Dec 14, 2016

Posted by in ARTE

Adina SCUTELNICU – Oana Amaricăi: „Mi-ar plăcea ca oamenii să abordeze arta frontal și personal, nu prin prisma diferitelor constructe critice”

Românca Oana Amaricăi este coorganizatoarele uneia dintre cele mai ample manifestări artistice singulare din Europa, Festivalul Internațional GrandBaz’ART de la Gisors, Franța. Este una dintre principalele promotoare ale artei non-mainstream românești și o împătimită a acestui gen de artă, nedrept de puțin cunoscut și popularizat în România.

 

Ești absolventă a Universității București șiai fost consilier al Ministrului Culturii și Patrimoniului Național. Îmi poți spune ce facultate ai absolvit și care a fost parcursul tău personal până la Festivalul GrandBaz’ART?

 

Am făcut relații internaționale, studii culturale, limbi străine și istoria artei, la diferite facultăți ale Universității din București (Litere, Limbi Străine, Istorie). Am lucrat în presa de lifestyle, scriind copios pentru o revistă inteligentă, dar cu viață scurtă, numită Max. A fost o perioadă senzațională, încheiată destul de abrupt de primii ani ai crizei economice. Când s-a închis revista, am decis să fac o încercare în domeniul pentru care mă pregătisem, anume diplomația culturală. Așa am ajuns la Ministerul Culturii, pe post de referent în Direcția Relații Internaționale, devenind apoi consilier. Din nou, a fost o experiență enormă, în bine și în rău.Satisfacția e imensă când știi că ai contribuit, oricât de puțin, la un moment de emoție și de frumos. De fiecare dată când reușești să miști o rotiță dintr-un angrenaj înțepenit de subfinanțare, legislație incoerentă și „procedurism” absurd ai sentimentul unei victorii personale. Dar și frustrarea e uriașă atunci când vezi că proiecte la care se muncea de luni sau ani întregi sunt puse în pericol de prima schimbare de macaz politic. În fine, cert e că ministerul mi-a oferit multe experiențe „fondatoare”, dintre care cea mai importantă a fost întâlnirea cu un tip de artă care m-a fascinat imediat, intens, irezistibil. Mai exact, am descoperit arta marginală sau arta în afara normelor (o categorie extrem de largă, care cuprinde, printre altele, arta brută, arta naivă, arta singulară, figurația liberă etc.; în esență, tot ce nu e „artă academică” sau „oficială” și mai cu seamă creația autodidacților). Am simțit în fața unor opere recente aceeași emoție pe care o simțisem în fața capodoperelor clasice văzute în muzee, emoție pe care o credeam pierdută pentru pictura actuală.

 

Cum a început povestea ta cu Festivalul GrandBaz’ART? Cum crezi că va evolua în timp acest proiect?

 

În același timp în care am descoperit acest gen de creație, l-am cunoscut pe Jean Luc Bourdila, un mare pasionat, care organiza deja de câțiva ani un festival anual de artă singulară, numit GrandBaz’ART, într-un sătuc normand. Festivalul eradeja o mică bijuterie cosmopolită, cu o selecție artistică impresionantă (dacă ne uităm doar la invitatul de onoare al fiecărei ediții, festivalul fusese onorat deja de YvonTaillandier, pionier al figurației libere cu mult înaintea unor Combas sau Di Rosa, de André Robillard, ultimul creator de artă brută în viață care a fost recunoscut ca atare de Jean Dubuffet, de Danielle Jacqui, Celle quipeint, fără îndoială una dintre cele mai importante artiste din sfera singulară etc.).Cu invitați de pe toate continentele, cu finanțare publică, totul întâmplându-se într-o localitate de 1 400 de locuitori! Ei bine, mi s-a propus să organizez un fel de guest-show pentru ediția a cincea (2013) a festivalului, o expoziție-mostră reunind lucrări ale unor artiști în afara normelor din România. Am prezentat lucrările a opt artiști de vârste și de facturi foarte diferite, dar toți plasabili în spectrul foarte larg al artei marginale, de la artistul așa-zis naiv Ioan Măric, care de fapt e un mare artist outsider, la Ștefan Mocanu, un debutant foarte talentat, perfect autodidact, cu o estetică mai degrabă neoexpresionistă. A fost un succes în urma căruia am fost invitată să devin membru al Asociației care organizează festivalul, să mă ocup dedirecția artistică și să coorganizeztoate edițiilesuccesive.Printre evoluțiile care au urmat, festivalul s-a mutat la Gisors, un oraș aflat între Paris și Rouen, unde am avut șansa unei echipe municipale tinere, dinamice și foarte deschise, cu care am semnat un parteneriat multianual. Ne-amdiversificattipul de manifestări, am crescut numărul de săli, am accentuat dimensiunea internațională și ne-am afiliat celui mai prestigios organism european de profil, EOA.În plus, am încheiat parteneriate media cu două adevărate instituții în presa culturală, una din Franța, Artension!, și una din România, Timpul.Cât despre viitor, ne propunem ca într-un interval rezonabil să devenim epicentrul artei outsider din Europa, cel puțin în ce îi privește pe creatorii vii. Și, colateral, ne propunem să ne continuăm eforturile de popularizare ale acestui tip de creație în România, pentru ca toți cei care simt pulsiuneacreației, dar care nu au avut șansa sau neșansa pregătirii formale, să afle că există un circuit întreg pentru autodidacții care au ceva de spus, cu condiția ca aceștia să își asume singularitatea, să își creeze mijloacele de expresie proprii și să nu încerce să imite arta academică în chip derețetă a respectabilității.

