Dec 14, 2016

Posted by in Teatru

Mircea A. DIACONU – Traian Chelariu (21 iulie 1906 – 4 noiembrie 1966)

Se împlinesc în această toamnă 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Traian Chelariu. După mai bine de douăzeci de ani de tăcere impusă, numele îi devenise în anii ’50-’60 ai secolului trecut cu totul necunoscut. Cine-şi mai amintea că fusese în anii ’40 redactorul-şef al „Universului Literar”? Prin nu ştiu ce aliniere a astrelor, bună parte din operă i-a fost publicată postum. În căutarea Atlantidei, volumul de aforisme publicat la Editura Dacia chiar în 1989, ar fi trebuit să fie o revelaţie. Cel puţin aşa credea Andrei Pleşu într-o prefaţă care, finalmente, n-avea să mai vadă ea lumina tiparului. Oricum, poetul, prozatorul, dramaturgul, autorul unui jurnal publicat, ca şi alte volume, la Editura Junimea, îşi completa astfel profilul, chiar dacă timpul părea să nu fie mai prielnic.

După 1989, cel puţin Strada Lebedei, nr. 8, publicat la Editura Paideia în 2002, jurnalul din anii ’50, anii ciumei (Traian Chelariu lucra la deratizare), a provocat citiri, re-citiri favorabile. Au scris despre această carte Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion, Dan C. Mihăilescu. Cert este că, în anii aceia de deratizare, Traian Chelariu scria. Scrisul gira contactul lui cu libertatea şi cu iluzia că deşertăciunile nu pot ucide chiar totul. Atunci a scris toate piesele sale de teatru, cîteva antologate de Adrian Anghelescu în volumul de la Minerva din 1976. Spune Adrian Anghelescu: „Traian Chelariu cultivă o varietatre de specii şi formule dramatice, de la teatrul de inspiraţie istorică la basmul dramatizat, de la comedia satirică de moravuri la scenariu şi fantezia dramatică. Umorul, ironia, verva şi vioiciunea burlescă, simţul observaţiei, al amănuntului psihologic, naturaleţea dialogurilor în tratarea unor subiecte – iată cîteva din calităţile şi resursele artei sale”.

Înainte de căderea Ierihonului?! O surpriză totală. Dimensiunea de dramaturg, de om de litere a lui Traian Chelariu iese din această întîlnire cu o piesă care nu putea fi publicată înainte de 1989 cu totul îmbogăţită. Înainte de căderea Ierihonului, publicată acum, reîntregeşte figura unui scriitor semnificativ pentru istoria care i-a marcat destinul. Să mai precizăm că tot acum, în ultimul număr al revistei „Hyperion” din 2016, se va publica o altă piesă de teatru inedită, În ceasul acela, ambele aflate în fondul Traian Chelariu de la Biblioteca Judeţeană „I.G.Sbiera” din Suceava. (Prezentare Mircea A. Diaconu)

 

ÎNAINTE DE CĂDEREA IERIHONULUI

Persoanele:

Locul: Cetatea Ierihonului.

Timpul: Vremea lui Iosua, fiul lui Nun.

Decorul: La ridicarea cortinei se vede o parte din cetatea Ierihonului cu zidurile care o înconjoară. Cetitorul este liber să-şi imagineze cum doreşte peisajul citadin al Ierihonului care, în orice caz, este o cetate falnică. Clădiri şi turnuri semeţe se ridică în planul ultim al scenei, asemenea unei aglomeraţii de stînci roşcate profilate pe un cer auriu. Vegetaţia bogată de palmieri dă un aspect deosebit de decorativ pieţei centrale şi străzilor care pornesc din ea. Atît piaţa, cît şi străzile sînt goale de populaţie. De altfel toată atmosfera are ceva de neobicinuit, cu toată strălucirea cetăţii. În planul prim al scenei, în dreapta se vede o aripă a palatului regal, străjuită de oşteni bine înarmaţi, şi un colţ de grădină cu pomi. În stînga nişte trepte largi, masive, urcînd spre parapetul zidurilor exterioare de apărare. În faţa acestor trepte o aripă a casei cu terasă în care locuieşte femeia Rahab. Între palat şi casa femeii Rahab, un pasagiu public.

Costumele, culorile, gesturile, etc. rămîn la discreţia imaginaţiei cetitorului. În orice caz, aceste culori, costume şi gesturi sînt semnul unei civilizaţii obosite, gata să apună.

Scena I

Prinţesa şi Aştar, Favorita regelui Maleh, apropiindu-se de palat, după ce şi-au terminat plimbarea în grădină.

Favorita: Strălucita voastră mamă, Prinţesă,…glorioasa stăpînă a Ierihonului, crescîndu-mă alături de Alteţa Voastră, mi-a poruncit să Vă iubesc pînă la moarte… De ce mă urîţi?

Prinţesa: Eu te dispreţuiesc, Aştar…

Favorita: Nu, Alteţă,… nu mă dispreţuiţi… Mă urîţi… Dispreţul este altceva. Ura însă îl frămîntă pe om… Ura este şarpe care se zvîrcoleşte… fiindcă nu  poate muşca… Ura este cuţit înfipt în inimă şi mînă neputincioasă a-l înfinge în inima celuilalt… în inima omului pe care-l urăşti…

Prinţesa: Te înşeli, Aştar! Eu te dispreţuiesc, Aştar!

Favorita: Dacă m-aţi dispreţui, Prinţesă, nu am face zilnic această plimbare.

Prinţesa: Tu ştii mai bine decît mine, de ce mă însoţeşti zilnic la această plimbare… Tu nu mă însoţeşti ca  însoţitoare, Aştar!… Tu mă supraveghezi… Şi regele, fratele meu, găseşte că este bine ca tu să mă supraveghezi… Dară eu te dispreţuiesc. Degeaba ai îndrăznit să-ţi ridici ochii pînă la Amon. Şi tu, Aştar, ştii ce a fost şi ce este Amon pentru mine!

Favorita: Amon, Prinţesă?!… Eu niciodată nu mi-am ridicat privirile pînă la Prinţ… Eu niciodată nu mi-am ridicat ochii mai sus de rangul meu!

Prinţesa: Oare Maleh, regele Ierihonului, nu este mai presus de orice rang?!

Favorita: Da, Prinţesă, dară nu regele a aflat har înaintea ochilor mei, ci eu, umila lui roabă, am aflat har înaintea ochilor săi.

Prinţesa: Vorbe goale, Aştar!… Ştiu!… Ştiu!… Cunosc această vorbărie!… Fratele meu s-a consolat cu Aştar… Lumea însă spune că regele şi-a ucis soţia numai pentru a se putea consola mai nestingherit cu fermecătoarea Aştar!

Favorita: Prinţesă!

Prinţesa: Maleh nu a ucis-o… Poporul însă vorbeşte!

Favorita: Ştiţi doară prea bine, Prinţesă, cum a murit frumoasa şi buna voastră regină!… Ştiţi, prea bine, Prinţesă, că am fost roaba, cea mai credincioasă a bunei şi frumoasei noastre regine!

Prinţesa: Cum îţi place să minţi!… Cît de bine şi de frumos ştii să minţi, Aştar!… Regina nu a fost nici bună şi nici frumoasă…. Minţi întotdeauna, Aştar?

Favorita: De ce mă întrebaţi în acest fel, Prinţesă?

Prinţesa: Fiindcă aş vrea să aflu de la tine un răspuns sincer…Un răspuns care, dacă trebuie, să nu fie nici bun, nici frumos…

Favorita: Prinţesă, întrebările Voastre îmi sînt poruncă… Întrebaţi-mă!

Prinţesa: Te întreb, Aştar, răspunde-mi însă fără înconjur.

Favorita: Da, Prinţesă! Fără înconjur!

Prinţesa: Şi fără de vorbe mieroase!

Favorita: Da, Prinţesă!

Prinţesa: Uite, Aştar, nu te-am întrebat niciodată pînă acuma…Nu te-am întrebat niciodată de ce, după moartea reginei, Amon n-a vrut să te mai vadă?

Favorita: Aflasem har înaintea ochilor regelui, Prinţesă… şi Prinţul Amon uneltea împotriva regelui.

Prinţesa: Nu, Aştar! Nu spui adevărul!…Tu l-ai pornit pe Maleh împotriva Prinţului!

Favorita: Eu nu am făcut niciodată astfel de lucruri!

Prinţesa: Să-ţi spun eu de ce l-ai pornit pe fratele meu împotriva Prinţului Amon?!… L-ai pornit, fiindcă Amon ştia anumite lucruri despre tine!… Fiindcă te-ai temut să nu-ţi pierzi harul aflat înaintea ochilor regelui, Aştar!… De aceea l-ai scos răzvrătit pe Prinţ!… L-ai silit să părăsească cetatea asemenea unui fugar de rînd!… Dară Amon se va întoarce!… Şi-ţi va cere socoteală, Aştar!… Şi măcar dacă l-ai iubi pe rege!…Dară tu nu ai iubit niciodată! Nu ai iubit-o nici măcar pe maică-ta Rahab, Aştar!

Favorita: Eu nu sînt fiica streinei!!

