Dec 14, 2016

Posted by in MOZAIC

Leonte IVANOV – Anii de ocnă ai lui Dostoievski (II)

Din cauza slăbirii nervilor, s-a întîmplat să am o criză de epilepsie, dar, la o adică, acest lucru mi se întîmplă rar.[1] Mai sufăr şi de reumatism la picioare. În afară de aceasta, mă simt destul de sănătos. Adaugă la aceste plăceri imposibilitatea aproape totală de a avea o carte, căci ceea ce procuri trebuie citit pe furiş[2], veşnica gîlceavă şi ceartă din jurul tău, sudălmile, strigătele, zarva, tărăboiul, faptul că ești în permanenţă sub escortă, nici o clipă singur, şi toate acestea vreme de patru ani fără nici o schimbare, – iată, ce-i drept, poţi fi scuzat, dacă spui că a fost rău. În afară de asta, răspunderea pe care o aveai mereu în față, lanţurile şi deplina tristețe, iată viaţa pe care o duc. Ce s-a ales de sufletul meu, de convingerile avute, de mintea şi inima mea în aceşti patru ani, prefer să nu-ţi spun. Ar fi multe de povestit. Însă permanenta concentrare asupra propriei persoane, în care mă refugiasem de cruda realitate, şi-a arătat roadele. Am, în clipa de faţă, multe trebuinţe şi speranţe, la care nici nu m-aş fi gîndit. Dar toate acestea sînt secrete, aşa încît le ocolim. În primul rînd: să nu mă uiţi şi ajută-mă. Am nevoie de cărţi şi de bani. Trimite-mi, în numele lui Hristos.

Omskul e un orăşel dezgustător. Copaci aproape că nu există. Vara e zăpuşeală şi un vînt cu nisip, iarna viscoleşte. Vreo priveliște n-am văzut. Un orăşel murdar, cazon şi respingător în cel mai înalt grad.[3] Mă refer la poporul de rînd. Dacă n-aş fi cunoscut aici oameni, aş fi pierit cu totul. K.I. Ivanov[4] mi-a fost ca un frate. A făcut pentru mine tot ce i-a stat în putinţă. Îi sînt dator cu bani. Dacă se va nimeri prin Petersburg, mulţumeşte-i.[5] Îi datorez 25 de ruble de argint. Dar, cum să-i plătesc pentru ospitalitate, pentru permanenta disponibilitate de a îndeplini orice dorinţă, pentru atenţia şi preocuparea frățească? Si nu e singurul! Frăţioare, sînt pe lume mulţi oameni cu suflet nobil.

Ţi-am scris deja că tăcerea ta m-a chinuit uneori. Îţi mulţumesc pentru banii trimişi. Cu prima scrisoare (chiar şi oficială, căci încă nu ştiu dacă acum am voie să-ţi transmit veşti), aşadar cu prima scrisoare să-mi povestești amănunţit despre situaţia ta, despre Emilia Fiodorovna, despre copii, despre toate rudele şi cunoştinţele, despre cei din Moscova, cine trăieşte, cine a murit, despre negustoria pe care o faci; scrie-mi ce capital investești în negoţ[6], ieşi în cîştig, ai reuşit să încropeşti ceva, şi, în sfîrşit, dacă mă poţi ajuta cumva cu bani şi ce sumă eşti în stare să-mi trimiţi anual. Însă, în scrisoarea oficială, în caz că-ţi găsesc o altă adresă, să nu-mi trimiţi bani. Deocamdată, trimite-mi din partea lui Mihail Petrovici (înţelegi).[7] Numai că, în clipa de față, mai am bani; prin urmare, nevoia e de cărţi. Dacă poţi, trimite-mi revistele de anul acesta, măcar „Otecestvennîe zapiski”. Dar, neapărat, iată ce: am nevoie (nevoie extremă) de istoricii antici (în traducere franţuzească) şi de cei noi*, de economişti şi de părinţii Bisericii. Alege ediţiile cele mai ieftine şi mai compacte. Trimite-mi-le neîntîrziat.[8] Sînt detaşat la Semipalatinsk, aproape că în stepa kirghiză.[9] O să-ți trimit adresa. Pentru orice eventualitate, iat-o: la Semipalatinsk, Batalionul № 7 de infanterie. Aceasta este adresa oficială. La aceasta să-mi trimiți scrisorile. Pentru cărţi însă, îţi voi trimite alta. Deocamdată, scrie-mi ca din partea lui Mihail Petrovici. Să ştii doar că prima carte de care am nevoie este lexiconul nemţesc.[10]

