Jan 16, 2017

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „E adorabil modest în sufragerie”

Visul: o aventură pasivă. Aventura: un vis în acţiune.

*

Să reprezinte oare politeţea o recunoaştere a egalităţii între oameni? Sau a inegalităţii? Acceptarea celei de-a doua ipoteze pare mizantropică. Acceptarea primei ipoteze e idealizantă din… politeţe.

*

Vîrste: odinioară stăteai cu ochii pe icoana operelor mari pentru a te uita pe tine. Acum stai cu ochii pe icoana operelor mari pentru a-ţi aminti de tine.

*

Să fie teama consecinţa ori sursa păcatului? „Trei sferturi din răul care se face în lume se face din teamă” (Nietzsche).

*

Am impresia că un centenar sau pe aproape, conştientizînd mereu moartea care întîrzie, o converteşte în episoade spectrale de viaţă. „Vîrsta mea interminabilă”, zicea în consens unul din actualii noştri venerabili. Ar fi la mijloc un fel de nouă fiinţă, cvasimitică, alcătuită din părţi vitale şi părţi thanatice. Dar oare putem deveni realmente alţii decît sîntem acum? Eu unul aş fi sceptic.

*

„De ce te preocupă vîrstele?”, mă întreabă o perspicace interlocutoare, Liana Cozea. O explicaţie ar fi aceea că nu pot mereu a mă uita pe mine însumi, aşa cum se întîmplă cînd intru în fluxul treburilor zilnice. A mă simţi fără o vîrstă anume. Doar eu şi atît. Deoarece trăim în permanente, de neocolit conexiuni cu ambianţa. În jur, oamenii îmbătrînesc şi dispar, peisajele se schimbă, împrejurările rulează necontenit în diversitatea lor. Reflexele schimbării îmi obligă fiinţa la o reexaminare, nu la o schimbare. Conştientizez că simţămîntul vîrstei nu are doar o cauză lăuntrică, mai discretă, ci şi una exterioară, mai pronunţată. E o obligaţie la care ne supune lumea. Se zice că în rîndul unor populaţii primitive se găsesc indivizi care nu ştiu cîţi ani au, după cum nici copiii mici nu ştiu, fără intervenţia părinţilor care-i învaţă să vorbească. Mediul lor îi păstrează într-o primordială ignoranţă. Dimpotrivă, mediul nostru ne îndeamnă mereu a scana timpul. Vîrsta nu ţine atît de starea fiinţei în sine, cît de o cunoaştere programată, de o lecţie pe care o predă şcoala vieţii. Periodic, dăm un examen…

*

În Finlanda, coarnele cerbilor sînt acoperite cu o substanţă fosforescentă pentru ca, fiind vizibile noaptea, purtătorii lor să nu devină victime ale accidentelor de circulaţie.

*

E adorabil modest în sufragerie, încă plin de bun simţ în salon, dar grosier vanitos în antreu, la plecare.

*

„Citit ieri seară (şi de cîteva zile deja) admirabilele pagini scrise de Bossuet despre Rugăciune, extrase nu mai ştiu de unde şi pe care le găsesc la începutul micii mele ediţii din «Élévations sur les mystères». Dar cînd, mai apoi, abordez primele două elevaţii, mă împotmolesc într-o suită de false raţionamente, care, departe de a mă convinge, mă indispun şi mă descurajează din nou. Nu, nu aceasta este poarta prin care pot intra; nu există poartă pentru mine într-acolo. Pot s-o fac pe prostul; am încercat; dar nu pentru mult timp, şi în curînd mă revolt cu totul împotriva acestei comedii nelegiuite, pe care fiinţa mea se forţează s-o joace. Dacă Biserica îmi cere acest lucru, înseamnă că Dumnezeu rămîne deasupra ei. Pot să cred în Dumnezeu, să-L cred pe Dumnezeu, să-L iubesc pe Dumnezeu şi întreg sufletul meu tînjeşte după această iubire. Pot să-mi supun creierul inimii. Dar, aveţi milă, nu căutaţi dovezi, nici raţiuni. De acolo porneşte imperfecţiunea omenească; iar eu mă simţeam perfect în iubirea mea” (André Gide).

*

Dimineaţă. Un aflux de energie, o limpiditate a conştiinţei şi, deopotrivă, a inimii, o elansare a confruntării lor prielnice scrisului. Apoi a confruntării cu cele ce-ţi stau în faţă. Simţul critic nu impietează asupra emoţiei diriguitoare. Credinţa e mai puternică în această mobilizare generală a fiinţei. O îngînare a începutului mistic.