Prinţesa: Nu! Nu îi eşti fiică!… Iată de ce te dispreţuiesc eu, Aştar!… Acuma înţelegi?! Ai înţeles de ce te dispreţuiesc? Nu înţelegi?!… Eu iubesc, Aştar!… Tu însă te slujeşti de dragoste!… ca să arăţi tuturora că tu, o roabă a reginei, ieşită din casa femeii de la marginea zidurilor cetăţii, te-ai putut ridica mai presus de ori şi ce rang… Ai înţeles, Aştar?! Tu, fiica stricatei Rahab…

Favorita: Nu! Nu!… Nici un cuvînt mai mult, Prinţesă!… Şi în sîngele meu este o parte regească!… Dacă într-adevăr sînt fata streinei, tată mi-a fost ruda foarte apropiată a strălucitei Voastre mame, Prinţesă!

Prinţesa: Dacă ar fi adevărate cele ce spui, nu te-ai purta ca o roabă cu dragostea ta, Aştar!… Taci! Taci! Să nu te audă nimeni cu astfel de basme!… Te-ar rîde pînă şi pietrele Ierihonului! (amîndouă intră în palat)

(Oştenii îşi schimbă locurile şi par a se gîndi la ceva important. Dinlăuntrul palatului se aud rîsete zgomotoase acoperite apoi de sunet de fanfare, semn că în palat se ţine un banchet.)

Primul oştean (după ce s-a făcut linişte): Regele nostru petrece… În fiecare zi petrece regele nostru.

Oşteanul al doilea: Toţi regii petrec…

Primul oştean: Regii n-ar trebui să petreacă întotdeauna…De astă dată mai marii Ierihonului se veselesc peste măsură.

Oşteanul al doilea: Şi, totuşi, frumoasă viaţa în ţara Ierihonului.

Primul oştean: În ţara Ierihonului viaţa a fost frumoasă. În ţara Ierihonului viaţa a putut să mai fie frumoasă… Tu eşti mercenar… Ţie nu-ţi pasă de foarte multe din cele cîte se petrec aici… Ce-ţi pasă?!… Azi nici, mîine în altă cetate… Noi însă…

Oşteanul al doilea: Faci parte din cei ai lui Amon?

Primul oştean: Nu… Nu fac parte … Prea iute la mînie însă şi prea vîrtoasă la inimă a fost stăpînirea… De aceea vrea să uite… Trebuie să uite…

Oşteanul al doilea: Răzvrătiţii nu-mi plac… Răsadul rău trebuia smuls odată şi-odată… Regele şi mai marii cetăţii au ştiut ce fac. Regele şi mai marii cetăţii au făcut bine ce au făcut… Ei apără ţara de duşmani.

Primul oştean: Duşmanii Ierihonului sînt la Şitim.

Oşteanul al doilea: Bine-bine!… Asta-i părerea celor ai lui Amon… Să nu mai vorbim despre acestea… Datoria noastră este să stăm de pază la intrările şi la ieşirile palatului… Datoria noastră este să prindem alte iscoade, iscoadele duşmanului ascuns de la început înlăuntrul cetăţii… Ele sînt cele mai viclene…ele sînt cele mai periculoase… Şi ele sălăşluiesc de la început înlăuntrul cetăţii!

Primul oştean: Nu ai dreptate. Duşmanul adevărat se găseşte la Şitim! Iscoadele cele mai viclene şi mai periculoase el n-i le-a trimis!

Oşteanul al doilea: Ce-mi pasă de acele iscoade!… Drumul Iordanului nu este întortohiat… Valurile nu-s prea departe!… Oamenii noştri poate că i-au şi prins pe acei Israeliţi… Iară dacă mai sînt în cetate, cu atîta mai bine! Toate porţile s-au închis! Să ne bucurăm de apropierea serii….Luminează ca aurul… Întreg Ierihonul luminează ca aurul. E bine să fii în Ierihon într-o înserare ca aceasta.

Primul oştean: Ah, dacă n-ar fi cei de la Şitim!…

Oşteanul al doilea: …dacă n-ar fi cei de la Şitim!… Dară Ierihonul e cetate mare! Niciodată n-a fost mai puternică cetatea Ierihonului!… Hambarele ei sînt pline!… Gem de grăsimea şi de dulceaţa pămîntului!… Argintul şi aurul Ierihonului strălucesc ca luna şi ca soarele!… Zidurile cetăţii sînt groase şi înalte!… Turnuri fără de seamăn străjuiesc porţile cetăţii!

Primul oştean: Noi Ierihoniţii, ar trebui să ne simţim, cu alte cuvinte, de-a dreptul fericiţi!

Oşteanul al doilea: Desigur!… Astăzi e ziua! Azi e fericirea! Regele petrece!… Regele şi mai marii cetăţii ştim ce fac…. Ştim, mai ales, ce trebuie să facă!… Ascultă…Cunosc un loc… Minunat cum nu-i altul… E cînte  acolo… Femei care-şi mlădie trupul asemenea panterelor negre… Este viu cum îi focul…. şi aromat ca pădurea de cedru… Comandantul gărzii îmi este prieten… După strajă vino cu mine… Vei uita de toate gîndurile tale urîte!

Primul oştean: Poate că tu ai dreptate… După ce a curs sîngele cel mai de preţ, să curgă şi vinul… Cei care, fiind Ierihoniţi, au ucis Ierihoniţi, au nevoie de uitare…Ceilalţi…, Cei de la Şitim,… Israeliţii…, nu se îmbată cu vin… Ei sînt în plin mers spre ceva… În plin drum către totul…

Oşteanul al doilea: Ne-am înţeles aşadară…

Primul oştean: Da…. Ne vom duce… Deşi….

Oşteanul al doilea: Nici un deşi!

(Dinlăuntrul palatului se aud iarăşi rîsete zgomotoase. De altădată predomină un rîset bărbătesc, gros, sacadat care tace brusc, fiind urmat de o linişte apăsătoare, nefirească).

Primul oştean: O auzi?

Oşteanul al doilea: Ce linişte ciudată!… Să fim cu ochii în patru!… Nu-mi place liniştea aceasta!… Această linişte o aud pentru prima dată în cetatea Ierihonului…

Primul oştean: Eu însă o aud de multă vreme…. Este mult de atunci… M-am întîlnit într-un amurg ca acesta cu liniştea pe care tu o desluşeşti pentru prima dată… Cred că tot atuncia s-a întîlnit cu ea şi regele Maleh…. De atunci îţi plac petrecerile zgomotoase…

Oşteanul al doilea: Parcă se aude ceva…

Primul oştean: Da…. Sînt aripile păsării nevăzute… Trece în zbor peste întreaga cetate… Întunecă întreaga cetate cu zborul ei nevăzut.

(Oştenii tac, parcă ar vrea să desluşească ceva. Deodată se deschid uşile palatului şi în scenă iese, urmat de suită şi făclieri, regele Maleh).

Maleh (surescitat de băutură şi afişînd o veselie zgomotoasă ): Pînă la Şitim e o plimbare!… Dacă ne-am urca în turnul acesta, am vedea zarea focurilor celor de la Şitim. (către căpetenia oştirii) Ce spui?

Căpetenia: În noaptea aceasta, o Maleh, i-am tăia pe Israeliţi ca pe o turmă de oi speriate.

Maleh: Noi însă n-avem nopţi de pierdut pentru nişte Hiscoşi izgoniţi din Egipt! (către Favorită) Ce spui Aştar? Trebuie să ne stricăm noapte pentru nişte Israeliţi?

Favorita (mieroasă): Nopţile ar putea fi dulci în cetatea Ierihonului… Dulci şi netulburate, o rege!

Maleh: Cine le tulbură, Aştar…? (către Căpetenia oştirilor): Ne-ar putea oare tulbura cineva nopţile?!

Căpetenia: Nimeni, o rege!

Maleh: Vezi, tu, Aştar, nimeni nu poate tulbura nopţile dulci ale Ierihonului! (către Marele  Sfetnic de Taină): Au fost prinse iscoadele?

Marele Sfetnic de taină: Care iscoade, o Maleh?!

Maleh: Avem alte iscoade în afară de  cele ale lui Iosua din Şitim?

Marele Sfetnic de taină: Nu, o rege! Iscoadele israelite nu au fost prinse… Rahab, streina, se vede că nu ne-a spus tot adevărul.

Maleh: Rahab, streina…?!… Rahab ne-a slujit şi ne slujeşte cu mare credinţă!…Rahab ne-aduce, întotdeauna, veştile cele mai bune! (către Marele Sfetnic de taină): Ştii ce-a vorbit azi după amiază poporul?

Marele Sfetnic de taină: Nu încă, rege.

Maleh: Vezi?!… Şi eu ştiu!… Rahab streina este un mare sfetnic de taină… Vrei să-ţi arăt cîteva zvonuri?

Favorita: Lasă, o rege, nimicurile acestea… Cui folosesc nimicurile acestea?!

Maleh: Aştar, tu eşti frumoasă…Dar regele vrea să mai rîdă. (bătînd din palme): Loc pentru robii şi roabele prea iscusitei Rahab!… Loc pentru roabele şi robii trimişi de prea iscusita Rahab!

(Din fundul scenei apar robii şi roabele femeii Rahab şi, regizate de un om al regelui, joacă următoarele scenete):

Cetăţeanul surd: Aţi aflat?… Aţi auzit?!

Cetăţeanul ghebos: Nu! Te-am aşteptat pe tine!