 

Ce fel de artiști promovați? Cum selectați lucrările, în funcție de stiluri, de realizările artistului?Există un colectiv de selecție cu care colaborați?

 

Găzduim arta marginală în toate, în multele ei coloraturi.Dar, cum ne ferim de abordările sectare, în artă și nu numai, ne mai permitem și devieri de la curs. Palmaresul artiștilor nu e un criteriu eliminatoriu, expunem debutanți alături de nume consacrate. Contează doar calitatea și sinceritatea creației lor. Ne și le acordăm libertatea de a expune lucrări oricât de provocatoare, de dure sau de „impudice”, cu condiția ca provocarea să nu fie gratuită. Nu căutăm să șocăm cu orice preț, dar nici nu evităm să expunem lucrări de calitate de teama reacțiilor publicului. Și asta în mare măsură pentru că publicul festivalului e un public avizat, de cunoscători veniți uneori de la sute de kilometri distanță.

 

Care este feedbackul publicului la aceste manifestări? Ce vă place și ce nu vă place la publicul vostru? Ce ați schimba în atitudinea oamenilor vizavi de artă?

 

Atitudinea pe care o întâlnim cel mai des e surpriza dublată de curiozitate. Și ăsta e un lucru foarte bun, pentru că totul pleacă de aici. E teribil de frumos să fii martor la momentul când un om trăiește o revelație artistică! Și frumusețea la arta marginală – care e viscerală, epidermică, respinge hiperintelectualismul și face apel la emoție – e că nu cere un public foarte instruit în materie de istoria artelor, de tehnici sau de teorii diverse, ci doar un spectator sensibil și curajos, capabil să se deschidă în fața unui tablou și să se lase permeat. Întâlnim adesea oameni dezamăgiți de derapajele artei „oficiale” a ultimelor decenii, oameni care nu rezonează cu conceptualul acesta mai mult decât abuzat, oameni care nu înțeleg idolatria vizavi de „artiștii fără operă” și care nu știu că există și altceva, că există un întreg univers artistic paralel. Ei bine, când descoperă universul acesta paralel, se produce în ei un soi de splendidămetamorfoză. Se simt eliberați, se simt repuși în drepturi, nu mai sunt complexați în fața operei de artă, se simt inteligenți, ei, cei pe care arta oficialăîi face să se simtă inepți și excluși. Asta e ce îmi place cel mai mult la publicul nostru. Nu pot spune că e ceva ce nu-mi place la el. La publicul autentic, adică. Nici măcar atunci când respinge ce îi pui în față nu ai voie să te plângi de reacția publicului, pentru că e în dreptul lui. Cum spune Jérôme Bouscarat, unul dintre artiștii pe care îi expunem, „dacă ai aroganța de a te arăta publicului, trebuie să ai și umilința de a-i primi criticile”. Apoi, pentru orice expoziție există și un public accidental, oameni care se nimeresc pe acolo, și care uneori fac remarci de tipul „aș cumpăra tabloul ăsta, că se asortează la canapeaua din salon”. Despre ei, numai de bine. Ce aș schimba în atitudinea oamenilor vizavi de artă?N-aș schimba neapărat ceva, dar mi-ar plăcea să se elibereze de tirania opiniilor terțe. Mi-ar plăcea să aibă mai multă încredere în propriile sensibilități, să abordeze arta frontal și personal, nu prin prisma diferitelor constructe critice.

 

Oana Amăricăi ce stil preferă?

 

Oana Amăricăi poate privi ore în șir timpanul unui portal gotic sau o pictură de El Greco, la fel de bine ca un desen de Adolf Wölfli sau o pânză de Donald Pass. Am gusturi eclectice, ca să nu spun haotice, așa că poate e mai simplu să spun cu ce nu rezonez. Nu gust arta conceptuală și nu apreciez „instalația”, asta și pentru că nu tolerez ușor impostura, or să faci în 2017 ce făcea Duchamp în 1917 și să te pretinzi superoriginal și ultrainovator e nimic altceva.

 

Poți face o comparație între consumatorul de artă francez și cel român?

 

Consumatorul de artă francez are posibilități mai mari și o ofertă mai consistentă. Expunerea mai mare la artă generează o mai mare deschidere. Nu vorbesc aici despre intelectualii la curent cu ultimele noutăți din marile orașe, ci despre cetățeanul mediu. Vă dau un exemplu concret. La ediția 2014 a festivalului, invitată de onoare a fost OdySaban, o mare pictorițăoutsider, ale cărei lucrări fac parte din cele mai importante colecții din lume. Ei bine, creația lui Ody e foarte erotică, de o senzualitate dezinhibată, fidelă crezului feminist de o viață al artistei. În seara vernisajului, Ody a citit chiar câteva poeme proprii, în același registru. Ei bine, publicul a primit foarte bine momentul, fără pudori provinciale. Părinți cu copii de diferite vârste se opreau și examinau îndelung tablourile, fără tulburări, altele decât cele estetice. În România e greu de imaginat că o asemenea expoziție, finanțată, în plus, de autorități, n-ar fi generat un scandal. La București. Darămite în provincie?!

 

Cine vor fi invitații și invitatul special din acest an al GrandBaz’ART?

 

E prea devreme să ne devoalăm selecția 2017, vom începe comunicarea în curând. Invitatul de onoare însă, va fi Mario Chichorro, un artist de origine portugheză, cu un palmares impresionant.

 

Revista indexata EBSCO