*

De la o vreme viaţa i se înfăţişează aidoma unui costum de gală pe care l-a purtat rareori, acum pus într-un dulap, prăfuindu-se. În răstimpuri, deschizînd uşa dulapului, îl priveşte melancolic, neştiind dacă îl va mai îmbrăca vreodată.

*

  1. E.: „Carieră strălucită pe căi drepte, dar şi ocolite. Cînd se întîlneşte cu cunoştinţele, unul din subiectele sale preferate îl constituie virtutea nesmintită care i-a caracterizat viaţa. E posibil ca, obişnuind a frecventa biserica, să încerce a-L convinge în acest sens şi pe Dumnezeu. Dar, nefiind lipsit de perspicacitate, bănuiesc că lucrul cel mai greu ar fi să se convingă pe sine însuşi”. Pe cine ai avut în vedere în rîndurile de mai sus? „Dacă cineva nu se va recunoaşte în ele, e bine. Dacă cineva se va recunoaşte, e tot atît de bine”.

*

„Un tip pe nume James Richards susţine că, în urma unei călătorii într-o altă dimensiune, s-a întors cu o casetă audio pe care se află un album al trupei Beatles încă nerealizat în dimensiunea noastră. Albumul se cheamă Everyday Chemistry şi, indiferent dacă credeţi sau nu povestea omului, poate fi ascultat şi descărcat gratuit de aici: www. thebeatlesneverbrokeup. com. Pe site puteţi citi în amănunt şi povestea turistului nostru intradimensional cu mintea plină de rock’ n’ roll” („Dilema veche”, 2015).

*

Umilitatea pe care o încerci faţă de umilitatea momentelor vieţii tale. Smerirea pe care Dumnezeu ţi-o îngăduie prin mijlocirea lor.

*

Aprehensiunile incluse în temperament sînt de regulă disciplinate, în calitatea lor de componente reactive ale acestuia. Aprehensiunile care se ivesc în caracter pot fi însă deseori primejdioase, nutrind dereglări de ordinul moralei. Întrucît caracterul e o zonă mai fragilă, mai vulnerabilă a fiinţei socializate. Paradoxal, deşi mai vechi, temperamentul e mai civilizat decît caracterul.

*

Lenin îi încondeia pe bogaţi, socotindu-i drept „nişte săraci care-şi numără mereu banii”. Intuind pesemne mutaţia comuniştilor care s-au înavuţit în ameţitoare proporţii (vezi China, dar şi România noastră). Rămaşi „săraci” exclusiv la nivelul doctrinei lor.                                                                                  *

„Sună Doinaş, care ne căuta de vineri. Cinăm împreună. Întrevedere patetică nu prin expresie, ci prin reţinere. Doinaş încordat, gata de explozie. D. R. Popescu încearcă să guverneze acordînd cîteva avantaje celor mai redutabili adversari ai lui. (Călătoriile lui Doinaş sau Manolescu.) În rest, nici o reuniune nu mai poate avea loc la Uniune fără ca ordinea de zi să fi fost mai înainte aprobată de CC. Obţinînd cîteva avantaje care tot ar fi venit pentru scriitori (mărirea pensiilor, mai multă hîrtie), D. R. presimte că le va înmuia rezistenţa şi va putea guverna singur (adică partidul prin el). Deşliu, care-şi depusese carnetul de partid cînd se desfiinţase organizaţia de bază de la Uniune, a fost exclus. E printre cei care exasperează cel mai mult partidul” (Monica Lovinescu, în 1981).

*

Spre deosebire de necuvîntătoarele care tind să-şi ascundă suferinţa pentru a nu cădea victimă prădătorilor, omul e înclinat a şi-o da pe faţă, nu o dată cu ostentaţie. Cum aşa? Probabil, extrapolînd asupra aproapelui propria sa rezervă de altruism, nădăjduind o replică similară. A. E.: „Să fim serioşi, monşer!”.

*

A insista exagerat asupra unor creaţii „mari” din imediata actualitate, înseamnă nu o dată a risca iritarea conştiinţei publicului excedat. Chiar în avantajul scrierilor în cauză, mai bine să reducem sonorul.

*

Bănuitorului, nu mai puţin decît ingratului, i se ia darul. Dar avînd apetenţa cunoaşterii, cum să nu devii, Doamne, bănuitor?