Cetăţeanul surd: Deci nu mai e nici o scăpare!…Dar iscoadele-s prinse!… Israeliţii au fost prinşi!…

Cetăţeanul căruia îi tremură mîna: Cu ochii mei am văzut cum i-au adus oştenii!… Tocmai la valurile Iordanului au reuşit să-i ajungă!

Cetăţeanul ghebos: Acum îi cercetează însuşi regele!

Cetăţeanul surd: Regel însuşi?!

Cetăţeanul căruia îi tremură mîna: Mai încape vreo îndoială?! Cine altul i-ar putea cerceta?!… Israeliţii au mărturisit o groază de lucruri!

Cetăţeanul ghebos: Hicsoşii au încercat să ne cumpere!

Cetăţeanul căruia îi tremură mîna: Jumătate din mercenari au fost cumpăraţi!… La cealaltă jumătate numai sutaşii.

Cetăţeanul surd: Aşa ne trebuie dacă tineretul ierihonit nu vrea să moară pentru cetate! (Toţi trei se retrag.)

Maleh (către Căpetenia oştirii): Ce spui?

Favorita (intervenind): Dar pînă acuma, o rege, n-am rîs niciunul. Numai cel căruia îi tremură mîna semăna cu bărbierul bătrîn al cetăţii.

Maleh (făcînd semn regizorului scenetelor): Alta !

Primul tînăr (repezindu-se în mijlocul scenei): Repede! Repede!… La poarta dinspre Apus!… Acolo este întîlnirea!

Al doilea tînăr: Eşti sigur?… Nu cumva-i cursă?

Primul tînăr: Nu ai încredere în spusele Prinţului?! (dispar amîndoi)

Maleh (cu un rîset gros care îl zguduie în întregime): Aahaha!… Spusele Prinţului!… Auziţi?!… Ale Prinţului?!… Aahaha!… Mai este vreun Prinţ în cetatea Ierihonului?!

Favorita: Dar…,rege!… Prinţesa…

Maleh (atent): Ce-i cu Prinţesa?!

Favorita: Prinţesa mi-a destăinuit, în timpul plimbării de astăzi, că Amon se va întoarce şi ne va cere socoteală!

Maleh (către Marele Sfetnic de taină): Auzi?!… Ne va cere socoteală! (către Marele Vistiernic): I-am rămas dator cu ceva răzvrătitului Amon?!… Nu rîde nimeni?! (Scrutează cu privirea întreaga suită.)

Înveselitorul regelui (sărind ca o broască în mijlocul scenei): Mor!… de rîs! Hi-hi-hi-hi!

Maleh: Am lucruri mult mai hazoase!… (Către regizor): Alta!

Primul ofiţer (însoţit de Ofiţerul al doilea şi cel de-al treilea, trecînd gravi prin mijlocul scenei) : Nu! Nicidecum!…Iscoadele nu au fost prinse!… Regele însă este pe urma unor „iscoade” mult mai de preţ…!… Se pregătesc iar lucruri grave!…În orice caz capul răscoalei nu a murit…Se pare că Amon trăieşte! În orice caz… cineva…tot aşa de priceput…a pregătit o mişcare mult mai periculoasă!

Ofiţerul al doilea: Imposibil!…Fratele meu a fost de faţă la decapitarea Prinţului!

Primul ofiţer (contrariat) : A Prinţului?… A cărui Prinţ?!

Ofiţerul al treilea (intervenind la timp): Eu vă spun ce ştiu în mod sigur!… Şi ştim în mod sigur faptul mult mai semnificativ,… faptul, aş zice de tot grav…că Rahab, este din neamul celor de la Şitim!

Ofiţerul al doilea: Imposibil!… Peste putinţă!… Rahab se bucură de trecerea extraordinară la curte!

Ofiţerul al treilea: Într-adevăr! Favorita e fata streinei!

Favorita: O, rege…!

Maleh: Nu, Aştar! Nu întrerupe!

Ofiţerul al doilea: Regele n-o ridica la rang atît de înalt, dacă Aştar, Domniţa, era din neamul Hicsoşilor!… Dacă Rahab… Dacă ar fi existat fie şi cea mai mică bănuială că Rahab e rudă cu Israeliţii! (ofiţerii ies din scenă)

Maleh (către Căpetenia oştirii): Îi cunoşti pe sutaşii aceştia?

Căpetenia oştirii: Foarte bine, o rege!… Şi-i urmăresc de aproape!

Maleh: Care-i ierihonitul?

Favorita: Ofiţerul al treilea!

Maleh: O, Aştar…! Nu te-am întrebat pe tine…(făcînd semn regizorului): Alta!

Primul comerciant: Ascultă ce-ţi spun… Cumpără untul de cocos!… Tot untul de cocos!… Împresurarea va ţine mult!… Poate un an!… Poate mai mult…!

Comerciantul al doilea: Dar tu de ce nu îl cumperi?!

Primul comerciant: Mi-am plasat tot argintul în grîu şi în trestia de zahăr!

Căpetenia oştirii: Împresurare de-un an! Nici zece zile nu poate să ţină împresurarea celor de la Şitim!…(toată suita se înveseleşte şi rîde).

Marele Sfetnic de taină: Acesta, o rege, a fost primul joc mai vesel!

Maleh (sec): Alta! (nervos): Alta! (către Marele Sfetnic de taină): Am alt joc, mult mai înveselitor!

Primul preot: La poarta dinspre Apus au murit zece ierihoniţi!… Au băut din cisterna otrăvită de iscoadele israelite! Aceste iscoade ar trebui sfîrtecate în mii de bucăţi!

Al doilea preot: Toţi Israeliţi ar trebui sfîrtecaţi în mii de bucăţi!… Ei sînt pacostea lumii… Ei n-au Dumnezeu…Iahve al lor este crud, nu e puternic!… Dar despre rege ce ştii?

Primul preot: Regele are de gînd să fugă în Egipt…Marele Vistiernic ţine gata încărcate cinci mii de hamare şi gata odihniţi cinci mii de asini!… Marele Vistiernic ţine odihnite trei mii de cămile!… Bogăţiile regelui Maleh nu au sfîrşit!… Munţi de aur şi munţi de argint!… Burdufuri mari, doldora cu nestemate!… Saci fără număr cu rare mirodenii şi suluri nenumărate cu feluri de scumpe ţesuturi! Fără îndoială!… Da!… Regele are de gînd să fugă în Egipt!

Al doilea preot: Cum în Egipt?!… Toate căile Egiptului sînt tăiate!… Israeliţii stăpînesc toate căile Egiptului!

Primul preot: Una este liberă!…Marea cea mare este liberă!… Calea mării celei mari!… Pe rege îl aşteaptă zece corăbii uriaşe… Cu catarte înalte cît codrii cei mai înalţi ai Canaanului… Cu pînze portocalii aşa de mari  încît acoperă cerul!… O sută de semne regeşti flutură pe cele o sută de flamuri! (ies amîndoi însoţiţi de regizor)

Marele Preot: Într-adevăr, o Maleh, acesta a fost jocul cel mai înveselitor!

Maleh: Găseşti? (adresîndu-se tuturor): Voi, marii mei sfetnici, …voi căpetenii,… voi curteni şi voi mari ai cetăţii… Tulburată este inima regelui vostru în seara aceasta. (se uită cruţător la toţi marii săi curteni. Se face linişte totală).

Favorita: Nu te simţi bine, o rege?!

Maleh: Nu, Aştar!… Nu despre aceasta este vorba…

Marel sfetnic de taină: Te îndoieşti de credinţa noastră, o Maleh?!… Cu ce să-ţi dovedim întreaga credinţă?

Maleh: …. Cum îmi ghiceşti întotdeauna gîndurile… Cît de adîncştii să-mi citeşti în inimă, bunul meu Mare Sfetnic de taină!

Căpetenia oştirii: Porunceşte, rege!… Nu-şi vor aprinde zorile bine lumina şi cei de la Şitim vor zace zdrobiţi la picioarele tale!… E vreo răscoală în ţară…?! Pînă se-ntunecă bine, pleava se-alege din toţi răzvrătiţii!

Marele Vistiernic: Da, Maleh! Dă poruncă!

Marele Preot: Altarele zeilor noştri aşteaptă prinosul cel drept: Mădularele celui care vrea răul cetăţii!… Dă o poruncă, o rege!

Maleh: Credeţi că-i putem frînge în noaptea aceasta?

Marele Sfetnic de taină: Fără îndoială!

Marele preot: Este un mers şi un popas pînă la Şitim!

Favorita: Ah, rege… ce noapte frumoasă…!

Maleh: V-am arătat unele lucruri… Nu însă toate…

Marele Sfetnic de taină: Ce vrea să spună marele Maleh?

Maleh (către Înveselitorul regelui): Adu iscoadele prinse!

Favorita: Cum?!… Iscoadele prinse?!

Căpetenia oştirii şi Marele Preot: Au fost prinse!… Iscoadele au fost prinse!

Favorita: Ah, Bărbierul nu a minţit!

Maleh: O, Aştar!… Îţi pare rău că au fost prinse iscoadele acele…?

Favorita: Mie…?!….Să-mi pară…?!

Maleh: Fii liniştită.

Vocea caraghioasă a Înveselitorului regelui: Loc pentru robul şi roaba prea iscusitei Rahab!… Loc pentru roaba şi robul trimişi de prea iscusita Rahab! (Îşi face loc printre curteni şi împinge în mijlocul scenei pe Strein şi pe Nebuna cetăţii).

