Dec 13, 2016

Posted by in Istorie literara

Constantin PARASCAN – Istoria vieții culturale ieșene (1944-1970) (reflectată în presa locală) (I)

Argument

După scrierea Istoriei vieţii culturale şi a muzeelor literare ieşene în ultimele decenii comuniste, care aşteaptă să fie tipărită la Editura „Timpul” din Iaşi, în două volume a 500 de pagini fiecare, un Om, care mi-a fost aproape în cercetările şi scrierile mele, în cariera mea universitară, m-a îndemnat să continui cercetarea vieţii culturale ieşene şi în primele decenii comuniste. Ceea ce am şi purces din această vară, 2016.

Studiul privind viaţa culturală la Iaşi va fi făcut doar pe ceea ce ne oferă ziarele şi revistele vremii existente azi în Fondul documentar al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, precum şi din amintirile unor martori (puţini, cei drept) ai acelor vremuri.

(Pentru autorul acestei Istorii… este important că în ianuarie 1944, tatăl lui, Costachi Parascan, mobilizat la jandarmi,  fusese deplasat de pe frontul de răsărit, în Iaşi, pentru a participa la demontarea şi depozitarea în subteran a unor monumente (Trei Ierarhi şi altele), în eventualitatea ocupării acestuia de către Armata Roşie, iar pe 26 ianuarie să primească permisie cîteva zile pentru a-şi vedea fiul, Constantin (născut atunci, în satul răzeşesc al părinţilor şi bunicilor săi, Prăjeşti de Măgireşti din Ţinutul Bacăului) şi întorcîndu-se şi prinzîndu-l august 23 1944 tot în Iaşi).

 

  1. LA CUMPĂNA ANILOR ŞI ISTORIEI EUROPEI. VIAŢA CULTURALĂ LA IAŞI în „PRUTUL”. O SPERANŢĂ DIN BACĂU PENTRU ANUL 1944

Sfîrşit şi început de Lume. Ură, suferinţă, război, moarte. Românii, precum întreaga Europă –  în faţa unui viitor incert. În jocurile ascunse ale mai marilor Lumii. În calea tuturor vitregiilor, la confluenţa intereselor între Răsărit şi Apus, a celor două ideologii… România se afla în al Doilea Război Mondial de doi ani şi jumătate, din iunie 1941.

Aflăm din „Evenimentul” de Iaşi („ziar informativ de luni dimineaţă”, fondat în anul 1892, întrerupt în 1923 şi reapărut în 1938, director Rudolf Suţu, str. Muzelor 22, telefon 1544) că la 3 noiembrie 1941 a avut loc „Inaugurarea postului de Radio al Iaşului, la care au participat Gh. Iamandi, director Radio Moldova, I.P.S.S. Mitropolitul Irineu (oficiind slujba religioasă), prof. M. Antonescu, prof. Ion Petrovici, preşedintele Societăţii Române de Radio-Difuziune, av. Vasile Ionescu, director general al Societăţii Române de Radio-Difuziune, general Const. Ionescu, primarul municipiului Iaşi. Iar în numărul din 16 decembrie 1941 care era „Populaţia Ţării” în oraşele: Bucureşti – 999.658, Iaşi – 111.349, Timişoara – 110.484, Ploieşti – 101.024, Galaţi – 94.354, Arad – 86.560, Braşov – 78.789, Constanţa – 85.043, Craiova – 76.588, Brăila – 76.304, Sibiu – 64.075.

Dar noi sîntem în ianuarie 1944, oastea românească mobilizată, dar şi românii rămaşi acasă au primit Noul An încurajaţi de Înaltul Ordin de Zi, adresat de M.S. Regele Mihai I:

„OSTAŞI, Regele Vostru şi poporul român îşi împlinesc o sfîntă îndatorire, adresîndu-vă primul lor gînd, în acest început de an.

Prin spiritul nostru de sacrificiu, care a rezistat la atîtea grele încercări, voi aţi dovedit încă o dată virtuţile eroice ale poporului nostru. Armata noastră este şi va rămîne prima podoabă a Statului.

OSTAŞI,

Patria îndurerată care simte împreună cu voi suferinţele neamului, dar mîndră şi recunoscătoare vă urează prin glasul meu la mulţi ani. MIHAI R.”, şi de Proclamaţia d-lui Mareşal Antonescu către Ţară: „ROMÂNI, Am încheiat un an de poveri şi jertfe purtate cu bărbăţie. Să începem un an nou cu mai multă bărbăţie. În acest popas de sînge, de muncă şi de durere, vă cer tuturor să priviţi încrezători viitorul Patriei şi propriul vostru viitor şi vă cer să vă faceţi toţi datoria, aşa cum şi-a făcut-o soldatul pe cîmpul de onoare, aşa cum mi-am făcut-o şi eu însumi şi Guvernul Ţării, ca şi toţi slujitorii lui”.

Încurajări şi speranţe aflăm şi din „Moldova” de Bacău (ziar cultural şi informativ,  săptămînal!, organ al Fundaţiei Culturale Regale „Regele Mihai I”) de sîmbătă 1 ianuarie 1944, într-un articol al directorului, prof. Const. Sturzu, intitulat Anul Reîntregirii:

„Anul 1944 ne găseşte, pe fiecare în parte şi întreaga obşte românească, în pragul unor prefaceri epocale şi în toiul unor mari răspunderi.

Se prăbuşesc hotare de ţări, se năruie tronuri domnitoare… Omenirea trece prin cea mai crudă şi mai grea pustiire.

În acest haotic cataclism universal, România, alături de providenţialul şi nobilul său aliat, Germania, se află în cel de al treilea an de răsboi, împotriva Demonului Anticrist, Rusia Bolşevică. (…). Dreptatea României cu hotarele restaurate va străluci pentru veşnicie pe întreaga întindere a pămîntului nostru sfinţit cu sînge şi oseminte de mucenic.”

Războiul, pentru noi, românii, se afla în Răsărit, dar părea să se apropie ameninţător de trupul Ţării. Viaţa culturală, în acest început de an, nu intrase încă în alarmă şi nici redacţiile ori instituţiile nu se refugiaseră înspre Transilvania, Oltenia, Banat… Înţelegem aceasta cercetînd paginile publicaţiilor din acest început de an.

„În noaptea pe care o aşteptăm, meleagurile ţării se vor înviora din nou de tumultul urătorilor şi versurilor lăsate moştenire de atîtea generaţii, vor depăna la geam balada în care se povesteşte însăşi existenţa unui neam de plugari. Şi-a ales un loc curat/ De arat, de semănat…” (alte cuvinte cheie: buhai, clopoţei, pluguşor, suflet românesc, cuminţenia românească,          apoi: „alături de ostaşi”, „în  stepa înflorită cu bujori de sînge”, „trudă grea de ţărani şi luptă dîrză de grăniceri ai Europei”; „La toate planurile de cotropire şi de expansiune doctrinară, noi răspundem cu o frîntură de pluguşor, psalmodiată de trăgătorul puştei mitraliere ca şi pilotul bombardierului.” (Aurel Leon, prim redactor al cotidianului independent de informaţie, „Prutul”, aflat în anul al IV-lea de apariţie, de duminică 2 ianuarie 1944, avînd redacţia în strada Lăpuşneanu 37, director fiind G. Stati).

Aurel Leon, născut în 1911, va trăi şi va face şi jurnalism în cele patru decenii şi jumătate de nouă ideologie, dar şi după 1989, închizînd într-un fel cercul activităţii sale în 1996.

Din rubrica Viaţa teatrală la Iaşi, semnată de Cosma Damian, înţelegem că artiştii Teatrului Naţional din Iaşi, neevacuaţi încă, slujesc, prin arta şi talentul lor, contribuie la alinarea traumelor fizice şi psihice ale ostaşilor armatei române. În timpul vacanţei de Crăciun au pregătit şi premiere şi au pus în repetiţie alte două piese originale. Viitoarea premieră – drama Necunoscuta – în direcţia de scenă a artistului Constantin Ramadan, va avea ca protagonişti pe Angela Lucescu, N. Veniaş şi Ştefan Ciubotăraşu. Cei trei, declară directorul de scenă ,„vor înregistra noui izbînzi în cariera lor”. Se repeta şi la comedia doamnei Herovanu, Vitamina Z, cu Gică Popovici în rolul principal şi la piesa într-un act, Mama (din realitatea războiului), iar în a doua parte a stagiunii se va monta „populara melodramă” – Cerşetori în haine negre – în regia lui A.I. Maican, ca şi Cyrano.

