Dec 13, 2016

Posted by in Actualitatea literara

Adrian G. ROMILA – Spre Orient: drumuri, texte și aventuri spirituale

Acum nu mai ducem lipsa libertăţii de deplasare, putem pleca oriunde, oricît de departe, dacă avem timp şi bani. Mobilitatea globală a atins cote înalte, şi la asta au contribuit nu doar firmele de transport aerian, cu o reţea imensă, ca zonă de acoperire, ci şi performanţele internetului, care-ţi permit asigurarea legăturilor administrative şi umane. Cînd călătoria nu e doar una de plăcere, ci şi una cu plănuite reverberaţii interioare, lucrurile se schimbă. Drumul e, atunci, deopotrivă, exterior şi interior, iar dacă experienţa e consemnată într-o carte (sau în mai multe), ai deja tipologia unui veritabil şi complet aventurier.

Cam asta s-a întîmplat în cazul lui Octavian Segărceanu, Sega, pe numele său de autor. După un sejur athonit, pomenit ici-colo, informativ, a călătorit în Orient, de mai multe ori, cu scopuri spirituale şi filantropice, şi, pînă acum, şi-a consemnat experienţele în două cărţi consistente: Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India (Humanitas, 2012) şi Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal (Humanitas, 2015). Publicate una în continuarea celeilalte, ele alcătuiesc o singură poveste personală, aceea a căutătorului unui rost interior, într-o altă matrice geografică decît cea cunoscută.

În prima carte avem experienţa colorată şi parfumată a Indiei, cu străzi, gunoaie, aglomeraţie, hoteluri, monumente, magazine, oameni, plus aproape inevitabilele ispite de a procura „iarba” halucinogenă şi de a vizita un bordel local, urmînd insistenţele unui proxenet ambulant. Pe linia Bucureşti-Londra-Mumbay, Sega are, de fapt, drept ţintă, ashramul vestitului lider spiritual Osho, din Pune, în cadrul unui program internaţional numit „Work as Meditation”. Trei luni de asceză în şcoala lui Osho subîntind şi timpul real al cărţii care consemnează această experienţă exotică. Avem, deci, un jurnal, un lung monolog cvasi-colocvial, ironic şi autoironic despre absoluta noutate a spaţiului indian, ivit, iniţial, dincolo de geamul hotelului primei nopţi petrecute în ţara Vedelor, cu cruciuliţa luată de la Athos în mînă. Din start se prefigurează adevărul unei crize interioare ce trebuie rezolvate la destinaţie, cu toate imponderabilele unei aventuri care deschide porţile necunoscutului: „Sunt o gaură neagră, asta sunt eu. Afară în noapte, ploaia prevesteşte potopul. Dar în hotelul ăsta nu e nimeni care să intre în panică. Nimeni în afară de mine. De mîine, călătoria continuă. Spre interior. Fie ce-o fi.” Pulsul vieţii în mănăstire, reflecţii metafizice budiste, experienţe sexuale şi amintiri de dinainte şi de după cele trei luni în ashramul lui Osho reprezintă substanţa acestui text inedit. El arată ca un fel de Maitreyi eliadesc, o naraţiune subiectivă ajustată pe un alt mileniu, mai tehnologizat, mai eclectic, mai „pop”, mai subţire în acumulări culturale, dar mai însetat de stranietatea unor experienţe. Ele nu prea l-au schimbat pe autor, după cum însuşi mărturiseşte, la ieşirea din ashram, mai ales din cauza neputinţei de a-şi gestiona trecutul şi de a-l debarasa, definitiv: „Cu teama de necunoscut în stomac, dar şi cu o curiozitate vie, de copil, în inimă, se furişează pe Poarta Principală în întunericul dinaintea zorilor, spre ricşa tocmită de ieri, care îl aşteaptă cu motorul pornit, răsunînd în liniştea dimineţii ca o darabană. În faţa ochilor e doar o noapte care se îngînă cu ziua, nu şi un drum înfundat”.