N-am idee ce mă aşteaptă la Semipalatinsk. Sînt destul de indiferent faţă de această slujbă. Dar iată faţă de ce nu pot rămîne indiferent: stăruie pentru mine, roagă pe cineva. Oare n-aş putea, peste un an sau doi, să fiu mutat în Caucaz, e totuşi Rusia![11] E dorinţa mea fierbinte, solicită în numele lui Hristos! Frate, nu mă da uitării! Iată, îţi scriu şi dispun de toate, chiar şi de averea ta. Numai că încrederea mea în tine nu s-a stins. Mi-eşti frate şi mă iubeşti. Am nevoie de bani. Trebuie să trăiesc, frate. Anii aceştia nu vor trece în zadar. Am nevoie de bani şi de cărţi. Ceea ce vei cheltui pentru mine nu se va pierde. Nu furi de la copii tăi dacă-mi dai mie. Numai să rămîn printre cei vii și o să ţi-i înapoiez cu prisosinţă. Că doar o să-mi permită să tipăresc peste vreo şase ani, ori, poate, şi mai devreme. Căci multe se pot schimba, iar eu acum n-o să scriu prostii. Vei auzi de mine.

Ne vom vedea, frate, foarte curînd. Cred în asta ca în doi ori doi. Mi-e sufletul senin. Întreg viitorul meu şi tot ce voi face parcă le văd în faţa ochilor. Sînt mulţumit de viaţă. De un lucru trebuie să te păzești: de oameni şi de samavolnicie. Nimereşti în faţa şefului care-ţi poartă pică (există asemenea indivizi), se leagă de ceva şi te nenoroceşte sau te distruge prin slujbă, iar eu mă simt atît de lipsit de puteri, încît, fireşte, nu voi fi în stare să port întrega greutate a slujbei de soldat. „Acolo, toţi sînt oameni simpli”, îmi tot repetă ca să mă îmbărbăteze. Numai că de omul simplu mă tem mai mult decît de cel complicat. La o adică, oameni sînt peste tot. Şi la ocnă, în cei patru ani, am reuşit să descopăr oameni printre tîlhari. Mă crezi: există caractere profunde, puternice, admirabile, şi cît de vesel a fost să găsesc, sub coaja groasă, aurul. Şi nu unul, nici două, ci cîteva. Pe unele, nu ai cum să nu le respecţi, altele sînt de-a dreptul minunate. Pe un tînăr cerchez (trimis la ocnă pentru tîlhărie) l-am învăţat limba rusă şi să citească.[12] Cu ce recunoştinţă m-a înconjurat! Un alt ocnaş, despărţindu-se de mine, a izbucnit în plîns.[13] Îi mai dădeam bani, parcă prea mulţi? Însă, pentru aceasta, recunoştinţa lui a fost nemărginită. Dar, printre altele, caracterul meu s-a stricat; eram capricios, lipsit de răbdare faţă de ei. Îmi respectau starea de spirit şi suportau totul fără să murmure. A propos. Câte tipuri din popor am extras la ocnă, cîte caractere! M-am obişnuit cu ei şi, de aceea, se pare, îi cunosc destul de bine. Cîte poveşti de-ale vagabonzilor şi tîlharilor şi, în genere, din întregul trai nenorocit şi sumbru. Îmi va ajunge pentru tomuri întregi. Ce popor straniu. În genere, pentru mine, timpul nu e pierdut. Dacă n-am reuşit să cunosc Rusia, poporul rus îl cunosc bine, atît de bine, cum, poate, nu sînt mulţi cei care-l ştiu. Dar, aceasta este mica mea vanitate! Scuzabilă, sper.[14]