Mai aflăm, tot din „Prutul”, că „artistul Const. Sava, care şi-a făcut un renume şi un mare merit din organizarea diferitelor şezători şi producţii pentru ostaşii şi răniţii din spitale”,  a prezentat şi datinile noastre strămoşeşti. De la 23 decembrie 1943 la 1 ianuarie 1944, „dimpreună cu valoroasa sa echipă de actori şi cîntăreţi a prezentat datinile, dimpreună cu un program special de sărbători la: Corpul de Armată, Arsenalul Roman, Baza aeriană, Regimentul de transmisiuni, Cercul Teritorial, Inspectoratul de Jandarmi, Spitalul Sf. Spiridon, Spitalul marilor mutilaţi, Spitalul aeronautic, Spitalul Militar ş.a.” Din echipă au făcut parte: Annie Braieschi, Ştefan Ciubotăraşu, C. Protopopescu, C. Moruzan, N. Veniaş, Aurora Ardeleanu, Tr. Ghiţielescu, N. Mahalu, C. Cadeschi, Ştefan Dăncinescu, C. Doroftei, Elena Foca, Victor Popovici, Cristina Popovici şi muzicanţii Gh. Hîrtopeanu, I. şi D. Creţu, D-tru Babici, D-tru Năstase, Rudolf Wagner şi V. Cananău; au mai participat la spectacole şi corul Mitropoliei condus de V. Popovici şi Grupul de corişti de la Liceul Naţional condus de elevul Mardare.

Două ştiri importante pentru cultura Iaşului. Prima îl are ca personaj pe actorul Miluţă Gheorghiu. La întrebarea „Ce face Miluţă Gheorghiu?” aflăm că „simpaticul artist” „s-a reîntors de la Vatra Dornei, boala sa începînd să se amelioreze”. A doua: „La 2 februarie, o echipă a Teatrului Naţional, în frunte cu tragedianul Aurel Ghiţescu, va întreprinde un mare turneu” şi în Bucovina şi Basarabia, „cu piesa d-lui prof. George Cuza, Armaşu lui Ştefan Vodă”. Autorul va însoţi trupa şi va rosti „o cuvîntare înainte de spectacol”.

În urma unui raport al Otiliei Cazimir (inspector general al artelor), care ajunge la încheierea că „teatrul muncitoresc ieşean nu posedă autorizaţia legală de funcţionare, iar actorii săi nu erau înscrişi în sindicatul „Artiştilor Dramatici şi Lirici din Capitală”, conducerea intervine şi se aprobă funcţionarea după respectarea condiţiilor: – cooptarea d-rei Cazimir în comitetul de conducere al teatrului; – înscrierea actorilor în Sindicatul Artiştilor şi autorizarea lor de către Direcţia generală a Teatrelor; – achitarea cotizaţiilor către Casa de pensii a artiştilor; – anunţarea repertoriului. Astfel, acest teatru muncitoresc îşi va reîncepe curînd activitatea, sub conducerea lui V. Gheorghiade, în localul propriu – Dacia – din strada Ştefan cel Mare. Teatrul „Muncă şi Lumină” a angajat un tenor din Bucureşti, iar din Iaşi îşi vor da concursul Virginia Bolea Gheorghiu şi Florica Halos – „cunoscutele cîntăreţe de la postul de Radio „Moldova” – care vor evolua în „Crai Nou”.

Tot în sala Dacia va lua fiinţă – odată cu teatrul muncitoresc – şi Cinematograful „Muncă şi Lumină” iar ieşenii află că „se duc tratative pentru aducerea celor mai bune filme ale caselor europene”.

„Inaugurarea noii săli se va face cu opera lui Ciprian Porumbescu, Crai Nou, în direcţia de scenă a d-lui G.D. Loghin, conducerea muzicală – maestrul Raul Sculy”.

Planuri importante, la început de an, şi pentru Societatea Filarmonică „Moldova”. Vor fi angajaţi, avînd în vedere o nouă organizare, 15 membri din  orchestra Operei din Odesa.

„Prutul” îşi încîntă cititorii şi cu un poem de An nou! al lui Const. Rollea („Te-au sorcovit copii nevinovaţi/ În graiu ales şi simplu de la ţară/ Şi peste munţi aşteaptă bunii fraţi/ An nou s-aduci dreptate la hotară/…/ Să pui zăgaz Fiarei din răsărit/ Să înceteze ura ce destramă/…/ An nou s-aduci dreptate dar şi pace”.)