Al doilea volum consemnează experienţa nepaleză şi continuă seria aventurilor spirituale, sub auspiciile unui gest umanitar: ajutorul dat, prin cumpărarea cărţii, sinistraţilor de pe urma cutremurului ce a devastat minuscula ţară, în aprilie 2015. Prelungind sejurul indian, Sega face un curs de Vipassana, în izolare, şi vizitează locul natal al lui Buddha. Pe linia India-Kathmandu-Delhi (înapoi), experienţa se deschide cu fascinaţia pentru femeile nepaleze şi cu rularea unui „joint” în pensiune, cu cîţiva tineri colocatari. Din nou, avem un discurs mixt: pasaje diaristice despre zilele petrecute în şcoala de meditaţie a lui Goenkaji, lungi predici budiste, amestec inform de vise, amintiri şi reflecţii, ce atestă efortul de a găsi liniştea, de a obţine un sine curăţit de zgura realităţii şi a dorinţelor. Unele dintre scenele visate sunt comice, căci locurile şi personajele sunt aduse în scenă disparat, contrastant, aşa cum comică în cel mai înalt grad e excursia cu „brother Lama”, la munte – o nouă relaţie toxică între un ghid local şui şi insistent, topit după satisfacerea intereselor personal-pecuniare, şi un client fraier, supus constant unor dezamăgiri şi situaţii penibile. Nici de această dată izolarea ascetică nu-i prieşte, se îmbolnăveşte şi, disperat, vrea la un moment dat să lase totul baltă. În siajul unor aventuri erotice pasagere (cu japoneza Yoko sau cu rusoaica Ana) şi al contactului cu o lume care-i gata să înşele orice turist occidental cu false promisiuni (exemplare sunt „pachetele” turistice cu rafting, ascensiuni montane prin Himalaya, călărit elefanţi şi vizite la temple), eul naratorului e privit autoscopic prin oglinzile celorlalţi: opinii, destăinuiri pe mail, analize spirituale. Discursul e spart în fragmente diferite stilistic, sugerînd haosul din mintea discipolului oriental, înainte de orice posibilă iluminare. Neîmplinirea e firul roşu al acestei cărţi, ceea ce contează, pînă la urmă, e drumul, nu atingerea capătului. A scrie povestea, spune autorul, e chiar a căuta sinele, trezirea. Jocul autoironic de cuvinte „Segghartha-Siddhartha” trimite, analogic, la povestea prinţului Buddha, prinsă simbolic la mijlocul cărţii precum o nestemată în scoică. Numai că, dacă vestitul Siddhartha Gautama a reuşit să atingă trezirea şi să evadeze din capcana înşelătoare a lumii, Segghartha n-a făcut-o. Lui i-a rămas să-şi povestească rătăcirile, să se joace cu puterea sunetelor (întreite, ca-ntr-o mantră) şi a cuvintelor, în lipsa (sau în aşteptarea) iluminării. „Şi… Namaste? Îndrăznesc eu. E tot o poveste, Sega. Povestea ta. Ea n-a existat pînă la tine. Deci nu renunţa, caută să-ţi scrii povestea. Cinstit, pas cu pas, iar la sfîrşşşit vei înţelege ce eşşşti şşşi că nu eşşşti povestea. Nu te lăsa furat de somn, de vise. Veghează, Sega…”. Perspectiva căţelei Suzy, de-acasă, prezentă printr-o fantastică scrisoare, face parte din acest joc, la fel ca şi revenirea la Delhi, din final, de unde lasă loc unei alte viitoare căutări. Călătoria exterioară şi interioară continuă, la fel ca şi poveştile ei. Chiar dacă, uneori, călătorul trebuie să zăbovească o noapte în arestul poliţiei, ca suspect.

Jurnal de călătorie, confesiune spirituală şi proză autobiografică, Namaste le atinge pe toate trei, ca gen. Cu rezultatul unui text pasionant şi unic, în literatura română actuală.

Revista indexata EBSCO