Dec 14, 2016

Posted by in Actualitatea literara

Șerban AXINTE – „Fericit ca Ulise”

Petrick Leigh Fermor, cel care semnează prefaţa autobiografiei lui Matila Ghyka intitulată Curcubeie – formată din două scrieri publicate anterior Heureux qui comme Ulysse (Paris, 1956) şi The World Mine Oyster (Londra, 1961) – afirmă despre memorialist că viaţa acestuia „a însemnat o succesiune excitantă şi poate contradictorie de încarnări armonioase ce se completau una pe alta. […]. Viaţa i-a fost o succesiune de sinteze: romantic cu clasic, ortodoxie cu catolicist, matematică şi poezie, geometrie şi electronică, fizică şi estetică, ceremonii şi viaţă boemă, reacţii ereditare şi liberalism dobîndit, gîndire întemeiată pe studiu şi teze ştiinţifice, cu noutăţi, ecuaţii în formă de sonete, precizia exegezei tehnice şi filosofie, cu fascinaţie pentru alchimia incantatorie şi subconştientă a limbajului, emoţie şi analize, magic şi raţiune, visuri şi logică”. Toate acestea îi conturează lui Matila Ghyca un profil renascentist, un om complet asemenea lui Pico della Mirandola, după cum el însuşi declară dar cu vădită ironie.

Autobiografia sa este un mijloc prin care pot fi verificate aceste trăsături antinomice care au conturat împreună un profil oarecum atipic pentru epoca respectivă. Important se dovedeşte a fi ce şi cum selectează privirea retrospectivă al memorialistului pentru a transfera în scrierea sa. „Fericit ca Ulise” reprezintă o formulă sintetică ce caracterizează un destin ce prezintă legături insurmontabile cu ideea de călătorie, de explorare la firul ierbii a numeroase teritorii dintre cele mai diferite. Aşadar, Matila Ghyka a călătorit foarte mult, în primă instanţă de plăcere şi apoi datorită meseriei sale, lăsîndu-şi spiritul să se plieze pe o seamă largă de descoperiri ce formează împreună esenţa vieţii sale. Şi-a construit un unghi de vedere propriu asupra a tot şi toate, perspectivă ce conferă mărturiei sale un plus de originalitate în raport cu alte scrieri de acelaşi gen.

Matila Ghyka nu-şi defineşte foarte precis tipul său de abordare, dar  vorbeşte despre ceea ce nu este şi nu intenţionează să fie scrierea sa: „Vitrinele librăriilor sînt pline de memorii şi amintiri. Uneori sînt interesante, fie că vin de sub pana unei personalităţi, care a jucat un rol în istoria contemporană, fie că, dimpotrivă, reprezintă o parte de viaţă sau viaţa unui om obişnuit; atunci ele reflectă fie evoluţia şi complexele omului obişnuit de care am vorbit, fie reacţiile psihologice ale unui grup, ale grupului său, ba chiar ale unei naţiuni, într-o anumită epocă. Acestea cuprind confesiuni şi jurnale intime. Amintirile de faţă nu se încadrează, cred, în nici una dintre acest categorii; nu e vorba nici de confesiuni, nici de un jurnal intim propriu-zis”.

Din condeiul lui Matila Ghyca renaşte o parte frumoasă a lumii, fără să se întrevadă decît rare ori ceea ce s-ar putea numi realitatea obiectivă a unui timp trăit în marea lui parte numai şi numai pentru frumuseţe. Fie că este vorba despre copilăria petrecută la Dumbrăveni, fie că este vorba despre anii de formare petrecuţi în diferite colţuri ale lumii sau de perioada primului război mondial sau de războaiele balcanice la care a luat parte cu un entuziasm aproape neverosimil, se regăseşte aceeaşi pulsiune a spiritului orientat spre frumuseţea paradisiacă a realităţii de fiecare zi. Sînt sustrase astfel din banalitatea lor foarte multe amănunte de viaţă – ce ar scăpa în mod firesc atenţiei omeneşti – pentru a fi integrate într-un amplu proces de analiză psihologică apt să decripteze natura unui astfel de spirit. Din prezentul rememorării, autorul dă vina pentru această „uşurăte a fiinţei” sale pe naivitatea sa structurală şi pe romantismul incorigibil ce-i alimenta şi-i motiva existenţa. Autorul afirmă la un moment dat: „Cum să explici acest sentiment de entuziasm romantic pentru război, sentiment care, în timp, mi-a părut pueril şi de o inconştienţă tragică, altfel decît repetînd că vreme de aproape 50 de ani, de la 1870 « nu se întîmplase nimic » în Europa, iar amintirea lecturilor mele de copil şi de adolescent despre campaniile lui Napoleon şi « războaiele în dantelă » din secolul al XVIII-lea acoperise gloria militară cu o aură ce acţiona încă asupra imaginaţiei mele”. Autorul îşi aminteşte cum a vrut să cunoască îndeaproape frumuseţea războliului, să audă salve de tun adevărate, să trăiască plenitudiena unor atacuri nimicitoare, care îi alimentau spiritul de o grandoare aparte. Războaiele sînt însă nişte popasuri ale unei geografii sacre compuse din mult mai multe elemente. De altfel, titlurile capitolelor compun un bogat itinerariu: Copilăria moldoveană, Elev la Paris în vremea echipajelor, Jersay. Borda. Iphigénie, Marina română. Marea Neagră. Povestiri mlăştinoase, Gurile Dunării, Műnchenul şi Parisul regăsite. Dragoste şi filosofie, Moldova şi Scythia Minor, Bucureşti. Persia. Caucaz, Bucureşti. Posada. Londra. De la Londra la Galaţi pe Rin şi Dunăre. Bruxelles. Descoperirea lui Hieronymus Bosh şi a lui Pieter Bruegel cel Bătrîn, Berlinul în vremea Kaiserului, Londra. Primul război mondial, Războiul în România. Intermezzo pe un cuirasat rusesc. Marea Neagră şi Dunăre, Roma şi Madrid. Convertirea mea la stilul baroc. Fantoma de la Dumbrăveni, Parisul regăsit a doua oară. Croazieră pe două oceane. Interludiu bucureştean. Întoarcerea la LondraşiAl doilea război mondial la Londra. Blitz şi superblitz: Parisul şi Fargue regăsiţi. Aventuri de profesor în Statele Unite. Ondulaţia erotică a dr. Fuchs. Statele Unite de odinioară şi de azi. Reîntoarcerea în Europa. Acest puzzle de locuri formează interfaţa unei ample aventuri browniene a unui spirit căutător de sensuri profunde oriunde s-ar afla.