Favorita (uşurată): Aaah…..

Înveselitorul regelui: Iată iscoadele!

Nebuna cetăţii: De cînd te caut, o Maleh!

Marele Sfetnic de taină (către Căpetenia oştirii): Este nebuna cetăţii!

Marele Preot (către Marele Vistiernic): Ce o mai fi însemnînd şi jocul acesta?

Maleh (către Nebună): De ce mă cauţi, Prinţesă…?

Nebuna cetăţii: O, Maleh! Vai, Maleh…!

Maleh: De ce e întristată Prinţesa?

Nebuna cetăţii: Prinţul meu!

Streinul: Femeia aceasta are darul proorociei!

Înveselitorul regelui (lovindu-l pe Strein): Taci! Nu-i rîndul tău!

Maleh (către Înveselitor): Lasă-l!

Nebuna cetăţii (complet rătăcită): Unde eşti Maleh?…glasul tău îl aud… Unde eşti, Prinţul meu?… Vai ce întuneric s-a lăsat peste întreg Ierihonul!… Fugi, Maleh!… Fugi de peire!… Nu te încrede în pietre!

Căpetenia oştirii (către Marele Sfetnic de taină): Cine sînt pietrele?

Marele Sfetnic de taină: Zidurile Ierihonului…

Nebuna cetăţii: Cetatea e putredă! Fugi cît mai e vreme!…Fugi!…Nu te încrede în Maleh!

Maleh: Să nu am încredere în mine…?

Nebuna cetăţii: Nu, Maleh!… Aici mişună viermii!… Încrede-te în Prinţul fugar….

Marele Vistiernic (către Marele Preot): Prinţul fugar…?

Marele Preot: ….Răzvrătitul…

Nebuna cetăţii: Mişună viermii!… Nu îi vezi?!…Viermii? Plină-i cetatea!… Valuri fără de sfîrşit… Au umplut toate uliţele! Toate pieţele!…Toate turnurile Ierihonului!… Prinţul meu! Maleh!… Alungă femeia streină!… Alungă pieirea cetăţii!

Favorita: Cine-i femeia aceasta?

Maleh: Aştar, steaua mea, femeia aceasta e marea smintire a cetăţii.

Nebuna cetăţii: De ce nu poţi, Prinţul meu dulce?…De ce nu vrei, mirele meu cel nedrept?!… Mai e vreo altă nădejde?…Mai este în cetate vreun altul fără de minte?!…Ascultă-mă, Maleh!… Cum să te rog să nu m-audă vulturul Ierihonului?!…N-am plîns de ajuns?!… Nu mai pot!… Striveşte capul năpîrcii!

Favorita (către rege): Cine-i năpîrca?

Maleh: Rahav, prietena noastră…

Favorita: O, rege!

Maleh: Fii fără grijă, steaua mea, Aştar!

Nebuna cetăţii (păşind ca somnambulă în faţa Favoritei care, fascinată de privirea fixă şi mare a Nebunei, se lipeşte de rege): Eu nu sînt Aştar!… Eu nu sînt Rahab, streina!… Cum? Eu sînt stricata?!… N-are ochi Ierihonul?!… Este oarbă cetatea?!… E surdă?!!… Eu sînt Prinţesa!…De ce l-ai ucis?!… Ce ai făcut din mirele meu prea iubit?!

Favorita (către Maleh): Mi-i frică!

Maleh: Eşti lîngă mine, Aştar! Ca într-o cetate, Aştar!

Nebuna cetăţii: Risipită-i cetatea!… I s-au prăbuşit zidurile! Tu eşti cadavru, o Maleh!… Şi nimeni nu plînge pe Prinţul Ierihonului!…Numai tîrfele rîd…(arătînd-o pe Aştar): Şi uite-o spaima!…Uite-o cum  sare!… Ca şoarecele nisipurilor!… Şi înseamnă toate Răspîntiile!… Toate uşile!… Toate ferestrele!… Semne albe!…. Semne albastre!…Semne albe şi albastre!… Semnele morţii… Nu rîde, Rahab!… Nu-ţi sălta sînii fără ruşine!… Nu-ţi scutura pletele!… Ah, dinţi de şarpe!…Zdrobiţi-i ţeasta!!!…Cu pietrele!…Cu copitele cailor!! Mai este vreme!…

Favorita (căutînd apărare la Maleh): Îmi e frică! Maleh, mi-i frică…

Maleh (către Înveselitorul regelui): Ia-o!

Nebuna cetăţii (în timp ce e dusă): De ce l-ai ucis?!…Ah…Prin locurile acestea nu mai e nimeni!… Prin locurile acestea nu a fost niciodată umbră omenească!…Numai şacali!… Numai hidoase hiene!

Maleh (către Strein): Cine eşti?!… Ce cauţi în cetate?!!

Streinul: Cine sînt?… Am fost sfetnic mare lui Sihon…Şi cap de oştire lui Og…

Maleh (pentru sine):… Sfetnic lui… Sihon… Cap de oştire lui Og…!

Streinul: Ce caut în cetate?

Maleh: Da!… Ce iscodeşti în cetate?!

Streinul: Pînă acuma n-am înţeles mai nimic!

Maleh: Ce-nseamnă vorbele acestea?!… Te găseşti înaintea regelui Maleh, stăpînul ţării şi Domnul cetăţii Ierihonului!… Şi aici sînt curţile mele!… Aceştia sînt sfetnicii mei!… Puterea mea toată!… Întreaga fală a cetăţii!… Nu ne vorbi cu înţelesuri!

Streinul: Toată ziua i-am urît din ascunzişul meu pe Israeliţi!…Ca un scorpion încercuit cu jăratec i-am urît pe Israeliţi!… Şi-acuma parcă-i iubesc!… Poporul acela ştie ce vrea!… şi totuşi…

Maleh: ….şi totuşi?!

Streinul: Nu înţeleg de ce trebuie să cadă Ierihonul?!

Maleh: Ierihonul trebuie să cadă?!… Îţi dai seama unde te găseşti?!… Îţi dai seama cui îi vorbeşti?!

Streinul: Toate cetăţile cad odată şi-odată…

Maleh: Ierihonul nu e toate cetăţile!

Streinul: Cine-i fără de moarte?… Unde-i cetatea eternă?…

Marele preot: Şi din ce semne cunoşti că este aproape sfîrşitul cetăţii acesteia?!

Streinul: Toate cetăţile zac,… de pe acuma,…bolnave de moarte la picioarele duşmanului care-i la Şitim!…Toate cetăţile lumii vor zace bolnave de moarte la picioarele celor ce acuma-s la Şitim!… Pînă în ziua cînd se va împlini şi destinul cel aprig al acestui duşman!… Căderea Ierihonului constituie însă o cotitură a lumii!… Pînă acuma credeam că mai poate fi ocolită sau cel puţin amînată această cădere… De altădată văd însă limpede!

Marele Sfetnic de taină: Vorbeşti ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut!… Dar Ierihonul este înconjurat cu ziduri înalte şi groase!… Dar Ierihonul are turnuri măreţe!… Dar Ierihonul…!…Falnicul nostru…!

Streinul: Da…Da.. Ierihonul… Zidurile Ierihonului au început să se macine!…Numai molozuri zac zidurile cele din lăuntrul cetăţii!… Însă cele dinspre afară au început să se clatine peste măsură de tare!… Trebuia să dau veste popoarelor…Să le arăt adevărul… Cu de-amănuntul!… Înainte de asfinţit trebuia să ies pe porţile Ierihonului!… M-au prins însă paznicii voştri… Ah, Ieriho!… Vai ţie Ieriho…!

Maleh: Ce spui cu vorbele aceste?

Streinul: Ceea ce spune numele cetăţii tale, o Maleh!

Maleh: Şi ce spune acest nume?!

Streinul: Cetate a lunei!… Cetate lunatecă!

Marele Preot: Da! Luna! Ea este zeitatea ocrotitoare a cetăţii!

Streinul: Şi o spui cu atîta mîndrie?!

Maleh (către Strein): Liber eşti să pleci unde vrei! Pleacă de-aicia!

Streinul: Ascultă-ţi inima, rege!… Fereşte-te, rege, de vicleniile lunei! (coboară scările palatului şi dispare în grădină).

Favorita: Ascultă-ţi inima, o rege!… Ai auzit?… Ciudat  a fost omul acesta…

Maleh (pentru sine): Sfetnic lui Sihon…Cap de oştire lui Og…(către suită): Hei! Voi toţi, sfetnici ai regelui Maleh!…Ajutaţi-l pe regele vostru!… Tulburată mi-a fost inima…şi acuma e mai tulburată!

Marele Sfetnic de taină: Rege, o rege!… Un Maleh nu trebuie să ţină seamă de spusele unei nebune şi ale unui necunoscut ciudat!

Căpetenia oştirii: Aluziile la zidurile cetăţii sînt de-a dreptul ridicole!… Aluziile la zidurile cetăţii sînt, cel puţin, aluzii stupide!

Marele Preot: Două lucruri totuşi se potrivesc!… Poporul, o rege, (evitînd privirea Favoritei care-l fixează cu toată atenţia): poporul crede într-un duşman real, în duşmanul cel de dincolo de ziduri… Poporul, vorbeşte, precum ne-ai arătat chiar aici, anumite lucruri despre o răscoală şi un cap al răscoalei… Iară cele cu luna sînt adevăruri, o rege!… Ascultă-ţi inima, rege!