Frate! Scrie-mi neapărat despre toate circumstanţele importante ale vieţii tale. Adreseaz-o la Semipalatinsk oficial şi ne oficial, cum ştii deja. Scrie-mi despre toţi cunoscuţii noştri petersburghezi, scrie-mi despre literatură (cu cît mai multe detalii) şi, în sfîrşit, despre cunoştinţele din Moscova. Ce face fratele Kolea? Ce face (lucrul acesta e important), ce face surioara Saşenka? Unchiul mai trăieşte? Cum o mai duce fratele Andrei? Mătuşii o să-i scriu prin sora Saşa, cînd voi avea prilejul. Scrisoarea de faţă e în secret. Pentru Dumnezeu, această epistolă păstreaz-o în taină, ba chiar poți s-o arzi: să nu-i compromiţi pe oameni. Nu mă uita în privinţa cărţilor, dragă prietene. Ce-i mai important: istorici, economişti, „Otecestvennîe zapiski”, Sfinţii Părinţi şi istoria Bisericii. Trimite-mi-le în momente diferite, dar fă-o neîntîrziat. Mă folosesc de buzunarul tău ca de al meu, dar o fac din cauză că nu ştiu care e situaţia ta financiară. Scrie-mi despre această situaţie ceva precis, ca să am idee. Dar să ştii, frate, cărţile înseamnă viaţă, sînt pîinea mea, viitorul meu! Nu mă lăsa de izbelişte, pentru Dumnezeu. Poftim! Întreabă dacă e permis, dacă poţi cumva să-mi trimiţi cărţi în mod oficial? La o adică, cît mai precaut. Dacă se poate oficial, atunci trimite-mi. Dacă nu, atunci prin fratele Konstantin Ivanovici, pe numele său; mi le vor transmite. De altminteri, Konstantin Ivanovici va fi el însuşi la Petersburg anul acesta; o să-ţi povestească totul. Ce familie are! Ce soţie! O tînără doamnă, fiica decembristului Annenkov, ce inimă, ce suflet, şi cîte au trebuit să îndure!

Mă voi strădui să-ţi găsesc o altă adresă în Semipalatinsk, locul spre care voi porni peste o săptămînă. Mai sînt încă puţin bolnav şi, din cauza aceasta, voi întîrzia o vreme. Trimite-mi Coranul, Critique de raison pure a lui Kant şi dacă poţi cumva, nu pe cale oficială, atunci trimite-mi neapărat Hegel şi, îndeosebi, cartea sa Istoria filosofiei.[15] Cu acestea, întregul meu viitor e întregit! Dar, pentru Dumnezeu, străduieşte-te şi întreabă de mutarea mea în Caucaz, treci şi informează-te la cei care cunosc problema, dacă voi putea tipări şi cum trebuie solicitat acest lucru. Voi cere să mi se permită peste vreo doi sau trei ani. Iată, pînă atunci, te rog să mă hrăneşti. Fără bani, o să mă sugrume viața de soldat. Dar vezi! Oare nu m-ar putea ajuta celelalte rude cu cite ceva-acolo, fie şi o singură dată? În acest caz, să-ţi dea banii ţie, iar tu să mi-i trimiţi. De altfel, în scrisorile către Verocika şi către mătuşă, nu le cer. Îşi vor da seama şi singuri, dacă le îndeamnă inima.

Filippov, plecînd la Sevastopol[16], mi-a dăruit 25 de ruble de argint. Le-a lăsat la comandantul Nabokov[17], astfel încît nici n-am ştiut. S-a gîndit că n-o să am bani. Ce suflet bun. Toţi deportaţii noştri trăiesc modest. Toll şi-a ispăşit pedeapsa la ocnă, se află la Tomsk şi trăieşte destul de bine.[18] Jastrzębski şi-o isprăveşte la Tara.[19] Speşnev se află în gubernia Irkutsk[20], a cucerit dragostea şi respectul tuturor. Ciudată soartă are acest om! Indiferent unde şi cum îşi face apariţia, oamenii cei mai spontani, cei mai inimaginabili îl înconjoară pe dată cu veneraţie şi respect. Petraşevski, ca şi mai înainte, e lipsit de bunul simţ.[21] Mombelli şi Lvov sînt sănătoşi, iar Grigoriev, sărmanul, a-nnebunit cu totul şi stă în spital.[22] Voi ce mai faceţi? Te-ai văzut cumva cu m-me Pleşceeva[23], ce-i face fiul? De la arestaţii care au trecut pe-aici am auzit că se află în Fortăreaţa Orsk[24] şi că mai e în viaţă[25], iar Golovinski se află de mult timp în Caucaz.[26] Cum mai stai cu literatura şi în cadrul ei? Măcar scrii ceva? Ce mai face Kraevski şi în ce relaţii sînteţi? Ostrovski mie nu-mi place[27], pe Pisemski nu l-am citit deloc[28], Drujinin îmi provoacă greaţă[29], Evghenia Tur însă m-a încîntat.[30] Krestovski îmi place de asemenea.[31]