Aplecarea către frumuseţe reiese şi din portretele pe care le face. Profilurile fizice, morale şi spirituale sînt întemeiate pe observaţii atente neperturbate de analize superflue: „Încerc să fac aici portretul unui camarad din Marina franceză, personajul cel mai extraordinar ce mi-a fost dat să întîlnesc, cel mai original în acelaşi timp, în seninătatea lui de neclintit, dintre toţi oamenii pe care i-am cunoscut […]. În tinereţe şi tîrziu, la maturitate, fusese foarte frumos; înalt şi bine făcut, avea un cap de tip roman, admirabil modelat, cu păr castaniu deschis, ochi cenuşii visători, care păreau că privesc dincolo de tine. Primul lucru care te impresiona era calmul extraordinar şi căldura ce domina toate relaţiile sale cu lumea bărbaţilor, fie că era vorba de prieteni, fie de necunoscuţi; acest calm suveran corecta căldura care ar fi însemnat prea multă feminitate. Niciodată vreun semn de nerăbdare, de repezeală ori de acreală; toate acestea se potriveau culturii enciclopedice, niciodată etalate, pe care avea să o dobîndească datorită unei curiozităţi misterioase”. Matila Ghyca realizează cu aceeaşi plăcere şi portrete de femei, ştiind foarte bine să-şi gestioneze accentele astfel încît să nu-şi trădeze eventualele afinităţi prea intime cu acestea, deoarece – ţine să amintească cititorilor săi la un moment dat – scrierea sa nu este un jurnal intim. Doar asupra împrejurărilor căsătoriei sale insistă mai mult.

Timpul pare că se scurge alene în ciuda numeroaselor locuri explorate, astfel încît tinereţii sale îi este rezervată cea mai mare parte a amintirilor. Toate evenimentele sînt însufleţite, redate cu lux de amănunte, de unde şi valoarea istorică, documentară a multor fragmente. Relaţiile diplomatice dintre numeroase ţări – mai ales în timpul războaielor – sînt reconstituite minuţios ca şi cum autorul s-ar folosi de nişte tratate de specialitate. Istoria vieţii de fiecare zi îşi află şi ea locul în scriere. Nu lipsesc nici paginile de imagologie datorate numeroaselor ţinuturi explorate. Uneori tonul nostalgic dă atmosferei generale un aer aparte. Fluxul memoriei este controlat cronologic, deşi autorul realizează salturi peste timp, adevărate „curcubeie” pentru a înfăţişa istorii complete sau pentru a creiona destine întregi. Mişcările prin viaţă ale protagonistului sînt însoţite de ample meditaţii filosofice, acestea avînd un rol privilegiat în economia naraţiunii memorialiste. Curiozitatea de tip renascentist – păstrînd proporţiile şi epocile – este responsabilă pentru natura atît de diversă a domeniilor explorate. Lumea lui Matila Ghca este o scoică – „The World Mine Oyster” – ce conservă frumuseţea pură a actelor primare. Cîteodată însă această cupolă ce protejează realitatea de ea însăşi este fisurată şi atunci se întrezăreşte dimensiunea tragică a existenţei, în absenţa căreia această relatare ar fi lipsită de veridicitate: „Bomba a trecut prin acoperiş şi a explodat în marea infirmerie a spitalului, ucigînd şi rănind grav vreo 50 de pacienţi, soldaţi bolnavi sau răniţi deja. A trebuit ca toată lumea să fie evacuată, căci clădirea luase foc şi imaginea tărgilor însîngerate pe care erau transportate victimele raidului m-a făcut să înţeleg, în sfîrşit, că războiul era înainte de toate o tragedie, şi nu un interludiu romantic”. Această trezire din visul frumuseţii eterne aduce cu sine şi perspectiva tragică ce însumează fapte şi întîmplări de o duritate aproape naturalistă. Seninătatea nu este însă iremediabil pierdută. După atîtea peregrinări, după construirea pas cu pas a unei geografii subiective, memorialistul se întoarce în ţara sa şi-i restituie acesteia frumuseţea nepieritoare: „Aş spune că în ciuda cataclismului social care a tulburat, a prăbuşit România şi pe vecinii ei, care a decapitat sistematic clasele foste diriguitoare, supravieţuitoare ale boierilor de odinioară, oameni politici şi intelectuali ieşiţi din burghezie şi elita ţărănească, într-o încercare radicală de nivelare în jos, şi oricare ar fi durata experienţei, poporul român nu-şi va pierde calităţile care, la graniţa Occidentului, aflat între Europa Centrală şi Balcani, îl face să fie unic, de o rezistenţă de neclintit şi ca rafinament intelectual”. Aceasta este credinţa ultimă a unui om de o înaltă ţinută morală şi intelectuală, trăitor  la confluenţa secolelor, a istoriilor şi a lumilor.

 

 

Revista indexata EBSCO