Dec 13, 2016

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

„Bună ziua. Mă numesc Relu Cazacu sunt student la Facultatea de Psihologie, vă trimit în atașat acestui mail câteva dintre poeziile scrise de mine. Vă rog să îmi spuneți părerea dumneavoastră referitoare la ele, deoarece apropiații îmi sugerează să le public și nu aș vrea să stric copacii inutil. Vă mulțumesc  și aștept cu interes răspunsul dumneavoastră.” – Emoţionantă grija ta pentru soarta copacilor (sacrificaţi, probabil, pentru a aduce în lumină textele tale, după cîte înţeleg). Textele din acest grupaj sînt scrise cu talent, însă lipsa de exerciţiu este evidentă. Încerci să fii dezinvolt în exprimare dar scapi frîiele şi textul se lăbărţează nefericit de mult. Încearcă, dacă poţi, să sugerezi doar ce ai de spus şi să explici mai puţin. Cu încredere în talentul tău şi cu promisiunea că te voi urmări în continuare, aşteptînd şi alte grupaje de la tine, citez primele două texte din cele trimise, Cai morţi şi Pasăre și câine, care sînt onorabile pentru etapa în care eşti acum: „În ceaţa cimitirului/ doi cai pasc/ în faţa crucilor/ a mea şi a ta/ unul a murit/ poate s-a otrăvit cu iubirea ce creşte la tine pe mormânt/ şi dacă-i aşa/ să-l îngroape cu mine/ să îmi fie coşciug/ să ne descompunem împreună/ să-mi galopezi prin spirit/ nu ai mai făcut-o de mult/ de la ultimul cal mort”; „Aștept autobuzul / din curtea vecină/ latră un câine / latră și al doilea/ latră și al treilea/ acum/ latră și al meu/ dacă nu-l potolesc/ o să îmi sfâșie inima/ și o să îmi muște axisul gândului/ îi arăt pe cer/ pasărea altui suflet/ cu ciocul înfipt în abdomen/ cu gâtul prins în intestine/ zboară în interior/ gravitând în rătăcirea din jurul picajului/ eu mă bucur că am câine/ el se bucură că nu e pasăre/ s-a liniștit și tace”.

 

Angela Burtea ne trimite cîteva proze scurte, scrise corect, dar care nu ies cu nimic din comun, nu atrag atenţia cititorului obişnuit. Rezultatul, un fel de eseuri siropoase, fără personaje, în care nu se întîmplă nimic: „Potenţa şi rezistenţa erau însuşirile oamenilor fără scrupule, care ardeau la propriu de dorinţa de-a conduce destine. De cele mai multe ori, unităţile cu care măsurau valoarea locatarilor erau diferite: prăfuite, dar periculoase, îndrăzneţe şi mizerabile. Asemenea înfăţişării lor, instrumentele şefilor provocau dezgust laolaltă cu partenerii lor de afaceri. Şi-aici, mă opresc, întrebându-mă dacă haina face pe om sau omul face haina? Un spiriduş îmi răspunde laconic şi plictisit: şi una şi alta, dar nicicând nu-i măreşte potenţialul relaţional, dacă cel intelectual este la limita inferioară, iar confortul oferit de mult râvnita vilă poate fi asemenea unui lup îmbrăcat în blană de oaie care te pune pe fugă, dacă nu eşti bine ancorat în misiunea pentru care ai venit pe lume! Am zâmbit spiriduşului, răspunzându-i că n-am fugit din vilă şi nici n-am de gând s-o fac. Dacă am rezistat cu stoicism începutului macabru, acum îmi este mult mai uşor, iar şefia nu-i decât un lucru vremelnic, care poate înfrumuseţa sau, de cele mai multe ori, poate urâţi!”