Multe aş mai fi vrut să-ţi scriu; dar a trecut atîta timp, încît mi-e greu chiar şi cu această scrisoare. Că doar e imposibil să ne fi schimbat chiar atît de mult unul faţă de celălalt. Sărută-i pe copii. Îşi mai amintesc ei de unchiul Fedia? Salutări tuturor cunoscuţilor; scrisoarea de faţă însă rămîne în mare secret. Cu bine, cu bine, dragul meu! Vei auzi de mine şi, poate, o să mă vezi. Ne vom vedea neapărat! Cu bine. Citeşte bine ceea ce-ţi scriu. Scrie-mi mai des (chiar şi oficial). Te îmbrăţişez pe tine şi pe toţi ai tăi de nenumărate ori.

 

Al tău.

 

P.S. Ai primit cumva Povestea pentru copii, pe care am scris-o în fortăreaţă? Dacă e la tine, nu te folosi de ea şi n-o arăta nimănui.[32] Cine este acel Cernov, care a scris Dublul în anul ’50?[33] Şi trimite-mi, te rog, ţigări, nu de calitate, dar americane, şi trabucuri, însă neapărat cu surpriză.

 

22 februarie

 

Mîine, din cîte se pare, voi pleca la Semipalatinsk. Konstantin Ivanovici va fi aici pînă în mai. Cred că poţi, dacă doreşti să-mi trimiţi ceva – cărţi, spre exemplu – să le expediezi încă pe vechiul nume al lui Mihail Petrovici.

La Semipalatinsk, e posibil să-ţi dau o altă adresă (neoficială). Oficial, scrie-mi neapărat, cît poţi de repede şi de des. Pentru Dumnezeu, stăruie pentru mine. Nu e posibil oare să merg în Caucaz sau oriunde în afara Siberiei? Acum voi scrie romane şi drame şi, pe deasupra, trebuie să citesc mult, foarte mult. Nu mă da uitării şi, încă o dată, rămîi cu bine. Sărută-i pe copii. Al tău. La revedere.

 

[1] Este greu de stabilit cînd apar primele manifestări ale epilepsiei la Dostoievski; dacă scriitorul mărturisește în scrisoarea de față că ele au apărut în anii de ocnă, doctorul S.D. Ianovski mărturisește că, încă din anii 1846-1848, epilepsia se manifesta în forme ușoare la Fiodor Mihailovici.

[2] Înalta poruncă cu privire la cărțile permise deținuților politic suna tranșant: „ …în afara celor bisericești, altele să nu li se dea”. Prin intermediul doctorului Troițki, la Dostoievski au ajuns cîteva numere din revista „Христианское чтение”/ „Lectură creștină” și, se pare, două romane ale lui Dickens, pe care le-a citit în spital. De asemenea, scriitorul solicita prietenilor săi din Tobolsk Istoria războiului iudeilor contra romanilor și Antichitățile iudaice ale lui Josephus Flavius.

[3] Situat la vărsarea rîului Omi în Irtîș, cu o veche fortăreață și cu stepa ce începea dincolo de zidurile acesteia, Omskul trebuie să fi avut un pitoresc al său. De altminteri, în Însemnări din Casa morții, autorul ne oferă un alt chip al orașului, ceva mai apropiat de adevăr.

[4] Konstantin Ivanovici Ivanov (1823-1887), inginer militar, a slujit în Siberia între 1848 și 1854. Dostoievski îl cunoștea din Petersburg, de la Școala Superioară de ingineri. Prin intermediul lui Konstantin Ivanov, Dostoievski a corespondat în secret cu fratele său, Mihail.

[5] Peste numai două luni, K.I. Ivanov va fi mutat cu serviciul la Petersburg.

[6] Mihail Dostoievski deschisese o fabrică de tutun și se ocupa cu negoțul de țigări; se pare că investise în acest mod banii ce-i reveniseră din vînzarea, cu doi ani în urmă, a domeniului de la Darovoe.