*

Osîndeşte declarativ infatuarea, dar prin comportarea sa o aclamă. Pe ce latură e mai credibil? A. E.: „Nu-ţi gust gluma!”.

*

„Într-unul din avatarurile sale, Buddha a fost iepure. L-a vizitat un brahman. Neavînd cu ce să-l omenească, Iluminatul s-a aruncat pe sine în foc. Să aibă cinstitul oaspete oarecare hrană” (N. Steinhardt).

*

  1. E.: „O regulă de aur a scriptorului. Să-şi dea seama cu precizie ce «merge» şi ce «nu merge» într-un text al său. Dacă va constata că «nu merge» nimic, e bine. Coşul de hîrtii păstrează omerta aidoma mafioţilor”.

*

Posibilă devine iubirea şi prin faptul că nu ne mai putem depăşi. Consolator, percepem fiinţa iubită a fi înzestrată cu ceva ce ne lipseşte. Intuitiva magnanimitate a inimii.

*

N-aş crede, aşa cum s-a afirmat sporadic, că femeile îi apreciază preferenţial pe bărbaţii greu adaptabili, introspectivi, ”nedescurcăreţi”, pentru că i-ar putea domina mai lesne. Dimpotrivă. Cei aleşi sînt de regulă bărbaţii duri, cu maniere de stăpînitori. Intervine instinctul perpetuării speţei, selectînd exemplarele „tari”, cărora „sexul slab” acceptă a li se subordona. Vanitatea manifestată în prima situaţie cedează cu precădere în beneficiul criteriului biologic.

*

„Visurile împlinite ne îmbătrînesc” (Blaga). A. E.: „Iar celor neîmplinite ce le rămîne altceva decît să ne ucidă?

*

„(…) la mine, la «sferele» vieţii umane tipice pentru existenţialism – viaţa banală şi autentică a lui Heidegger, viaţa estetică, etică şi religioasă a lui Kierkegaard sau «sferele» lui Jaspers – se mai adaugă una, şi anume «sfera imaturităţii». Această sferă, sau mai degrabă «categorie» este contribuţia existenţei mele private la existenţialism. S-o spun limpede chiar de la început: aceasta mă îndepărtează cel mai mult de existenţialismul clasic. Pentru Kierkegaard, Heidegger, Sartre, cu cît e mai profundă conştiinţa, cu atît e mai autentică existenţa, ei măsoară cu intensitatea conştiinţei sinceritatea, autenticitatea trăirii. Dar oare calitatea noastră de oameni e clădită pe conştiinţă? Oare conştiinţa aceasta dobîndită cu mare strădanie, extremă, nu se naşte între noi şi nu din noi – fiind produsul unui efort de perfecţionare reciprocă în cadrul ei şi de confirmare la care un filosof îl sileşte pe un altul? Nu e oare omul, în realitatea sa privată, ceva copilăros şi mereu mai prejos decît conştiinţa lui… pe care o resimte totodată ca pe ceva străin, impus şi neesenţial? Dacă e aşa, atunci acest infantilism ascuns, această degradare tăinuită, e gata să vă arunce în aer, mai devreme ori mai tîrziu, toate sistemele” (Witold Gombrowicz).

*

Sapienţă budistă. A face un lucru e rău. A nu face un lucru e rău. Dar a-l face pe jumătate? E şi mai rău.

*

Chiar identificată pînă la un punct cu obiectul fiind, cunoaşterea impune o diferenţiere morală dictată de însăşi instanţa sa, inclusiv atunci cînd e vorba de cunoaşterea de sine.

*

Tocmai pentru că îşi descoperă nu o dată afinităţi unii cu alţii, indivizii introspectivi au impulsul diferenţierii. Unicitatea poate fi bucuroasă de conexiuni, însă doreşte în cele din urmă a se confirma chiar cu ajutorul acestora.

*

Instinctul se asociază cu dragostea pentru a se mîntui. Îmi iau îndrăzneala a crede că, iubindu-ne, animalele superioare, care ne premerg misterios în atîtea privinţe, cunosc un rudiment de mîntuire. Eşti de acord? A. E.: „N-am nici un motiv să te contrazic”.

*

Rechinul pelerin, cel mai mare peşte din lume, cîntăreşte cît patruzeci de maşini.

*

„Nu mă las în voia dragostei decît cu bună ştiinţă, adică atunci cînd nu există nici o primejdie de a se împlini” (Amiel).