 

La fel ca ea, cu graţie bate cîmpii şi Alin Ştefan Stan prin textul Promocratul. Epopeea socială în relaţiune cu fundaţia urbană, un titlu ce se vrea dadaist: „În viziunea claselor grase oraşul este condus de un crainic oarecare, nu crainic-şarpe, nici crainic-muscă ci poate un crainic-lup iar întreaga epopee socială îţi furnică dragă viitor orator dorinţa de dopăciune mai mult ca niciodată pentru că în tînăra noastră Fundaţie a Teatrului Ludic, nu departe de vechii sau actualii vizitatori, studenţi, dragi muncitori sau chiar cadre obsteşti s-au renovat scările spre arca relaţionării şi cunoaşterii urbane. Nu studenţii sînt cei care proclamă dreptul la această dragă investiţie ci însuşi crainicul Lup, acum numit şi comandant al Promocraţiei. Orice început de regim epopeic fie el cîtuşi doar urban începe cu deşteptarea colocvială a noului Lup Comandant. E manevră de presă, e pîrghia necesară pentru a cunoaşte noua muză a rockstradelei, nu în alinturile unei poete albaneze prin care îţi vezi prezentul viitor înşiruindu-te spre soare, spre cărămizile paradoxale ale profesorului de scriere creativă sau ale Inimii ce atît de obosită,

nu ştie nici un fel de lege prin minte către picioare, fiindcă este egoistă, nu vrea să-şi aducă, vorbe la fel de alintătoare. E toamnă şi e tot ce poate să-şi ofere oraşul acesta blestemat numit în scrierile mele din pauzele cursurilor, Jassy; un oraş fără cap, căci Inimă are mare.  O realitate este măsurabilă în funcţie de cîte forme poţi să le percepi ca fiind de ajutor în procesul numit;” ş.a.m.d.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!) şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la „Antologia curierului”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

Antologia curierului: ADELA EFRIM

 

Frânghia

 

Habar n-am unde duce frânghia asta
ştiu doar că
duminica trage clopotul la biserică
e slujbă
pustiul ne pofteşte la colaci
s-a dus de tânăr
tămîia închide porţile
fumegă se-mpleticeşte
îmi mai dai un pachet am şi copii acasă
mâine frânghia va face alte noduri
le vom desface cu aceleaşi palme
ce se roagă pentru ignoranţa groasă
ca o funie smulsă
să lase rânduielile
să dospească lumina
Amorezul matinal

 

În fiecare dimineaţă
avem întâlnire punctuală
îl aştept cu ardoare rătăcesc

prin mulţime năucă

mă ţintuiesc pe o bancă citesc
(cât de normal poate fi să crăpi ziua

cu poezie) el nu pricepe o iotă
se minunează de ce nu îl aştept în poziţie

de “la raport cu mâna la chipiu”
pufăie nu-l aud trece ignorant prin stație
despotic îmi trage o ocheadă mârşavă
nu-l văd mă lasă învăluită

în lumea-mi cocoţată pe cuvinte
poezie ai vrut, poezie ai şi pleacă
continui să citesc îmi sună telefonul
vocea de la  capătul celălalt
mă încolăceşte în realitate mai ceva ca viforul

de afară ridic privirea el
îmi întoarce spatele azi descurcă-te singură
luminez mă simt precum asteroidul

ce face autostopul luna îmi face cu ochiul
lasă-l încolo e doar un autobuz

 

Toropeală

 

îngerii

se adună

la taifas
stelele cu luna
pălăvrăgesc de ascendente descendente
tu le ignori
râzi în hohote

mă priveşti precum un horoscop noduros

serii  îi răsar gâlme

ne chircim

fiecare în gândul celuilalt

înainte de a stinge lumina

ne strângem de mână

 

Divertisment de duminică

 

mă întorcea prin toate pliurile
oportunist
rămâneam abandonată precum un soldat în tranşee
mă mai privea din când în când
precum un corb rătăcit ce survola versat viaţa
o chestie relativă, de altfel
eram şi nu ştia ce să facă cu mine
ar fi muşcat nesătul aşa pe nerăsuflate ca dintr-un leș
îmi pierd timpul, îşi zicea iute în gând
nici vie, nici moartă, cum e mai rău
să se lămurească şi apoi mai vedem
nu-i treaba mea
neterminată
nelimitată
neremarcată
mai trec eu pe aici şi altădată
molfăi în barbă cuvintele aşa ca un înţelept

ce nu era hotărât să dea încă verdicte
şi trânti uşa nervos
parcă ar fi închis oblonul cerului
clanț, un virus

 

Când magnoliile ştiu să aştepte

 

cred că afară au înflorit magnoliile

simt asta după cum vântul se uită prin geamul meu

cu o curiozitate stranie

în spațiul meu strâmt ca o rochie ce țipă

pe un trup

ce uneori se dăruiește sufletului

care așteaptă să iasă afară

doar așa, să se convingă

oare, chiar au înflorit magnoliile?

 

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO