavius- pa pa

 

mi-am făcut cerc

să mă pot striga pe

numele meu întreg şi complet

m-am săturat să tot fie pocit

uneori chiar şi

de mama

 

mi-am facut cerc

să mă aud

să mă simt

să mă pipăi pe trup

mi-am făcut cercuri

concentrice

mai mici

mai mari

deasupra buricului

desupra inimii

deasupra pieptului

 

mi-am făcut cerc

să respir oameni buni

oameni buni

 

opreşte comedia

vreau să cobor

zice ciobanul din bîlci

lanţurile caruselului

nu s-au oprit

aşa că eu

mi-am făcut cerc

 

Revista indexata EBSCO