*

Orice scriitor e, în esenţă, un ins insubordonat. Chiar nevolnicul epigon nu e decît un insubordonat în cîrje.

*

Straniul simţămînt pe care-l ai la pierderea unei fiinţe foarte apropiate, acela că, în fapt, n-ai pierdut-o. Suferinţa nu poate deveni extranee eului tău, care continuă, prin intermediul acesteia, a poseda fiinţa în cauză. Fiinţă care e ca un organ al trupului, a cărui funcţie n-o percepi, dar fără care n-ai putea supravieţui.

*

„Tentaţia scriitorului, să fi scris ceva care să te lase ca o armă slobozită, încă fierbinte şi vibrînd, golit cu totul de tine însuţi, unde nu numai că ai descărcat tot ce ştii despre tine însuţi, ci şi ceea ce bănuieşti şi presupui, precum şi tresăririle, plăsmuirile, inconştientul – făcînd totul cu o lungă trudă şi tensiune, cu o precauţie de zile întregi şi tremurături şi descoperiri neaşteptate, şi eşecuri, şi fixînd întreaga ta viaţă pe momentul acela – dîndu-ţi seama că toate acestea nu valorează nimic dacă un semn uman, un cuvînt, o prezenţă nu le primesc, nu le încălzesc – şi să mori de frig – să vorbeşti în pustiu – să fii singur zi şi noapte ca un mort” (Cesare Pavese).

*

Dorinţa: o entitate cu aripile libertăţii. Poate fi redirecţionată, închisă în colivie, ucisă, dar nu i se poate schimba natura. N-avea oare dreptate Spinoza afirmînd că nu obiectul dă valoare dorinţei, ci dorinţa dă valoare obiectului?

*

Cîte subtilităţi de mandarin se întîmplă să găseşti în scrisul său şi cîtă vanitate de precupeţ ajuns înfăţişează omul! Contrarii care, hotărît lucru, se resping energic. Surprinzătoare fiinţă.

*

Din drojdiile decăderii. Să nu mai fii capabil nici măcar de durere.

*

O maximă afişată stăruitor pe un post tv.: „Un politician cinstit e cel care, odată cumpărat, rămîne cumpărat”.

*

N-aş putea înţelege bonomia sa cvasipermanentă decît ca pe o mască pe care o poartă pentru a nu se obliga la o atenţie reală. La adăpostul acesteia, părelnica-i solicitudine faţă de o persoană anume rămîne ca o a doua mască, pentru orice eventualitate aşezată sub cea dintîi.

*

„Potrivit unor studii recente, proprietarii de pisici prezintă un risc cu aproximativ 40% mai mic de a se confrunta cu un atac de cord. De asemenea, pisicile reduc simptomele dispneei şi scad tensiunea arterială. Torsul pisicii vindecă infecţiile şi inflamaţiile, tendoanele şi ligamentele bolnave. Aşadar, în curînd, toate farmaciile vor da faliment, pisica e un panaceu universal” („Dilema veche”, 2015).

*

„În oraşul spaniol Trigueros del Valle, pisicile şi cîinii au fost declaraţi «rezidenţi non-umani». Primarul a zis că trebuie să-i reprezinte şi pe membrii acestor specii care trăiesc alături de oameni de o mie de ani, iar asociaţiile pentru protecţia animalelor au decretat că «e o zi mare atît pentru oameni, cît şi pentru cetăţenii non-umani»” („Dilema veche”, 2015).

                                                                        *

            E mult mai dificil să faci portretul unei persoane pe care o cunoşti foarte bine decît unei persoane pe care o cunoşti mai puţin. Pentru că în cazul dintîi se îmbulzesc datele realului într-un număr pe care nu-ţi e la îndemînă să-l limitezi, toate cerînd dreptul la integrarea care se cuvine însă a fi o selecţie favorabilă unei economii expresive. Ceea ce e prea mult devine amorf. Un aluat care nu intră în nici un tipar şi ţi se lipeşte de degete. În timp ce datele mai reduse favorizează exerciţiul creator. Haşurezi cu de la tine putere spaţiile goale, rezultatul fiind, cînd „îţi merge” condeiul, o mixtură de realism şi ficţiune. Factori ce se potenţează reciproc.

*

Îţi dai seama cu timpul că cele mai multe sacrificii nu trebuie să le faci din obligaţii exterioare, complexe, ci dintr-o necesitate internă, simplă: aceea de a-ţi păstra drumul propriu al intimităţii.