[7] Desigur, un nume inventat.

[8] Cărțile trimise de Mihail Dostoievski n-au ajuns la destinatar.

[9] Semipalatinsk – oraș situat pe malurile rîului Irtîș, întemeiat de cuceritorul Siberiei, Ermak, în 1718, actualmente în Kazahstan.

[10] Pentru niște traduceri din germană plănuite de Dostoievski.

[11] Dorința lui Fiodor Mihailovici de a fi mutat cu serviciul în Caucaz nu se baza doar pe aura de mister, eroism și poezie, cu care e învăluită această regiune în opera unor scriitori, precum Derjavin ori Lermontov, ci și pe posibilitatea de face parte din armata operativă și de a obține mai repede cinul de ofițer.*Vico, Guizot, Thierry. Thiers, Ranke etc. (n.a.).

[12] Acest cerchez va sluji drept prototip pentru personajul Ali din Însemnări din Casa morții.

[13] Episod care se regăsește și în Însemnări.

[14] Experiența de viață acumulată în anii de ocnă îi va fi deosebit de utilă în creație. Dostoievski se mîndrea cu faptul că, deși n-a călătorit prea mult prin Rusia, poporul rus îi era cunoscut prin observație directă, prin studierea caracterului, reacțiilor, comportamentului și vorbirii acestuia.

[15] Dostoievski va primi un exemplar al Coranului în limba franceză (Paris, 1847), după cum a putut citi și Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant; idei din această lucrare se vor regăsi în romanele ulterioare, îndeosebi în Frații Karamazov.

[16] Pe Pavel Nikolaevici Filippov (1825-1855) Dostoievski l-a cunoscut în anul 1848, la Pargolovo, și l-a introdus în cercul lui Durov. Condamnat la moarte în cazul Petrașevski, Filippov va fi transferat în detașamentele de arestați din Ismail. În 1855, va trece în armata operativă și va muri, la scurtă vreme după aceea, din pricina rănilor căpătate la asediul cetății Kars (fostă capitală a Armeniei, cucerită apoi de turci).

[17] Ivan Aleksandrovici Nabokov (1787-1852), comandantul Fortăreței Sf. Petru și Pavel și președintele Comisiei de anchetă în cazul Petrașevski.

[18] Toll, Felix-Emmanuel Gustavovici (1823-1867), scriitor, pedagog, profesor de literatură rusă. Ateu convins, va participa la întrunirile celor din grupul Petrașevski. Va ispăși doi ani de ocnă, după care se va stabili la Tomsk, unde se va împrieteni cu Mihail Bakunin. Din 1859, va trăi la Petersburg. Va publica un roman Труд и капитал/ Muncă și capital (1860) și o serie de texte cu caracter memorialistic, Сибирские очерки/ Schițe siberiene (1864). Idei ale acestuia cu privire la religie se regăsesc în opiniile lui Ivan Karamazov.

[19] Unul din cele mai vechi oraşe din Siberia, situat pe malul stîng al Irtîșului, întemeiat la sfîrşitul secolului al XVI-lea, la scurt timp după campania lui Ermak.

[20] Speșnev va fi eliberat din ocnă după promulgarea Manifestului din 26 august 1856. În surghiun, va edita „Curierul gubernial de Irkutsk”.

[21] Pe Dostoievski l-a uimit întotdeauna, după cum mărturisește în fața comisiei de anchetă din 1848, „numeroasele excentricități și ciudățenii ale caracterului lui Petrașevski… Am auzit în de cîteva ori opinia că Petrașevski are mai multă minte, decît înțelepciune”.

[22] Nikolai Aleksandrovici Mombelli (1823-1902), locotenent, petrașevist, condamnat la 15 ani de muncă silnică. Fiodor Nikolaevici Lvov (1823-1885), scriitor, publicist. A lăsat una dintre primele scrieri cu caracter memorialistic despre experiența ocnei, Выдержки их воспоминаний ссыльно-каторжного/ Extrase din amintirile unui ocnaș deportat (1861). Nikolai Petrovici Grigoriev (1822 – 1866), locotenent, condamnat la 15 ani de muncă silnică, pe care o va ispăși într-o uzină din Nercinsk. Boala psihică, ce începuse să se manifeste încă din Fortăreața Sf. Petru și Pavel, se înrăutățește tot mai mult, iar în 1857, Grigoriev va fi dat în grija familiei și-și va trăi ultimii ani la Nijni Novgorod.

