Dec 13, 2016

Posted by in Poezii

Constantin GUZGĂ

Între cer şi pămînt

Cuprins de un fior sublim

trăiesc un sentiment ciudat

şi viu şi mort

mă simt iubit de cer;

stăpînul meu timpul

m-a adoptat

fiul lui am devenit

şi am dat răspuns iubirii

ce a venit de Sus;

mă rog să-mi dea putere

şi răspuns întrebării:

– spre mine însumi

cum ajung?

din cenuşiu spre azuriu

cresc aripi

ce mă ţin în zbor

pe înălţimi

un suflu nou mă naşte

mă mir ecou al altei lumi;

spre mine însumi să cobor

asemenea vulturului

din înălţimi

spre carnivora pradă

dar un fior străin

întunecă în ochi privirea

din îndepărtatul orizont

mai desluşesc

doar norii ce s-au strîns

deasupra lumii

ce-şi trăieşte vina…

 

Clipa regăsită

Regăsite

clipe deplîng

moartea lor

şi a lumii:

se nasc şi mor

răni adînci

aduc

pe suflet;

trec şi trec

de parcă

ar vrea

să asmută

timpul

spre cumpăna lui

din răscrucea eternităţii…

 

Linişte provocatoare

Liniştea

stăruie în Univers

aud doar fîlfîit de aripi

văd păsări în zbor

sub cerul azuriu

ploi nu mai cad

de atîta vreme aştept

să aud o şoaptă

ceva născut în pustiul imens

din inima mea

aproape am obosit

zorind depărtări

spre mai aproape…

de asfinţit

liniştea linşează orizontul

pămînt şi cer

respiră infinitul;

într-un  sărut secret

veghează făr’început

e ca şi cum s-ar zidi lumi

din alte lumi

nu alte zări

în noi apunînd…

 

Transfigurare

Lumina din ochii tăi

s-a revărsat cu zorii dimineţii

au înflorit flori în grădină

arşiţa zilei a dispărut

izvoarele au răcorit fîntînile

în inimă dorul

a ostoit suferinţa

într-o „ardere” lăuntrică;

înseninări harice

au surprins fiinţa

tocmai acum

cînd o mînă nevăzută

a binecuvîntat devenirea;

pîlpîie suflete

rînduite în trupuri

surghiunite-n robii se bucură

li se deschid cale de lumină;

din rădăcini

s-a însorit seva

liantul vieţii

fiorul tainic

din capilarele sanguine

întinerind mădulare ofilite

statornicind robia

altor începuturi

aceeaşi lumină

ce veghează

din îndepărtatele zări…

 

Destin

Ascuns gînd

aprinde inima

ce bate;

din infinite

spaţii

voci aud

ecoul lor

se pierde

în Univers;

pe Pămînt

toate trec

le învinge

timpul

şi ursita…

 

Călători nedespărţiţi

Un cer ca de foc

sfîrşeşte ziua la asfinţit

s-a tocat de vecernie

şi s-a cîntat „lumină lină”

Iisus ne-a privit din icoane

plin de iubire

călătoreşte împreună cu noi

străbate acelaşi drum

purtăm aceeaşi lance

vom fi răstigniţi

vom bea paharul suferinţei

să avem parte de lumină;

– bucuraţi-vă!

a strigat îngerul

şi am rămas singur

atunci s-a luminat calea

şi cerul s-a limpezit

a devenit sălaş necuprins

sufletului meu împovărat

şi am înviat

împreună cu Iisus…

 

Ştefan, la Putna

La Putna Şetfan

veghează hotarul;

sfîntul priveşte

spre „marea cea mare”

acolo unde pămîntul „sfîrşeşte”

„încărcat de ape

anume, parcă, să înece

duşmanul neamurilor viitoare;

neamul urmaş

de va fi crucificat

asemenea lui Hristos

va invoca duhul ştefanian

pe mijlocitorul voievod şi sfînt

ce poartă în suflet

în cer şi pe pămînt

ca stindard de mucenic:

acest popor român!

Revista indexata EBSCO