Maleh: Nu m-ai luminat cîtuşi de puţin…Nu eşti tu Marele Preot?

Marele Preot: Aşteaptă lumina cea mare a lunei, o Maleh!

Maleh: Şi dacă e mult prea tîrziu?

Marele Preot: Mult prea tîrziu?!

Maleh: Răzvrătitul tulbură iarăşi cetatea!

Marele Preot: Amon…?

Maleh: Da! Amon!

Favorita: Rege, o rege!… Dar astea sînt spusele Prinţesei!

Marele Preot: Există o cale… Cîtă vreme ne găsim în faţa celor de la Şitim, calea aceasta nu trebuie dispreţuită…

Prinţesa (făcîndu-şi loc printre curteni şi apropiindu-se de rege):Maleh!… Frate şi rege al meu, Maleh!

Maleh(surprins): Prinţesa nu doarme încă?… Ce noi reproşuri vrea să ne facă Prinţesa…?!

Prinţesa: Nu, Maleh… Nici un reproş…O rugăminte…Nu e a mea… Este a voastră.

Maleh: Rugăminte?… A voastră? Cine altul binevoieşte să mă mai roage?

Prinţesa: Pentru a-i înfrunta pe Israeliţi, o Maleh, trebuie să avem unire în cetate…unire în toată ţara Ierihonului!

Maleh:… Şi Prinţesa noastră ştie că nu există această unire…? Prinţesa noastră ştie cine e capul dezbinărilor noastre…? Ce ne cere iarăşi Prinţesa?… Să-i dăm capul?

Favorita: Ascultă, o rege… Prinţesa poate nu vrea un lucru chiar imposibil…

Maleh: Îl vrei pe Amon?… Ce-mi dă Amon în schimb?

Prinţesa: Totul, o Maleh!

Maleh: Ce însemnează totul?

Prinţesa: Putere şi biruinţă, Maleh! Gloria Ierihonului, Maleh!

Maleh: Cine îmi garantează că Amon se va ţine de cuvînt?

Prinţesa: Eu, Maleh!… Eu şi poporul!

Maleh: Tu şi poporul…?! (către sfetnicii săi): Ce spun sfetnicii mei… marii mei sfetnici?!

Căpetenia oştirii: Puterea, o rege, e ca şi sabia… Nu poate fi în mîna ta şi, în acelaşi timp, în mîna altuia!

Marele Preot: Dacă rîvneşte puterea, Amon e-un răzvrătit!… Rîvneşte însă Amon puterea?

Marele Sfetnic de taină: În astfel de  treburi nu putem ştii nimic dinainte!…În astfel de lucruri înalte numai regele poate decide!… Numai regele are dreptul să hotărască!

Favorita: Streinul a spus… şi a spus bine: „Ascultă-ţi inima rege!”

Marele Sfetnic de taină: Şi a mai spus: „Fereşte-te, rege, de vicleniile lunei!”

Prinţesa: Ce răspuns îmi dă Maleh…?

Maleh: E aşa de grăbită Prinţesa noastră?!

Prinţesa: Amon aşteaptă…

Maleh: Amon?!… Amon este în cetate?!

Un ofiţer de serviciu: Majestate! Toate se desfăşoară după prevederile Majestăţii Voastre!

Maleh (adresîndu-se sfetnicilor săi): V-am arătat adineauri cîteva jocuri ale iscusitei noastre prietene Rahab… Le-aţi uitat…?… Le ţineţi minte?! (toată lumea tace nedumerită). Nu le mai ţineţi minte?…Ah, ce memorie scurtă au marii mei sfetnici!… Regele lor vrea să rîdă şi ei se-ntristează!… Regele lor se-ntristează şi ei vor să rîdă…!…. Nu ţineţi minte?!… Mai este vreun Prinţ în cetate? (către Marele Vistiernic): I-am rămas dator cu ceva răzvrătitului Amon?…(către Înveselitorul regelui): Nu rîde nimeni…. Nu rîzi nici tu?!

 Favorita: Prinţul este în cetate?

Maleh: Nu, Aştar! Fii liniştită, Aştar!… În cetatea Ierihonului nu-i nici un prinţ în ceasul acesta!

Prinţesa: Amon aşteaptă, o Maleh!… Cu Amon aşteaptă poporul!

Maleh: Prinţesa noastră ameninţă? Ajuns-a regele Ierihonului demn de ameninţare?… E-o trestie Maleh?!… Să se cutermure la orice suflare a vîntului…?

Prinţesa: Nu, Maleh! Lasă mînia ta veche!… Uită mînia ta veche! Amon nu-ţi este duşman!

Favorita: Streinul a spus: „Ascultă-ţi inima, rege!”…

Maleh: Inima mea, Aştar, bate pentru fala cetăţii!

Prinţesa: Răspunsul, o rege!

Maleh: Prinţesa noastră e bine să se retragă în palatul regesc…Prinţesa e otrăvită… Răspunsul…?….Vom da şi răspunsul…Dară-l vom da chiar lui Amon… Prinţului Amon…! Să vie Prinţul, dacă vrea un răspuns!

Prinţesa (retrăgîndu-se): Prinţul Amon vine, o rege!

Favorita: Prinţul!… Prinţul Amon!… Rege! Mi-i frică! (se aude larmă de mulţimi care se apropie de palat).

Ofiţerul de servici: Oamenii răzvrătitului, rege!

Maleh (către curteni): Prinţul Amon!… Alaiul Prinţului! Ce-i de făcut, marii mei sfetnici?!

Marele Preot: Ieriho, o Maleh, înseamnă cetate a lunei! Nu este bine ca mulţimile să-ţi vadă faţa înainte de lumina nouă!

Maleh: Ştim! Ştim!… Cunosc poveştile acestea!… Cîndva le ascultam cu multă plăcere… Cîndva aveam ceva înfricoşător de frumos pentru mine poveştile acestea… Ceva ce nu poate fi spus cu vorbele noastre prea simple!… Cînd eram mic şi mi le spuneau preoţii templului nostru, mi se părea că o mînă uriaşă… o uriaşă mînă străvezie mă poartă prin văzduhuri şi mă părăseşte în mijlocul deşerturilor… În inima deşerturilor… şi că sînt singur-singur!… Şi luna tace fantastică în creştetul cerului…Şi în jurul meu…fantastic…cercul unit al şacalilor aşezaţi pe crestele dunelor!… Hahaha!…Aveau într-adevăr ceva nespus de înfricoşător poveştile acestea!

Favorita (pentru sine):…Cercul unit al şacalilor de pe crestele dunelor…( se lipeşte de Maleh).

Maleh: Ce este bine să fac?

Căpetenia oştirii: Chem oştile tale, o rege!

Maleh: Pot oare oştile totul…? (Larma creşte)

Marele Sfetnic de taină: A fost, totuşi, lună plină cînd biruirăm prima răscoală!

Marele Preot: Ascultă-mă, rege!

Maleh: Nu-s eu luna plină?… Lăsaţi-mă singur! (Sfetnicii se dau îndărăt, formînd un semicerc în centrul căruia stă Maleh transfigurat instantaneu, cu adevărat majestuos. Favorita nu ştie ce să facă, să rămîie lîngă el sau să treacă în rîndul celorlalţi curteni. Maleh, văzîndu-i nehotărîrea îi arată locul mai apropiat unde s-a oprit Ofiţerul de serviciu. Aştar înţelege şi se opreşte în faţa acestui ofiţer. Din dreapta şi din stînga scenei năvălesc mulţimile pînă în faţa acestui scărilor de piatră masivă ale palatului. Oştenii din gardă coboară cîteva trepte şi întind suliţele. Maleh îi îndepărtează cu un gest majestuos. Oştenii se retrag. Cîtva timp dăinuie o tăcere încordată. Mulţimile aşteaptă să vorbească regele. Maleh aşteaptă cuvîntul mulţimilor. Îmbrăcămintea şi chipul lui strălucesc ca luminate de lună plină. Prin întunericul nopţii care s-a lăsat, cercul de aur masiv de pe fruntea lui Maleh împodobit cu pietre scumpe, scînteiază ca un cer înstelat. Întreaga fiinţă a regelui are ceva suprafiresc. Aşteptarea pare a nu ne mai termina. Maleh, în culmea măreţiei sale, măsoară nare de capete neclintite din faţa palatului, apoi vorbeşte cu glas răspicat şi pătrunzător).

Maleh: A răsărit plină, stăpîna Ierihonului?!… Nu văd decît stelele nopţii!… Are cineva vreo socoteală cu regele său?!… Aţi venit, de bună seamă, să vă veseliţi alături cu regele vostru!…Fireşte!… Fără îndoială!…Şarpele, care a încercat să-şi ridice capul, zace zdrobit!…Niciodată n-a fost mai puternic acest Ierihon!…Veseliţi-vă!… Aceasta este dorinţa regelui Maleh!…Cîntaţi cîntece de proslăvire a puterii Ierihonului!…Nu se veseleşte nimeni?!…Nimeni nu cîntă nimic?! Înşiratu-v-am oare numai vorbe viclene şi goale?…         Spusu-v-am vorbe găsite aşa la întîmplare?!…. De ce aţi venit?!… Răspundeţi!… Nimeni nu vrea să-mi vorbească?!… Nimeni nu spune nimic?!…Ah, cîtă greşeală!… În sfîrşit n-am înţeles!… Aţi venit ca potrivnici!… Rîvneşte cineva la locul regelui?1… Nimeni?!… Într-adevăr nimeni?!!… Poate vi-i teamă?… Desigur! Străjile regelui sînt multe şi bine înarmate… De ce însă teama aceasta?!…Luna îmi stă împotrivă!…Nu are nimeni curajul să înceapă?!… Iată… să încep eu! (scoţîndu-şi coroana): Liberă este!…E liberă coroana Ierihonului!…nu-i o cunună de spini!… Este cunună de spini?!… Nu e!… Fără îndoială!… Cel dintîi dintre voi care va întinde doar mîna… Cel dintîi dintre voi care va face un semn… Cît de mic!…Mă jur pe toţi zeii noştri cei mici…Mă jur pe toţi zeii noştri cei mari că o dau de bună voie şi nesilit de nimeni!… Nu o vrea nimeni?!!… Uitaţi-vă bine!…. Este o coroană regească!… Strălucirea şi puterea Ierihonului!…(o aruncă dispreţuitor): Ce podoabă înşelătoare!… Ce lucru netrebnic!… De ce aţi venit?!…Vorbiţi!!… Ce staţi ca pietrele?! Vi s-au tăiat vocile?!… V-aţi uitat la chipul lui Maleh şi v-a orbit?! Vi s-a arătat o vedenie şi v-a prefăcut în şacali amuţiţi?!… Nu credeţi ochilor voştri?!… Eu sînt Maleh!… Ce staţi pe gînduri?!… Eu sînt regele Maleh! (cu mirare jucată): Ah, vorbesc umbrelor aruncate de propriile mele vedenii!… În faţa mea nu e nimeni!… În faţa regelui Maleh nu este nimeni, sau totuşi, este ceva… Un pumn de pleavă stîrnită de vînt! (poruncitor către Ofiţerul de serviciu): Hei! Căpetenie! Ce-i cu pleava aceasta?!… Sîntem la Şitim?!…Mătură-mi pleava aceasta!… Gărzile! Gărzile!!

Amon (făcîndu-şi loc din spatele mulţimii găsite în dreapta scenei, în timp ce străjile regelui apar de pretutindeni din ascunzişurile pînă acum nevăzute ale palatului): Stai Maleh!… Maleh opreşte vărsarea de sînge!

Maleh (prefăcîndu-se stupefiat şi făcînd semn oştirilor să se oprească): Tu?!… Aici?!…(către Marele Preot): Morţii învie…? (către Marele Sfetnic de taină): Cînd au mai înviat morţii în cetatea Ierihonului? (către Căpetenia oştirii): Răzvrătitul Amon trăieşte…?

Favorita (apropiindu-se instinctiv de rege):Maleh, mi-i frică!

Maleh (oarecum enervat): Fii liniştită, inima mea, Aştar!

Căpetenia oştirii: Mă ştii rob credincios, o mare rege!

Maleh: Atunci visăm amîndoi…(către Amon): De ce tulburi liniştea cetăţii?…De ce dezbini Ierihonul?!

Amon: Nu eu dezbin Ierihonul, o Maleh!… Nu eu tulbur liniştea cetăţii!

Maleh: Poate sînt eu tulburătorul şi nimeni nu vrea să mi-o spună…?!

Amon: Tu ţi-o spui, Maleh!

Maleh: Crezi că vorbeşti bine regelui tău?… Unde ai învăţat să vorbeşti în acest fel unui rege?!

Amon: Sînt Prinţ ca şi tine, o Maleh!… Şi am dreptul să apăr această cetate!

Maleh: Împotriva cui să o aperi?!… Ierihonul are nevoie de apărare?!

Amon: Împotriva duşmanilor, Maleh!

Maleh: Împotriva celor de la Şitim?!

Amon: Şi a celor din cetate, o Maleh!

Maleh: E vreun duşman înlăuntrul cetăţii, afară de tine, Amon, şi în afară de ai tăi?!

Amon: Tu eşti, Maleh!…Şi sfetnicii tăi!… Şi Aştar!… şi Rahab!

Favorita: Maleh!… Scapă-mă, Maleh!

Amon: Nu-ţi fie frică, Aştar!… Prinţul Amon nu-şi ucide duşmanii!

Maleh: De unde ştii, Amon, că eu şi sfetnicii mei… şi Aştar… şi Rahab sîntem duşmanii cetăţii?!

Amon: În anul urcării tale pe tron, o Maleh, tot poporul s-a bucurat cu bucurie mare!… Nici o gură nu precupeţea vorbele de preamărire a numelui tău, Maleh!… Toate inimile băteau ca trezite de o primăvară fără pereche de promiţătoare!… „Iată!… În sfîrşit!… Iată, ne-am zis cu toţii pe tronul de argint şi de fildeş al Ierihonului s-a suit trimisul cel adevărat!… Trimisul cel mare!… Maleh, regele dreptăţii!”…

Maleh: Şi n-a fost oare aşa, o Amon?

Amon: În cel de al doilea an Ierihonul a început să se acopere cu buruiana ţepoasă a tăcerii… Regele a început să uite de promisiunile sale…!…Maleh a început să nu mai asculte de sfaturile cele drepte ale sfetnicilor săi celor drepţi…aleh a început să se înconjoare cu sfetnici mărunţi cu gîndul şi sfetnici lacomi cu fapta,… sfetnici slugi viclene şi căpetenii slugi oarbe.

Maleh: Şi tu mi-ai fost sfetnic, o Amon!

Amon: În anul al treilea însă ai pornit să dărîmi totul ce era zid de virtute clădit prin veacuri în sufletele Ierihoniţilor!… Ţi-ai împărţit în tabere poporul ca să-l stăpîneşti cu viclenia şi ura!… „Împarte-ţi în două tabere poporul”, te-au sfătuit marii tăi sfetnici, „căci aşa îl vei stăpînii mai vîrtos!”… Şi l-ai împărţit!… Nu însă în două… Nici în trei… Nici în nouă!… L-ai împărţit în nouăzeci şi nouă de tabere, o Maleh!… Fiecare căpetenia ei!… Fiecare cu lăcomia şi viclenia ei!… Nu ţi-ai dat seama că stăpînirile nu sînt eterne!… Nu ţi-a trecut prin gînd că regele trebuie să se poată bizui pe toţi!… Oricînd şi oriunde!… Niciodată nu ai avut curajul să te întrebi: „Dar dacă…?!… Dar dacă s-ar ridica împotrivă-mi duşmani mai puternici?!”… Sfetnicii tăi,….mari şi de taină,…nu te-au ajutat să-ţi pui şi această întrebare!… Puteau oare sfetnicii tăi să-ţi pună întrebări atît de puţin măgulitoare?

Maleh: Şi tu mi-ai fost sfetnic, o Amon!… De ce nu mi-ai pus tu acea întrebare?!… De ce nu m-ai ajutat tu să-mi pun acea întrebare?!!

Amon: Eu, rege, nu mai aveam nici o putere la tine….Nu mai aveam nici o trecere la regele Maleh!…. Tu ai început să mă duşmăneşti, o Maleh!… Frumoasa Aştar aflase har înaintea ochilor tăi, rege Maleh!

Maleh: De ce să te fi duşmănit eu pe tine, Prinţ Amon?!

Amon: Între noi doi căzuse, pe neaşteptate, un cadavru!

Maleh: Cadavru?!…Care cadavru?!

Amon: De ce te faci a nu înţelege?!… Întreg Ierihonul ştie cum a murit regina!

O voce din mulţime: Ca să afle har în ochii săi fata streinei!

Altă voce: Fata desfrînatei a ajuns Domniţă a Ierihonului!

Maleh (abia stăpînindu-şi mînia): Şi otrăveşti poporul cu aceste minciuni?!

Amon: Din acea zi te-am urît!… Din ziua aceea am hotărît să-ţi smulg puterea din mînă!… Prea bine ai simţit lucrul acesta!… Ai început să-ţi ascunzi şi tu ura faţă de mine…

Maleh: Văzut-ai om să-şi iubească duşmanul?! Văzut-ai rege să-ţi arate ura pe faţă?!

Amon: M-ai făcut Mare sfetnic de taină…! Deştept ca şarpele ai fost, o Maleh!… Nu însă nevinovat ca porumbelul!… Sîntem de o vîrstă… Credeai oare într-adevăr că o să m-adoarmă regele Maleh?!!

Maleh (provocator): Şi acum, ne mai putînd fi stăpîn urii tale, ai venit să-mi zmulgi puterea din mînă?… Crezi oare, Amon, că regele Maleh stă şi petrece?!

Amon (calm, convingător): Ce sîntem noi doi cînd e vorba de viaţa sau moartea cetăţii, o rege!… Ce este un Amon?!… Ce este un Maleh?!…Acum cînd în tabăra mare din Şitim se pune la cale peirea poporului nostru, departe-i de mine orişice ură…Departe orişice gînd de răzbunare!… Cetatea e împărţită…Tu îi eşti rege,….eu numai rebelul!… De ce să-i deschidem duşmanului porţile noastre?…Eu cer o încetare a luptei…Amînarea ei dacă nu-i astfel posibil!… În joc este ţara!… Lasă-mă, Maleh, să slujesc cu toată credinţa cetăţii…!

Voci din mulţime: Trăiască Prinţul Amon!… Trăiască cetatea!

