Dec 13, 2016

Posted by in Poezii

Iulian FILIP

Adresa electronică a vulturilor

 

Între Iaşi şi Sculeni,

12 km pînă la vamă,

la intrarea în localitatea Vulturi

întrebam un Ambasador cultural de Iaşi

şi un premiant pentru poezie

adresa lui George Vulturescu

din marginea vestică a cerului românesc

şi nimeni n-o avea la îndemînă,

dar nici eu nu eram

în cerurile net-ului,

ca să mă prăpădesc

fără adresa electronică

a  Vulturului,

căruia să-i comunic de existenţa

unui pîlc de cuiburi, unei colonii

de aripate înrudite,

unei localităţi, Vulturi,

prin care am tot trecut grăbit

dus-întors,

mînat ori de dor de Iaşi,

ori de dor de Chişinău

(numai nu de vamă)

şi  nu am băgat de seamă,

pînă la acest drum pe faţa  pămîntului,

cînd constatam

limpezimea tăriilor

peste drumurile de risipire

de la Iaşi spre Acasele cui ne are,

iar o tărie de alinarea despărţirii

se zbătea îmbuteliată,  etichetată fals

Perla Harghitei,

şi nimeni nu-i ştia soarta –

nici cei din ceruri,

nici cei de pre pămînt…

 

Perla Harghitei

 

– Cîte minute-mi dai?

Nu aveam cu ce intra la Palas Mall,

nu aveam lei nici bani

şi alegeam o bancă vizavi de intrarea

principală a Mall-ului

să-mi continui o loterie

de poezie,

înmugurită în camera de hotel,

etajul 9,

sus, dar nu prea sus,

între biserica Sfîntului Nicolae Domnesc

şi Dumnezeu cu cerurile,

cameră de hotel unde gîndeam

gruparea tuturor poeziilor mele

despre moarte,

iar premiantul revistei Convorbiri literare,

cu buzunarele fremătătoare

de bancnotele noi ale premiului,

îşi ducea spre domolire

buzunarele…

– Cîte minute îmi dai?

Nu-i puteam zice, neoriginal, că

nu eram eu suveranul timpului

necesar

poeziei pe care o porneam

cu titlul Perla Harghitei,

împrumutat de pe eticheta de

apă minerală naturală îmbogăţită

cu dioxid de carbon de la sursă,

iar sursa din Sîncrăieni era,

1 litru volumul,

dar nu cu ceea ce zicea eticheta –

cu pălincă din Satu Mare

al lui George Vulturescu,

adus de Ionică, meşterul la toate,

şi la volan, şi la fotografii,

şi la rachii, între care pălinca faimoasă

(puţin adumbrită de sofilorenul

cu care… e altă vorbă…)…

Despre poezia cu aceeaşi durată de facere,

durată necesară şi premiantului Convorbirilor literare

ca să-şi domolească buzunarele fremătătoare

la Mall

(ce ispititoare pornirea

de schimbare a titlului:

Perla Harghitei  pe Malllll –

cu mai mulţii de „l”,

care să sugereze motivul apei

neîmbogăţite cu dioxid de carbon

şi cu subtilităţile de la sursă…)…

Cum e să scrii ceea ce gîndeam

că o fi fiind,

la urma urmei şi în vecii vecilor,

moartea, cînd peste Palas Mall

soarele se înalţă triumfător,

risipitor de metafore

mai calde, mai luminoase

decît cele şugubeţe

din camera de hotel?

Că porneam să-i zic moartea-mamă,

pururi alături şi îngrijorată,

şi mereu gata să ne adune

la pieptul ei drăgăstos, cînd

necruţătoarea de viaţă

depăşeşte orice limite,

dar ieşea împovărat din Palas Mall

premiantul  revistei ieşene Convorbiri literare

şi constata soarele mai darnic şi mai optimist,

încît mai amîn încheierea poeziei acestea

şi adunării tuturor poeziilor  mele despre moarte,

că nu de alta, dar Convorbirile literare

împlinesc abia 150 de ani

şi mai are nevoie de colaboratori,

de autori foarte vii,

pe care să-i premieze,

iar Palas Mall-ul să se bucure

alături de toată lumea ieşeană

de convorbiri.

Revista indexata EBSCO