*

Nu o dată resturile unei meditaţii care nu se îndura prinsă lesne în formulă, resturi pe care erai gata să le pui pe făraş, se dovedesc mai fertile decît torturanta meditaţie însăşi. Încolţesc sub ochii tăi.

*

Un tînăr autor i-a dat lui Voltaire să citească o piesă de-a lui, după care filosoful i-ar fi declarat: Stimate şi încă tinere domn! Aveţi voie să scrieţi o astfel de piesă numai dacă sînteţi celebru. Pînă atunci, însă, trebuie să scrieţi piese bune.

*

Consimte a se împăca chiar cu eul său, prin intermediul fiinţei pe care o iubeşte. Indiferent dacă i s-a răspuns sau nu la sentimentul în cauză.

*

Antistene ţinea prelegeri în Kinosargos (mausoleul cîinelui), socotindu-se pe sine însuşi cîine, în numele unui cinism echivalat cu întoarcerea la natură.

*

Pe ce lume trăim. „Fay Purdham, un fotomodel transsexual de douăzeci şi şapte de ani din Newcastle, Marea Britanie, vrea să devină pentru copilul său şi mamă, dar şi tată. Ea speră să strîngă din donaţii 100.000 de lire sterline, bani cu care să plătească o mamă surogat pentru a-i naşte copilul. Fay este transsexual, s-a născut bărbat şi de la vîrsta de 16 ani a decis că vrea să devină femeie. Pînă acum, ea a cheltuit peste 30.000 de lire sterline şi încă 30.000 din fondurile de asigurări medicale, pentru a se opera ca să-şi schimbe sexul. Înainte ca transformarea să fie completă, Fay (pe numele său de naştere Kevin) şi-a congelat mostre de spermă pentru a putea deveni tată. Acum, Fay, care a devenit de cîţiva ani femeie, este decisă să devină mama adoptivă şi tatăl biologic al unui copil pe care să-l nască o mamă surogat, folosind sperma conservată, scrie publicaţia britanică «Daily Mirror». Fay a lansat acum o campanie prin care speră să strîngă banii necesari pentru a-şi îndeplini visul. «Încă dinainte de a-mi dori să devin femeie, am ştiut că vreau să fiu mamă» a declarat ea. Fotomodelul a cîştigat locul al treilea la concursul Miss Transgender UK, iar acum lucrează ca circar, făcînd acrobaţii cu focul. Fay se va căsători curînd cu Chris, iubitul ei, care i-a fost cel mai bun prieten încă din timpul şcolii. (…) Cînd s-au reîntîlnit, după mai mulţi ani, Kevin devenise deja femeie, iar Chris s-a îndrăgostit pe loc. «Mi-a fost greu la început să trec peste faptul că Fay fusese cel mai bun prieten al meu, dar de la bun început am considerat că este o femeie superbă», mărturiseşte Chris” („Adevărul”, 2015).

*

A scrie despre un val de lumină. A deveni chiar textul acel val de lumină.

*

Nu se răzbună pe cei ce l-au nedreptăţit ori umilit. Dar nu-şi poate reprima o zvîcnire de inimă recunoscătoare pentru cei ce, în răstimpuri, scriind despre defectele reale ale acelora, într-un fel îl răzbună.

*

O tactică a mincinosului. Cea de-a încerca să-şi disimuleze o minciună prin altă minciună, îndeobşte la scară mai mare, uzînd, dacă e vorba de-o promisiune, de una în stare a ademeni mai mult. A. E.: „Cum ar veni, mai întîi o minciună cît masa, apoi o minciună cît casa”.

*

O veritabilă citadelă biologică ariciul, cu mulţimea sa de ţepi, între cinci şi şapte mii.

*

Generozitate contemporană: „Două cifre statistice de săptămîna trecută: doar 23 % din elveţieni au votat la referendum mărirea salariului minim pe economie la 3300 euro (ar fi fost cel mai mare salariu minim din lume) şi 55 % din americani sprijină, conform unui sondaj Gallup, căsătoria între oameni de acelaşi sex”.

*

„Patruzeci de ani e vîrsta la care îţi pierzi sinceritatea fără a fi dobîndit înţelepciunea” (E. Evtuşenko). Dar, Doamne, ce se întîmplă la dublul acestei vîrste?

 

 

 

Revista indexata EBSCO