Maleh: Acestea sînt toate vocile tale?!

Amon: Am prieteni, o Maleh, de-ajunşi să slujesc bine Ierihonului!…. Prinţii vecini, buni prieteni, sînt gata să lupte alături de mine… Mii de tineri m-ascultă în cetatea aceasta!

Maleh: Tu singur ai spus că-s deştept ca un şarpe, nu însă nevinovat ca hulubul… Crezi oare că Maleh se încrede numai în spuse?!…Sorţii războiului n-aleg valoarea… cine îmi dă certitudinea că, după izbîndă, tu, voievod al oştirii, nu o să încerci să-mi uzurpi şi coroana?!

Amon: Vrei certitudini, o Maleh?!

Maleh: Da, Amon!… Vreau un zălog de credinţă!

Amon: Dar, Maleh, e în joc Ierihonul!

Maleh: E în joc şi puterea mea, Amon!

Amon: Dintre noi doi eu am fost cel cu credinţa nicicînd întinată de vicleşuguri…Cuvîntul meu Maleh, a fost oricînd şi oriunde cuvînt!… Ai cuvîntul meu, Maleh!…Cuvîntul Prinţului Amon!

Maleh: Să mă încred în cuvinte?!

Marele Sfetnic de taină: Crede-l, o rege!

Marele Preot: Prinţul Amon n-a minţit niciodată!… E-o fericire pentru cetate,… un mare noroc pentru Maleh!… Semnul ceresc e potrivnic regilor noştri!… Mai bună este înţelegerea, Maleh!

Căpetenia oştirii: Amon, o rege, e-un bun, foarte bun cîrmuitor de oştiri!

Maleh (adresîndu-se, în aparenţă nesemnificativ, Ofiţerului de serviciu): Tu ce ai de zis?

Ofiţerul de serviciu: Eu plinesc doar porunca regească!

Favorita: Ascultă-ţi inima, Maleh!… Ah, cît mi-i de plină de spaime inima, Maleh!

Maleh (scurt): Bine, Prinţ Amon,… să încheiem pacea, Prinţ Amon!

Voci din mulţime: Trăiască regele Maleh!…Regele Maleh!

Amon (către mulţime): Trăiască regele Maleh!…Toată puterea regelui Maleh! (către rege): Tu îţi iubeşti Ierihonul!… Îl iubeşti ca şi mine!

Maleh: Ai sînge străvechi egiptean!… Sînge subţire, o Amon…. La tine totu-i iubire… Dar dacă Maleh e numai Maleh deşteptul…?! Şarpele Maleh!… Îndemînatec să se strecoare cu vorbe şi gesturi printre încercările vieţii?!

Amon: Nu, Maleh, inima mea nu mă înşeală! Viclenia, o rege, ar fi moartea cetăţii în ceasul acesta!… Tu poţi fi mare!

Maleh: Drept ai vorbit!… Regele Maleh poate fi mare!…Regele Maleh o să îţi dea şi dovada că este rege şi mare…! (după o tăcere): Mi-au rămas în inimă vorbele tale, o Amon! Cu bună ştiinţă,… fără de bună ştiinţă… m-am înconjurat de sfetnici lacomi, mărunţi şi vicleni! (mişcare şi nedumerire în rîndul curtenilor)…Marele Sfetnic de taină, sfetnicul meu cel mai mare, mă vinde!…(consternare în rîndul curtenilor)… Marele Preot!…. Cetitorul destinelor tronului nostru…!… M-a indus în eroare!!… Căpetenia mare-a oştirii a trădat Ierihonul!… Vistiernicul meu şi-al cetăţii… şi-a trimis în Egipt averile nemăsurate! (toţi cei numiţi stau ca nişte stane împietrite)… Uite, pe-aceştia-i trimitem, în cinstea zilei de astăzi, acolo unde e locul tîlharilor fără ruşine! (face semn Ofiţerului de serviciu): Plineşte porunca regească! (în timp ce Ofiţerul de serviciu, însoţit de gărzi puternice, îi arestează ăe cei acuzaţi, regele continuă să-i vorbească lui Amon): Fac oare bine, Prinţ Amon?!

Amon: Nu ştii, o rege, cine au fost sfetnicii aceştia?!!

Maleh (către Ofiţerul care comandă escorta cu arestaţii): Întoarce-te cît mai degrabă!

Ofiţerul de serviciu: Poruncă!

Maleh (adresîndu-se mulţimilor): Lumină mare mi-a luminat sufletul în noaptea aceasta!… Pînă acum a fost zavistie oarbă în cetate!… Pînă în ceasul de faţă a fost dezbinare!… De azi înainte însă va domni pacea între hotarele noastre!

Mulţimea (în delir): Trăiască regele Maleh!… Trăiască marele Maleh!… Regele! Regele!… Maleh!…

Amon (după ce interminabilele strigăte ale mulţimii s-au potolit): Mare eşti, Maleh!… Binecuvîntat fie ceasul împăcării poporului cu regele său!… Da! Tu eşti mare, o Maleh!

Maleh: Vreau să te rog ceva, Amon…

Amon: Orice! Orişice, Maleh!

Maleh: Ştiu că Prinţesa….

Favorita (prăbuşindu-se moale la picioarele regelui): ….Inima, Maleh!

Maleh (către cei cîţiva curteni care caută să o ridice pe Aştar ): Lăsaţi-o! (către Amon, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat):Ştiu că Prinţesa nu te-a uitat niciodată… Mai ţii la mîna Prinţesei…?

Amon: O, Maleh!…Bunul meu Maleh!!… Am uitat tot trecutul, o Maleh!!!

Maleh (uitîndu-se cu indiferenţă spre Favorită):Chiar şi trecutul acesta?

Amon: Chiar şi trecutul acesta!… A trecut totul! Inima mea-i numai cîntec!… Sufletul meu e lumină.

Maleh (adresîndu-se curtenilor care mai dau o oarecare atenţie Favoritei): Luaţi-o de-aicia!

Amon (în timp ce Aştar e dusă de curteni): Rege Maleh!… Rege… Acum eşti curat ca înseşi lumina, o Maleh!

Maleh (către curteni): Să vie Prinţesa!… Prinţesa noastră să vie!… Chemaţi încoace Prinţesa!

Ofiţerul de servici (raportînd): Plinită-i porunca regească!

Maleh: Stai pe aproape! (către mulţime cu umor):Pînă acuma Amon şi Maleh nu s-au înţeles!… Maleh a fost orb!… Regele Ierihonului n-a avut putere să vadă!… Ierihonul avea nevoie de ochii regelui său şi-aceşti ochi nu deosebeau întunericul de lumină!… Acuma însă regele vede! De acum înainte cetatea va fi puternică!… Nebiruită! Nu va mai fi nimeni să o dezbine!…Pînă acum regele Maleh se temea ca răsfăţatul cetăţii, iubitul Prinţ Amon, să nu-i rîvnească puterea!…De acuma însă Prinţul Amon a ales dragostea!… Şi dragostea-i moartea oricărui vis de putere!… Dragostea-i moarte!

Mulţimea (ovaţionînd crescendo): Trăiască Amon! Trăiască regele Maleh!… Amon şi Maleh! Amon şi Maleh! Amon şi Maleh!

Amon (urcînd radios treptele tronului şi întorcîndu-se de cîteva ori către mulţime): Trăiască regele Maleh!… Trăiască Regele!… Maleh!

Maleh (către Amon): Ascultă-ţi inima, Amon!

Amon (apropiindu-se de rege, gata să-l îmbrăţişeze): Da, Maleh!… Inima, Maleh!

Ofiţerul de serviciu (străpungîndu-l fulgeritor cu un junghi): Înapoi, fiară vicleană! Vrei să-l gîtui pe rege?!

Amon (prăbuşindu-se la picioarele regelui cu voce caldă, mirată): Ne-a trădat cineva, Maleh…?

Ofiţerul de serviciu: Egiptean fără de minte!… Ai cunoscut vreun om să-şi iubească duşmanul?!

Prinţesa (apărînd din palat şi adresîndu-se regelui care coboară scările tronului ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat): Chematu-m-ai, Maleh?

Maleh: Da, uite,… ţi-a venit Prinţul….!

Prinţesa (uluită):Amon!… Oh!… Amon! (îngenunche mută lîngă cadavru)

Maleh (către curtenii încremeniţi): Să nu ne stricăm noaptea aceasta! (intră în palat urmat de suită)

O voce (din mulţimea abia acum dumirită asupra faptelor): Trădare!… Săriţi!… Apăraţi libertatea!

Alte voci (aţîţînd furtuna): Jos trădătorii!… Jos Maleh!…Jos slujitorii desfrînatei!… Foc casei femeii streine!…Pietre pentru Aştar năpîrca!!

Ofiţerul de serviciu (către gărzile regelui care curg din toate părţile): Măturaţi toată pleava!