Ieşenii îşi puteau procura de Sf. Sărbători, numai de la librăria „Gheorghiu” din Iaşi, „cadoul ideal/cadoul distractiv/cadoul de valoare” care era „Aparatul de radio la priză şi baterii”, „mărci cu renume mondial la preţuri vechi”. Erau invitaţi şi la Cofetăria DINTER şi la magazinul şi bodega KLEIN din strada Lăpuşneanu, numărul 8 şi, respectiv, 11, precum şi la filmele care rulau la cele cinci cinematografe: Sidoli (filmul Valea Deavolului), Trianon (S-au întîlnit şi s-au iubit), Capitol (Pic-Pus), Phoenix (Minciunile Baronului Muenchhausen), Ateneul popular Tataraşi (Opereta).

Din februarie, „Prutul” „inaugurează o pagină literară” semnată de tînărul Al. Piru: „Niciodată nu ne-am îndoit că în acest oraş de unde au pornit atîţia oameni de cultură, unde au crescut atîtea talente şi unde şi-au desfăşurat activitatea lor bogată atîtea reviste mari (să amintim numai „Convorbiri literare” şi „Viaţa Românească”) mai sînt cîteva spirite care au supravieţuit şi vor dăinui ruinii materiale dacă nu şi intelectuale a fostului scaun domnesc. (…). Există la Iaşi o viaţă de idei, o preocupare de sensurile mai adînci ale existenţei, dorinţa de a depăşi marginile strîmte ale traiului cotidian. (…). Este drept poate că trecem printr-o mare criză, că ne aflăm la o răspîntie hotărîtoare, dar trebuie să ne dezmeticim odată şi să ne limpezim măcar în cel de al unsprezecelea ceas./ Rostul acestei pagini este în primul rînd contactul cu cartea. În măsura în care cîţiva tineri serioşi vor avea răgazul să mediteze şi să muncească, vom pune în curent pe cititorii noştri cu mişcarea literară şi – într-un înţeles mai larg, – culturală, din ţară”. Mai lămureşte că „nu facem regionalism” şi că vor „denunţa prostul gust localnic ca şi pe cel extraurban”, argumentînd cu „Prezenţa la Iaşi a unui G. Călinescu, a unui Mihail Sadoveanu este un indiciu că ne aflăm în atmosfera unei tradiţii pe care au întemeiat-o Maiorescu şi Ibrăileanu, Eminescu şi Creangă”.

Datorită spaţiului redus, „Prutul” va publica „numai poezie, eseu, cronică (în cazuri cu totul excepţionale nuvelă)” şi că singurul criteriu va fi „talentul”. (pagina literară a „Prutului” apare numai duminica; manuscrisele, cărţile, revistele şi orice fel de corespondenţă puteau fi trimise la adresa lui Al. Piru, str. Voinielor 13 Iaşi).

În acest număr de miercuri 23 februarie 1944 vor fi publicate şi primele producţii literare: poemul Chibriturile de G. Mărgărit („După închipuirea neagră dintr-un rit/ Sub tîmpla umezită de furnici/ În plete scăpărat-am un chibrit/ Şi capul era plin de licurici”), un bun eseu, Literatura psihologică, de Viorel Alecu, „cronica teatrală” la Vitamina Z, comedie în trei acte de Elena Herovanu („Atractivă mai mult prin conţinutul ei inedit, lucrarea d-nei Herovanu nu pretinde un efort prea mare din partea interpreţilor, personagiile – simple elemente ale unei demonstraţii – fiind cu totul lipsite de relief.”), „cronica cinematografică”.

Publicitatea include şi îndemnul de a fi citită pagina literară a ziarului „Prutul”, la care vor semna: Al. Piru, Viorel Alecu, G. Mărgărit, A. Marino, N. Barbu, precum şi spectacole la Teatrul Naţional cu „cel mai mare autor dramatic al ţării, Tudor Muşatescu”, prezentînd „zguduitoarea capodoperă dramatică Cerşetorii în haine negre”; iar la „Ecouri teatrale”, de pe pagina 1, Radu Beligan face confesiuni despre cazul său („Am trecut printr-o grea încercare şi iată-mă acum purificat; cîteva kilograme în minus şi un dram de înţelepciune în plus”. Dar Radu Beligan, recrutul, nu actorul, a făcut şi puţină închisoare disciplinară, la regimentul său, după cum ne-o arată singur: „Eram la închisoare, în prima zi de pedeapsă disciplinară, plin de gînduri negre şi funeste peisagii. Orele treceau greu şi o tristeţe infinită mă năpădise”.

Tînărul poet ieşean, G. Lesnea, publică o Închinare/ Eroului cruciat d-lui General Gh. Manoliu în „Moldova” de Bacău (31 ianuarie 1944). Alături de un Psalm de Ioan Lazăr şi de Ziua Unirii de Pr. Căpt. Gh. Misăilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO