Dec 13, 2016

Posted by in Poezii

Corina MATEI GHERMAN

FURTUNĂ   PURĂ

 

Vorbesc

despre

umbra paşilor tăi

proiectaţi

pe centrul geometric

al lumii

cu marmură argintată

colorezi noaptea

umbră subtilă

rotire

la centru universului

înlănţuită de zi

liberă să dezleg

zvonul luminii

porneşti o furtună pură

într-o linişte duioasă.

 

RĂMĂŞIŢA   UNUI   VIS

 

 

Spaţiul cuvintelor

se transformă  în stele

se reîntorc seara

pe strună de chitară

pe-o cale fără contur

strălucirea lor mîngîie

întunericul  nopţii

destinul sorţii

rămăşiţă din umbra

unui vis…

 

 

STRIGĂT

 

 

Voi pleca

spre strigătul

misterul

din labirint

vreau

să găsesc

fiara legată

de firul vieţii

strigînd

stinge lumina

ce nu ne-a încălzit

niciodată

 

 

SCORBURĂ

 

Văd cum venele

ţes tulpinile

pe scorbura

din palma mea

un păianjen

construieşte o uşă

o plasă răsucită

din lumina nopţii

din gura unui şarpe

ies cuvintele mele

ies cuvintele tale

nerostite

învelite

cu roua dimineţii

un cor de ciocîrlii

cheamă drumeţii

în scorbură…

 

CAII   NEGRII

 

Caii negrii

aleargă

pe albul

nesfîrşit

se rotesc

ca pescăruşii

iar vîntul

mişcă marea

caută

geneza lumii

străpunge

frumuseţea

lunii

caii negri

aleargă…..

aleargă…..

aleargă…..

 

JERTFA   INUTILĂ

 

 

Odihneşte timpul

peste zidurile vechi

apasă sub povara lui

destinul pierdut

şi  istoria

îşi arată  indiferenţa

şi putrezesc

ecourile jertfei inutile.

 

TĂCEREA   PLOII

 

 

Pelerina norilor

acoperă ploaia ce cade

peste casele părăsite

mîngîe picioarele goale

ale ierbii uscate

atunci… vei auzi

sărutul ucigaş

din mormîntul strămoşilor

şi piatra… şi ploaia…

va înceta să vorbească

 

LINIŞTEA    VEACURILOR

 

Timpul…

da…timpul…

este un drum

peste

liniştea  veacurilor

în pustiul

uitării

stropii

ne-au adus

la sînul mamei

şi ne va ucide

fără milă

flacăra de lumînare

ce caută speranţa.

 

 

C-O    SINGURĂ   ARIPĂ

 

Transparenţa liniştii

îmi umple încăperea

aud respiraţia spaţiului

în care mă odihneam

ocrotesc tăcerea aerului

ocrotesc tăcerea ta

simt izvorul timid ce lunecă

timpul…trupurile noastre

se adună într-o clipă

din care evadăm

cu o singură aripă.

 

 

 

NORII  ÎNHĂMAŢI

 

Vocea ta….

vocea mea…

vocea de lumină

răsărit sîngeriu

la carul vieţii

înhamă norii obosiţi

dimineaţa

la primul început.

 

IARNĂ   TĂCUTĂ

 

Cît de albă

eşti iarnă

şi zăpada tace

înălbeşte pomii

din grădină

flori de gheaţă

privesc la fereşti

şi golul din inima mea

creşte

o ploaie albă

va chema gerul

ce-mi muşcă sîngele

în albul absolut

fără  tine….

fără  glas….

e totul…..

Revista indexata EBSCO