(Între oşteni şi popor se încaieră o luptă scurtă şi dură. Se aud un timp numai întîlnirile zîngănite de săbii şi gemetele surde ale celor ce cad. Apoi, din fundul scenei, de dincolo de palatul regal, răsună surle şi tobe, semn că vine grosul oştirii)

Voci în panică: Înapoi!… Înapoi!… Fugiţi!… Vine oştirea! (panica se întinde instantaneu şi, în cîteva clipe vecinătăţile palatului sînt ca măturate. Numai departe se mai aud voci de oşteni fioroase şi urletele celor loviţi. Din dreapta şi din stînga palatului pîlpîie cîteva începuturi de incendii care însă se sting ca de la sine. Scena se întunecă din ce în ce mai mult. Aripa palatului regal e vizibilă numai ca o vagă siluetă profilată pe cerul înstelat. În schimb se luminează terasa casei femeii Rahab. E linişte totală. Două umbre, una scurtă şi lată, ca de antropoid şi una lungă, donquijotească, se disting pe peretele din faţă al terasei, peretele care e de fapt din partea dinspre zid care constituie treptele masice ce urcă înspre parapetul zidului exterior de apărare al cetăţii. Umbrele sînt ale celor două iscoade israelite. Umbrele gesticulează în aşa fel încît se poate şti cînd vorbeşte Prima iscoadă şi cînd răspunde iscoada a doua.)

Prima iscoadă (umbra scurtă şi lată): Se pare că s-a sfîrşit…. Crezi că ne va mai destăinui?

Iscoada a doua (umbra donquijotească): Nu am ales la întîmplare casa femeii Rahab!… Rahab are imaginaţie multă şi judecată puţină… Închipuirea femeii Rahab este lipsită de frîne… N-ai observat cum ne sorbea cuvintele?!…Cum o pătrundea fiecare vorbă a noastră?!…

Prima iscoadă: I-am spus: „Înfricoşătoare este mînia Domnului Dumnezeului nostru!”-şi ea s-a dat un pas îndărăt!…

Iscoada a doua:I-ai spus: „Tot ce e viu în acest Ierihon va trece prin ascuţişul fierului!”- şi ea s-a cutremurat ca străpunsă de săbii!

Prima iscoadă:Dar dacă ceilalţi dau bani?!… Nu era mai bine să-i fi cumpărat tăcerea?!

Iscoada a doua: Rahab n-are nevoie de argint şi de aur!…Pe Rahab a pus stăpînire spaima cea mare,… ca şi pe ceilalţi!… Cred că se apropie timpul să ne gîndim la drum…

Prima iscoadă: Taci!… Se aud paşi!

Iscoada a doua: Sînt ai femeii Rahab…

Rahab (apărînd pe terasă): Unde sînteţi?!…Ieşiţi!… A trecut toată urgia!…Orice primejdie!…

Prima iscoadă (ieşind din ascunziş urmată de cea de-a doua): Putem, deci pleca…?!

Rahab: Da…Drumul e liber!… Dar să vă mai întreb: (cu un ton care trădează multă şi sinceră părere de rău ) Ierihonul trebuie să cadă?!

Iscoada a doua: Ierihoniţii n-au Dumnezeu!… Cine nu are Dumnezeu piere de pe suprafaţa pămîntului!

Prima iscoadă: Viu este Domnul Dumnezeul părinţilor noştri!

Rahab:Regele Maleh are acuma toată puterea în cetate!… Regele Maleh e gata de luptă!

Iscoada a doua: Tocmai întru aceasta zace pierzarea! (schimbînd vorba): Tinerii Ierihoniţi poartă brăţări de aur şi, cînd te cuprind, te înţeapă cu stelele pietrelor scumpe!… Tinerii Ierihoniţi au mari inele de argint strălucitor la glezne şi paftale de chihlimbar la încălţăminte!…Părul lor negru picură de scumpe unsori aromate… Tinerii Ierihoniţi nu ştiu să lupte!

Prima iscoadă: Cei de la Şitim au trupuri de stîncă!

Rahab: Regele Maleh este deştept ca şarpele!… Regele Maleh este ca leii pustiului!

Iscoada a doua: Ce-i regele singur în faţa seminţiilor noastre?!…Ierihoniţii au aşternuturi prea moi şi prea bine mirositoare!… Regele singur nu poate să lupte împotriva oştirilor noastre!

Prima iscoadă: E greu să te lepezi de lucruri plăcute!… Noi mergem de patruzeci de ani prin pustie!… Ziua ne coc nisipurile încinse şi ne rumeneşte soarele aprig! Noaptea ne tremură de friguri oţelitoare fiece mădular!… Femeile noastre nasc ca fiarele pustietăţii, fără să scoată un geamăt!… În inimile noastre arde tufişul de foc al Domnului! Flăcările Domnului Dumnezeului nostru celui viu ard în măruntaiele noastre!

Rahab: Nicicînd Ierihonul n-a fost mai bogat!….Mai puternic!

Iscoada a doua: Ce ştii tu, femeie!…Totul e spaimă în cetatea aceasta!… Nimeni n-o simte!… Nimeni nu şi-a dat încă seama!… Dar totul e spaimă în această cetate!… Asemenea nopţii se lasă spaima în cetate… Asemenea vîntului i se strecoară în turnuri… şi asemenea apei!… Lin,…. pe sub porţi,…pe sub ziduri,…pe sub temeliile turnurilor de la intrare!

Prima iscoadă: Ştii ce e spaima?! (rîde sadic)

Iscoada a doua: Ochii-i sînt mari şi sticloşi,…ca ai şerpilor!… Faţa-i e verde şi gura caută aer cu disperare…

Prima iscoadă (ameninţător): Noi venim de patruzeci de ani prin arşiţele pustiului!… Şi merem către acest Canaan1 ….Crezi că vom da îndărăt?! Domnul Dumnezeul părinţilor noştri ni l-a promis!… Şi iată-l, acuma!… Îl pipăim cu mîinile noastre!… „ Luaţi-l spun mîinile noastre!- „este al vostru!”.. Crezi că mai dăm îndărăt?!… Cetatea aceasta e a nostră!… Viu este Domnul!…Şi Domnul ne-a zis: „ Tot ţinutul pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l voi da vouă!… Din marginea pustiului şi a acestui Liban, pînă la fluviul cel mare al Eufratului, toată ţara Hetiţilor şi pînă la uriaşa mare spre soare apune: acestea vor fi hotarele voastre!… Ascultă Israele! Nimeni nu va putea să-ţi stea ţie împotrivă!…Fii tare şi bărbătos!…Aşa este porunca mea: Fii tare şi plin de bărbăţie!” Sîntem la Şitim!… Nimeni nu ne mai poate sta împotrivă!… O aruncătură de băţ! Un pas bărbătesc!! N-ai decît să întinzi braţul!!! Şi Ierihonul nu mai există!…Ce-i Ierihonul înaintea feţei de fapt a Domnului…?!… Un pumn de cenuşă!…Un fum care se risipeşte… Berbece legat spre junghiere pe altarul Domnului!…Nu peste mult cetatea aceasta va fi fost!… Pentru Ierihon nu mai este nici o scăpare!!!

Rahab (îngrozită): Nici una?!

Prima iscoadă: Nu vezi nimic?!… De patruzeci de ani mergem spre marele ţel!…Uită-te bine în ochii mei!… Luminează prin întuneric!… Privirile tuturor celor de la Şitim pîlpăie prin întuneric!… Noi vedem viitorul!

Iscoada a doua (femeii Rahab): Tu vezi viitorul?

Prima iscoadă: Gurile noastre sînt sete a nisipurilor! Tufişul de foc al Domnului arde în vorbele buzelor noastre!… Noi proorocim viitorul!

Iscoada a doua (femeii Rahab): Tu-l prooroceşti…viitorul?!…

Rahab: Nu! Nu! Nu vreau!… Nu vreau să-l văd! Nu vreau să-l proorocesc!

Iscoada a doua: Ţie ţi-i frică de viitor…?

Rahab: Da… De aceea nu v-am scos afară cînd au venit slujitorii regelui…

Prima iscoadă: Tu ştiai că Domnul ne-a dăruit nouă această ţară!… Tu ştiai că spaima de noi a căzut ca o molimă peste Ierihoniţi!…Tu ştii că înaintea noastră toţi locuitorii ţării şi-au pierdut cumpătul!

Iscoada a doua: Voi toţi aţi auzit cum a secat Domnul apele Mării Roşii în faţa noastră cînd am ieşit din Egipt… Voi toţi ştiţi ceea ce am făcut lui Sihon şi lui Og, celor doi regi ai Amoriţilor care erau dincolo de Iordan….Voi ştiţi că i-am sfărîmat de istov…şi inima voastră s-a muiat…În Ierihon n-a mai rămas duh bărbătesc să ne stea împotrivă!

Prima iscoadă: Ierihonul e cîntărit şi judecat…Zilele lui sînt mai puţine decît zilele bolnavului gata să moară!

Rahab: Vă veţi ţine de jurămînt…?

Prima iscoadă: Viaţa noastră vom da-o pentru tine!…Dacă nu ne destăinui, ne vom purta cu tine şi cu toţi ai ţări cu dragoste şi cu credinţă cînd Domnul va da ţara în mîna noastră!

Rahab: Cum te cheamă pe tine?

Prima iscoadă: Iehoiachim!

Rahab: Ce înseamnă acest nume?

Prima iscoadă: „Domnul înalţă!”

Rahab: Şi numele tău?

Iscoada a doua: Iirmeiahu,…sau, pe limba cetăţii „Domnul condamnă!”

Rahab (pe gînduri): „Domnul înalţă…”, „Domnul condamnă”… ce nume ciudate sînt numele voastre, iscoade israelite!

(Cortina)

 

 

 

Decembrie 1950. Traian Chelariu

Revista indexata EBSCO