[23] Elena Aleksandrovna Pleșceeva (n. Gorskina, m. 1879), mama scriitorului Aleksei Nikolaevici Pleșceev.

[24] Fortăreață întemeiată pe timpul împărătesei Anna Ioannovna, în anul 1735. În jurul ei se va forma viitorul oraș Orsk, aflat la 286 km sud-est de Orenburg, la vărsarea rîului Or în rîul Ural.

[25] Aleksei Nikolaevici Pleșceev (1825-1893), poet, prozator, dramaturg și publicist, colaborator la revistele „Sovremennik” și „Otecestvennîe zapiski”, prieten apropiat al lui Dostoievski. După ispășirea a patru ani de ocnă, a fost trimis ca soldat în Batalionul de linie din Orenburg, unde, participînd la campanii militare, va fi avansat pînă la gradul de sublocotenent. În 1859, primește acceptul de a se stabili la Moscova.

[26] Vasili Andreevici Golovinski (1829-1875), jurist, condamnat la moarte în cazul Petrașevski, pedeapsa fiindu-i comutată în serviciu militar, ca soldat, în Batalionul de linie din Orenburg. În 1851, va fi mutat în Caucaz. Dostoievski îl va reîntîlni la Tver´, în 1859.

[27] Dostoievski citise teatrul lui Aleksandr Nikolaevici Ostrovski (1823-1886) doar secvențial, după cum îi erau cunoscute mai multe referințe critice pe marginea lor. Ulterior, în deceniile șapte–opt, cînd va avea acces la textele integrale, va aprecia în mod deosebit piesele acestui dramaturg, îndeosebi pe cele inspirate din mediul negustoresc. Cei doi vor face cunoștință în 1861.

[28] Aleksei Feofilaktovici Pisemski (1821-1861), prozator, dramaturg, memorialist, autor al romanelor Тысеча душ/ O mie de suflete (1858), Мещане/ Moșierii, al dramei Горькая судьбина/ Soartă amară (1859), precum și al cărții de amintiri La cumpăna veacului. Dostoievski a fost rezervat față de creația lui Pisemski, criticîndu-i realismul prea „pămîntean”, lipsa de originalitate, faptul că abordează vechi teme într-o tonalitate nouă.

[29] Aleksandr Vasilievici Drujinin (1824-1864), prozator și critic literar, traducător; creația sa a fost comentată negativ de către Dostoievski. De reținut doar nuvela Polinka Saks, tipărită în nr. 12/ 1847 al revistei „Sovremennik”.

[30] Evghenia Tur (Elizaveta Vasilievna Sailhas de Tournemire, 1815-1892), scriitoare, amfitrioana unui renumit salon literar. Sora scriitorului Aleksandr Vasilievici Suhov-Kobîlin (1817-1903). În anii premergători scrisorii de față, Evgheniei Tur i-au fost publicate mai multe nuvele și povestiri: Ошибка/ Greșeala (1849), Долг/ Datoria, Две сестры/ Două surori (1851), romanele Племянница/ Nepoata (1851) și Три поры жизни/ Trei perioade ale vieții (1853 – 1854))

[31] V. Krestovski era unul din pseudonimele scriitoarei Nadejda Dmitrievna Hvoșcinskaia (1822-1889). Dostoievski îi citise probabil nuvela Anna Mihailovna, apărută în revista „Otecestvennîe zapiski” în 1850. Din creația acesteia, de o mare popularitate în anii 1860 – 1870 s-a bucurat romanul Большая Медведица/ Ursa Mare.

[32] Povestirea Micul erou.

[33] În numărul 1 pe 1850 al revistei „Otecestvennîe zapiski”, apărea sub semnătura lui A. Cernov povestirea Двойник/ Dublul, o imitație după nuvela lui Dostoievski, în care se dezbătea posibilitatea ca, pe cale științifică, să poată fi create dubluri ale oamenilor. Cernov era pseudonimul scriitorului și criticului literar Nikolai Dmitrievici Ahșarumov (1819-1893).

Revista indexata EBSCO